duminică, 9 noiembrie 2025

$$$

 MINUTUL CU SĂNĂTATE !!! 💚


CEAI DE COZI DE CIREȘE !

Cozile de cirese contin o serie de substante benefice pentru sanatate, inclusiv antioxidanti, vitamine si minerale. Aceste substante ajuta la protejarea celulelor corpului impotriva stresului oxidativ si a inflamatiilor, ajutand la reducerea riscului de boli cronice, cum ar fi bolile de inima si cancerul. De asemenea, cozile de cirese contin substante care pot ajuta la reducerea inflamatiei si a durerii. Aceste substante au fost studiate pentru efectele lor uimitoare la pacientii cu artrita si alte afectiuni inflamatorii. Mai mult decat atat, studiile au demonstrat puternicul efect antioxidant al pigmentilor din cozile de cirese, cunoscut pentru rolul sau de a stimula imunitatea, de a preveni sau trata bolile articulare.

Pentru persoanele care au insomnii, sufera de stres cronic, se recomanda ceaiul din cozi de cirese pentru ca s-a dovedit ca acesta contine substante care ajuta la relaxarea sistemului nervos central. Pe scurt, cozile dar si fructele contin o substanta numita melatonina, care este un hormon responsabil pentru reglarea ciclurilor de somn. Ciresele sunt astfel un aliat de nepretuit pentru a obtine odihna adecvata. De asemenea, se considera ca ceaiul de cirese contribuie la reglarea sistemului imunitar, deci ar fi, de asemenea, direct legate de o imbunatatire substantiala a echilibrului sistemului nostru endocrin.


- Ceai de cozi de cirese – 10 beneficii pentru sanatate....

Lucrarile stiintifice realizate pana in prezent au aratat ca ceaiul de cozi de cirese are proprietati antioxidante, anti-proliferative, diuretice, antiseptice urinare, antiinflamatoare, astringente, antidiureice si depurative, cu multiple beneficii pentru sanatate:


- 1. Efect antioxidant puternic....

Cozile de cirese contin flavonoide, molecule cu putere antioxidanta mare si cu rol important in neutralizarea radicalilor liberi. Cozile de cirese contin quercetina, un flavonoid cu proprietati antioxidante si antiinflamatorii.

Asadar, este de retinut faptul ca ceaiul din cozi de cirese are un puternic efect antioxidant. Aproape toate studiile efectuate pe aceasta tema vorbesc despre puterea antioxidanta a cozilor de cirese, ajutand organismul sa lupte eficient impotriva radicalilor liberi.


- 2. Efect diuretic....

Efectele diuretice ale ceaiului de cozi de cirese se datoreaza, in primul rand, bioflavonoidelor si sarurilor de potasiu din compozitie. Acestea stimuleaza eliminarea deseurilor din organism prin urina si procesul digestiv in general, ajutand, astfel, la combaterea retentiei de apa in tesuturi. Ceaiul de cozi de cirese sprijina, totodata, procesul natural de detoxifiere a organismului, figurand, adesea, in programele de detoxifiere.


- 3. Actiune anti-hiperglicemica cu ceai de cozi de cirese......

Datorita continutului ridicat de acid fenolic, ceaiul de cozi de cirese ar putea contribui la scaderea hiperglicemiei dupa numai trei saptamani de administrare. In plus, studiile arata faptul ca, prin consumul regulat de ceai de cozi de cirese, s-ar putea reduce riscul de ateroscleroza.


- 4. Efect usor antibiotic si antiviral cu ceai de cozi de cirese......

Prin consumul zilnic de ceai de cozi de cirese, se poate stimula puternic activitatea rinichilor si se poate mari fluxul de urina eliminata, ceaiul prezentand un usor efect antibiotic si antiviral. Bogat in saruri de potasiu, ceaiul de cozi de cirese are capacitatea de a favoriza alcalinizarea urinei, acest lucru potentand actiunea antibioticelor de sinteza in cazul unor cistite si infectii renale recidivante, precum si a altor remedii naturiste destinate tratarii infectiilor reno-urinare.


- 5. Efect cardiotonic.....

O cura cu ceai de cozi de cirese are efect cardiotonic si antioxidant. Studiile arata ca flavonoidele regasite in compozitia ceaiului de cozi de cirese au proprietatea de a normaliza activitatea cardiaca, de a preveni oxidarea colesterolului pe artere, de a favoriza irigarea normala a inimii cu sange si de a preveni infarctul. In hipertensiunea arteriala, curele cu ceai de cozi de cirese au un efect diuretic puternic, fiind un minunat adjuvant in acest caz. Studiile pe pacienti au aratat ca, in timpul curei cu extract de cozi de cirese, diureza a crescut, in medie, cu 20%, iar eliminarea sodiului – care contribuie, de asemenea, la scaderea tensiunii arteriale – a crescut cu 12%.


- 6. Actiune antiinflamatoare articulara cu ceai de cozi de cirese.....

Studiile efectuate la Universitatea de Medicina din Michigan, Statele Unite, au aratat ca antocianii - o categorie de substante prezente din abundenta in cozile de cirese – sunt de zece ori mai eficienti decat aspirina administrata pentru ameliorarea durerilor si inflamatiilor articulare. De asemenea, in timpul sezonului, ciresele proaspete pot potenta semnificativ actiunea antiinflamatoare articulara a curei cu ceai de cozi de cirese.


- 7. Efecte antispastice cu ceai de cozi de cirese....

Efectul depurativ si antiinflamator al ceaiului de cozi de cirese poate fi de ajutor inclusiv in tinerea sub control a anumitor forme de alergie. O cura de lunga durata cu ceai de cozi de cirese poate ameliora simptomele in alergii, indiferent daca este vorba de alergii respiratorii, urticarie ori deranjamente digetive produse de un alergen. De asemenea, ceaiul din cozi de cirese are efecte antispastice, previne si diminueaza intensitatea crizelor in cazul pacientilor cu astm alergic.


- 8. Efect de blocare a tesutului adipos in exces (celulita)......

Curele cu ceai de cozi de cirese stimuleaza eliminarea excesului de apa din organism prin rinichi, ajutand, astfel, la reducerea tesutului adipos si a celulitei. Totodata, flavonoidele si antocianii din ceaiul de cozi de cirese au efecte antiinflamatoare puternice, reducand inflamatia. De asemenea, intervenind in metabolismul grasimilor, cura cu ceai de cozi de cirese blocheaza, intr-o anumita masura, formarea tesutului adipos in exces.


- 9. Activitate anti-proliferativa ridicata.....

Boala maligna este o patologie intens studiata, avand in vedere faptul ca reprezinta a doua cauza principala de deces la nivel mondial. Compusii naturali din cozile de cirese ar putea deveni o sursa importanta pentru dezvoltarea unor medicamente cu efecte impotriva acestei boli nemiloase, a unor antidoturi cu mecanisme de actiune selective si efecte adverse reduse. Un studiu realizat de Scientific Repository of the Polytechnic Institute of Porto raporteaza, pentru prima data, activitatea extractelor de cozi de cirese impotriva carcinomului cervical uman, a rab-domiosarcomului uman si a celulelor fibroblaste murine.


