duminică, 9 noiembrie 2025

$$$

 ÎNTRE A TĂCEA ȘI A ȘTI SĂ TACI !!!


- Există oameni care tac fără nici un motiv...... 

Sau, mai curând, au un motiv pe care nu îndrăznesc să-l mărturisească: n-au ce spune.

Alţii tac din lene. Gândul că ideea lor ar da naştere unor controverse îi împiedică s-o enunţe. Le e teamă de ivirea unor dezbateri pe care ar fi nevoiţi să le înfrunte. Se înspăimântă gândindu-se la efortul intelectual care ar trebui făcut ca să răspundă unor argumente, să le respingă sau să dezvolte altele noi. Tăcând, oamenii aceştia se feresc de orice bătaie de cap şi se complac în indolenţa lor obişnuită.


- Există şi oameni care tac din sfială......

Gândindu-se să-şi formuleze ideile, o stinghereală din cale-afară de puternică îi doboară. Le e frică să nu se zăpăcească. Se tem de ridicol. 

Şi se întreabă cu nelinişte mare dacă vorbirea lor va reproduce gândul până la capăt.


- Există oameni îngănfați.......

Pe lângă aceşti muţi puţini interesanţi, mai există o varietate destul de comună: aceea a îngâmfatului. Îngâmfatul îşi închipuie bucuros că interlocutorii săi nu-s demni să-l asculte şi se închide într-un mutism dispreţuitor, a cărui accentuare în timpul conversaţiei i se pare că stabileşte o linie de demarcaţie între el şi cei care puteau da replica.

Unii oameni mai păstrează tăcerea pentru că temperamentul lor distrat nu le îngăduie să urmărească o convorbire. Aceştia se adâncesc în cugetările lor, uitând că cea mai elementară normă de politeţe cere să fie amabil şi să pară că se interesează de ceea ce se petrece în societatea în care se află.


- A ști să taci......

A şti să taci nu înseamnă că nu ai nimic de spus. Nici că nu ai avea curajul de a vorbi. 

Nu înseamnă că ai fi îngâmfat şi că n-ai vrea să vorbeşti. Cu atât mai puţin că te-ai crede neputincios să opreşti insinuarea de idei străine subiectului discuţiei şi de aceea te-ai închide în tăcere. A şti să taci înseamnă a nu rosti cuvintele ce-ţi vin pe limbă pentru că socoteşti că nu e momentul potrivit. Uneori înseamnă numai o amânare până când vei studia mai bine problema, vei putea s-o tălmăceşti într-o formă potrivită pe care nu o poţi închega în momentul respectiv. Înseamnă şi a stăvili avalanşa nocivă a unor cugetări mediocre. Sau poate a amâna momentul exprimării, ca să-ţi poţi fixa ideea într-o formulă care doreşti să fie definitivă.Cel mai adesea înseamnă a nu cădea pradă impulsivităţii. Omul care ştie să tacă este acela care este suficient de stăpân pe sine încât să vorbească numai atunci când se cuvine.

sursa: „http://xn--artatcerii-lgb.ro/”

$$$

 TESTAMENTUL LUI STEFAN CEL MARE !!!


Bătrânul domnitor voia ca tronul țării să rămână pe mâini sigure. În țară era pace, dar Ștefan simțea că pacea e relativă. Țările vecine, dar și unii dintre boierii țării așteptau să închidă ochii voievodul, ca să-si dicteze condițiile, să pună un domn pe care l-ar putea manevra și inclina să le facă toate hatârurile. 

Când simți ca puterile îl părăsesc de tot, Ștefan a chemat “țara” la ultimul lui sfat:

“Boieri dumneavoastră, v-am chemat să mă mărturisesc înainte de moarte, să mă spovedesc țării. 

Rog să mă iertați că am fost prea bun cu voi și prea crunt.

Am moștenit o țară de țărani și vă las o țară de oșteni. În Moldova, toată populația care știa să țină în mâini numai coarnele plugului, știe azi să țină în mâna și sabia.

Turcul ne-a dorit Moldova un pașalic al Imperiului Otoman. Leșii (Polonezii) – un voievodat al Țării Leșești. Ungurii – un teritoriu al Țării Ungurești. Tătarii – un loc de pașune pentru caii lor. Dar n-au izbutit. Vă las o țară bine apărată. În cetatea noastră de la Dunare – Chilia, și de la Marea Neagră – Cetatea Alba, șed acum ca un spin în coasta țării pagânii cei fără de Dumnezeu. Îmi pare rău de neputințele pe care mi le-a adus bătrânețea, căci visul meu era să vă las țara întreagă și neștirbită. Căci o țară, atâta timp cât își va avea hotarele știrbite, va sângera mereu. Și acum nu sângerez atât de rănile mele din bătăliile trecute, cât de aceste două răni vii – Chilia și Cetatea Alba. Ca să pot dormi liniștit în mormântul meu, aș vrea să-mi jurați că nu veți uita niciodată de ele și, atunci când va sosi clipa prielnică, veți face tot posibilul ca să le întoarceți Moldovei. Nu ni s-a furat doua cetăți, ni s-a furat ceva mai mult – Dunarea ne-a fost furată și Marea Neagră ni s-a răpit. 

