vineri, 27 iunie 2025

$$$

 1. Cea mai bună tensiune arterială, la adult, este 120/70 mmHg.


2. Nu există cancer, ca o boală singulară; există peste 300 de tipuri de cancer.


3. Glanda este o denumire populară greșită a tiroidei; corpul are zeci de glande.


4. Un om poate simți durere la nivelul unui membru superior sau inferior care nu mai există; se numește sindromul membrului fantomă.


5. Creierul nu doare pentru că nu are nociceptori (receptori de durere); se fac chiar operații pe creier doar cu anestezie locală.


6. Cea mai bună frecvență cardiacă la care raportul performanță/consum de oxigen este ideal este de 55-65 bpm.


7. Nimeni nu-și folosește doar 10% din creier.


8. Inima este primul organ funcțional și începe să bată la o lună, în dezvoltarea intrauterină a fătului.


9. Creierul consumă în regim bazal cam 25% din energia întregului organism.


10. Nu poți întări imunitatea cu suplimente, siropuri, plante sau alte minuni.


11. Afecțiunile psihice cresc riscul de apariție pentru orice boală, de la cele cardiovasculare la diabet sau cancere.


12. Rinichiul drept este ușor mai coborât față de cel stâng. Cauza este ficatul.


13. Febra poate apărea și în infecții virale și nu e, per se, motiv de administrare de antibiotic.


14. Poziția bipedă a îngustat bazinul femeii și a făcut nașterile naturale mai dificile.


15. Schimbăm în timpul vieții aproape toate celulele de mai multe ori; excepție fac neuronii (există și aici moarte celulară și chiar apariții de neuroni noi din celule pluripotente, dar procesul este slab reprezentat). Neuronii nu se divid.


16. Nimeni nu-și poate înghiți limba; nu băgați degetele în gura unui om aflat în criză epileptică – riscați să fiți mușcați sever.


17. Diabeticii pot face infarct miocardic acut fără durere, pentru că neuropatia diabetică le alterează transmiterea nervoasă și schimbă semnificativ pragul durerii.


18. Din cauza loviturilor repetate, boxerii sau jucătorii de rugby pot face leziuni permanente la nivelul creierului (encefalopatie cronică traumatică).


19. Papilele gustative nu sunt împărțite pe limbă cu fiecare zonă pentru un anumit gust; orice regiune poate percepe orice gust.


20. Bila este un lichid format continuu în ficat și stocat în vezica biliară (numită și colecist). Bila nu este termen echivalent cu colecistul.


21. Cancerul de col uterin poate fi prevenit în peste 95% din cazuri prin simpla vaccinare împotriva HPV (human papiloma virus).


22. Unul dintre cele mai importante gesturi pe care le putem face pentru sănătate este spălatul pe mâini. Atât de simplu, nu?


23. Există un opus de placebo care se cheamă nocebo – putem crea singuri efecte nocive dacă ne gândim prea mult la ele (spre exemplu afectarea musculară la statine sau impotența la betablocante).


24. Suplimentele alimentare n-au nicio relevanță la persoanele sănătoase care își pot lua tot ce au nevoie din alimentație.


25. Există oameni care pot mirosi culori, vedea gustul, auzi sunete ieșite dintr-un tablou etc. Se numește sinestezie.

Sursa Dr.Vasi Rădulescu

$$$

 La sfârșitul anilor ’90, în Israel era cunoscut un hoț celebru și șarlatan de soi — Moti Ashkenazi. Opera pe plajele din Tel Aviv, era încurcat până peste cap cu heroina, dar întreaga țară îl iubea și îl considera un erou. Totul datorită unei singure întâmplări.


Totul s-a petrecut pe 20 iunie 1997. Recidivistul Ashkenazi fusese arestat din nou, dar încălcase condițiile arestului la domiciliu și plecase să se plimbe pe plaja „Ierushalaim”. Ziua era una specială — ultima zi de școală, și sute de elevi, în grupuri, se scăldau și se distrau. Plaja era, pentru Moti, un teren virgin: rucsacuri și genți de părinți abandonate peste tot, gata de „recoltat”.


Moti n-a pierdut timpul. A ales o geantă mai arătoasă, s-a așezat firesc lângă ea, a desfăcut-o fără să se uite și a început să pipăie pe dinăuntru — prosop, ochelari de soare... dar portofelul nu apărea. A băgat mâna mai adânc... și s-a înfiorat. Geanta era plină cu cuie.


S-a uitat în jur — turiști la soare, copii și adulți în apă. A deschis mai larg geanta și a zărit înăuntru o cutie cu un furtun ieșind din ea și un mecanism cu ceas. Ashkenazi a înțeles imediat: era o bombă. A ridicat geanta și a rupt-o la fugă spre strada Geula, unde știa că se află o clădire abandonată. Dacă l-ar fi oprit poliția, explicația lui ar fi fost imposibilă. Dar Moti nu s-a oprit să gândească.


A lăsat geanta-bombă în clădirea părăsită și s-a repezit la un telefon public. A sunat poliția:

— Am găsit o bombă! Trimiți geniştii! Urgent! Sunt Moti Ashkenazi!

Polițiștii i-au verificat numele în sistem și i-au spus, batjocoritor, să lase drogurile și să se pregătească de arest pentru încălcarea arestului la domiciliu. Apoi i-au închis telefonul în nas.


Moti s-a întors la clădirea abandonată și a început să scoată tomberoane în mijlocul străzii, blocând circulația, urlând cât îl țineau plămânii. Poliția n-a avut încotro și a intervenit. L-au arestat pe loc, dar, „just in case”, au mers să vadă și clădirea.


Au ieșit de acolo în fugă și au chemat imediat geniştii. În geantă erau cinci kilograme de explozibil. Ulterior s-a aflat că bomba fusese plantată de același terorist care, cu trei luni înainte, organizase atentatul sângeros din cafeneaua „Apropo” din Tel Aviv.


Toate dosarele împotriva lui Ashkenazi au fost închise. A fost trimis gratuit la reabilitare, unde a urmat un tratament complet împotriva dependenței de droguri.


Astăzi, Moti are peste 50 de ani, cinci copii și o slujbă respectabilă. Trăiește în Tel Aviv și lucrează ca inspector de plajă — acum, niciun hoț nu scapă de ochiul vigilent al fostului „expert”. Iar Moti acordă o atenție deosebită obiectelor „uitate” pe nisip…


© Alexander Sarto

$$$

 ,, În anii 1990 exista o fotografie cu un vultur care aștepta ca o fetiță înfometată să moară și să se ospăteze din corpul ei. Această fotografie a fost făcută în timpul foametei din 1993/94 din Sudan, de Kevin Carter, un fotojurnalist sud-african, care a câștigat mai târziu Premiul Pulitzer pentru această „închidere uimitoare”. *

*Cu toate acestea, în timp ce Kevin Carter își savura isprava și era celebrat pe canale de știri și rețele din întreaga lume pentru o astfel de „abilitate fotografică excepțională”, a trăit doar câteva luni pentru a se bucura de presupusa sa realizare și faimă, deoarece mai târziu a devenit deprimat și s-a sinucis! *

*Depresia lui Kevin Carter a început, când în timpul unui astfel de interviu (un program telefonic), cineva l-a sunat și l-a întrebat ce s-a întâmplat cu fetița. El a răspuns pur și simplu: „Nu am așteptat să aflu după această poză, pentru că aveam un avion de prins... „Apoi cel care a sunat a spus: „V-am spus că erau doi vulturi în acea zi, unul avea cameră”. *

*Astfel, gândul său constant la această afirmație, a dus mai târziu la depresie și s-a sinucis în cele din urmă. Kevin Carter ar fi putut fi în viață astăzi și chiar mai faimos, dacă ar fi luat-o pe fetiță și ar fi dus-o la Centrul de hrănire al Națiunilor Unite, unde încerca să ajungă sau măcar să o ducă într-un loc sigur. *

*Astăzi, din păcate, asta se întâmplă peste tot în lume. Lumea sărbătorește prostia și actele inumane , în detrimentul altora. Kevin Carter ar fi trebuit să ia fata din acel loc, ceea ce nu-l costa nimic, dar nu a făcut-o. Iată postura inumană, „a avut tot timpul să-și încerce șansa, dar nu a avut timp să salveze viața fetei”. *

*Astfel, trebuie să înțelegem cu toții că, scopul vieții, este să atingem și vieți. Deci și tu ești un Vultur. În orice am face, omenirea să fie pe primul loc, înaintea a ceea ce avem de câștigat din situație. În tot ceea ce facem să ne gândim mereu la ceilalți și cum putem fi de folos omenirii, cum putem da o mână de ajutor și să ștergem lacrimile. Prin urmare, când căutăm cunoștințe, bogăție, faimă, abilități sau chiar poziții, să ne gândim cum le putem folosi în beneficiul oamenilor și societății în larg. "

~Text preluat ~


$$$

 


Sharon Stone 


Sharon Stone s-a născut într-un orășel mic, cu vise mari și o voință de fier. 

De mică a știut că nu se va mulțumi cu o viață obișnuită. 

A citit mult, a studiat cu pasiune și a visat cu ochii deschiși la marile ecrane. 

Când a plecat spre Hollywood, nimeni nu credea cu adevărat că va reuși. 

Dar ea știa cine este și ce poate.

Anii de muncă grea, refuzuri și încercări nu au doborât-o, ci au întărit-o. 