- 10. Efect antimicrobian cu ceai de cozi de cirese.........

Efectul antimicrobian al cozilor de cirese, si, implicit, al ceaiului de cozi de cirese, este legat de continutul de compusi fenolici, cu rol in distrugerea bacteriilor. Ceaiul de cozi de cirese este, de asemenea, cunoscut pentru activitatea sa impotriva bacteriilor Gram-pozitive Enterococcus faecalis si Staphylococus aureus.

- Imbunatatirea sanatatii ficatului

- Scaderea nivelului de colesterol

-"Prevenirea formarii calculilor renali

- Purificarea sangelui

- Efectul sau calmant combate anxietatea

Ofera sprijin in procesul de slabire si in reducerea durerilor


- Ceai de cozi de cirese – contraindicatii.....

Ceaiul din cozi de cirese este contraindicat in:

- Oscilatii ale tensiunii arteriale;

- Probleme cardiovasculare;

- Hemoragie cerebrala, accident vascular cerebral;

- Tratamente bazate pe medicamente sintetice;

- Interventii chirurgicale (efectuate/viitoare);

- Calculi renali de dimensiuni medii si mari;

- Nivel scazut de zahar in sange;


- Sarcina......

In timpul curelor cu ceai de cozi de cirese, se consuma minimum 2 litri de apa, zilnic, pentru a se preveni deshidratarea produsa in urma stimularii intense a activitatii rinichilor.

$$_

 

DIN ÎNȚELEPCIUNEA UNUI MONAH !!!


- Bucuraţi-vă seara când în casă  este gălăgie şi nu vă puteţi odihni de râsetele pruncilor voştri, băgaţi devreme în pat. Nu-i mai apostofraţi că nu adorm liniştiţi. Şi nici atât de repede ca voi. Căci........Într-o zi, liniştea o să vă pară înspăimântătoare! 

- Bucuraţi-vă când dimineaţa găsiţi o jumătate de tub de pastă de dinţi risipită în chiuvetă. 

Deoarece........Într-o zi veţi găsi Colgate-ul întărit şi nedesfăcut de nimeni! 

- Bucuraţi-vă când faţa de masă e plină de dulceaţă. 

Şi chiar şi atunci când gemul vă ajunge-n galoşi. 

Deoarece.......Într-o zi, borcanul va face mucegai în dulap !

- Bucuraţi-vă când pantofiorii lasă urme de noroi pe covorul din sufragerie sau, uneori, 

chiar şi pe cearceaful din dormitor. 

Că va veni și timpul cand......Într-o zi, la uşa voastră nu vor mai fi nici măcar pantofii !

- Bucuraţi-vă când fiii şi fiicele stau cu lumina aprinsă până noaptea târziu, chirciţi la birou să scrie referate. Nu-i mai certaţi că e ” lumina scumpă! ” 

Căci......Într-o zi o să vă speriaţi că-i prea devreme întuneric! 

- Bucuraţi-vă când în casă este debandadă şi hainele sunt aruncate în toate ungherele! 

Deoarece........Într-o zi veţi deschide şifonierul şi veţi găsi păianjeni!

- Bucuraţi-vă când sunteţi bombardaţi de întrebări la care nici nu ştiţi şi nici nu aveţi chef să oferiţi răspunsul..........Într-o zi n-o să mai fiţi întrebaţi de nimeni nici măcar când v-aţi născut !

- Bucuraţi-vă când pruncii vă scotocesc prin genţi şi vă împrăştie mărunţişurile prin casă. 

Într-o zi, când veţi deschide uşa casei venind încărcaţi de la piaţă, veţi fi întâmpinaţi de.....nimeni! 

- Bucuraţi-vă acum … Într-o zi aţi da tot ce aveţi mai scump, numai să trăiţi macar o clipă ”stresul de altădată”, când pruncii vă umpleau casa........şi urechile de zgomot! 

- Bucuraţi-vă că Domnul ne-a dat copii. Ei ne învaţă să fim părinţi. Fără prunci n-am înţelege dragostea de Tată a lui Dumnezeu".

Preot : Elefterie 

Foto: Gheorghe

$$$

 FASNINANTA POVESTE A CAZINOULUI DIN CONSTANŢA !!!


Clădirea cu trei fundaţii, unde se destrămau vieţi într-o clipită!

În perioada interbelică, pe faleza CONSTANŢEI s-au născut poveşti de iubire şi au avut loc tragedii. Aici se jucau sume de bani uriaşe, se făceau şi se destrămau averi, iar unii se aruncau apoi în mare. Toalete de ultimă modă se perindau în sala de bal, restaurant sau în sala de joc a cazinoului. Era o atmosferă seducătoare de „la belle epoque“.

În fascinanta poveste a Cazinoului ne poartă arhitectul RADU CORNESCU, autorul cărţii „Cazinoul din Constanţa – scurtă istorie în imagini“


- Primul cazino Kursaalul.....

Cel dintâi cazinou al CONSTANŢEI a fost construit în anul 1880, în aceeaşi zonă a peninsulei, mai exact lângă Farul Genovez şi lângă un chioşc de belvedere. Se numea KURSAAL(traducere aproximativă - sală de relaxare) şi era construit din lemn şi din paiantă. Protipendada oraşului-port se regăsea aici în fiecare zi, iar imaginile vremii au fost surprinse de ANATOLE MAGRIN, consul al FRANŢEI la CONSTANŢA, fotograf al Curţii Regale.

KURSAALULa apărut într-o perioadă în care pe faleză au fost ridicate cele mai frumoase case din oraş: CASA PARIANO(astăzi Muzeul ION JALEA), Casa Manissalian (bombardată în 1941 – pe locul actualului bloc SNC), Casa Pâslă, Casa Bârzănescu, Casa Cănănău (unde a fost Consulatul Chinei), Casa Zottu, Casa Cuculis, Casa Şomănescu, Casa Pilescu“, povesteşte arhitectul Radu Cornescu.

De la KURSAAL se putea coborî pe o scară de lemn pe stâncile de la malul mării unde clineţii obişnuiau să petreacă câteva ore la pescuit.

O furtună mai puternică a smuls acoperişul KURSAALULUI în anul 1891, iar un an mai târziu a fost demolat în urma unei decizii a Consiliului Comunal.


- Casin, precursorul Cazinoului....

Locul KURSAALULUI a fost luat de Casin, amplasat tot pe Bulevardul REGINA ELISABETA, pe actualul loc al Acvariului. La amplasarea clădirii s-a folosit taluzul pentru a face două terase suprapuse, pentru ca ambele să aibă o privelişte deplină a falezei, a mării şi a portului.

Unul dintre antreprenorii Cazinoului a fost căpitanul CONSTANTIN CREANGĂ, fiul scriitorului ION CREANGĂ şi tatăl lui HORIA CREANGĂ, unul dintre cei mai mari arhitecţi români ai perioadei interbelice.

Casinul, care era tot o clădire provizorie construită din lemn, pe un parter de piatră, a avut viaţă scurtă şi a fost dezmembrat în anul 1910, pentru a face loc impresionantului edificiu ce avea să devină simbolul oraşului de la malul mării.