Moldova fără de mare e țară numai pe jumătate.

Mulți ne-au vrut îngenuncheati. Mulți ni s-au dorit “eliberatori”. Turcii vroiau să ne elibereze de unguri, ungurii – de Leși (Polonezi), Leșii – de turci. Dar toți urmăreau alte scopuri: cum să ne facă robi și turcilor, dar și lor. Grea mi-a fost domnia. Timp de 47 de ani mă miram în fiecare zi că n-am murit. 

Dușmanul m-a îngenuncheat numai de doua ori: la Chilia și la Valea Alba. 

El nu țintea moartea mea, el țintea moartea Moldovei. 

Și când am avut noroc, Moldova l-a avut.

Vă las o țară pe care mi-am dorit-o și v-ați dorit-o. Și nu aș vrea să închid ochii fără să stiu pe cine ați ales domn al țării în locul meu. Nu doresc ca mormântul meu să fie stropit cu sânge. Nu doresc să se certe din cauza tronului țării parinți și copii, frați și surori, nepoți și unchi. Vreau să mor împăcat. Vă rog, boieri dumneavoastră, să faceți alegere și să-l sprijiniți pe Bogdan-vodă, fiul meu și domnul vostru. 

Ștefan, cu mâinile tremurânde, își scoase coroana de pe creștetul încununat de plete cărunte și o așeză pe fruntea lui Bogdan, care sta în genunchi înaintea tronului.”

„Nu e o coroană de diamante, e o coroană de spini, fiule. Aș vrea să-ți dau câteva sfaturi, de care poți asculta, dar de care poți și să nu ții seamă. M-am temut să rostesc aceste cuvinte cu coroana pe cap, să nu le luați drept poruncă. Acum, când mi-am luat locul printre boieri, cred că le pot spune.

Trăim vremuri tulburi. Din toate părțile, fiare gata de pradă se uită cu ochi pohticioși către biata țară a Moldovei. Eu și boierii și răzeșii mei am făcut tot ce mi-a stat în putință și am apărat-o, pe unde cu cuvântul, pe unde cu sabia, de dușmani. Iar dușmanii ei sunt mai ales vecinii ei, care vor să-și marească țările pe seama Moldovei. Care vor țara Moldovei ca pe o simplă regiune a țărilor lor. Și Leșii (Polonezii) jinduiesc să vă aibă birnici. Să vă facă pe cât se poate mai curând catolici. Ca și ungurii, care visează mereu gurile Dunării. Și tătarii nu s-ar da în lături s-o prefacă într-o pășune pentru caii lor sirepi. Și cazacii care ajung pâna aici cu gând să se bată cu păgânul pentru credință, dar se întorc înapoi cu turme și herghelii de-ale moldovenilor. Și rusul care a început să se lățească în toate părțile, dintr-o țară mică devenind o țară cu întinderi mari, pe seama vecinilor. Și turcul care a cuprins atâta lume.

Toți ne-ar vrea vasali si birnici. Și dacă tu, fiule, și voi boieri dumneavoastră, veți vedea că nu puteți ține țara, și-ți vedea că nu aveți încotro, să o închinați, dar să nu o închinați oricui. Dacă vreți ca fiii și nepoții voștri să mai vorbească limba noastră strămoșească, să nu o închinați vecinilor – nici Leșilor (Polonezilor), nici ungurilor, nici muscalilor (rușilor). Aceștia, dacă vin, nu se mai duc din țară și sub diferite pretexte au să vă treacă la alta credință și au să vă impună să le vorbiți limba și jugul va fi dublu. Vor găsi argumente că sunteti unguri sau slavi, că graiurile lor sunt mai nobile. Și nu veți fi stăpâni, ci străini în țara voastră.

Și din toți – cel mai tare astăzi e turcul. As vrea să vă știu liberi. Dar dacă veți vedea că nu vă puteți păstra libertatea, și gura mea spune acum ceea ce n-ar vrea să rostească niciodată, să vă închinați celui cu care m-am războit întotdeauna – turcului; că acesta nu cumpără moșii în țară străină, nici moschei nu zidește și nici altă limbă decât turca turcul nu are dreptul să învețe. Și fiind Turcia prea departe de Moldova și peste ape, ea nu va dori niciodată să se mute în Moldova, ca unele neamuri de la nord care caută regiuni mai călduroase și pământuri mai roditoare. Veți plati birul umilitor până veți găsi putere în voi să vă scuturați jugul nesuferit. Și aș dormi la locul meu de veci împăcat, dacă aș ști că mi-ați ascultat sfatul. Eu am ostenit. Și plec să mă culc. Nu aș vrea să dorm somn greu, însoțit de coșmaruri. Aș vrea să dorm în somnul cel de veci împăcat. Asta e ultima rugăminte a celuia care v-a fost mai mult decât un domn, v-a fost un părinte.”....