Când în sfârșit a venit rolul care i-a schimbat viața, Sharon nu a ezitat. 

A dat totul – talent, emoție, curaj. 

De atunci, nu a mai privit înapoi. 

A devenit o actriță admirată, dar mai ales un simbol al ambiției și inteligenței feminine.

A demonstrat că frumusețea nu exclude profunzimea și că forța adevărată vine din interior.


Puterea nu stă în ceea ce ți se oferă, ci în ceea ce alegi să devii. Sharon Stone

$$$

 

"Timpul și-a făcut cuib , în mine pentru că am trăit.

De ce ne temem de ani? De parcă ridurile ar şterge bunătatea, sau părul alb ar umbri lumina din ochi... Îmbătrânirea nu e o pedeapsă. E o dovadă. Că am fost. Că suntem.

Am râs până mi-au dat lacrimile. Am plâns în tăcere, fără martori. Am stat nopţi întregi cu copilul la piept, cu inima bătând în loc de ceas. Și toate acestea nu le vreau șterse. Sunt medaliile mele.

Să nu mă numești „neîngrijită" doar pentru că nu mai vopsesc fiecare fir alb. Nici „lăsată" pentru că am ales să nu mă ascund sub filtre. Sunt femeie, nu o poză.

Nu vreau să par altcineva. Nu vreau să fiu tânără cu orice preț. Vreau să fiu adevărată. Cu riduri, cu zâmbete, cu poveste.

Şi dacă vrei să mă cunoști cu adevărat... uită-te bine la mâinile mele. Ele spun tot."

$$$

 1. Cea mai bună tensiune arterială, la adult, este 120/70 mmHg.


2. Nu există cancer, ca o boală singulară; există peste 300 de tipuri de cancer.


3. Glanda este o denumire populară greșită a tiroidei; corpul are zeci de glande.


4. Un om poate simți durere la nivelul unui membru superior sau inferior care nu mai există; se numește sindromul membrului fantomă.


5. Creierul nu doare pentru că nu are nociceptori (receptori de durere); se fac chiar operații pe creier doar cu anestezie locală.


6. Cea mai bună frecvență cardiacă la care raportul performanță/consum de oxigen este ideal este de 55-65 bpm.


7. Nimeni nu-și folosește doar 10% din creier.


8. Inima este primul organ funcțional și începe să bată la o lună, în dezvoltarea intrauterină a fătului.


9. Creierul consumă în regim bazal cam 25% din energia întregului organism.


10. Nu poți întări imunitatea cu suplimente, siropuri, plante sau alte minuni.


11. Afecțiunile psihice cresc riscul de apariție pentru orice boală, de la cele cardiovasculare la diabet sau cancere.


12. Rinichiul drept este ușor mai coborât față de cel stâng. Cauza este ficatul.


13. Febra poate apărea și în infecții virale și nu e, per se, motiv de administrare de antibiotic.


14. Poziția bipedă a îngustat bazinul femeii și a făcut nașterile naturale mai dificile.


15. Schimbăm în timpul vieții aproape toate celulele de mai multe ori; excepție fac neuronii (există și aici moarte celulară și chiar apariții de neuroni noi din celule pluripotente, dar procesul este slab reprezentat). Neuronii nu se divid.


16. Nimeni nu-și poate înghiți limba; nu băgați degetele în gura unui om aflat în criză epileptică – riscați să fiți mușcați sever.


17. Diabeticii pot face infarct miocardic acut fără durere, pentru că neuropatia diabetică le alterează transmiterea nervoasă și schimbă semnificativ pragul durerii.


18. Din cauza loviturilor repetate, boxerii sau jucătorii de rugby pot face leziuni permanente la nivelul creierului (encefalopatie cronică traumatică).


19. Papilele gustative nu sunt împărțite pe limbă cu fiecare zonă pentru un anumit gust; orice regiune poate percepe orice gust.


20. Bila este un lichid format continuu în ficat și stocat în vezica biliară (numită și colecist). Bila nu este termen echivalent cu colecistul.


21. Cancerul de col uterin poate fi prevenit în peste 95% din cazuri prin simpla vaccinare împotriva HPV (human papiloma virus).


22. Unul dintre cele mai importante gesturi pe care le putem face pentru sănătate este spălatul pe mâini. Atât de simplu, nu?


23. Există un opus de placebo care se cheamă nocebo – putem crea singuri efecte nocive dacă ne gândim prea mult la ele (spre exemplu afectarea musculară la statine sau impotența la betablocante).


24. Suplimentele alimentare n-au nicio relevanță la persoanele sănătoase care își pot lua tot ce au nevoie din alimentație.


25. Există oameni care pot mirosi culori, vedea gustul, auzi sunete ieșite dintr-un tablou etc. Se numește sinestezie.

Sursa Dr.Vasi Rădulescu

joi, 26 iunie 2025

$$$

 Scrisoare deschisă către actuala (fostă) clasă politică.


E trecut de ceasul al doisprezecelea. V-ați jucat cu România destul. Ați batjocorit pe români dincolo de marginile firii. Ați trădat orice urmă de spirit național. De decență nici nu poate fi vorba.

Vă cerem să Plecați! 

Vă cerem să A P U N E Ț I odată!

Vremea voastră s-a dus. Ați jucat totul pe o carte. Ați pierdut!

E demult momentul să faceți un pas înapoi. Ca ultim semn de minimă morală (creștină), de minimă conștiență că ați adus prăpăd Țării ăsteia. Și că lăsați în urmă nenorocire.

Ați jucat un rol. Infect. Infam. Sub orice critică și nivel de demnitate umană.


Cine sunteți voi să ne dați degeaba la târg?! Nici pe vite. Pentru care eu am un profund respect; ne hrănesc.

Cine sunteți voi să ne siluiți copiii și vârstnicii?!

Cu ce drept?! Cu ce tupeu și sfidare care întrece orice imaginație ucideți Țara asta binecuvântată de Dumnezeu?!


Nu vă e frică?! 

Ia citiți pe Ion Creangă să aflați: "Nicio faptă fără răsplată." 

V-ați arogat. V-ați asumat. Sunteți siguri?!

Vă paște din urmă și din umbră ceea ce ați semănat. Veți culege rodul a tot ce ați nimicit cu bună știință, râzând sardonic. 

Ah, n-ați știut: de voi înșivă râdeați atunci. Acum vine nota de plată.


Nu vă amăgiți că mai merge cum mergea. 

Nu te amăgi, ND, să crezi că ești președinte României.

Nu te amăgi, Bolojan, că ești înscăunat și de-acum ...ai putere.


Nu! Nu aveți putere niciunul.

Nu vă mai prefaceți că nu ne vedeți, când mai mult: ne-ați luat frica.


Armele cu care ați mitraliat vă mitraliază.

Cât despre tine, ND, care nu ești președinte al nostru, râzi! Nu e râsul tău.


Corabia se scufundă.

Grăbiți-vă să părăsiți puntea. Altfel, vă înghit rechinii. Măcar de-ați fi niște "șmecheri" deștepți. Dar poate nu ne pricepem noi.


Aveți atâta smerenie (cer prea mult, știu) să faceți un pas înapoi. 

Timpul vostru a expirat.

Lăsați scaunele care vi s-au lipit văd de funduri și ...cătinel spre casa lui fiecare. Că ...


Prea v-ați făcut de cap.


Președinte al nostru e Domnul Călin Georgescu.

Nimic nu justifică hărțuirea de care are parte. Și de ce!? Pentru că a comis delictul de a iubi România, pe români. Pentru că are drept unic partid p o p o r u l .

Mda!

Să ne apere Pronia Cerească toată de ...ucigă-l toaca. 

Adică ...de voi.


Îți stă mintea-n loc.

Apără, Doamne!


Dana Staicu -26 iunie 2025.

$$$

 DUMITRU MATCOVSCHI - 12 ani de la deces


Dumitru Matcovschi, personalitate remarcabilă a literaturii şi culturii noastre, poet, prozator, dramaturg, academician, publicist, simbol al mişcării de renaştere naţională din Basarabia, s-a născut pe data de 20 octombrie 1939, în satul Vadul-Raşcov (Soroca, Republica Moldova) şi s-a stins pe 26 iunie 2013, la Chişinău.


A studiat la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, Facultatea de Istorie şi Filologie, ultimul an făcându-l la Universitatea de Stat.


Activitatea şi-a început-o în calitate de redactor, în 1963, la ziarul „Moldova socialistă”, şi, în acelaşi an, a apărut prima sa plachetă de versuri – „Macii în rouă”.


Între 1966 – 1970 a fost redactor-şef adjunct al săptămânalului „Cultura”, de unde a fost silit să plece, din motive ideologice.

În 1969 a apărut volumul de versuri „Descântece de alb şi negru”, care a fost, însă, interzis la scurt timp, de cenzura sovietică.


Între 1987 – 1988 a fost redactor-şef al revistei „Nistru”, ulterior redenumită „Basarabia” (a condus-o până în 1997).


De-a lungul vieţii, a publicat peste 50 de volume de versuri („Melodica”, „Grâul”, „Axa”, „Patria, poetul şi balada”, „Tu, dragostea mea”, „Soarele cel mare”, „Imne şi blesteme”, „Vad”, „Crucea”, „Veşnica toamnă”, „Pasărea nopţii pe casă”), proză („Duda”, „Bătuta”, „Toamna porumbeilor albi”, „Focul din vatră”) şi piese de teatru („Preşedintele”, „Cântec de leagăn pentru bunici”, „Piesă pentru un teatru provincial”, „Pomul vieţii”, „Abecedarul”, „Ion Vodă cel Viteaz”, „Sperietoare”, „Tata”, „Bastarzii”, „Troiţa” – ecranizată în 1993), unele fiind traduse în rusă şi lituaniană.