- Cazinoul lui DANIEL RENARD!.....

Cel de-al treilea şi noul Cazinou al Constanţei a fost proiectat de arhitectul DANIEL RENARD, în stil ART NOUVEAU.

Primarul liberal CRISTEA GEORGESCU a încheiat la data de 23 iulie 1903 un contract cu arhitectul DANIEL RENARD pentru proiectarea noului Cazinou, ca urmare a unor decizii ale Consiliului Comunal. Este actul de naştere al clădirii emblematice.

Român după mamă şi elveţian după tată, Renard s-a născut în comuna Dragomirești județul Dâmbovița şi a făcut studii la Paris. La CONSTANŢA a locuit pe strada Romană, actuală Revoluţiei, În afară de Cazino, el a mai proiectat Pavilionul restaurant din faţa Cazinoului, actualul Acvariu, Hotel Regina (Intim), Hala Pieţei, dispărută, complexul administrativ de lângă gara veche (Prefectura, Palatul regal şi Tribunalul), biserica din HÂRȘOVA.

Culoarea politică a administraţiei constănţene se schimba destul de des la începutul secolului XX. Ales de liberali să construiască această clădire, RENARD este înlăturat în momentul în care au venit conservatorii la putere, în anul 1905.

De proiectarea Cazinoului s-a ocupat apoi arhitectul PETRE ANTONESCU. În viziunea lui, Cazinoul avea funcţiunea de teatru. Dar revenirea liberalilor la putere între 1907 şi 1908 face ca RENARD să-şi reimpună stilul ART NOUVEAU. 

Aşa se face că fundaţiile Cazinoului au fost modificate de trei ori.

Superba clădire a fost inaugurată la 15 august 1910, în prezenţa Principelui FERDINAND. A fost cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul ROMÂNIEI.

Lucrările au costat 1.300.000 de lei, bani din care s-a înălţat cel mai frumos edificiu al CONSTANŢEI.

Parterul avea un hol generos de primire, continuând cu o scară majestuoasă în trei rampe către etaj. De-o parte şi de alta a scării se găseau un grup sanitar şi biroul administratorului. În continuare, spre nord erau spaţii pentru garderobă, bufet cu laborator, sală de lectură, vestiar, două săli de joc şi una de biliard. 

La etaj, scara debuşa într-un hol prin care se intra în sala de spectacole. De-o parte şi de alta a alveolei scenei se găseau foaierul artiştilor şi budoar pentru doamne.

Unii au spus că emblema oraşului seamănă cu un dric dacă îl priveşti de sus, iar ferestrele au formă de mormânt. Explicaţia o dă tot RADU CORNESCU: „Dricul are elemente de ART NOUVEAU, aşa cum are şi Cazinoul", spune arhitectul.

ART NOUVEAU a fost un fenomen de o amploare rar întâlnită în istorie şi a semnificat, în primul rând, o eliberare din chingile artistice ale vremii, spre nou, spre non-conformism.

Până în 1912 şi-au oferit serviciile pentru Cazinou mai multe orchestre româneşti şi străine, însă cea care a avut un contract ferm cu Primăria a fost orchestra I. Paschill.

În 1912, baronul EDGAR de MARCAY, proprietarul „Societăţii Marilor Stabilimente“ şi antreprenorul Cazinoului, a cerut Primăriei să construiască un pavilion-restaurant în faţa Cazinoului. Aşa a apărut construcţia unde astăzi funcţionează Acvariul.

Locul de promenadă de pe faleză s-a numit initial Bulevardul principele NICOLAE, iar apoi Bulevardul Ţarul Nicolae al II-lea, cu ocazia vizitei lui la Constanţa, în 1914. După Primul Război Mondial numele lui este Bulevardul General ALEXANDRU AVERESCU, iar în 1948, la venirea comuniştilor la putere, devine Bulevardul 16 Februarie !

Surse : Hstoria.ro.

$$$

 CE MĂNCAU PĂRINȚII NOȘTRI IARNA CĂND NU EXISTA SUPERMARKETUL !!! 

În vremurile de altădată, românii treceau iarna fără magazine pline sau fructe exotice. 

Era o regulă păstrată din moși strămoși, de la venirea primaverii, pănă în toamnă, se consuma carne de pasare, sau pește........iar la Crăciun carne de porc până în februarie, când începeau oile să fete cănd mâncam carne de miel, după Paște până la creșterea păsărilor din curte, când terminam carnea de porc.

Tot ce se manca, erau produse din gospodăria propie : oua, carne, lapte brânză cartofi, fasole și legume din grădină, iar toate erau naturale și sănătoase, din cănd în când, mai ales cănd se consumau la "zile speciale" erau dezinfectate cu un pahar două de rachiu, sau de vin !

Tot ce aveau era rodul muncii din vară și toamnă: murături acre, varză la butoi, fasole uscată, cartofi, carne afumată și borcane cu carne în untură. În cămări mirosea a usturoi, mere coapte și fum de slănină. Mesele erau simple, dar hrănitoare, iar fiecare bucată de pâine avea gustul muncii cinstite. Era o iarnă fără risipă, dar plină de gust, căldură și bucuria de a fi împreună.

Slănină și muschi afumat în pod , putinele cu brănză, butoi cu varză , garniță cu carne și cărnați în grăsime, cartofi, morcovi înveliți cu nisip, butoi cu vin în beci, așa arăta gospodaria tatei cănd eram noi copii !

Măncam simplu și sănătos nu aveam televizoare nici telefoane, vecinii se vizitau la gura sobei. Spuneau poveștii, bancuri, se cănta, se făceau clăci de tricotat, de tors lăna, de desfăcat porumbul, de desfăcut fasole, se făceau șezătorii cu joc și voaie bună cu plăcinte și sarmale cu păsat(crupe, porumb sfărămat), așa au trăit părinții și bunicii noștri, și noi care am prins un pic din acele vremuri de mult apuse.

Așa a fost copilăria mea și nu am fost aproape niciodată bolnav, doar mici răceli cănd stăteam mult la sanie , și pentr-ca toate astea să le avem, mama ne învăța să făceam rugaciunile dimineața și seara, și înaite de masă și după ce măncam ca să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru tot.

Iar duminica era obligatorie să mergem la biserică cu haine de sărbătoare...în afară de asta mulțumeam copacilor pentru fructe și pămăntului pentru legume, păsărilor și animalelor pentru ouă, lapte și carne. Iar familia......familia era sfăntă !

Îmi pare bine că am trăit acele vremuri ,măncarea era simplă, dar cu un gust aparte și inconfundabil, minunate vremuri......mă bucur că am avut o așa copilărie sănătoasă și am trăit în acele vremuri !!!

$$$

 Maria Tudor are 74 de ani și scrie în caiet. E un caiet simplu, cu coperte albastre, cumpărat de la papetărie pentru 5 lei. Pe copertă scrie cu mâna ei: "Întrebări pentru Claudia".


În caiet sunt 247 de întrebări. Scrise de-a lungul a doi ani. Toate adresate fiicei ei, Claudia, care a încetat să îi răspundă în 2023.


