sâmbătă, 4 ianuarie 2025

***

 Nu mă trezi din vis 


Am fost rănit de-atâtea ori

că nici nu mai știu bine

cum e iubirea unei flori,

dar te-am găsit pe tine.


Am căutat, în van, mult timp,

nu mai aveam speranță

că voi găsi un anotimp

să fim în rezonanță,


dar, uneori, când crezi în vis,

devine realitate

și-ai să trăiești ce ți-a fost scris

și la maturitate.


Te-am așteptat în palma mea, 

în fiecare viață,

și te-am găsit, ca fulg de nea,

timidă și-ndrăzneață.


Trăiesc de-atunci ca într-un basm

și cred c-o veșnicie

n-ar stinge din entuziasm 

și nici din poezie.


Nu mă trezi din vis, te rog,

te vreau într-o poveste

ca să ne poarte-un inorog 

doar pe poteci celeste.


versuri: Ioan Grigoraș

***

 Uneori


Uneori gândurile mele simt nevoia să tacă!

Se strâng unul în altul pline de promoroacă,

și înghețul începe de la minte spre suflet,

ochii mei strălucesc fără urmă de zâmbet...


Uneori, pentr-o clipă mă simt Om de zăpadă,

care nimic n-aude și nu poate să vadă!

Mă rănește-o privire... mă inspiră-un cuvânt,

nu-s picată din Lună, dar nici de pe pământ!


Uneori sunt acasă doar prin iarba tăcută,

mă simt verde ca ea, și sfioasă... și mută!

Pașii tăi îi aștept, pașii mei să-îndrume.

să m-aducă-napoi... că-s pierdută de lume!


Uneori mă privesc în oglindă mirată,

unde-i fetița dulce ce-mi zâmbea altădată,

îmi sunt... necunoscută, doar privirea o știu,

știu că-i încă devreme, să rostesc „prea târziu!”


             Zenovia - Înserare plăcută!

***

 Nu pot să-mi iau privirea de la tine


Azi m-am trezit cu poza ta în față

și ești frumoasă, ca un fulg de nea,

cum n-a avut niciun poet în viață,

dar pentru mine, tu ești viața mea.


Aș crede că exiști numai în vise,

iar visul meu nu e adevărat,

dar te cunosc, poemele nescrise,

stau mărturie,-s pline de păcat.


Ești mult prea bună, ca să fii reală,

simt edenul, atunci, când mă atingi,

și părul tău aprins ca o petală

îmi prinde ochii și privirea-n chingi.


Îi mulțumesc, Domnului, că-s în viață

și pot să te respir și să-ți vorbesc

că nopțile n-ar avea dimineață, 

dacă n-ai fi, numai să te privesc.


Nici n-aș putea să-mi dezlipesc privirea

de ochi tăi, de buzele fierbinți…

De nu mă crezi, mimează-mpotrivirea, 

dar spune: Da! Fiindcă mă scoți din minți!


versuri: Ioan Grigoraș

***

 Dacă tristețea e prea grea ,fă-o ușoară prin mângâierea cuvintelor, cu Lumina Sufletului...

Dacă lacrima- ți încețoșează privirea, însenineaz-o cu răsăritul unui sărut, cu albastrul unui colț de Cer

Dacă viața ți se pare crudă, oferă-i fructul copt dintr-o iubire, înduplec-o cu frumusețea din jurul tău...

Dacă șoapta- ți pare mută, dă-i glas cu o rugăciune...

Dacă zâmbetul ți-e trist, înveselește-l cu bucuria vieții ...

Dacă o iubire stă gata să apună,aprinde-o cu lumina unui suflet curat...sau toarnă un strop de nemurire în candela-i ce niciodată nu se stinge...

Dacă simți că te prăbușești,privește răsăritul , zâmbește și învață să renaști în fiecare zi...

Dacă vrei cu- adevărat te poți ridica peste tot și peste toate...ca Pasărea Phoenix, poți renaște din propria cenușă... și... nu uita: IUBEȘTE! Doar Iubirea spulberă întunerici și nu lasă felinarele să se stingă!

              Maria Huțanu(Mira Mar )

    

Bună dimineața lumea mea!

Bună dimineața frumoasă Viață!

Cu Iubire și frumos în Suflet și în gând fie- vă dimineața,ziua și Viața!

