$$$

 Paznicul de la Biblioteca Județeană Brașov doarme în fiecare noapte între rafturi, dar lasă lumina aprinsă la secția de poezie – mi-a spus că așa îl găsește fata lui când vine să citească.

Domnul Pavel, șaizeci și doi de ani, paznic de noapte de cincisprezece ani. Același traseu, aceleași verificări, același sac de dormit ascuns după Eminescu.

— De ce dormiți aici? Aveți locuință?

— Am garsonieră în Răcădău. Dar aici e mai multă viață.

— În bibliotecă goală?

— Nu-i goală niciodată. Cărțile respiră noaptea. Și uneori, vin vizitatori.

— Noaptea? E închis.

Mi-a arătat un registru personal. Nu cel oficial.

„23:45 - Tânără, aproximativ 20 ani, citește Marin Sorescu"

„01:20 - Același tânăr cu Dostoievski"

„03:00 - Ea din nou, poezii de Blaga"

— Cine sunt?

— Oameni care au nevoie de cărți mai mult decât de somn. Las o fereastră descuiată la parter. Știu că nu e regulamentar, dar...

— Dar?

— Dar fiica mea venea așa. Când era în liceu, în facultate. Intra noaptea, citea până în zori. Acum...

S-a oprit. A scos o poză din portofel. O tânără frumoasă cu ochelari, zâmbind între cărți.

— Elena. Doctorandă în literatură. Venea din Cluj o dată pe lună, intra noaptea, citea poezie până dimineața.

— Venea?

— A murit acum doi ani. Accident pe Defileul Jiului. Venea să mă vadă de ziua mea.

S-a așezat pe un scaun între rafturi.

— De atunci las lumina aprinsă la poezie. Și fereastra descuiată. Pentru alți copii care au nevoie de cuvinte la ora trei dimineața.

— Și vin?

— Vin. Nu mulți, dar vin. Îi las să creadă că nu-i văd. Să aibă sanctuarul lor.

Chiar atunci, un zgomot la parter. Cineva intra pe fereastră.

Pavel mi-a făcut semn să tăcem. Am privit de după raft.

O tânără, poate douăzeci de ani, cu rucsac uzat. S-a dus direct la secția de poezie. A scos un caiet, a început să copieze versuri.

— Vine de trei luni, mi-a șoptit Pavel. În fiecare joi. Copiază poezii de dragoste.

— De ce nu o oprești?

— Pentru că într-o joi, Elena a copiat aceleași poezii. Pentru un băiat care n-a iubit-o înapoi. Poate fata asta are mai mult noroc.

Tânăra a stat două ore. A copiat, a plâns puțin, a zâmbit. Apoi a lăsat un bilețel și a plecat.

Pavel a citit bilețelul: „Mulțumesc că lăsați lumina aprinsă. Poezia în întuneric e prea tristă. - M."

— Îi răspunzi?

— Niciodată direct. Dar las cărți deschise la poezii specifice. Răspunsuri la durerea pe care o ghicesc.

Mi-a arătat un caiet cu observații:

„M. - copie poezii de despărțire. Am lăsat deschis la Nichita - Leoaică tânără, iubirea."

„Băiatul cu Dostoievski - pare depresiv. Las deschis la capitole despre speranță."

„Femeia de 40+ ani - citește despre doliu. Am pus semn la Cartea lui Iov."

— Ești un bibliotecar secret.

— Sunt un tată care nu mai poate avea grijă de fiica lui. Așa că am grijă de copiii altora care au nevoie de cărți noaptea.

În luna următoare, am venit de câteva ori noaptea. L-am văzut pe Pavel:

Acoperind cu pătură un student adormit peste cărți

Lăsând ceai cald lângă o femeie care plângea citind

Rearanjând cărțile să fie mai ușor de găsit pentru vizitatorii nocturni

Într-o noapte, tânăra cu poeziile a lăsat un bilețel mai lung:

„Domnule paznic (știu că mă vedeți), poeziile pe care le-ați lăsat deschise m-au salvat. Băiatul pentru care copiam versuri nu merita niciuna. Acum copiez pentru mine. Mulțumesc. - M."

Pavel a plâns citind.

— Elena ar fi scris exact la fel. Poate așa vorbește cu mine, prin alți tineri care descoperă că poezia vindecă.

Săptămâna trecută, de ziua Elenei, Pavel a găsit biblioteca plină de flori. La secția de poezie, zeci de bilețele.

„Pentru Elena, fiica paznicului care ne lasă să intrăm."

„Pentru fata care a iubit poezia și al cărei tată o păstrează vie pentru noi."

„Domnule Pavel, fiica dumneavoastră trăiește în fiecare vers pe care-l citim noaptea."

Tânăra M. organizase totul. Aflase povestea, adunase toți vizitatorii nocturni.

Pavel a plâns ore întregi, citind bilețele.

— Vedeți? Elena nu a murit. S-a transformat în lumina pe care o las aprinsă. În fereastra descuiată. În toți copiii care găsesc refugiu aici.

Acum, oficial, biblioteca are „program extins neoficial" - Pavel a primit acordul tacit al conducerii.

Între miezul nopții și cinci dimineața, intrarea pe la fereastră e permisă pentru „cercetători nocturni".

Singura regulă, nescrisă: să lași un bilețel. Pentru Elena. Pentru Pavel. Pentru următorul care are nevoie de cuvinte la trei dimineața.

Biblioteca Județeană Brașov - singura din țară unde paznicul păzește nu cărțile de oameni, ci oamenii pentru cărți.

Și unde o fată moartă încă citește poezie prin ochii altora.