Maria deschide caietul. Privește întrebările. Fiecare întrebare reprezentă un moment când a vrut să întrebe ceva, dar nu a putut. Pentru că Claudia nu răspunde.


Pagina 1 - Ianuarie 2023:

"1. Claudia, de ce nu mai răspunzi la telefon?

2. Am făcut ceva greșit?

3. Ești supărată pe mine?

4. Copiii sunt bine?

5. Pot să te ajut cu ceva?"


Pagina 5 - Martie 2023:

"23. De ce ai blocat numărul meu?

24. Cum să te contactez dacă am urgență?

25. Ce îți pot face ca să vorbim din nou?

26. Alex a terminat clasa a 7-a? A promovat?

27. Sara merge la liceu? La ce profil?"


Pagina 12 - Iulie 2023:

"67. E ziua mea azi. 73 de ani. Te gândești la mine?

68. Îți amintești când îmi făceai tort de ziua mea?

69. Când vom mai face asta?

70. Sau nu vom mai face niciodată?"


Pagina 20 - Decembrie 2023:

"123. E Crăciun. Unde sunteți?

124. Ce cadouri au primit copiii?

125. Au întrebat de mine?

126. Le-ai spus ceva despre mine?

127. Sau le-ai spus că bunica nu există?"


Pagina 35 - Mai 2024:

"189. Am văzut pe Facebook că Alex a absolvit gimnaziul. Felicitări. Când a fost?

190. De ce nu mi-ai spus?

191. Am vrut să fiu acolo.

192. Contează asta pentru tine?"


Pagina 47 - Noiembrie 2024:

"238. Sunt doi ani de când nu vorbim. Doi ani întregi.

239. Îți lipsesc cele 73 de ani când am fost mamă pentru tine?

240. Sau acei ani nu contează pentru că acum eu sunt 'toxică'?

241. Cine te-a învățat să tai oameni din viață așa de ușor?"


Ultima pagină - Decembrie 2024:

"247. Dacă mor mâine, vei regreta că nu ai răspuns la nicio întrebare?"


Maria închide caietul. Nimeni nu a citit aceste întrebări în afară de ea. Claudia nu le știe existența.


Pentru că Claudia nu răspunde. La nimic. Telefoane - blocate. Mesaje - ignorate. Scrisori - returnate.


Maria își amintește exact când s-a întâmplat.


Decembrie 2022. O ceartă. Despre ce? Maria nici nu mai știe exact. Ceva despre educația copiilor. Maria spusese ceva. Claudia se supărase.


"Mamă, mereu trebuie să ai o opinie! Despre tot! Copiii mei, casa mea, viața mea! Nu te oprești niciodată!"


"Claudia, doar am sugerat..."


"Nu SUGERAI! CRITICAI! Ca întotdeauna!"


"Nu am criticat..."


"Ba da! Și m-am săturat! Am 45 de ani! Nu mai sunt copil! Nu mai ai control asupra vieții mele!"


"Nu vreau control! Vreau doar să ajut..."


"Ajutorul tău e critic! De fiecare dată! Și nu mai vreau! Am nevoie de pauză!"


"Pauză de cât?"


"Nu știu! Multă! Mult timp! Poate pentru totdeauna!"


Claudia plecase furioasă. Asta fusese ultima conversație. Decembrie 2022.


De atunci - doi ani - Maria nu a mai vorbit cu Claudia. Sau cu nepoții. Zero contact.


A încercat. Săptămâni întregi a sunat. Niciun răspuns. A trimis mesaje. Ignorate. A trimis scrisori. Returnate cu "Refused".


După trei luni, realizase: Claudia nu vrea contact. Deloc. Pentru nimic.


Atunci începuse caietul. Pentru că întrebările veneau constant. În fiecare zi. Întrebări despre Claudia, despre nepoți, despre viața lor.


Dar nu avea cui să întrebe. Așa că scria în caiet.


"Poate într-o zi", își spunea, "voi putea să citesc întrebările Claudiei. Și ea va răspunde."


Dar ziua aia nu venea.


Astăzi, Maria adaugă întrebare nouă. Numărul 248.


"248. Claudia, când vei citi asta, vei înțelege cât de mult mi-ai lipsit?"


Scrie data: 20 decembrie 2024.


Telefonul sună. Număr necunoscut.


"Alo?"


"Doamnă Tudor? Sunt Georgiana, diriginta lui Alex."


"Da, Alex, nepotul meu?"


"Da. Sun pentru că... pentru că Alex a avut incident la școală. E bine fizic, dar emoțional e tulburat. Și a menționat că vrea să vorbească cu bunica."


Maria simte inima bătând. "Cu mine?"


"Da. A spus 'vreau să vorbesc cu bunica Maria'. Dar când am sunat mama lui, doamna Claudia, ea a spus că nu aveți contact."


"Nu avem. De doi ani."


"Înțeleg. Îmi pare rău. Dar Alex insistă. Spune că doar cu dumneavoastră vrea să vorbească."


"Ce s-a întâmplat?"


"Nu pot să detallez la telefon. Dar e ceva serios emoțional. Și Alex spune că doar bunica îl înțelege."


"Pot să vin la școală?"


"Nu fără permisiunea mamei. Și ea a refuzat."


"Atunci ce fac?"


"Nimic, din păcate. Doar voiam să știți că nepotul dumneavoastră a cerut după dumneavoastră."


"Vă mulțumesc pentru apel."


După ce închide, Maria plânge. Alex a cerut după ea. Dar Claudia blochează.


Scrie în caiet:


"249. Claudia, Alex a cerut după mine azi. Știi? Îți pasă?

250. Copilul tău are nevoie de bunica lui. Dar tu nu permiți.

251. Când orgoliul tău devine mai important decât copilul tău?"


A doua zi, Maria face ceva nebunesc. Merge la școala lui Alex. Știe programul - se termină la 14:00.


Stă în fața școlii. Ascunsă puțin. Ca să nu fie "obvious stalking".


La 14:05, copiii încep să iasă. După 10 minute, îl vede. Alex. 15 ani acum. Mult mai înalt decât ultima dată când l-a văzut la 13 ani.


Maria se apropie. "Alex?"


Alex se întoarce. O vede. Expresia lui se schimbă - surpriză, apoi bucurie, apoi frică.


"Bunica?"


"Da, dragul meu. Am auzit că ai cerut după mine."


"Da! Bunica, am nevoie să vorbesc cu tine!"


"Spune-mi."


"Nu aici. Mama verifică telefonul cu GPS. Vede unde sunt. Dacă stau prea mult într-un loc..."


"Putem merge undeva rapid?"


"5 minute. Apoi trebuie să merg acasă altfel mama sună."


Merg la o bancă apropiată. Stau. 5 minute.


"Bunica, de ce nu mai vii?"


"Alex, mama ta nu vrea contact."


"De ce?"


"Nu știu exact. Am avut o ceartă. Și ea a decis că nu mai vorbim."


"Dar îmi lipsești! Și Sarei îi lipsești! Întrebăm des de tine!"


"Ce spune mama?"


"Spune că ai fost 'toxică' și că e mai bine fără tine în viața noastră."