***

 Dumnezeu este iubire


      de Cornelia Climov 


Dumnezeu e glas de pace, în furtuni un far aprins,

E lumină ce străbate tot ce-i trist și necuprins.

În iubirea Lui, străluce orice suflet rătăcit,

El culege lacrimi multe și te face fericit.


Din iubire-a creat lumea, cerul, marea, florile,

Din iubire ne-a dat viața, soarele și zorile.

El ne poartă peste vreme, chiar și-n clipe de-ncercări,

E răspunsul ce ne-alină în hidoase întristări.


Dumnezeu e veșnicie, har divin și drum spre cer,

El revarsă milă sfântă peste omul efemer.

În tăcerea rugăciunii, ne răspunde cu-al său dar,

Fiind tot ce este iubire, Tată blând, Mântuitor.


Când apusul ne coboară și în suflet bate vânt,

El e brațul care ține și ne cheamă în Cuvânt.

În a Lui privire caldă, orice teamă se destramă,

Fiind o dragoste supremă, depărtare de cea teamă.


Dumnezeu e-n zori și-n noapte, în izvor și-n cer senin,

Este al vieții chintesență ce ne poartă prin destin.

În iubire Lui eternă stă secretul existenței,

Fără El nimic nu este nici chemarea dimineții.


Să purtăm în piept iubirea ce din ceruri El o dă,

Să iubim precum iubește fără pic de laudă.

Dumnezeu e tot ce este, tot ce-a fost și va să fie,

În iubirea Lui găsim cea lumină-n veșnicie.


04.01.24

***

 E iarnă afară


Văd munții albi în depărtare 

Lucesc la Soare argintii

Are veșmânt alb de ninsoare

Priponit e cerul, ninge la răspântii

Acolo sus e viscol vijelie 

Trosnesc de frig pinii și brazii

Se incalzesc, zăpada parca-i vie

Solemn așteaptă se clatină verzii


Pe piscuri Luna sus răsare 

Împrăștie si stelele pe cer

Încânt de noapte ce nu moare

Strălucește muntele etern

Ascuns e totul sub zăpadă

Arbuști și florile de ieri

Doar animale vor să creadă 

Că mâine iese Soarele pe cer


Noi așteptăm să ningă și pe vale

Dar zăbovește vine numai ger

Pe ici colea mai dau târcoale 

Ploia si cu vântul fac măcel 

E iarnă totul hibernează

Natura incremenită mai veghează

Când animalele în căutare

Mai găsesc hrană, de mâncare 

Aici nu ninge nu-i zăpadă 

Doar ploile mai vor să cadă


Ecaterina Ostaficiuc 

04/01/2025

Florența.It

***

 TABLOU DE IARNĂ 


Dormi pădure în ninsoare, hibernal să-ți fie somnul 

Pân' s-arată primăvara, pân" ce-nmugurește pomul!

Cerbii mândrii își lasă urma prin zăpada lucitoare,

Când se logodesc în taină cu gingașe căprioare.


Vântul șuierănd sălbatic printre crengile uscate...

Este Crivățul pornit și iscat din miazănoapte

Iarna își arată colții ca un lup flămând în noapte 

Deși o știam departe uite-o, deodat' aproape!


 Iar plâng ciutele-n pădure dupa-un smoc uscat de paie,

Un sihastru aprinde lampa și se roagă într-o odaie 

Așa-i iarna în pădure, țipă vântul peste toate,

Zgribulite vrabiuțe tremură de frig în noapte. 


Stă la pândă o coțofană ca să fure câte-un bob,

De la un arici simpatic sau de la un biet hârciog

Ici și colo face tumbe, câte-un iepure isteț, 

Cu urechile ciulite când zărește un mistreț!


Numai Ursul doarme adânc și nu are nicio treabă, 

Somnul lui e un preludiu pentru iarna asta-ntreagă

Spuneți dacă ați mai văzut, un tablou mai minunat, 

Cum e iarna în pădure și pădurea la iernat! 


~Aurica Crudu Lalu ~

***

 POVEȘTI DE IUBIRE: FRANK SINATRA ȘI AVA GARDNER Cele două staruri s-au întâlnit la începutul anilor '40, pe platourile de filmare MGM. ...