Sursa : Historia.ro.

$$$

 MINUTUL CU SĂNĂTATE !!! 💚


Leacuri bătrânești pentru picioare grele, apă în corp și rinichi obosiți: coada-calului, mătasea de porumb și băile care ușurează trupul.

La sat, omul cunoștea dintr-o privire când e ceva în neregulă cu trupul.

„Ai apă în tine, măi băiete. Nu iese cum trebuie. Se adună și-ți trage puterea”, ziceau bătrânii când vedeau picioare umflate, față pufoasă și inele care nu mai intrau pe degete.

Dar nu se panicau. Scotoceau prin pod, prin grădină sau prin săculeții din cămară și scoteau la iveală plante de ușurat trupul – nu doar diuretice, ci adevărate daruri de la Dumnezeu pentru rinichi, vezică și limfă.

Hai să-ți spun cum făceau oamenii să scape de apa în exces, să-și curețe rinichii și să se simtă mai ușori fără pastile.

________________________________________

- Mătasea de porumb – ața de aur pentru rinichi.

Ce azi se aruncă la gunoi, pe vremuri era strânsă cu grijă și uscată la umbră.

Mătasea de porumb (firele acelea subțiri și aurii de la știulete) era mare doctor pentru:

• Retenție de apă

• Pietre la rinichi

• Infecții urinare

Cum se folosea:

• 1-2 lingurițe de mătase uscată

• 250 ml apă clocotită

• Infuzie 10-15 minute

Se bea de 2-3 ori pe zi, timp de o săptămână.

„Te desumflă și-ți curăță calea apei”, ziceau bătrânele.

________________________________________

- Coada-calului – planta cu rădăcini de fier.

Cunoscută în sat ca „iarba care curăță ca o perie”, coada-calului e bună pentru:

• Eliminarea apei din țesuturi

• Rinichi leneși

• Vezică inflamată

Cum se prepară:

• 1 linguriță de plantă uscată la 250 ml apă

• Se fierbe ușor 10 minute

• Se strecoară și se bea caldă

Se bea o cană dimineața și una seara.

Ajută și la oase, dar și la dureri de spate cauzate de rinichi obosiți.

________________________________________

- Pătrunjelul – mai mult decât gust pentru ciorbă.

Puțini știu că pătrunjelul, mai ales rădăcina lui, e un diuretic excelent.

Bunicile făceau ceai de pătrunjel pentru:

• Eliminarea excesului de apă

• Detoxifierea rinichilor

• Îmbunătățirea circulației

Rețetă:

• O rădăcină mică sau un pumn de frunze

• 500 ml apă

• Se fierbe 10 minute, se strecoară

Se bea în două reprize, în aceeași zi.

Are gust puternic, dar „mișcă apa din om”, cum ziceau bătrânii.

________________________________________

- Frunza de mesteacăn – limfa în mișcare.

Frunza de mesteacăn era leacul pentru cei „cu apă pe la încheieturi” și dureri de genunchi cauzate de inflamație.

Ceaiul din frunze:

• 1 lingură de frunze uscate

• 250 ml apă fierbinte

• Se infuzează 15 minute

Se bea o dată pe zi, timp de 5-7 zile.

Ajută la drenarea limfei și reduce edemele.

E un leac blând, dar eficient.

________________________________________

-"Băile cu sare și mușețel – ușurare pentru picioare umflate.

După o zi lungă, sau când picioarele „țipau de grele ce erau”, bătrânii nu stăteau cu ele în sus. Le puneau în apă:

• Lighean cu apă caldă

• 2 linguri de sare grunjoasă

• 1 lingură de flori de mușețel

Se stătea 20-25 minute, apoi se masau picioarele cu un pic de untură sau ulei de floarea-soarelui.

Era ca un somn pentru picioare.

„Te trezești mai ușor decât ai adormit”, spunea bunicul.

________________________________________

- Compot de cozi de cireșe – băutura de vară care vindecă rinichii.

Nu se aruncau cozile de cireșe! Se uscau și se păstrau pentru ceaiuri și compot:

• 2 linguri de cozi uscate

• 500 ml apă

• Fierbere 10-15 minute

Se bea ca o limonadă ușor amăruie.

E bun pentru rinichi inflamați, „pișcături” la urinat și senzația de presiune în abdomen.

________________________________________

- Comprese cu brusture – pentru genunchi umflați

Când apa se aduna în genunchi, și omul abia mergea, se foloseau frunzele de brusture:

• Se zdrobea frunza mare de brusture, proaspătă

• Se punea direct pe genunchi

• Se lega cu o cârpă și se ținea 2-3 ore

Frunza trăgea apa și reducea inflamația.

Uneori, peste frunză se punea și un pic de untură, ca să „lucreze mai adânc”.

________________________________________

- Sucul de ridiche neagră – pentru curățare completă.

