sâmbătă, 27 ianuarie 2024

***

 

📖...Venea agale, într-o seară,

Purtându-și pașii prin noroi,

Un biet bătrân, pe-un drum de țară,

Și-n urma lui, un car cu boi!


În car, era un braț de paie,

Ce-l adunase din grădină,

Rămas de la ultima claie,

Să-l pună boilor la cină!


Pornise să plouă mărunt,

O ploaie mocănească, deasă,

Iar bietul om cu păr cărunt,

Se îndrepta încet spre casă!


Pe-același drum, în multe rânduri,

Trecuse tot așa, tăcut,

Sărman și încărcat de gânduri,

Dar azi...era mai abătut!


De tânăr și-a pierdut nevasta

Și alta nu și-a mai dorit...

I-a fost destul pe lumea asta,

Atâta cât a suferit!


N-a fost deloc ușor...și-apoi,

Cu doi copii mici l-a lăsat,

Crescându-i singur pe-amândoi,

Cum Dumnezeu l-a învățat!


I-a îngrijit, le-a dat povață,

Ținându-i cu lapte și miere,

Crezând c-o să-l ajute-n viață,

Când nu o mai avea putere!


Dar când îți iei soarta în mâini

Și pleci în lume de acasă,

Îți lași părinții tăi bătrâni,

Ce te-au crescut...și nu-ți mai pasă!


Prin minte, gânduri, fel de fel,

Au început ca să îi treacă,

Cu-atâtea câte-s peste el,

Privirea în pământ și-apleacă!


Din când în când își îndemna,

Cu o nuia, boii, să meargă

Și-n suflet doruri aduna,

Greu mai putând ca să le șteargă!


,,Haide, Joian! La ce te miri?

Și tu, Mândrel...hai, mai la pas"...

Și se hrănea cu amintiri,

Fiindcă atât i-au mai rămas!

              

Se mai uita din când în când,

Scrutând pământu-n depărtare,

C-o mână, parcă, salutând

Copiii duși peste hotare!

.....................................................

În gând, i-a venit, primul, Nicu,

Ce-l aștepta tot timpu'-n prag,

Strigând voios: ,,Vine tăticuuu"...

De el îi era cel mai drag!


În urmă cu vreo patru ani,

El a plecat, mai înainte,

Și i-a trimis o dată bani...

Atât...din câte ține minte!


Pe-acasă nu a mai venit,

Prea multe despre el nu știe,

Dar după cum a auzit,

E pe la o măcelărie!


Petrică, a fost zilier,

A dus-o greu o vreme bună,

Acuma, e pe-un șantier...

Așa i-a spus, acum o lună!

.....................................................

Cu vocea stinsă de necaz,

Își îndemna săracul boii,

Și lacrimile pe obraz,

Se-amestecau cu stropii ploii!


Cu grijile care-l apasă,

Ducându-l până-n pragul morții,

Bătrânul, a ajuns acasă,

Dar...s-a oprit în fața porții!


În casă, a văzut lumină,

Apoi...se deschisese poarta,

Și Nicu, ridicând o mână,

Striga voios: ,,A venit tata!"


Petrică...vai...l-a ajutat,

De a băgat carul cu boi...

O, Doamne, cât de minunat!

Erau acasă...amândoi!


Însă...sărmanul, obosit,

Puțin, de car, s-a rezemat,

O clipă doar a ațipit

Și-n acea clipă...i-a visat!


Dorel Mărgan ✍

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...