Multe din versurile sale au devenit texte pentru numeroase şlagăre compuse de mari nume: Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici, Mihai Dolgan, Constantin Rusnac, Eugen Doga, Tudor Chiriac, Anatol Chiriac etc. 


Printre acestea se numără „Bucuraţi-vă, prieteni!” şi „Inimă de mamă”.


A primit mai multe dinstincţii, cele mai importante fiind:


- 1989 – Scriitor al poporului;

- 1996 – Cavaler al Ordinului Republicii Moldova;

- 1996 – Membru titular al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova;

- 1997 – Laureat al Festivalului Internaţional de Poezie „N. Stănescu”;

- 2000 – Cavaler al Ordinului „Steaua României” în Grad de Comandor;

- 2009 – „Cetăţean de onoare al Chişinăului”;

- 2011 – Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Mare Ofiţer – categoria A – Literatură.


În mai 1989, poetul a fost implicat într-un grav accident rutier, fiind supus unei operaţii pe creier şi mai multor alte intervenţii, în urma cărora a stat în comă aproape 6 luni. 


Revenirea sa, după o îndelungată perioadă de recuperare la Chişinău, Moscova şi Bucureşti, a fost considerată un adevărat miracol de către medici.


În iunie 2013 a fost supus unor noi intervenţii chirurgicale în urma unei grave suferinţe, dar pe 26 iunie, a decedat, fiind înmormântat cu onoruri militare în satul natal.


2014 a fost declarat – de către Parlamentul Republicii Moldova – „Anul Dumitru Matcovschi”.


Din 2003, liceul din comuna de baştină îi poartă numele, iar în 2011 a fost inaugurată o casă-muzeu şi un Festival Internaţional de poezie şi cântec.

$$$

 TRICOLORUL 


Victor EFTIMIU 


Descopere-te-n fata drapelului ce vine

Purtat de mâini voinice în sunet de fanfare...

În fiorul de marire ce-si taie drum prin tine, 

Vorbeste vitejeasca, stravechia-mbarbatare, -

Descopera-te-n fata drapelului ce vine !


E ros de gloante steagul dar soarele s-aduna

Si firele-i de aur s-aprind în foc si ard, 

Matasa învechita acuma-i o cununa

Si nu mai pare zdrente al patriei stindard, 

Caci razele de soare pe frunte lui s-aduna...


Cu soarele în crestet porneste Tricolorul

Si goarnele rasuna si inimile bat –

Cu ochii plinide lacrimi s-opreste trecatorul :

Un frate scump el vede în orisice soldat, 

Si toti sunt mari în clipa când trece Tricolorul !


Ce mari sunt toti acuma ! Drapelul zdrentuit

E mult mai sfânt ca pânza bogata din altar :

Nu fumul de tamâie si nu sfintitul dar

Al cuminecaturii cu rosu l-au stropit, 


Ci sângele atâtor Cristosi ce s-au jerfit...

Un trup strapuns de gloante fu masa lui de-altar.

Si soarele si ploaia si vântul l-au boltit, -

Închina-te, când trece drapelul zdrentuit !


Drapelu-i marturia izbânzilor trecute, 

Mândria cea de astazi si visul necurmat –

Si-asa cum trece-n soare maret, înflacarat –

Semeata marturie a gloriei trecute, -

Cu ochii dusi la locuri pe unde-a fluturat, 

Drapelul îsi viseaza fâsiile pierdute !...

$$$

 ROȘU, GALBEN ȘI ALBASTRU...


Violetta PETRE


În trei culori respir şi râd şi plâng,

În roşu sângerez când mor copacii,

În galben, lanurile-n braţe-mi strâng

Şi în albastru îmi îmbrac ortacii.


Cu maci se-mbracă dorurile-n crâng,

În auriu, lumina se-nfăşoară,

Albastru-i anotimpu-n care strâng

Un cer întreg, pe-o strună de vioară.


Se-nchide geana unei zile noi

În sângeriu amurg, ca o plecare,

Dantelăreşte galbenul în ploi,

Şi-n curcubee ce se-neacă-n mare.


Răsare dimineaţa-n roşu-aprins

Şi galben explodează-n soare viaţa,

Pictează-albastru-adâncul mării nins

Şi-i azureşte-oglinzii suprafaţa.


Brodez pe ie-n trei culori un dor,

Visez în galben spic de grâu şi pâine

Pe buze-mi curge-albastru un izvor

Şi scriu în calendar cu sânge-un mâine.


Am trei culori în inimă şi gând,

Albastru-n irişi lacrimi vălureşte,

Când roşii trandafiri îi văd plângând,

Un galben sideral mă linişteşte.


Doar trei culori, prin vene, azi, îmi curg

Şi graiu-mi cântă-n doina cea mai dulce.

Oriunde-aş fi, toţi paşii mei concurg

Acolo, unde trei culori m-or duce...

$$$

 DRAPELUL, SFÂNTUL NOSTRU ACOPERĂMÂNT...


Anamaria ILIESCU 


A fost odată ca niciodată

In Grădina Maicii Domnului,

O Țară frumoasă și bogată

De multe ape înconjurată,

De munți și văi încununată,

Cu păduri dese apărată

Și câmpii mănoase binecuvântată.

Cu atâtea bogății dotată

Ca nicaieri o altă țară ...


Oameni harnici și viteji o locuiau

Cu mulți dușmani haini și hulpavi se luptau

Viețile și le sacrificau

Pământul cu sângele lor Îl sfințeau

Și Lui Dumnezeu pentru ajutor și supraviețuire se rugau...


Dintr-odată Țara aceasta atât de frumoasă

Puternice Păsări de foc o survolau,

Din Cer strălucitoare fâșii albastre aduceau,

Din Soare raze aurii primeau,

Pe care pe Trandafiri roșii le așezau.


Zânele pe toate le primeau

Din ele fire de mătase și torceau

Apoi acel Sfânt Acoperământ Îl țeseau

Pe care Îngerii îndată

asupra acestei Țări minunate o întindeau

Și cu El, așa ,pentru vecie o apărau, 

Iar pe oamenii, Drapelul Sfânt din Inimă să-l cinstească îi îndemnau...

$$$

 CE-ȚI DORESC EU TIE


Mihai EMINESCU


Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!


Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;

Căci rămâne stânca, deşi moare valul,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.


Vis de răzbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge duşman fumegând,

Şi deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tău de glorii falnic triumfând,


Spună lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.


Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Când cu lampa-i zboară lumea luminând,


El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.


Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţie

Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,


Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mândrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

#$$$

 26 IUNIE 


ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL


Tricolorul românesc ca simbol sacru al „rîvnei patrioticeşti” adoptat şi perpetuat de la 1834, din timpul domniei lui Alexandru Dimitrie Ghica.


Valeria. BĂLESCU 


Să ne amintim mai întâi că domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica (1796–1862) a fost fiul lui Dimitrie Alexandru Grica şi fratele domnului Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828), primul domn pământean în Ţara Românească după revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Alexandru Dimitrie Ghica a domnit în Ţara Românescă între 14 octombrie 1834 şi 7 octombrie 1842, fiind şi caimacan al Munteniei între 1856-1858.   

În 1834, în condiţiile creşterii conştiinţei naţionale în Principatele Române, a afirmării dezideratele de libertate şi unitate naţională, domnitorul Alexandru Ghica a obţinut de la Imperiul Otoman dreptul „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”. Steagul pentru corăbii avea două culori (galben şi roşu), iar cel pentru oştire avea, dispuse orizontal, cele trei culori: roşu, galben şi albastru, cu un vultur la mijloc. 

Faptul marca momentul adoptării oficiale a Tricolorului pe pământ românesc. 

Este drept că în legătură cu aceasta avem o mărturie a lui Jean Alexandre Vaillant, stabilit în Muntenia în 1830. Devenit profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti, el mărturisea că la 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic– jud. Prahova), a fluturat pentru prima dată tricolorul. Am fi tentaţi să credem afirmaţia unui martor al vremii, dacă o altă sursă documentară, mai credibilă, nu l-ar contrazice. Bunăoară colonelul P.V. Năsturel, în lucrarea sa de referinţă în domeniu, „Steagul, stema română, însemnele domneşti, trofeele” face următoarea menţiune: „Steagul oştirii ni s-a păstrat în Anuarul Prinţipatului Ţerii-Rumîneşti tipărit în Bucuresci la anul 1842 sub domnia lui Ales. Ghica […]” (pp. 50-51).

În continuare adăuga că între paginile 118 şi 119 ale respectivei lucrări se afla o planşă „foarte bine executată în culori”, în care se vorbea despre „Oştirea pămîntească”, fiind redat şi un steag, care, după expresia sa, „trebuia să reproducă în mod identic pe acelea ce se aflau în mânele trupelor şi care au fost distribuite de Domnitor Oştirii în anul suirii sele pe tron”. Ceea ce-l făcea să conchidă aceasta, erau argumentele următoare: „1.) Cartea era oficială; 2.) ea arăta colorile şi dispoziţiunile uniformelor oştirii; 3.) că suliţele cavaleriei sunt conforme cu «Regulamentul Organic» în privinţa colorilor steguleţelor: galben şi albastru şi, în fine, 4.) pentru că aquila din vîrful hampei este identică cu aceea ce am descris mai sus la steagurile care se află la Arsenal. Steagul era der, la 1834, tricolor, bandele dispuse orizontral având roşul d’asupra, galbenul la mijloc şi albastrul jos. De jur împrejurul pânzei nisce franjuri de fir de aur” (idem fotografia nr. 2).