Ridichea neagră e un detoxifiant natural.

. Ajută și la ficat, și la vezica biliară, dar și la rinichi.

. Se rade ridichea, se stoarce sucul și se bea câte 1-2 linguri dimineața, pe stomacul gol.

. Are gust greu, dar efectul e puternic.

După o cură de 5 zile, omul simte că „a scăzut cu două chile”, de câtă apă a eliminat.

________________________________________

- Încheiere: Să nu lași apa să te înece dinăuntru.

Trupul adună apă atunci când nu mai curge viața cum trebuie: mâncare grea, suflet apăsat, mișcare puțină. Leacurile băbești nu se luptă doar cu simptomele, ci pun sângele în mișcare, curăță rinichii și ușurează pasul. Mătasea de porumb, coada-calului, pătrunjelul, frunza de mesteacăn – toate-s daruri simple, dar puternice. Câtă vreme le mai avem, nu ne temem de apă.

$$_

 TRIST DAR ADEVĂRAT ..........DA, EI TRĂIESC PRINRE NOI !!!


- 1.- Un tip a cumpărat un frigider nou pentru acasă. Ca să scape de cel vechi, l-a pus în fața casei cu un carton pe el, pe care scria: "E gratis, îl vrei, ia-l acasă!" 4 zile a stat frigiderul acolo și nimeni nici măcar nu s-a uitat la el. Și-a dat seama că oamenii erau prea neîncrezători în această ofertă, așa că a decis să schimbe cartonul: Frigider de vînzare cu 100 de roni. 

A doua zi cineva l-a furat! .....Ei trăiesc printre noi !!!

- 2.- Într-o zi mergeam pe plajă cu niște cunoscuți cînd deodată cineva a strigat: 

Ia uitați- vă ! O pasăre moartă! Unul dintre ei și-a îndreptat privirea spre cer și a întrebat: unde, unde?.......Și ei trăiesc printre noi !!!

- 3.- Cînd se uita la o casă, fratele meu a întrebat-o pe agenta imobiliară în ce direcție este nordul, motivînd că nu vrea ca soarele să-l trezească în fiecare dimineață. 

Ea a întrebat mirată : Cum ? Soarele răsare la nord ? 

Cînd fratele meu i-a explicat că soarele răsare la est de ceva timp, ea a dat din cap și a zis: Oh, nu prea țin pasul cu lucrurile astea!.......Ei trăiesc printre noi!!!

- 4.- Luam prînzul într-o cafenea, cînd fără să vrem am auzit-o pe angajată că vorbea despre o arsură pe care a făcut-o la sfîrșitul săptămînii trecute, cînd mergea spre plajă cu mașina. A condus cu ea decapotată, dar nu credea că se va arde, pentru că era în mers..... 

Apoi te gândești.........Și ei trăiesc printre noi !!!

- 5. - Vecina mea are un fel de cuțit în mașină care spune ea, este special pentru a tăia centura 

de siguranță, în caz că rămîne blocată, din cauza unui accident. 

Îl ține în portbagaj. .......Ei trăiesc printre noi!!!

- 6.- Mergeam pe stradă cu un coleg de birou cînd am văzut o femeie cu un cercel în nas, de care era atașat un lănțișor pînă la cercelul din ureche. Colegul meu m-a întrebat: „Nu se va rupe lanțul de fiecare dată cînd va întoarce capul?” 

A trebuit să-i explic că nasul și urechea unei persoane rămîn la aceeași distanță una de cealaltă, indiferent de direcția în care va întoarce capul…......Ei trăiesc printre noi!!!

- 7.- Nu mi-am găsit bagajele în zona pentru bagaje din aeroport, așa că am mers la biroul de bagaje pierdute și i-am spus funcționarei de acolo, că bagajele mele nu au apărut. Ea a zîmbit calm și mi-a spus să nu îmi fac griji deoarece ea este pregătită și instruită profesional și că sînt în mîini bune. Dar, m-a și întrebat: 

 - Avionul dumneavoastră a ajuns?.......Ei trăiesc printre noi!!!

 - 8.- Cînd lucram la o pizzerie, am observat un bărbat care a comandat o pizza mică, la pachet. Părea să fie singur și bucătarul l-a întrebat dacă dorește să taie pizza în 4 sau în 6 felii. A stat și s-a gîndit un pic înainte să răspundă: Lasă, în 4 felii, nu cred ca îmi este atît de foame încît sa mănînc 6 felii........Da, ei trăiesc printre noi!!!

Sursa : Wichipedia.ro.

*** Aș adăuga ; Din păcate, nu doar trăiesc printre noi, dar mai și votează !!!

🤔😜😂

$$3

 MINUTUL CU SĂNĂTATE!!!💚


HREANUL.........tratament pentru răceală, gripă și nu numai !

