***

 GÎNDIND LA EMINESCU

Vroiai să mori în toamnă blândă

La margine de mare înspumată,

Doar ea și codrul să te plîngă

Cu frunza palidă, brumată.

La stână bucium să se-audă

Cînd lacul nuferii și-i poartă,

Izvoare susurînd la umbră,

Nu te-ar lăsa să pleci vreodată.

Vroiai să mori în prag de seară

Pe ramuri tinere drept pat

Iar cînd Luceferi or să răsară,

Să îți zâmbească din înalt.

Dar soarta-ți fu așa de crudă,

Nu te-a-ntrebat sfârșit cum vrei,

N-au stat pe tine să te-audă

Decât trei plopi și-un singur tei.

A fost de-ajuns cît să te-ajungă

De cetini și de păsări cînt,

Dar toamna ta dulce și blândă

N-a vrut să-ți fie și mormânt.

Teodorovici Samuil