"Crezi asta?"


"NU! Tu nu ești toxică! Ești cea mai bună bunică! Dar mama nu ascultă când spunem!"


"Alex, ce s-a întâmplat la școală? Diriginta a spus că ai avut incident."


"Am... am avut panic attack. Din cauza presiunii. Mama vrea note perfecte. Dacă iau sub 9, se supără. Spune că sunt leneș. Că dezamăgesc familia."


"Și tu ai cerut după mine?"


"Da. Pentru că înainte, când aveam probleme, vorbeam cu tine. Tu mă ascultai. Fără să judeci. Fără să ceri perfecțiune."


Maria îl îmbrățișează. "Îmi pare rău că nu am fost acolo, dragul meu."


"Poți să vii acum? Regulat?"


"Nu pot dacă mama ta nu permite."


"Dar e nedrept!"


"Știu. Dar sunt regulile ei."


"Îmi pare rău, bunica. Trebuie să plec. Mama sună în 2 minute dacă nu sunt acasă."


Se ridică. O îmbrățișează din nou. "Te iubesc, bunica."


"Și eu te iubesc, Alex. Mereu."


Pleacă alergând.


Maria stă pe bancă. Scrie în caiet:


"252. L-am văzut pe Alex azi. 5 minute. E înalt. E frumos. Are nevoie de mine.

253. Dar tu nu permiți.

254. Când vei realiza că nu mă pedepsești pe mine? Îl pedepsești pe el?"


Seara, Claudia sună. Primul apel în doi ani.


"MAMĂ! Ai avut tupeul să te duci la școala lui Alex?"


"A cerut după mine. Am vrut să văd dacă e bine."


"NU AI DREPTUL! Ți-am spus - zero contact! Asta include și copiii!"


"Claudia, Alex are nevoie de cineva să îl asculte..."


"Are pe MINE! Sunt MAMA lui!"


"Dar tu pui presiune! El a avut panic attack din cauza cerințelor tale!"


"Cum îndrăznești să îmi critici parentingul? Tocmai ASTA e problema! Mereu știi mai bine! Mereu interferi!"


"Nu interfer! Încerc să ajut un copil suferind!"


"Copilul MEU nu suferă! Are standarde înalte! Asta e diferența!"


"Claudia, te rog, lasă-mă măcar să vorbesc cu el câteodată..."


"NU! Și dacă te mai văd în apropiere de școală sau de casă, depun ordin de restricție! Am spus clar - ZERO CONTACT! Asta include și ambuscade la școală!"


Închide.


Maria scrie în caiet:


"255. M-ai numit 'ambuscadă' pentru că am vorbit 5 minute cu nepotul care a cerut după mine.

256. Ai amenințat cu ordin de restricție.

257. Când dragostea de bunică devine crimă?"


Acum, în decembrie 2024, Maria continuă să scrie. Caietul are 257 de întrebări. Niciuna răspunsă.


Claudia nu știe că există. Nu va ști probabil niciodată.


Decât dacă Maria îl lasă în testament. "Caietul să fie dat Claudiei după moartea mea."


Poate atunci, când citește 257 de întrebări neîntrebate, Claudia va înțelege.


Sau poate va arunca caietul. "Manipulare post-mortem."


Maria nu știe. Dar continuă să scrie.


Pentru că întrebările vin. În fiecare zi. Și trebuie puse undeva.


Chiar dacă nu primesc răspuns.


Chiar dacă nu sunt citite.


Chiar dacă Maria moare fără să știe răspunsurile.


Lecția finală: poți fi tăiat din viața copilului tău fără explicație clară.


Poți avea 257 de întrebări fără răspuns.


Poți să fii etichetat "toxic" fără probe.


Și singura ta modalitate de a comunica e un caiet pe care nimeni nu îl citește.


Cu întrebări pe care nimeni nu le aude.


Pentru o fiică care nu răspunde.


Pentru nepoți care te caută dar li se interzice.


Pentru o relație care a murit fără să știi de ce.


Și tot ce îți rămâne sunt paginile pline de "De ce?"


În caiet albastru de 5 lei.


Ascuns în dulap.


Așteptând să fie citit.


Sau aruncat.


După ce mori.

$$$

 Margareta Ionescu are 77 de ani și ține în mână o invitație de nuntă. Invitația fiului ei, Călin, 35 de ani. Nunta va fi pe 15 iunie 2025, la un hotel de lux din București.


Invitația e elegantă. Hârtie groasă, scumpă. Litere aurii. Design profesional.


Margareta citește:


"Cu bucurie vă invităm la nunta noastră:

Călin Popescu & Miruna Stanciu

15 iunie 2025, ora 17:00

Hotel InterContinental București


Părinții mirilor:

Dl. Gheorghe Popescu și Dna. Ileana Popescu

Dl. Adrian Stanciu și Dna. Valentina Stanciu"


Margareta citește din nou. Și din nou. Și din nou.


Numele ei nu e acolo.


"Dl. Gheorghe Popescu și Dna. Ileana Popescu" - unchiul și mătușa lui Călin. Nu mama lui.


Margareta Ionescu - mama lui Călin - nu e menționată deloc. Nicăieri pe invitație.


Ca și cum nu ar exista. Ca și cum Călin n-ar fi copilul ei. Ca și cum cei 35 de ani când l-a crescut singură nu s-au întâmplat.


Margareta privește invitația. Mâinile îi tremură. Nu de bătrânețe. De șoc.


Pe perete, o fotografie veche. Ea, tânără, 42 de ani, ținând un bebeluș - Călin, nou-născut, 1990. Ea singură. Fără tată. Pentru că tatăl plecase când aflase de sarcină.


Ea l-a crescut. Singură. Timp de 35 de ani.


A muncit două joburi - ziua vânzătoare, seara femeia de serviciu. Ca să îl întrețină. Ca să aibă școală. Ca să aibă haine. Ca să aibă tot.


Nu a fost ușor. Pensia ei acum e 1.400 lei. Pentru că a muncit pe negru ani de zile - nu avea de ales, trebuia să câștige suficient pentru Călin.


Apartamentul în care stă - două camere în Rahova, bloc vechi - e tot ce are. Modest. Ieftin. Dar suficient.


Călin a terminat facultatea. Informatică. Job bun. Salariu mare. 8.000 lei pe lună.


S-a mutat din Rahova. Acum stă în Pipera. Apartament nou. Mobilă scumpă.


Și peste două luni se căsătorește. Cu Miruna. O fată din familie bună. Bogată. Părinți cu afaceri.


Și pe invitația de nuntă, Călin a pus că părinții lui sunt unchiul și mătușa - Gheorghe și Ileana Popescu. Oameni cu bani. Cu casă mare. Cu mașini scumpe.


Nu Margareta Ionescu. Mama săracă din Rahova.


Margareta ia telefonul. Sună pe Călin. Tremură când apasă butonul.


"Mamă?" răspunde Călin.


"Călin, am primit invitația."


"Ah, bine. Ți-am trimis-o prin poștă."


"Călin... pe invitație... numele meu nu e."


Tăcere lungă. "Mamă, despre asta trebuia să vorbim..."