Hreanul este un condiment valoros, contribuind la revigorarea organismului. Este recomandat în special persoanelor cu imunitatea scazuta si vesnic racite. Curata organismul de bacterii si infectii, ajuta la o respiratie mai buna si elimina oboseala, punand sangele în miscare. De aceea, este folosit si în tratarea unor afectiuni cardiovasculare, precum angina pectorala, cardiopatia ischemica sau hipertensiunea.

Combate oboseala cronica

Hreanul are un rol important în fiziologia sistemului nervos, de a induce o stare de bine, de satisfactie, de placere. De aceea, terapia cu hrean este indicata în combaterea oboselii cronice. Datorita compozitiei chimice, actiunea sa de tonifiere este de lunga durata. Cand va simtiti obositi, consumati o salata de cruditati care sa contina mere, morcovi si hrean.


- Indicat in afectiuni cardiovasculare......

Anumite substante pe care le contine hreanul au efecte benefice asupra circulatiei sangelui în zonele periferice. Astfel, consumul de hrean normalizeaza tensiunea arteriala si previne riscul formarii de cheagurilor de sange. Totodata, substantele sulfurate din hrean îmbunatatesc elasticitatea vaselor de sange cerebrale si coronariene, reducand astfel riscul aparitiei unui infarct sau accident vascular cerebral. In caz de hipertensiune, se face o cura cu hrean amestecat cu miere de albine - se ia dimineata cate o lingura înainte de micul dejun


- Trateaza raceala si gripa......

Hreanul are si calitatea de a descongestiona aparatul respirator, fiind o planta recomandata împotriva racelii si gripei. Înca de la primele simptome încearca sa consumi hrean ca atare sau amestecat cu miere pentru a-i mai taia din aroma puternica. Senzatia de nas înfundat va disparea ca prin minune. Proprietatea lui de a stimula transpiratia îl recomanda si ca remediu pentru scaderea temperaturii corpului.

Hreanul este un leac foarte bun si în cazurile de dureri de cap, fiind un adevarat analgezic. În acest caz poti opta pentru comprese cu hrean aplicate pe frunte.


- Combate sinuzita.....

Pentru a scapa de necazurile create de sinuzita, se folosesc cataplasme cu hrean pe zona fruntii. Practic, doua lingurite cu hrean ras se pun pe o panza care se aplica pe frunte.

Nasul se desfunda la scurt timp, eliminand secretiile si curatind astfel caile respiratorii. Aceasta terapie, cu efecte imediate, trebuie sa fie continuata 5 zile la rand.


- Afectiuni dentare......

În caz de stomatite, gingivite, paradontoze se face gargara cu tinctura de hrean (3-4 lingurite dizolvate intr-un pahar cu apa) – tratamentul trebuie sa dureze minim doua saptamani, zilnic.


- Bun la reumatism si guta......

Ca tratament intern, hreanul este recomandat si persoanelor care sufera de reumatism sau guta. Într-o cana cu lapte cald se adauga una sau doua lingurite de hrean ras foarte fin. Acest preparat se bea pe stomacul gol, o data sau de doua ori pe zi. Tratamentul trebuie sa dureze aproximativ trei saptamani. Extern, se aplica cataplasme pe zonele dureroase.


- Este vermifug......

Hreanul elimina parazitii intestinali. Un tratament cu cate 20 picaturi de tinctura de hrean, luate de 3 ori pe zi este eficient în tratamentul viermilor intestinali (tenia).


- Îmbunatateste memoria.....

În compozitia hreanului se gasesc din belsug vitamine din complexul B, necesare pentru functionarea sistemului nervos si pentru îmbunatatirea memoriei.


- Elimina infectiile urinare......

Datorita calitatilor antimicrobiene, hreanul e bun si pentru tratarea infectiilor urinare. În Germania, hreanul a fost aprobat ca tratament adjuvant în infectii de tract urinar, pentru ca se considera ca are efecte antibiotice.


- Reda pofta de mancare.....

Hreanul este de neînlocuit în alimentatie atunci cand nu ai pofta de mancare. În acest caz, substanta care da gustul picant al hreanului creste secretia de suc gastric si reda pofta de mancare persoanelor anemice, rahitice sau anorexice. Pentru un efect deosebit trebuie consumat hrean ras amestecat cu putina miere. Se ia cate o lingurita, de trei ori pe zi, cu 15 minute înainte de masa.

Digestia lenta si gastrita hipoacida se trateaza în mod eficient cu cate doua-trei linguri de hrean ras care se consuma în timpul meselor principale. Tratamentul trebuie urmat cel putin 21 de zile.


- Opreste tumorile.....

Cel mai interesant beneficiu al hreanului este acela de ajutor în tratarea cancerului. Hreanul contine cantitati semnificative dintr-o enzima care opreste cresterea tumorilor. Cu toate ca mai exista si alte crucifere precum broccoli care au aceasta componenta, hreanul are de zece ori mai mult.


- În cosmetica.....