În legătură cu sfinţirea acestor steaguri ale oştirii, din timpul lui Alexandru D. Ghica, ni s-a păstrat o lucrare-document în care este redată cuvântarea pregătită pentru a fi rostită la eveniment, în prezenţa domnitorului, de către Radu Teampe, „duhovnicul şi V. Protopopul Braşovului, de viţă grecească ne-unită”, cum se definea el însuşi. Lucrarea a fost tipărită chiar în 1834, cu titlul: „Cuvânt la Sfinţirea steagurilor Ţării Româneşti” (tradus și redat „in extenso” la fotografia domnitorului Al. Ghica). Prin conţinutul de idei a acesteia lucrarea reprezintă chintesenţa gândirii patriotice a epocii, făcându-ne să înțelegem ceea ce însemna atunci Tricolorul şi jurământul militar rostit sub flamurile sale și care trebuia înțeles ca o garanţie de apărare a Ţării. Printr-un asemenea înțeles, Tricolorul dă sens trecutului milenar al înaintașilor noștri, care întotdeauna, indiferent de vitregiile vremurilor, au creat posibilitatea revenirii la matca Patriei Mamă, înţelegând astfel, mai bine, ceea ce înseamnă credinţa în dăinuirea Ţării, patriotismul şi eroismul – pînă la jertfa supremă.

*

Succesorul lui Alexandru D. Ghica la conducerea Munteniei, domnitorul George Bibescu (1842-1848), chiar dacă a întărit sistemul militar, se pare că şi-a făcut alte steaguri pentru armată, pânza acestora fiind un fond roşu, pe care erau aplicate celelalte însemne heraldice, asupra cărora nu zăbovim, nefiind obiectul acestei expuneri. 

Revoluţia de la 1848 a readus în prim plan Tricolorul. Printre primele decrete ale guvernului provizoriu a fost şi cel care statua steagul ţării. Astfel, Decretul din 14 iunie 1848 preciza: „steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben şi roşu. Deviza română, care va fi scrisă atât pe steaguri, cât şi pe monumentele şi decretele publice se va compune din două cuvinte: «DREPTATE – FRĂŢIE»”. Faptul a fost menţionat şi în presa vremii, „Pruncul român” (nr.2), din 17 iunie 1848, consemnînd că la 15 iunie 1848, pe Câmpia Libertăţii (Filaret), au fost sfinţite steagurile tricolore. Este de remarcat că tricolorul respectiv, cel mai reprezentativ însemn naţional al tuturor românilor, purta, deci, deviza „dreptate, frăţie” (Col. P.V. Năsturel, op. cit., p. 54). 

Dintr-o lucrare a vremii (Adolphe Billecocq Djenableri, „Album Moldo-Valaque ou guide politicque et pittoresque à travers les Principatés du Danube”, Paris, 24 Septembre 1848) se distinge şi dispunerea celor trei culori. Cu începere de la hampă, pe verticală, erau: albastru, galben şi roşu, deci „stegurile tricolore distribuite gardei orăşeneşti la 1848 aveau tricolorul identic cu cel stabilit, mai târziu, în 1867, pentru România întregită” (Col. P.V. Năsturel, op. cit., p. 57). Prin iconografia imaginii (foto nr. 3) autorul a dorit să reliefeze „înfrăţirea franco-română” dar şi originea latină a celor două popoare, prin prezentarea în mijloc a unui steag roman. 

În perioada de pregătire a Unirii Principatelor Române Moldova şi Ţara Românească, sub Cuza-Vodă, în acord cu prevederile „Convenţiei de la Paris”, din 1858, corpurile de armată ale celor două ţări urmau să se unească într-unul singur, după cum, Art. 45, în privinţa steagului, prevedea: „Miliţiile ambelor ţări vor păstra drapelurile lor în fiinţă, dar aceste drapeluri vor avea în viitor o panglică de culoare albastră, potrivită cu modelul alăturat la această convenţie” („Convenția....”, 1859, pp. 99-100). 

Referitor la continuitatea Tricolorului în această perioadă, pînă la unirea din 1859, colonelul Năsturel ne dă explicaţii lămuritoare. El spune că mai nimerit a fost pentru Moldova a se adapta Convenţiei, pentru că steagurile acestui principat erau deja în culorile roşu şi albastru (v. foto nr. 5), ori, pentru Valahia, după drapele descoperite la Arsenalul Armatei, deducea că şi în timpul lui Barbu Ştirbei (1849-1956) s-au păstrat drapele tricolore ale unor arme anterioare domniei sale, pe unele chiar preluîndu-le (v. foto nr. 4), diferind de la o perioadă la alta doar dispunerea culorilor. Acest lucru era ilustrat şi prin litografiile lui A. Biltz, din „Albumul oştirii”, editat în timpul lui Barbu Ştirbei.

Perioada Unirii Principatelor Române, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin dubla sa alegere, la 5/24 ianuarie 1859, s-a desfăşurat sub semnul Tricolorului. Nu mult de la urcarea sa pe tron, cu prilejul aniversării a 15 ani de la luptele din Dealul Spirii, prin Decretul domnesc din 24 mai 1860, dat în Bucureşti, domnul promulga legea prin care dorea recompensarea luptătorilor din 13 septembrie 1848. La art. 3 (trei) al legii se specifica: „Ostaşilor de ori-ce grad, care au participat în dzisa luptă, să li se dea câte uă medalie comemorativă spre a o purta ataşată printr-uă cordelă tricoloră” („Monitorul oastei”, Nr. 20, An I, 1860, p. 305). Deci, se făcea trimitere la Tricolorul din 1848. Şi în privinţa drapelului oştirii şi al ţării, după patru ani de aşteptări, după suirea pe tronul Principatelor Unite, în urma decretelor din 1860 şi 1863, se adopta Tricolorul. În urma unui raport la domn, al ministrului de război (col. I. Ghica), din 1860, se dorea înlăturarea prevederilor Convenţiei din 1858 referitoare la steagurile oştirii. În urma acestui demers, prin Ordinul de Zi nr. 505/15 septembrie 1860, pe toată oştirea, se specifica că se vor da regimentelor „noi stindarde, cu marca Principatelor Unite” (Col. P.V. Năsturel, op. cit., p. 72). Dar aceasta nu se va întîmpla decât la 1 septembrie 1863, în cadrul unei ceremonii „imposantă şi frumoasă”, prezidată de însuşi Cuza-Vodă. 

Prin Înaltul „Ordin de Zi” dat cu acel prilej, el se adresa: 

„Oficeri, sub-oficeri, caporali şi soldaţi,

Ziua de azi se va socoti printre cele mai mari în analele noastre. 

Drapelele cele vechi ne reaminteau suveniri triste, fiind-că arătau Principatele despărţite.

 Azi, primiţi din mîinile Mele drapelul care reunesce colorile provinciilor-surori, după cum voinţa unanină a Romînilor a unit pe capul Meu coronele ambelor Ţeri.

 Vechile voastre steguri au fost totuşi martorele unor evenimente pe care doresc să le văd păstrîndu-se. Ele se vor depune la Arsenal. Primind nouele drapele, reamintiţi-vă pururi că v-Am încredinţat onoarea Ţării.

 Drapelul este România, acest pămênt bine-cuvêntat al Patriei, udat cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. Este familia, căminul fiă-căruia, casa în care s’au născut părinţii voştri şi în care se vor nasce fiii voştri.

 Drapelul este încă simbolul devotamentului, al fidelităţii, al ordinei şi al disciplinei pe care o represintă armata.

 Drapelul este în acelaşi timp trecutul, presintele şi viitorul: este Istoria întreagă a Romîniei.

 Cu un cuvânt, drapelul represintă tote îndatoririle şi tote virtuţile militare coprinse în aceste două cuvinte gravate pe aquilele române: Onore şi Patrie.

 Oficeri, sub-oficeri, caporali şi soldaţi,

 Juraţi de a păstra cu cinste şi fără pată drapelele voastre ca să corespundeţi încrederii şi speranţei ce Am pus, împreună cu Ţara întreagă, în armată.

 Juraţi de a-l apăra în ori-ce ocasiune, ca pe un deposit sacru, încredinţat vitejiei şi patriotismului vostru” (Col. P.V. Năsturel, op. cit., pp. 78-79).

Tricolorul model 1863 avea dimensiunile de 0,900 m lăţime şi 1,100 m lungime, de jur împrejur cu franjuri aurite, iar culorile erau dispuse pe orizontală, începând din partea superioară cu: roşu, galben şi albastru (v. foto nr.6). Central era gravată stema unită a celor două principate – acvila cruciată şi capul de bour, prin care se certifica, heraldic, noul statut politic al ţărilor române. Este de menţionat că până la acea dată, pe însemnele heraldice ale domniei lui Cuza apărea gravat în dextra (partea mai importantă) bourul moldav, ca fapt al desemnării sale mai întâi domn al Moldovei (5 ianurie 1859), şi în senestra pajura, însemnul Valahiei, unde fusese desemnat la 24 ianuarie 1859. Cele două steme reunite erau înconjurate de o eşarfă, cu înscrisul: „HONOR ET PATRIA”, iar în colţuri, în mijlocul unei ghirlande din frunze de măslin se afla semnul „A” – „cifra” sau „cifrul” domnitorului. 