"De ce nu sunt pe invitație? Sunt mama ta!"


"Mamă, te rog, înțelege... e complicat..."


"Ce e complicat? Scrii 'Dl. Gheorghe Popescu și Dna. Ileana Popescu' ca și cum ei te-au crescut! Dar EU te-am crescut!"


"Știu, mamă, dar... familia Mirunei e... ei au standarde..."


"Standarde? Ce înseamnă asta?"


Călin suspină greu. "Mamă, familia Mirunei e bogată. Părinții ei au companie. Toți invitații lor sunt oameni de afaceri, manageri, oameni cu poziție. Și când am arătat planul nunții, părinții Mirunei au întrebat despre familia mea..."


"Și?"


"Și eu... eu le-am spus despre tine. Că locuiești în Rahova. Că ai pensie mică. Că ai muncit ca femeie de serviciu..."


"Și?"


"Și mama Mirunei a spus... a spus că ar fi mai bine dacă aș avea... o imagine mai... mai profesională a familiei mele."


"Deci m-ai înlocuit cu unchiul și mătușa care au bani?"


"Nu te-am înlocuit! Dar... dar unchiul Gheorghe și mătușa Ileana au acceptat să fie trecuți pe invitație ca 'părinți'. E doar formal. Tu știi adevărul."


"DOAR FORMAL? Călin, asta e viața mea! 35 de ani! Negat! Pentru că sunt săracă?"


"Mamă, te rog, nu face dramă! Nimeni nu știe! E doar pe hârtie!"


"Toată nunta va ști! Toți invitații vor crede că Gheorghe și Ileana sunt părinții tăi!"


"Da, și ce dacă? E mai bine pentru mine! Pentru cariera mea! Pentru imaginea mea!"


"Și ce-i cu mine? Margareta care te-a crescut singură? Margareta care a muncit 14 ore pe zi ca tu să ai școală?"


"Mamă, nu neg asta! Dar nu pot să o fac publică la nuntă! Înțelegi? Familia Mirunei se așteaptă la un anumit nivel! Dacă afișez că mama mea e... că ești..."


"Săracă? Spune! Că sunt săracă!"


"DA! Că ești săracă! Că ai muncit joburi modeste! Că trăiești în Rahova! Asta nu se potrivește cu imaginea pe care trebuie să o proiectez!"


Margareta nu poate vorbi. După câteva secunde: "Deci ce sunt? Venesc la nuntă ca invitat obișnuit? Fără să fiu recunoscută ca mamă?"


"Sincer, mamă... ar fi mai bine dacă nu ai veni."


Lumea Margaretei se oprește. "Ce?"


"Mamă, gândește logic. Dacă vii, oamenii vor întreba. 'Cine e doamna asta?' Și va fi ciudat. Mai bine rămâi acasă. Facem ceva separat, tu și cu mine, după nuntă."


"Tu... tu nu vrei să vin la nunta ta?"


"Nu e că nu vreau! E că... e prea complicat să explic..."


"SĂ EXPLICI CE? Că ești fiul meu? Că te-am născut? Că te-am crescut?"


"Mamă, familia pe care am creat-o acum - cu Miruna, cu familia ei - e diferită de familia în care am crescut. Și vreau să încep viața nouă cu imaginea corectă. Nu cu... cu trecutul."


"EU sunt trecutul tău?"


"Nu tu! Dar situația! Sărăcia! Rahova! Tot ce reprezintă originile mele!"


"Originile pe care încerci să le ștergi?"


"Nu le șterg! Doar... doar nu le fac publice."


"Călin, dacă nu vin la nuntă, asta ne distruge relația pentru totdeauna. Înțelegi?"


"Mamă, nu dramatiza! E doar o nuntă!"


"Nu e doar o nuntă! E negarea mea! E rușinea ta cu mine!"


"Nu mă rușinez! Dar trebuie să fiu realist despre unde sunt acum versus unde am fost!"


"Și unde ai fost? Cu o mamă care te iubea și muncea pentru tine? Asta e rușinos?"


"Nu, dar nici nu e ceva de lăudat în fața elitei din București!"


Margareta închide. Plânge. Timp de o oră.


Apoi ia o decizie. Nu merge la nuntă. Dar trimite un pachet. Călin îl primește cu o săptămână înainte de nuntă.


În pachet:

- Fotografia ei ținându-l ca bebeluș

- Diploma lui de facultate (pe care ea a plătit-o cu împrumuturi)

- Chitanțele pentru școală, cărți, haine - 35 de ani de cheltuieli

- Și o scrisoare:


"Călin,


Ți-am trimis aceste lucruri ca să le ai. Pentru că eu, aparent, nu merit să fiu la nunta ta.


Te-am născut. Te-am crescut singură. Am muncit 14 ore pe zi. Am purtat haine vechi ca tu să ai haine noi. Am mâncat puțin ca tu să mănânci bine. Am renunțat la tot ca tu să ai tot.


Și acum, când ai totul, tu renunți la mine. Pentru că sunt săracă. Pentru că sunt jenă.


Gheorghe și Ileana Popescu sunt acum părinții tăi pe invitație. Sper să fie părinți și în viața ta. Pentru că eu nu mai pot.


Nu pentru că nu te iubesc. Ci pentru că tu te rușinezi cu mine.


Nu voi veni la nuntă. Nu pentru că tu nu vrei - deși nu vrei. Ci pentru că nu pot sta și privi cum sunt înlocuită oficial.


Fii fericit cu familia ta nouă. Cu imaginea ta nouă. Cu viața ta nouă.


Fără mine.


Mama ta pe care ai șters-o"


După nuntă, Călin nu sună. O lună trece. Două luni.


În august, Margareta primește vizită. Călin și Miruna.


"Mamă, trebuia să vorbim."


"Nu mai sunt 'mamă' ta? Pe invitație eram doar o necunoscută."


Miruna intervine: "Doamnă Ionescu, Călin mi-a explicat totul. Și vreau să știți - nu am cerut eu să fiți exclusă."


"Dar familia ta a cerut?"


"Familia mea are... așteptări. Dar eu respect pe Călin indiferent de origine."


"Doar că la nuntă, originea a fost ștearsă."


Călin spune: "Mamă, îmi pare rău pentru invitație. Dar trebuie să înțelegi - trăiesc în altă lume acum. Și în lumea aia, imaginea contează."


"Și eu distrug imaginea?"


"Nu distrugi! Dar nici nu ajută! Și am ales să prioritizez viitorul meu, nu trecutul."


"Eu sunt trecutul?"


"Ești mama mea. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fii centrală în noua mea viață."


Margareta înțelege. "Deci ce vrei? Contact minim? Vizite rare? Să fiu secretul tău murdar?"


"Nu secret! Dar... discretă."


"Discretă. Invizibilă. Negată."


"Mamă, nu fi dramatică!"


"NU SUNT DRAMATICĂ! Sunt mama pe care ai șters-o de pe invitație! De pe cea mai importantă zi a vieții tale! Pentru că sunt săracă! Pentru că nu mă încadrez în imaginea ta de succes!"


Pleacă furioși.


Margareta nu mai vorbește cu Călin. Șase luni trec. Apoi un an.