Tamponarea tenului cu otet de hrean are efect de stimulare a circulatiei, efecte tonice asupra pielii, mentine tineretea pielii. De asemenea se poate aplica suc proaspat de hrean timp de 5-10 minute, apoi se spala fata cu lapte caldut. In caz de descuamare a tenului, pete sau pistrui, se curata cu tinctura de hrean sau otet de hrean, dupa care se aplica un unguent de galbenele.


- Precautii si contraindicatii....

Nu este recomandat persoanelor care sufera de ulcer gastric sau de afectiuni tiroidiene, deoarece efectele sale caustice pot irita tractul digestiv.

De asemenea, se manifesta prudenta la persoanele cu colon iritabil sau cu gastrita hiperacida. Abuzul de hrean poate duce la deranjamente digestive si tulburari nervoase. 

In uz extern trebuie folosit cu prudenta la persoanele cu pielea sensibila pentru a nu produce alergii si iritatii ale pielii.

$$$

 DE CE AU DIPĂRUT VRĂBIILE ?! 


Odată, vrăbiile erau pretutindeni. Pe cablurile electrice, la streșinile caselor, pe gardurile școlilor și prin piețele unde oamenii lăsau firimituri. Diminețile începeau cu trilurile lor haotice și vesele – un cor neoficial al orașelor românești. Astăzi însă, în tot mai multe locuri, acel cântec s-a stins.

Fenomenul nu e doar o impresie, ci o realitate dureroasă, observată în toată Europa, iar România nu face excepție. Vrăbiile dispar încet, aproape pe nesimțite, iar tăcerea lor spune mai mult decât o mie de statistici.


Urbanizarea excesivă este una dintre principalele cauze. Orașele și-au pierdut grădinile, tufele și gardurile vii care ofereau adăpost și hrană. În locul lor au apărut ziduri, parcări și trotuare perfecte, dar sterile. Fiecare bloc renovat, fiecare acoperiș modern înseamnă un cuib mai puțin.


La fel de gravă este și dispariția surselor de hrană. Vrăbiile trăiesc din semințe, insecte și firimituri, însă pesticidele și întreținerea artificială a spațiilor verzi au redus drastic aceste resurse. Iar acolo unde mai cresc câteva fire de iarbă printre dale, omul grăbit le smulge sau le stropește „pentru curățenie”.


Poluarea – sonoră și atmosferică – le afectează profund. Zgomotul constant al traficului le bruiază comunicarea, iar aerul greu le slăbește sistemul respirator. În plus, competiția cu alte specii mai mari și mai adaptabile, precum porumbeii și ciorile, le alungă din zonele urbane.


Dispariția vrăbiilor nu este doar o pierdere sentimentală. Este un semnal de alarmă ecologic. Aceste păsări aparent banale au un rol esențial: controlează populațiile de insecte, răspândesc semințe și mențin echilibrul lanțului trofic. Fără ele, orașele devin mai sărace, mai tăcute și mai vulnerabile.


Poate că absența lor ar trebui să ne pună pe gânduri. Să ne amintim că nu suntem singurii locuitori ai orașului și că betonul nu ține loc de viață.

Câteva spații verzi reale, mai puține chimicale și mai mult respect pentru natură ar putea aduce înapoi nu doar vrăbiile, ci și o parte din liniștea și bucuria de altădată.

Când vom auzi din nou dimineața un ciripit vioi sub fereastră, vom ști că ceva s-a vindecat în lume.

$$$

 MARIA LATÂREȚU : Vă las cântecele mele !!!

Maria Lătărețu s-a născut pe 7 noiembrie 1911 la Bălcești, în Gorj, într-o familie săracă. 

Încă din copilărie a cântat la hore, nunți, botezuri și petreceri, iar în 1928, la vârsta de 17 ani, 

s-a căsătorit cu vioristul Mihai (cunoscut ca Tică) Lătărețu din comuna Lelești, cei doi colindând împreună satele gorjene.

Tânăra a ajuns pentru prima dată în București în 1933, a fost angajată pentru o scurtă perioadă de timp la localul „La fânăreasă”, apoi a revenit în Gorjul natal. Aici a fost descoperită în 1937 de o echipă de cercetători în etnomuzicologie formată din Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru și Mihai Pop care, încântați de vocea ei, au invitat-o la București pentru a o înregistra în studiourile Institutului de folclor.

Într-un interviu acordat în 1970, artista a vorbit despre începuturile carierei:

“— Aţi cucerit un public foarte larg cu melodiile interpretate. Vă vin necontenit aplauze pretutindeni. Care este cheia succesului unui cântăreţ de muzică populară?

— Un cântăreţ trebuie să-și poarte în suflet cântecele. De multe ori rădăcinile lui sunt foarte importante pentru că s-a format într-un mediu şi aduce publicului sentimentele acelui mediu. Eu vorbesc mult în cântecele mele de natură şi de dragoste, fiindcă aşa simt.

— Drumul carierei dumneavoastră a fost spinos?