Am redat „în extenso” cuvântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pentru că l-am considerat expresia deplină a semnificaţiei ce-o poartă Tricolorul românesc, deziderate pe care le regăsim şi înainte vreme, relevate de altminteri în textul prezentat de la 1834, cât şi după perioada domniei lui Cuza-Vodă. 

Esenţa semnificaţiei acestui stindard, al libertăţii şi unităţii naţionale, se poate exprima şi prin înţelesul culorilor sale:

Roşul – sângele cu care înaintaşii noştri au sfinţit pământul românesc de-a lungul veacurilor, îndemnând generaţiile viitoare să menţină aprinsă flacăra dragostei faţă de neam şi ţară; 

Galbenul – arată neasemuita bogăţie a grânelor de pe pământul României, sursa de hrană şi statornicie a locuitorilor ţării, de păstrare a virtuţilor neamului românesc; 

Albastrul – semnifică cerul pur sub care România este binecuvântată de Dumnezeu, seninul cugetului şi gândirii neamului românesc, cel care-i dă credinţa şi puterea dăinuirii. 

După abdicarea silită a lui Cuza, la 11 februarie 1866, şi suirea pe tronul României a principelui Carol de Hohenzollern Sigmaringen, prin Constituţia României adoptarea la 30 iunie 1866, se fixau şi culorile Tricolorului (la titlul IV), astfel: „Colorile Principatelor–Unite urmează a fi albastru, galben, roşu” (Art. 123), fără a specifica sensul şi ordinea dispunerii – de la hampă (Col. P.V. Năsturel, op. cit., p. 92). Această lipsă va fi reglementată special prin legile din 1867 şi 1872. 

De pildă, reglementarea din 26 martie 1867 stipula, la art. 6: „Drapelul Domnului, ca şi acela al armatei, va avea dispuse colorile naţionale în modul următor: albastru perpendicular şi alături cu hampa (lemnul stindardului), galbenul la mijloc, roşul la margine flotînd. În mijloc vor fi armele Ţerii”. Apoi, la art. 7, referitor la gardele orăşeneşti, înfiinţate ca o consecinţă a evenimentelor din 1866, se specifica: „Drapelul guardei orăşeneşti va fi întocmai ca al armatei, păstrînd în locul armelor ţării însemnele oraşului respectiv şi Nr. legiunii” (v. foto nr. 7) ş.a. („Monitorul oficial” nr. 75, 1867).

Aceste reglementări erau întărite şi prin legea promulgată de „domnul românilor” Carol I, la 11/23 martie 1872 (v. foto. nr. 8). 

În acest fel Tricolorul românesc s-a păstrat pînă în zilele noastre, excepţie fiind stema şi însemnele regale. Modul de dispunere a culorilor era pe verticală, cu începere de la hampă: albastru, galben şi roşu. 

Sub cutele acestui Tricolor stămoşii noştri au purtat apoi luptele pentru neatârnarea ţării, în 1877-1878, dobândindu-şi independenţa faţă de Imperiul Otoman, au săvîrşit Marea Unire la 1 decembrie 1918, în urma sutelor de mii de jerfe româneşti din primului război mondial, şi au luptat pentru menţinerea acesteia, în cel de-al doilea război mondial, chiar dacă Ţara ne-a fost sfărtecată. 

Drapelul Naţional este şi simbolul sub care românii au luptat pentru democraţie în decembrie 1989 şi sub care militarii români au participat la misiunile din teatrele de operaţii, împotriva terorismului, şi acţionează în prezent pentru asigurarea stabilităţii şi păcii. 

Prin cinstirea Tricolorului ne manifestăm datoria de a nu uita trecutul glorios al poporului român şi de a ne respecta eroii. De aceea, Tricolorului, expresia supremă a luptei poporului român pentru libertate şi neatârnare, pentru unitate şi suveranitate, prin Legea nr. 96, din 20 mai 1998, i s-a stabilit o zi specială, ziua de 26 iunie devenind Ziua Drapelului Naţional, în amintirea zilei victoriei Revoluţiei de la 1848. 

În anul 2015, din respect pentru jertfa supremă a numeroşilor eroi care au căzut pe câmpurile de luptă de-a lungul timpului, pentru dăinuirea neamului românesc, militarii voluntari din echipa „Invictus România” au lansat provocarea naţională sub deviza: „Pentru Eroul meu!”, prin care fiecare cetăţean al României a putut să-şi exprime sentimentul de onoare faţă de eroii Ţării.

Prin redarea celor de mai sus, putem nădăjdui că prin Tricolor demonstrăm continuitatea şi unitatea, că Tricolorul va străjui de-a pururi destinul României, iar jurământul depus de generaţiile de militari ai ţării pe flamurile tricolore ne asigură garanţia păcii şi securităţii naţionale.


* Pe larg studiul este prezentat în: Valeria Bălescu, „Adoptarea Tricolorului ca simbol sacru al «râvnei patrioticeşti» la 1834 — sub Alexandru Dimitrie Ghica — şi perpetuarea sa; Cuvinte rostite la sfinţirea şi dăruirea Tricolorului drept steag ostăşesc”, în: „Sfinţi, Eroi şi Martiri”, Colecţia Studii, de la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice, Ediţia I, Mânăstirea „Brâncoveanu”, Sâmbăta de Sus, 9-13 Septembrie 2015, coord. conf. univ. dr. Olimpiu Manuel Glodarenco, prof. univ. dr. Paul Bocănete, Editura Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Bucureşti, şi Editura SITECH (editură clasificată la Panelul 4, de CNCS/CNATDCU), Craiova, 2015, pp. 73-95. ISBN 978-606-93572-8-6, ISBN 978-606-11-4839-4.

$$$

 DRAPELUL...


Nicolae NICOARĂ - HORIA


Fiecare Țară are un drapel,

Ființa ei în fața lui se-nchină,

Istoria e oarbă fără el,

Precum e-ntunericul fără lumină!


Drapelul nostru are trei culori

Niciuna dintre ele nu-i păgână!

Cu el în suflet m-am trezit în zori

Și-acolo neclintit o să-mi rămână;


Semn de Carte-adeseori îl pun

Pentru prieteni și pentru dușmani,

De Ziua lui învederată-i spun

Cu dragoste firească: La mulți ani!


Era scris pe tricolor unire...

„Dreptatea e a lui stăpână,

Iar domn e adevărul sfânt.”


Dacă vorbesc de el e o jignire,

De steagul nostru dintre amintiri

Când era scris pe tricolor Unire

În cugetele noastre și-n simțiri!


Mă-ntreb și-acum, după atâta vreme,

Și nu sunt tulburat de nici un vin,

De adevărul spus cine se teme?

El niciodată nu a fost șovin! 


Ce Cânt era! pe Ciprian îl doare 

Jertfirea lui pe un străin altar 

Și sfinții îl cântau în Sărbătoare

Când îl aveam trecut în Calendar!


Cuvintele de-atunci nu sunt deșarte,

Umbrirea lor ne fie pururi scut,

Bâjbâitori prin somnul cel de moarte

În care ne-adâncim tot mai durut


Am zăuitat de el și nu se cade,

În noi odată va fi prea târziu,

Rugina-n lemn și-n adevăr nu roade,

Ce scrie azi pe tricolor nu știu...

$$$

 DRAPELUL...


Nicolae NICOARĂ - HORIA


Fiecare Țară are un drapel,

Ființa ei în fața lui se-nchină,

Istoria e oarbă fără el,

Precum e-ntunericul fără lumină!


Drapelul nostru are trei culori

Niciuna dintre ele nu-i păgână!

Cu el în suflet m-am trezit în zori

Și-acolo neclintit o să-mi rămână;


Semn de Carte-adeseori îl pun

Pentru prieteni și pentru dușmani,

De Ziua lui învederată-i spun

Cu dragoste firească: La mulți ani!


Era scris pe tricolor unire...

„Dreptatea e a lui stăpână,

Iar domn e adevărul sfânt.”


Dacă vorbesc de el e o jignire,

De steagul nostru dintre amintiri

Când era scris pe tricolor Unire

În cugetele noastre și-n simțiri!


Mă-ntreb și-acum, după atâta vreme,

Și nu sunt tulburat de nici un vin,

De adevărul spus cine se teme?

El niciodată nu a fost șovin! 


Ce Cânt era! pe Ciprian îl doare 

Jertfirea lui pe un străin altar 

Și sfinții îl cântau în Sărbătoare

Când îl aveam trecut în Calendar!


Cuvintele de-atunci nu sunt deșarte,

Umbrirea lor ne fie pururi scut,

Bâjbâitori prin somnul cel de moarte

În care ne-adâncim tot mai durut


Am zăuitat de el și nu se cade,

În noi odată va fi prea târziu,

Rugina-n lemn și-n adevăr nu roade,

Ce scrie azi pe tricolor nu știu...

$$$

 DRAPELUL IN TREI CULORI, SIMBOL NATIONAL


Irina Andreea CRISTEA


În zilele care au urmat abdicării regelui Franţei Ludovic Filip şi apoi proclamării celei de-a Doua Republici Franceze, un grup de studenţi români (munteni şi moldoveni), care se aflau la Paris, s-a dus să salute Guvernul provizoriu având cu ei un tricolor vertical albastru-galben-roşu, potrivit site-ului oficial al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, www.asm.md. Tricolorul francez - drapel republican şi revoluţionar - a fost folosit ca model pentru realizarea drapelului ce a devenit simbolul unitar al românilor de pretutindeni.