În 2026, Călin sună. "Mamă, Miruna e însărcinată."


"Felicitări."


"Mamă, vreau ca tu să cunoști copilul."


"De ce? Ca să fiu bunica secretă? Cea pe care nu o recunoști public?"


"Mamă, te rog, nu începe..."


"Călin, când copilul tău te va întreba 'Tată, cine e bunica?' ce vei spune? 'O femeie săracă care m-a crescut dar de care mă rușinez'?"


"Nu voi spune asta!"


"Atunci ce? Adevărul? Sau altă minciună ca invitația?"


"Mamă, copilul meu merită să te cunoască!"


"Și eu meritam să fiu recunoscută la nunta ta! Dar nu am fost!"


Închide.


Învață lecția cea mai dureroasă: poți sacrifica totul pentru copilul tău.


Dar când el urcă scara socială, tu poți deveni jenă.


Și în ziua cea mai importantă - nunta - tu poți fi înlocuită cu rude bogate.


Pentru că sărăcia ta nu se potrivește cu succesul lui.


Pentru că originile tale nu se aliniază cu aspirațiile lui.


Pentru că iubirea ta de 35 de ani valorează mai puțin decât imaginea lui de 5 minute.


Margareta păstrează invitația. Pe perete. Lângă fotografia cu Călin bebeluș.


Două realități. Mama reală care l-a crescut. Și părinții falși de pe hârtie.


Lecția: poți deveni străin pentru copilul tău.


Nu pentru că ai plecat.


Ci pentru că ai rămas săracă.

$__

 Grigore Stancu, 78 de ani, stă pe marginea patului și privește fotografia de pe noptieră. E fotografie veche, din 1995 - el și soția lui Elena, cu cei trei copii: Răducu, 12 ani pe atunci; Anca, 10 ani; și Ciprian, 8 ani. Toți zâmbind, îmbrățișați, la mare în Vama Veche. Ultima vacanță când au fost cu toții împreună.


Elena a murit acum un an. Cancer. A suferit șase luni. În acele șase luni, copiii au venit... uneori.


Răducu, acum 42 de ani, manager în Cluj - a venit de trei ori. Fiecare vizită câte o zi. "Mamă, trebuie să mă întorc. Serviciul..."


Anca, 40 de ani, medic în București - a venit de patru ori. Fiecare vizită câteva ore. "Mamă, am tură. Nu pot sta mai mult..."


Ciprian, 38 de ani, IT în Germania - a venit o dată. O săptămână înainte să moară Elena. "Mamă, îmi pare rău. Nu am putut veni mai devreme. Proiectele..."


Grigore a fost acolo. În fiecare zi. În fiecare noapte. Când Elena plângea de durere - el o ținea de mână. Când nu mai putea mânca - el încerca să o hrănească cu linguriță. Când vomita de la chimioterapie - el o ajuta, o curăța, o îmbrăca.


În ultimele ei zile, Elena era inconștientă cea mai mare parte a timpului. Dar când deschidea ochii, îl căuta pe Grigore. Și el era acolo. Mereu.


"Grigore," șoptea ea. "Copiii?"


"Vin, dragă. Vin curând."


Dar nu au venit curând. Au venit la înmormântare.


Acum, un an mai târziu, Grigore stă singur în apartamentul din Ploiești. Același apartament unde au crescut copiii. Aceleași camere unde Elena a gătit, a curățat, a cântat.


Dar Elena nu mai e. Și copiii... copiii sună.


Răducu - o dată pe lună. "Tată, ce faci?" "Bine." "Perfect! Te sun luna viitoare!"


Anca - de două ori pe lună. "Tată, ești ok?" "Da." "Super! Sănătate!"


Ciprian - o dată la două luni. "Tată, cum e vremea în România?" "Bine, Ciprian." "Grozav! Îți trimit bani pentru cheltuieli! Pa!"


Dar nu vin. În un an de când a murit Elena, Răducu a venit o dată - Paște, două ore. Anca a venit de două ori - Crăciun și ziua lui Grigore, câte trei ore. Ciprian nu a venit deloc - "Tată, e departe din Germania. Înțelegi."


În fiecare seară, Grigore stă pe marginea patului și privește fotografia de pe noptieră. Familia lui. Când erau împreună. Când erau fericiți.


Și în fiecare seară, își amintește ultima conversație cu Elena. În ultimele ei ore conștiente, când știa că pleacă.


"Grigore," șoptise Elena, abia auzită. "Copiii noștri..."


"Da, dragă?"


"Sunt buni? Au reușit în viață?"


"Da. Au reușit. Răducu e manager. Anca e doctor. Ciprian lucrează în Germania."


Elena a zâmbit slab. "Și sunt oameni buni? Cu inimă?"


Grigore nu a știut ce să răspundă. A tăcut.


Elena l-a privit. Chiar și pe patul de moarte, l-a citit. "Nu sunt, nu-i așa?"


"Elena..."


"Grigore, spune-mi adevărul. Nu am mult timp. Vreau să știu - copiii noștri sunt oameni buni?"


Grigore a plâns. "Au cariere. Au bani. Au case. Au... dar Elena, ei nu sunt aici. Tu mori și ei nu sunt aici. Am sunat de atâtea ori. Le-am spus cât de rău e. Și ei au venit... dar așa puțin. Așa repede au plecat."


Elena a plâns. Lacrimi lente pe față. "Atunci am greșit ceva. Când i-am crescut. Ceva am greșit."


"Nu tu, dragă. Nu tu ai greșit."


"Grigore, promiți-mi ceva."


"Orice."


"Când mor... pune fotografia noastră de familie pe noptieră. Aia de la mare. Când eram fericiți. Și privește-o. În fiecare seară. Și întreabă-te - familia din fotografie mai există? Sau e doar amintire?"


A murit a doua zi. Grigore a pus fotografia pe noptieră. Și de atunci, în fiecare seară, o privește.


Azi, un an exact de la moartea Elenei, Grigore primește telefoane.


Răducu: "Tată, e un an de când a murit mama. Cum ești?"


"Singur, Răducu. Foarte singur."


"Tată, știu că e greu. Dar viața merge înainte! Trebuie să fii puternic!"


"Răducu, vii la mormânt azi? E un an."


"Tată, Cluj e departe... am serviciu... poate luna viitoare..."


"Bine, Răducu."


Anca: "Tată, mă gândesc la mama azi. E un an..."


"Anca, vii să punem flori la mormânt împreună?"


"Tată, am tură la spital... nu pot lipsi... dar trimit bani pentru flori!"


"Nu vreau bani, Anca. Vreau ca tu să fii aici."


"Îmi pare rău, tată. Data viitoare!"


Ciprian: "Tată, un an fără mama... greu, nu?"


"Foarte greu, Ciprian. Vii acasă? Măcar azi?"


"Tată, e imposibil. Germania e departe. Costă bilet. Am proiecte..."


"Bine, Ciprian."


Grigore merge singur la cimitir. Cumpără flori - trandafiri roșii, preferatele Elenei. Merge la mormânt. Se așază pe bancă lângă mormânt.