— Da, mai ales la început. M-am născut dintr-o familie de oameni săraci. Și m-am afirmat cum am putut, dar prin talent în primul rând. Totuși, la șaisprezece ani eram cunoscută în jurul Gorjului. Îmi amintesc că am fost chemată să cânt la o nuntă într-un sat de lângă Râmnicu Vâlcea. Mi s-a făcut şi reclamă, îmi pare rău că nu am niciun afiş de acolo. Dar ţin minte ce scria pe ele. „Cântă Mariţa de la Gorj. Se serveşte păstrată cu mămăligă”.

— De cine aţi fost remarcată şi impusă atenţiei publicului larg?

— De Constantin Brăiloiu, Harry Brauner şi Tiberiu Alexandru. Oamenii aceştia m-au ajutat foarte, foarte mult. Le datorez drumul meu”.

De-a lungul carierei, Maria Lătărețu a cântat cu cei mai mari șefi de orchestră și dirijori ai epocii, printre care Gelu Barabancea, Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, George Vancu sau Florea Cioacă. Artista a imprimat zeci de discuri cu Orchestra Barbu Lăutarul, Orchestra Electrecord, Orchestra de muzică populară Radio, în prima parte a carierei, înregistrându-și piesele pe cilindri de fonograf pentru Arhiva de Folclor a Societății Compozitorilor Români, apoi pentru casa de discuri Columbia. Din 13 martie 1939, datorită lui Constantin Brăiloiu, a făcut imprimări pentru casa de discuri Cristal (viitoarea Electrecord).

Într-un alt interviu acordat în 1971, Maria Lătărețu mărturisea că își dorește să scrie o carte:

“— Marie, dragă Marie, ca să fim un ton cu cântecul pe care l-aţi creat, înainte de a vă produce la microfon, unde aţi cântat?

— În pridvor, pe prispa casei. Aveam 5—6 anişori când, în lipsa părinţilor plecaţi la câmp, mă trezeam cât era ziulica de mare cântând şi cu zeci de spectatori pe la uluci.

— Aţi mai cântat atunci şi prin alte părţi?

— Pe la cules de prune, fiindcă oamenilor satului le plăcea să mă ia cu ei. Eu eram mică, purtam cămaşă oltenească şi catrinţă cu mărgele cu care gândesc că-i fermecau şi mai mult. Altminteri nu m-ar fi chemat să le cânt. Toţi îmi spuneau Mariţa lui nenea Ion.

— Deci cântecul românesc a fost şi este un fel de raţiune a existenţei…

— Aş spune mai degrabă o raţiune a inimii. Încă din anii copilăriei petrecute în Bălceştii scăldaţi de apa Gorjului m-am îndrăgostit de cântecul popular, de marea lui frumuseţe. La izvorul lui m-aplec de mai bine de o jumătate de veac şi tot atâta timp am strâns tezaur după tezaur. Cântecele ţării sunt şi cântecele mele.

— Aţi mai fost pe drumul Gorjului?

— Vin adeseori cu drag, dar şi cu emoţie. Fiindcă, ori de câte ori mă abat pe aici, o revăd pe fata din Bălceşti susţinând la 18 ani prima ei compoziţie, „Lung e drumul Gorjului”.

— Un drum care v-a deschis calea succesului.

— Într-adevăr, am compus apoi multe cântece în care am adunat toate şoaptele codrului, ale Jiului, “Se ceartă bradul cu plopul”, „Cireşule, frunză rară“, „Sub straşina casei mele“…

— Maria Lătăreţu compozitoare…

— Să nu vă surprindă, încerc să devin şi scriitoare. Am început să-mi scriu memoriile cărora le-am dat drept motto versurile: „Mai ţii tu minte, dragă Marie / Când nu erau struguri copţi la vie / Şi tu erai mică, Măriuţă / Nu ştiai să dai nenii guriţă”. Sunt versurile unuia dintre cântecele care mi-au rămas cele mai dragi din creaţia mea.

— Aţi compus multe cântece?

— Sute. Dar cunosc câteva mii. Mă bucur ori de câte ori sunt invitată să cânt în faţa oamenilor satului. Am făcut acum câteva luni şi un disc, iar când cei de la televiziune nu mă uită, mai apar şi pe micul ecran. După amiezele, în timpul liber, mai răspund şi la scrisori, mai trimit şi fotografii la admiratori şi admiratoare”.

După doar un an, pe 27 septembrie 1972, Maria Lătărețu, care se afla într-un turneu în zona Botoșani, a murit în culisele căminului cultural din satul Românești, după câteva minute de la ieșirea de pe scenă. Cel care o cunoscuse cu ani în urmă, folcloristul Harry Brauner, a scris în revista Ramuri:

“Mă împac greu cu gândul… Cuvinte, nu găsesc cuvinte…

Sunt patruzeci de ani de atunci. Eram cu dascălul meu, profesorul Constantin Brăiloiu. Plaiuri gorjeneşti, un conac de odinioară, Maria Lătăreţu. Neaşteptată şi minunată clipă cu soarele în suflet. Frumoasă peste măsură. Tulburătoare privire plină de gingăşie, scăldată în bunătate şi omenie. Acompaniindu-se cu ghitara, îngânată de cinci muzicanţi populari, Maria se întrecea cu păsările cerului, răspundea privighetorilor, şoptitului izvorului, foşnitului frunzelor. Clopoţel de cristal, glasul limpede şi pătrunzător ne purta dincolo de vremuri, peste lacrima şi bucuria omenirii.