Adunaţi la Sibiu la 26 aprilie/5 mai 1848 în vederea organizării Marii Adunări Naţionale de la Blaj, fruntaşii românilor transilvăneni au făcut o colectă de bani în vederea realizării unui stindard naţional românesc albastru-alb-roşu, o explicaţie pentru culorile alese fiind aceea că erau cele ale portului popular românesc. La această acţiune au participat şi revoluţionarii moldoveni refugiaţi la Sibiu. La Marea Adunare de la Blaj din 3/15-5/17 mai 1848, drapelul realizat la Sibiu a avut rolul principal. El reprezenta un tricolor albastru-închis-alb-roşu, având o inscripţie cu litere aurii ''Virtutea Română reînviată'' şi o eşarfă bicoloră galben-neagră în culorile Casei de Habsburg, ca simbol al legalităţii Adunării.


Sub impulsul evenimentelor din Moldova din martie 1848 şi din Transilvania în aprilie-mai 1848 (Adunarea de la Blaj a avut un puternic ecou ea fiind menţionată şi în Proclamaţia de la Islaz), starea de agitaţie în Ţara Românească s-a accentuat.


În cadrul Adunării de la Islaz din 9/21 iunie 1848 a fost prezentată mulţimii Proclamaţia redactată de Ion Heliade Rădulescu, care cuprindea programul Revoluţiei din Ţara Românească. Câteva zile mai târziu, la 11/23 iunie 1848, Revoluţia a izbucnit la Bucureşti.


La 14/26 iunie, primul guvern provizoriu constituit la Islaz şi format din Ion Heliade Rădulescu, maiorul Christian Tell, Ştefan Golescu, preotul Radu Şapcă şi căpitanul Nicolae Pleşoianu s-a unit cu cel format la Bucureşti, din care făceau parte fruntaşii Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, Gheorghe Magheru, C.A. Rosetti şi alţii, notează ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).


La aceeaşi dată, Guvernul provizoriu al Ţării Româneşti a adoptat o serie de decrete, între acestea aflându-se şi cel prin care tricolorul albastru (la lance), galben, roşu cu deviza ''Dreptate, Frăţie'' înscrisă pe el, a fost declarat drapel naţional, potrivit ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003) şi [www.mapn.ro](http://www.mapn.ro/). Pe acest tricolor, cetăţenii, dar şi soldaţii şi ofiţerii au jurat, în cadrul adunărilor publice, credinţă idealurilor revoluţionare. Caimacamul Ţării Româneşti Constantin Cantacuzino (septembrie 1848-iunie 1849) a dispus în toamna lui 1848, după ce trupele otomane au înfrânt revoluţia, interzicerea tricolorului care era văzut ca un simbol revoluţionar, potrivit lucrării ''ARGESIS Studii şi comunicări Seria Istorie XIX'' (Editura Ordessos, 2010)


În toamna anului 1849, noul domn regulamentar Barbu Ştirbei (iunie 1849-29 octombrie 1853 şi 5 octombrie 1854-25 iunie 1856) a reintrodus tricolorul ca drapel militar, având culorile aşezate în benzi orizontale cu roşul în partea superioară. Drapelul tricolor a fost păstrat de armata munteană şi în primii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, dar cu banda superioară albastră.


Ca drapel naţional, tricolorul s-a impus în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, benzile de culoare fiind dispuse orizontal. Primul steag din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, apoi, în a doua perioadă a domniei lui Cuza, fâşia roşie a fost dispusă la partea superioară.


''Culorile Principatelor Unite'' au fost decretate ca fiind ''Albastru, Galben şi Roşu'' potrivit Art. 124 al primei Constituţii româneşti (1/13 iulie 1866) redactată pe baza principiului democratic al separării puterilor în stat.


La 23 aprilie 1867, Carol I (1866-1914) a promulgat o Lege ce privea fixarea armelor României. În materie de vexilologie (disciplină a istoriei care studiază steagurile din diferite epoci şi ţări), această lege, sub influenţa miniştrilor şi a parlamentarilor paşoptişti, a oficializat pentru totdeauna tricolorul românesc, având culorile dispuse vertical, ca însemn unic al naţiunii şi statului român.


 Articolele ce au consfinţit acest lucru sunt:


 ''Art. 6. Drapelul domnitorului, ca şi acela al armatei, va avea dispuse culorile naţionale în modul următor: Albastrul perpendicular şi alăturea cu hampa (lemnul stindardului), galbenul în mijloc, roşul la margine flotând. În mijloc vor fi armele ţărei.


 Art. 7. Drapelul guardei orăşăneşti va fi întocmai ca al armatei, păstrând în locul armelor ţărei însemnele oraşului respectiv şi numărul legiunei. 


Art. 8. Drapelul autorităţilor civile va fi ca cel al armatei, fără a purta armele ţărei în mijloc. 


Art. 9. Drapelul marinei de resbel va fi întocmai ca cel al armatei, cu armele ţărei în mijloc. Drapelul marinei de comerciu va fi întocmai ca acel al marinei de resbel, fără însă a purta la mijloc armele ţărei''.


În secolul al XVII-lea în Ţara Românească şi Moldova drapelele erau de mai multe feluri:


 ''stindardul domnesc sau al ţării, steagurile ostăşeşti cu însemne religioase, documentate încă din veacul XV, ale căror culoare, inscripţii şi reprezentări picturale variau de la epocă la epocă, steagul (sangiacul) şi tuiurile dăruite de sultan, la învestirea domnilor, steagurile breslelor de slujitori (oşteni) şi cele ale unităţilor militare, steagurile dregătorilor militari, dar şi micile steaguri purtate spre vârful suliţelor de boieri (cu stemele lor) şi de trupele călări, ale căror culori erau uneori cele ale steagului unităţii din care făceau parte''.


Mai târziu, în 1834, la cererea domnilor români, sultanul Mahmud II a acceptat pavilioane comerciale şi stindarde militare. 


Pavilionul comercial fluvial (pe Dunăre) al Moldovei, devenit din 1836 şi pavilion maritim, era descris în actele oficiale ca ''bandiera cu marca naţională, adică cap de bou(r) cu stele, iar colorul parte roş şi parte vânăt''. 


Pentru Ţara Românească, pavilionul marinei militare şi drapelul oştirii terestre era unic şi reprezenta un tricolor orizontal roşu-albastru-galben, roşul ocupând o jumătate din înălţimea pânzei, iar albastrul şi galbenul doar câte o pătrime. 


Pavilionul comercial fluvial pentru Ţara Românească a fost o pânză galbenă, cu un canton roşu încărcat cu trei stele albe (2 şi 1) şi purtând în mijlocul flamurii, acvila cu zborul desfăcut de un albastru deschis, cruciată, încoronată şi ţinând în gheare o spadă la dextra şi un sceptru la senestra. Acesta, din 1836, ca şi în cazul Ţării Moldovei, a devenit şi pavilion comercial maritim, notează sursa amintită mai sus.


În timpul negocierilor diplomatice pentru obţinerea drapelelor, domnul Alexandru Ghica (1834-1842), în scrisoarea sa către ministrul de externe al Porţii Otomane, Reis Efendi, solicita ca sultanul să acorde un drapel ''în culorile naţionale'', calificativ reconfirmat de domn şi în cuvântarea sa din 9/21 septembrie 1834, cu ocazia ceremoniei de împărţire a stindardelor oştirii muntene. Apoi, spre sfârşitul domniei sale, ordinea culorilor s-a schimbat din roşu-albastru-galben în roşu-galben-albastru, în cazul drapelului oştirii benzile orizontale devenind egale. 


Aceste modificări ale drapelelor au constituit punctul de plecare în vederea acceptării tricolorului ca simbol naţional. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Irina Giurgiu)

$$$

 ANTONIO GAUDI împlinește azi 173 de ani de la nastere


 Antoni Placid Gaudí i Cornet, nascut la 25 iunie 1852 și decedat la 10 iunie 1926, a fost un arhitect catalan faimos atât pentru stilul său unic cât și pentru proiectele sale magnifice.


Antoni Placid Gaudí i Cornet, s-a născut la 25 iunie 1852 la Reus, Catalonia, dar și-a realizat studiile și operele la Barcelona, în Catalonia.


Ca tânăr arhitect, Gaudi a fost inspirat de Eugène Viollet-le-Duc, ajungând să creeze modele gotice și remarcându-se prin originalitatea și fantezia sa. 


El a fost susținut de către Eusebi Güell, un industriaș bogat, pentru care a creat un palat în 1889 (Palau Güell) – clădire care va fi înscrisă mai târziu în patrimoniul mondial al UNESCO , împreună cu alte opere ale sale: Casa Milà (construită în 1907) sau Parcul Güell (amenajat între 1900 și 1914).


În 1883 a început construcția unei catedrale dedicate Sfintei Familii, Sagrada Família, catedrală finanțată din fonduri publice. El a continuat să lucreze la acest proiect până la moartea sa, survenită la 10 iunie 1926, în urma unui accident (fusese lovit de un tramvai). Acest monument mai este și astăzi în lucru, datorită donațiilor din fonduri publice.