"Elena, dragă," vorbește cu voce tare, "e un an. Un an de când ai plecat. Copiii? Au sunat. Răducu din Cluj - nu poate veni, serviciu. Anca din București - nu poate veni, tură. Ciprian din Germania - nu poate veni, departe. Deci sunt singur. Ca în ultimul an. Ca în ultimele șase luni când erai bolnavă. Singur."


O voce în spate. "Nea Grigore?"


Se întoarce. E un bărbat tânăr, pe la 30 de ani. Necunoscut.


"Da?"


"Sunt Andrei. Am fost pacient al doamnei doctor Anca. Ea mi-a salvat viața acum doi ani. Am văzut-o pe Facebook că azi e un an de când... și am venit să pun o floare. Pentru mama dumneavoastră care a crescut un doctor atât de bun."


Grigore privește pe bărbatul tânăr. Un străin. Care a venit să pună flori pentru Elena. În timp ce propria ei fiică nu a venit.


"Mulțumesc," spune Grigore. "E foarte amabil."


"Cu plăcere. Doamna doctor Anca e om extraordinar. M-a salvat când nimeni altcineva nu mai credea. Sunt sigur că mama ei a fost fel de om minunat."


Andrei pune florile, face o plecăciune, pleacă.


Grigore rămâne pe bancă. Un străin a venit. Fiica lui nu.


Seara, acasă, Grigore stă pe marginea patului. Privește fotografia de pe noptieră. Familia de la mare, 1995. Toți fericiți.


Ridică fotografia. O privește îndeaproape. Răducu, 12 ani, râzând. Anca, 10 ani, îmbrățișându-și mama. Ciprian, 8 ani, pe umerii tatălui.


"Elena," vorbește cu fotografia, "m-ai întrebat - familia din fotografie mai există? Răspunsul e nu. Familia aia a murit. Poate când ai murit tu. Poate mai devreme. Dar fotografiile din ea nu sunt familie. Sunt străini care împărtășesc nume."


Pune fotografia înapoi pe noptieră. Dar o întoarce cu fața în jos.


Nu mai vrea să o privească. Pentru că doare prea mult. Să vezi ce a fost. Să știi ce nu mai este.


Două luni mai târziu, Grigore se îmbolnăvește. Pneumonie severă. E internat la spital în Ploiești.


Sună pe Răducu: "Răducu, sunt la spital. Pneumonie. Doctorii spun că e serios."


"Tată, îmi pare rău! Te faci bine! Ești puternic!"


"Răducu, vii?"


"Tată, am prezentare importantă la firmă... dar sun în fiecare zi! Promit!"


Nu vine.


Sună pe Anca: "Anca, sunt internat. Pneumonie severă."


"Tată, la ce spital? Verific eu cu colegii! Îți găsesc cel mai bun doctor!"


"Anca, nu vreau doctor. Vreau pe tine."


"Tată, sunt la serviciu! Dar sun să verific tratamentul! Te iubesc!"


Nu vine.


Sună pe Ciprian: "Ciprian, sunt la spital. Doctorii zic că e grav."


"Tată, țin cont! Dar tu ești tare! Supraviețuiești! Îți trimit bani pentru tratament privat!"


"Nu vreau bani, Ciprian. Vreau pe copilul meu."


"Tată, Germania e departe... dar sunt cu tine în gând!"


Nu vine.


Grigore stă în patul de spital. Singur. Vecinul de salon - un bătrân pe nume Mihai - are vizită în fiecare zi. Fiica lui, fiul, nepoții.


"Domnule Grigore," întreabă Mihai, "familia dumneavoastră nu vine?"


"Nu. Sunt ocupați."


"Îmi pare rău."


"Nu e vina lor. Au vieți importante. Eu sunt doar tatăl bătrân la spital."


După o săptămână, Grigore se face bine. E externat. Merge acasă singur, cu taxiul.


Acasă, pe noptieră, fotografia e încă cu fața în jos. Grigore o ridică. O privește. Familia de la mare, 1995.


O ia. Merge la bucătărie. Deschide sertarul. Pune fotografia înăuntru, sub hârtii vechi. O ascunde.


Nu mai vrea să o vadă. Pentru că familia din fotografie nu mai există. Și privirea la ea e doar privire la ceva care nu mai e real.


Trei luni mai târziu, de ziua lui Grigore, copiii sună.


Toți trei spun: "La mulți ani, tată! Ce cadou vrei?"


Grigore răspunde aceluiași lucru: "Vreau fotografia de la mare, din 1995, să fie reală. Vreau familia din fotografie să existe. Dar nu există. Deci nu vreau nimic. Pentru că singurul lucru pe care îl vreau, voi nu mi-l puteți da."


Ce a învățat Grigore? Că familia din fotografie - fericită, unită, iubitoare - poate deveni străinătate în câțiva ani. Că poți crește trei copii cu dragoste necondiționată și când ai nevoie de ei, pot fi "prea ocupați". Că străini vin să pună flori la mormântul soției tale când propria ta fiică nu vine. Că poți sta în spital pneumonie severă și copiii tăi sunt în Cluj, București, Germania - "dar te iubim în gând."


Cel mai dureros? Că Elena, pe patul de moarte, a plâns nu pentru ea - ci pentru că a realizat că copiii pe care i-a crescut nu sunt oameni cu inimă. Că ultima ei rugăminte a fost: "Privește fotografia în fiecare seară și întreabă-te - familia asta mai există?" Și Grigore a privit. În fiecare seară. Timp de un an. Și răspunsul devine din ce în ce mai clar: Nu. Nu există.


Grigore nu regretă fotografia. Regretă că a trebuit să o întoarcă cu fața în jos. Apoi să o ascundă în sertar. Pentru că privirea la ea - la momentul când erau familie - doare prea mult când știi că acum sunt doar nume în agendă telefonică. Doar glasuri care sună o dată pe lună. Doar oameni care sunt "prea ocupați" să fie familie.


Fotografia rămâne în sertar. Sub hârtii vechi. Ascunsă. Nu pentru că nu e prețioasă. Ci pentru că e prea prețioasă. Pentru că arată ceva ce nu mai există. Și uneori, amintirea a ceea ce ai pierdut e mai dureroasă decât pierderea însăși.


Elena a murit întrebându-se: "Am greșit ceva când i-am crescut?" 


Grigore trăiește știind răspunsul: Nu tu ai greșit, dragă. Ei au ales. Au ales cariere în loc de Familie. Au ales "ocupat" în loc de prezent. Au ales telefoane în loc de vizite.


Și tu și cu mine - am ales să iubim necondiționat. Poate asta a fost greșeala. Că iubirea necondiționată primită devine iubire condiționată dată.


Fotografia din 1995 arată o familie. Fotografia din 2025 ar arăta un bătrân singur. De-aia Grigore nu mai face fotografii. Nu vrea dovezi vizuale ale a ceea ce știe în inimă:


Familia din fotografie a murit. Dar nimeni nu și-a dat seama. Doar el.

$$$

 - Vă rog, domnișoară, dați-mi prăjitura aceea roșie… e pentru nepotul meu. Însă, La tejghea, bănuții nu i-au ajuns. Dimineața mirosea a ger...