Urechea bucureşteanului nu era obişnuită nici cu „cântecul lung” oltenesc, nici cu înaripatele sârbe gorjeneşti. Casele străine de discuri imprimau muzica populară la întâmplare: de la tarafurile de prin cârciumi ce îşi îmbinau sunetele cu zăngănitul cleştelui grătarului special… Puzderii de discuri, cu îmbietoarea specificaţie „obscen“ pe etichetă, erau aruncate pe piaţă de către negustori lacomi de câştig… După nenumărate intervenţii, profesorul Constantin Brăiloiu reuşeşte să convingă pe reprezentanţii caselor străine de discuri să încerce a imprima muzica propusă de către Arhiva de folclor a Societăţii compozitorilor români. Aşa a trecut prima oară Maria Lătăreţu din Bălceştii Gorjului prin Bucureşti şi, odată cu ea, nesecătuitul repertoriu inedit de cântece gorjenești.

Discurile ei încep să fie căutate. Proprietarul restaurantului „La Căciularu” din spatele Gării de Nord o aduce din Gorj. Între trenuri şi mai cu seamă după ultimul tren, curtea restaurantului se încinge, la sunetele glasului Măriei Lătăreţu, de îndrăcitele jocuri gorjeneşti. La cererea ascultătorilor, este programată în nelipsita emisiune de folclor de la radio. Cântecul gorjenesc se impunea tuturor cu frumuseţile lui atât de specifice. Celelalte restaurante din preajma gării se văd obligate să aducă şi ele tarafuri cu cântăreţe din Gorj. Cartierul se preface în loc de întâlnire a oltenilor aflaţi în Capitală… Maria Lătăreţu este din ce în ce mai cunoscută. Oamenii de artă şi cultură vin s-o asculte. Revista „Vogue” îi închină un impresionant reportaj. Publicul ei creşte. Faima ei de asemenea. Şi timpul trece…

Săli arhipline o aclamă. Cântecele născocite de Maria Lătăreţu intră în patrimoniul folclorului cu o repeziciune uimitoare, în vorbe pline de gingăşie şi optimism cântă oamenilor frumuseţile naturii, iubirea, dragostea de viaţă, bucuria. Şi, de la un timp, şi-a manifestat insistent dorinţa de a i se înregistra un cîntec. „Va fi ultimul meu cântec”, spunea, poate cutremurată de un fior.

Iată un fragment din textul scris de ea însăşi pentru sârba ce-o compusese:

„Lume, dragă lume,

Ca mâine mă duc din tine,

Ştiu că nu vă pare bine,

Lume, draga mea.

Vă las vouă cântecu’,

Inima şi sufletu’.

Vă las cântecele mele,

Să vă petreceţi cu ele!

Lume, dragă lume,

M-ofilesc ca frunza-n vânt,

Când cade jos pe pământ,

O plouă şi-o bate vântul,

S-amestecă cu pământul,

O suflă vântul pe toată,

Parcă n-a fost niciodată…”

În ziua de 27 septembrie 1972, în comuna Româneşti din judeţul Botoşani, Maria Lătăreţu încheie programul concertului de muzică populară cu acest ultim cântec, îl cântă odată, a doua oară, îl cântă de cinci ori. Cu ochii înlăcrimaţi de emoţie părăseşte în sfârşit scena, în delirul unei săli arhipline. Şi, aşa cum şi-a dorit, s-a întîmplat ce ne-a mărturisit la înregistrarea ultimului ei cântec: „Aş vrea să-mi sfârşesc viaţa pe scenă, pe scena care mi-a prilejuit cele mai mari bucurii…”...Aşa şi-a sfârşit viaţa Maria Lătăreţu. A murit pe scenă…

"Au tăcut viorile, au tăcut cobzele, tarafurile toate au amuţit, în acea zi de tristă duminică a ultimului drum”.“Maria Lătăreţu! În gâtul ei cântau zece mii de viori. Cam atâtea câte sunt în Gorj. Şi am văzut oamenii sărutându-i poalele fotelor. Şi Televiziunea nu are un film cu ea! Şi a susţinut cu vocea ei bolţile Ateneului!”......spunea, cu durere, Mia Braia în 1977. 

Sursa : http://xn--adevrul-c4a.ro/

Bucuria de a găti cu Monini – un strop de soare italian în magia Crăciunului

  Mi-e dor de voi, părinții mei dragi! Mi-e dor de vremurile când duceam o viață frumoasă și fericită împreună. Și mi-e dor de sărbătorile p...