Sagrada Família (Sfânta Familie) este o uriașă biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei). Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. 


Aceasta nu este finanțată din bani publici, asa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de finanțare sunt donațiile private și încasarile din biletele de intrare. 


Bugetul pentru anul 2009 se apropie de 20 milioane de euro. 


Numele oficial este Temple Expiatori de la Sagrada Família.


13 lucruri pe care nu le știai despre Sagrada Familia


Sagrada Familia – fabuloasa catedrală din Barcelona, Spania. Arhitectul din spatele acestei bijuterii încă neterminate este celebrul Antoni Gaudi, cel care a presărat orașul cu numeroase diamante arhitectonice. Dar niciunul dintre ele nu are un background la fel de interesant ca Sagrada Familia. Uite câteva lucruri pe care, poate, nu le știai despre Sagrada:


1 E în construcție de mai bine de un secol


Sagrada Familia, în construcție de peste 100 de aniSagrada Familia, în construcție de peste 100 de ani

Construcția Sagradei Familia a început în anul 1882. La moartea lui Gaudi, în anul 1926, doar un sfert din catedrală fusese terminată. Deși Gaudi își petrecuse ultimii ani ai vieții dedicându-se proiectului, era foarte clar că el nu avea să-l vadă gata în timpul vieții. În 2016 se estimează că Sagrada va fi în sfârșit terminată în anul 2026, când se vor împlini 100 de ani de la moartea marelui arhitect.


2 Construcția Sagradei a durat mai mult decât și-a imaginat oricine


Un monument construit în 150 de ani este un adevărat record, mai ales pentru contemporaneitate. Sagrada va fi gata într-un interval de timp mai lung decât a durat construcția piramidelor din Egipt și doar cu 50 de ani mai puțin decât cea a Marelui Zid Chinezesc.


3 Lângă ea a fost și o școală


Pe parcursul primilor ani de construcție ai Sagradei, Gaudi a ridicat și o școală pe care a numit-o Școala Sagrada Familia și care era dedicată copiilor muncitorilor care-și petreceau zilele muncind la ceea ce trebuia să devină una dintre cele mai frumoase structuri din întreaga Europă.


4 Dacă nu apăreau computerele, construcția ar fi durat mai mult


În secolul 19, când a început construcția, nu existau computere sau animații digitale, prin urmare inginerii trebuiau să se bazeze și schițele și calculele făcute pe hârtie. Mulțumită apariției computerelor, munca la designul catedralei a progresat rapid.


5 Sagrada nu mai e o catedrală


Sagrada Familia, declarată bazilică, de către Papa BenedictSagrada Familia, declarată bazilică, de către Papa Benedict

La începutul construcției, Sagrada Familia era o simplă biserică romano-catolică. Mai târziu ea a fost desemnată drept catedrală și așa a rămas până în 2010, când Papa Benedict al 16-lea a declarat-o bazilică. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenii, o catedrală reprezintă ”casa” unui episcop.


6 Fiecare dintre cele 18 turnuri are câte o semnificație


Turnurile Sagradei au câte o semnificațieTurnurile Sagradei au câte o semnificație

Când Sagrada va fi gata va avea 18 turnuri. 12 dintre ele reprezintă cei 12 apostoli, patru turnuri vor simboliza cei patru evangheliști, unul pe Fecioara Maria și ultimul, cel din mijloc, desigur, pe Isus Hristos. În prezent sunt construite doar 8 turnuri.


7 Gaudi e înmormântat aici


În interior se află mormântul lui Antoni Gaudi care a murit, din păcate, la câteva zile după ce fusese lovit de un tramvai. Acesta se află în subsolul clădirii și poate fi vizitat. Mormântul e înconjurat de patru capele, fiecare dintre acestea fiind dedicată unui personaj religios.


8 Oamenii au încercat s-o dărâme


În 1936, în timpul Războiului Civil din Spania, un grup de anarhiști au intrat în Sagrada Familia și au dat foc unei cripte. Atunci au ars o mulțime de materiale de construcție dar, din fericire, multe au fost și recuperate. De-a lungul istoriei, construcția a fost îngreunată de nenumărate ori din astfel de motive obiective.


9 Controversatele fațade


Sagrada Familia - Fațada PasiuniiSagrada Familia – Fațada Pasiunii

Sagrada Familia are trei fațade, cea numită Fațada Nașterii Domnului fiind realizată în întregime de Gaudi însuși. Fațada Pasiunii și Fațada Gloriei au fost făcute mult mai târziu iar când a fost adăugate sculptura lui Hristos cu crucifixul (realizată de Josep Maria Subirachs), pe Fațada Pasiunii, mulți au strâmbat din nas spunând că aceasta e prea abstractă și că subminează stilul și viziunea lui Gaudi.


10 Înălțimea e remarcabilă


Când va fi gata, Sagrada Familia va fi cea mai înaltă construcție religioasă din Europa. Turnul central va atinge 170 de metri. În ciuda înălțimii remarcabile, Gaudi credea cu tărie că nicio construcție făcută de mâna omului nu trebuie să fie mai înaltă decât creația lui Dumnezeu. Și nu e o coincidență faptul că turnul central va fi cu un metru mai mic decât Montjuic, muntele din Barcelona, cel mai înalt punct al orașului.


11 În interior se află lifturi


Nu e un lucru deosebit faptul că în interiorul Sagradei se află lifturi dar când vezi cât de înguste sunt turnurile, te întrebi cum funcționează acele lifturi. Și deși nu sunt lifturile magice de sticlă, realizate de Willy Wonka, ele permit vizitatorilor să vadă cea mai joasă și cea mai înaltă porțiune a structurii. Desigur, după ce cobori din lift trebuie să urci pe niște scări înguste pentru a ajunge sus, în turnuri, și a admira panoramele orașului.


12 Simbolismul intrigant


Pădurea imaginațieiPădurea imaginației

Există nenumărate simboluri în fiecare colțișor al stucturii proiectate de Gaudi. Pe lângă simbolurile religioase sunt încă două pe care ar trebui să le cauți. Mai întâi, coloanele din interior, care amintesc de copaci – pe măsură ce le privești ele își schimbă constant forma, părând a fi cu adevărat copaci. Apoi există acele broaște țestoase la capetele coloanelor, care le susțin și care reprezintă pământul și marea.


13 Turismul susține lucrările


Așa va arăta Sagrada Familia în 2026, când va fi gata . Foto 4


Atunci când o vizitezi, gândește-te că tu însuți contribui la continuarea lucrărilor, alături de ceilalți trei milioane de vizitatori anual.


 Costurile construcției se ridică la 25 de milioane de euro pe an, fonduri obținute din turism și donații.text preluat.


Foto 1 - Antonio GAUDI in 1878

Foto 2 - Gaudi și principalele sale realizări

Foto 3 - Sagrada Familia fațada principală

Foto 4 - Ansmblul Sagrada Familia la final.

$$$

 CÂND GREBLA ERA PRIETENĂ CU FURCA 


Constantin MOSOR


"Când lumea se ruga să vină ploaia,

Să aibă cu ce face mămăligă,

În timp ce focul perpelea tigaia,

Iar „Moșul” împăna o săpăligă.


Cănd ne mândream că suntem de la țară,

Că mirosim a iarbă și a humă,

Când sărăcia nu era povară,

Când nu-njuram pe altul nici în glumă.


Când oamenii, cam pe la prânzul mare,

O așteptau cuminți pe lea Măria,

(Nevasta lu` nea Gheorghe) cu mâncare,


Când nu uitam să scoatem pălăria,

Dacă trecea pe drum învățătorul,

Ținând sub braț o carte de citire,


Când rând pe rând împrumutam ulciorul,

Fără să ne gândim la-mbolnăvire.


Când grebla era prietenă cu furca,

Iar noi, copiii desenam șotronul,

Ori ne strângeam pe deal și jucam țurca...

Și nu mergeam la școli cu...avionul,


Când lumea se mândrea cu o căruță,

Cu roți de lemn, care trezeau toți câinii,

Când visele dormeau în cămăruță,

Când, rareori simteam mirosul pâinii,

Viața nu atârna în două fire!


Sufletu-și scotea ușa din țâțână!

Iubirea se hrănea doar cu iubire!

Minciunile nu se țineau de mână!"

$$$

 25 iunie1998:


 În această zi, avea loc reinstituirea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11 din 25 iunie 1998, a Ordinului „Steaua României", cu şase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer, Cavaler), cel mai înalt ordin naţional românesc, pentru a recompensa serviciile excepţionale, civile şi militare aduse statului şi poporului român.

Ordinul naţional „Steaua României" este cel mai vechi ordin naţional şi a fost creat în 1864. În 1863, reluând discuţiile pentru înfiinţarea unei distincţii româneşti, domnitorul Alexandru Ioan Cuza contactează Casa Kretly, renumită casă de bijuterii, prin intermediul reprezentantului României la Paris. Aceasta va prezenta domnitorului un model de distincţie ce va fi aprobat de domnitor şi comandat în 1000 de bucăţi. Iniţial, Ordinul avea cinci grade: Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Cruce. 

Cuza hotărâse anterior ca distincţia să se numească „Ordinul Unirii”, urmând să fie instituit şi acordat pe 24 ianuarie 1864, dată la care se împlineau cinci ani de la alegerea sa ca domnitor şi al Ţării Româneşti, moment care marca, de fapt, Unirea celor două principate române. Din această cauză şi deviza ordinului a fost concepută pentru a fi adecvată momentului Unirii: „GENERE ET CORDRES FRATRES” (“FRAŢI PRIN ORIGINI ŞI SIMŢIRI”), iar, pe medalionul avers, erau cifrele „5” şi „24”, date care marcau dubla alegere a domnitorului pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti.Neputând institui şi acorda legal ordinul, Cuza se va mulţumi să înmâneze câtorva dintre apropiaţii săi câteva dintre însemne, dar nu ca o decoraţie propriu-zisă, ci mai mult ca un cadou personal, marea majoritate a însemnelor rămânând depozitate în pivniţele palatului domnesc.             

În aprilie 1877, o dată cu izbucnirea conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru instituirea unui ordin românesc se vor relua. Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe din cabinetul I.C.Brătianu, se implică (direct şi indirect) în discuţiile purtate în Camera Deputaţilor pe marginea întocmirii proiectului de lege necesar instituirii unui ordin naţional. Dispunându-se, deja, de vechile însemne ale „Ordinului Unirii”, rămase din vremea domniei lui Cuza, se decide ca forma de bază să rămână aceeaşi; se va modifica doar cifra domnească, în locul celei avute de către Cuza aşezându-se cea a regelui Carol I. Deviza ordinului, care nu mai corespundea noului moment istoric, va fi schimbată, alegându-se „IN FIDE SALUS” („ÎN CREDINŢĂ ESTE SALVAREA”). 

În ceea ce priveşte numele ordinului, au fost avute în vedere mai multe variante, Kogălniceanu insistând pentru cel de „Steaua Dunării” (preluând, astfel, numele unei publicaţii unioniste pe care o editase); acesta era şi numele ordinului prevăzut prin proiectul legii de instituire pregătită de către Cameră la 9 mai. Denumirea de „Steaua României” a apărut la 10 mai 1877, o dată cu votarea instituirii ordinelor, ca prim act normativ al noului stat suveran România.

Reprezentarea ordinului este următoarea: o cruce bizantină repetată de metal smălţuit în culoarea albastru închis, având în centru un medalion de smalţ roşu cu bordură de culoare albastru închis, înconjurat de o coroană verde de frunze de stejar. Medalionul are pe faţă cifrul regelui Carol I, iar pe bordură inscripţia „IN FIDE SALUS”, iar pe verso anul „1877".Între aripile crucii se află câte o acvilă cruciată din metal, iar deasupra crucii se află coroana regală, de metal. Panglica ordinului este de culoare roşie, cu câte o dungă argintie pe margini. Diferenţele în funcţie de grade sunt:

- la cavaleri şi la ofiţeri mărimea crucii este de 40 milimetri, iar marginile, acvilele cruciate şi coroana sunt din argint la cavaleri, în timp ce la ofiţeri sunt din aur.

- la gradul de ofiţer pe panglică se află o rozetă.

- gradele de cavaler şi ofiţer poartă decoraţia pe partea stângă a pieptului, atât militarii, cât şi civilii, iar civilii în ţinută de gală o poartă pe reverul stâng al fracului.

- la gradul de comandor crucea are dimensiunea de 50 milimetri, marginile, acvilele cruciate şi coroana sunt din aur şi decoraţia se poartă la gât.

- la gradul de mare ofiţer crucea este identică cu cea de la gradul de comandor şi se poartă tot la gât, dar i se adaugă o placă de argint cu dimensiunea de 65 milimetri şi de forma unei stele cu opt raze diamantate. Pe stea este aşezat medalionul din centrul crucii şi cele patru acvile cruciate.Placa se poartă pe partea dreaptă a pieptului.

- pentru gradul clasa I însemnele sunt crucea ordinului, din argint, în dimensiune de 60 milimetri, atârnată la capătul unei lente şi placa ordinului, în formă de stea pătrată, cu raze din argint, în dimensiune de 75 milimetri şi având aplicată în mijloc crucea ordinului. Lenta este de mătase roşie, lată de 120 milimetri, cu o dungă argintie la mijloc, lată de 18 milimetri.Se poartă de umărul drept spre şoldul stâng. Însemnele militare au două spade încrucişate pe crucea ordinului.

- la gradul de mare cruce se adaugă un cordon de panglică în culoarea ordinului, lat de 100 milimetri. Se poartă transversal pe piept, de la umărul drept spre şoldul stâng şi se termină în partea de jos printr-o fundă de care atârnă crucea de comandor, de 60 milimetri. Este însoţită de o placă de argint de 75 milimetri pe care se află crucea ordinului. Placa poartă pe pieptul drept.Însemnele acestui grad, dacă se acordă militarilor, are sub coroana regală două spade încrucişate, cu vârfurile în sus.

Primul regulament al ordinului datează din anul 1885. Al doilea a fost redactat în anul 1906 şi a fixat numărul membrilor la 2.000, dintre care cavaleri 1.000, ofiţeri 720, comandori 200, mari ofiţeri 60 şi mari cruci 20. Atât legea, cât regulamentul acestui ordin au fost modificate radical în anii 1932 şi 1937.Ca toate celelalte decoraţii existente, şi Ordinul „Steaua României” a fost abrogat la începutul anului 1948, după proclamarea Republicii Populare Române.

$$$

 S-a întâmplat în 26 iunie1877


Lucia Stan


: În această zi, a avut loc un schimb de focuri între artileria română şi cea otomană în zona Calafat-Vidin în vederea pregătirii trecerii Dunării de către trupele ruse. Î


n acest schimb de focuri de artilerie, a căzut la datorie sergentul Constantin Popescu, considerat a fi prima jertfă românească în Războiul de Independenţă. La 22 iunie 1877, trupele ruse, sub comanda marelui duce Nicolae, trec Dunărea pe la Galaţi şi Brăila, apoi, la 27 iunie1877, pe la Zimnicea şi înaintează în Balcani. Pentru facilitarea mișcărilor trupelor ruse și împiedicarea manevrelor otomane, bateriile românilor de la Calafat, Corabia, Bechet au executat bombardamente intense a căilor de comunicație turcești. Rușii au beneficiat din plin de sprijinul artileriei române și, după un atac energic, au cucerit pe 4 iulie cetatea Nicopole.

Domnitorul Carol şi prim-ministrul Ion Brătianu au propus, de la început, o cooperare militară româno-rusă pe bază de co-beligeranţă la sud de Dunăre ceea ce asigura tacit recunoaşterea independenţei României. Dar, ţarul Alexandru, nevrând să îşi asume vreo obligaţie faţă de România, s-a împotrivit oricărei colaborări iar experţii săi apreciau că armata ţaristă îi putea înfrânge prin efort propriu pe otomani.

Sergentul Constantin Popescu făcea parte din Bateria de artilerie „Ştefan cel Mare”. Bateria „Ştefan cel Mare” a fost o baterie de coastă amplasată pe malul Dunării în timpul Războiului pentru Independenţă din anii 1877-1878. Marele Cartier General a decis transformarea localităţii Calafat, judeţul Dolj, într-un punct puternic fortificat, ca parte a operaţiei de acoperire a Dunării în timpul Războiului pentru Independenţă. Începând cu anul 1876, au fost construite mai multe baterii pe malul Dunării care aveau rolul de a se opune forţelor turceşti de pe malul opus al fluviului. Aceste baterii au deschis ostilităţile împotriva Imperiului otoman în momentul în care România a intrat în Războiul pentru Independenţă. Construcţia de noi baterii a continuat până în anul 1877, în funcţie de nevoile armatei. Au fost construite pe malul Dunării un număr de zece baterii, puse sub comanda unică a maiorului Nicolae Dimitrescu-Maican, cu un efectiv total de trei sute douăzeci militari. Fiecare baterie a primit un nume sugestiv din istoria românilor. Numele celor zece baterii de artilerie construite la Calafat în timpul Războiului pentru Independenţă sunt: Carol, Elisabeta, Mircea, Ştefan cel Mare, Mihai Bravu, Renaşterea, Independenţa I, Independenţa II, Perseverenţa şi Basarabia.

Bateria Ştefan cel Mare a fost construită în lunile iunie-iulie 1877, împreună cu alte trei baterii: Mihai Bravu, Renaşterea, Independenţa I şi Independenţa II, ca urmare a creşterii necesităţilor armatei române de a se proteja de eventuale debarcări turceşti pe malul românesc al Dunării. Aceste baterii se adăugau celor trei baterii deja existente la începutul războiului (Carol, Elisabeta şi Mircea). Bateria Ştefan cel Mare era dotată cu patru tunuri calibru 121,3 mm din dotarea armatei teritoriale şi cu tunuri Krupp, calibru 78,5 mm. O parte a bateriei era deservită de militari din marina militară românească, iar altă parte chiar de pompieri. Sergentul Constantin Popescu, primul căzut lșa datorie în acest război parte din bateria comandată de locotenentul Elefterie Dănescu, care aparţinea de Regimentul 1 Artilerie. În memoria eroului, s-a ridicat un monument în anul 1882, pe care scrie: „În amintirea primului oştean căzut în Războiul româno-ruso-turc. Serg. Popescu Constantin"

$#$

 GENERAȚIILE 50-60-70.. o generație punte care a legat o lume analogică de lumea digitală, a muncit din greu, a crescut copii, a schimbat ță...