$$$

 Maria Ionescu, 81 de ani, stă în fotoliul din living și privește ceasul de pe perete. E 17:43. Ziua ei de naștere. Opt decimi și unu de ani astăzi.

Masa din sufragerie e pregătită de dimineață - față de masă albă cu broderie făcută manual, serviciu de porțelan al mamei ei, șase farfurii, șase pahare, șase seturi de tacâmuri. În bucătărie, sarmale pregătite ieri, salată de boeuf făcută azi-noapte la 3 dimineața când nu putea dormi de emoție, prăjitură cu cremă - rețeta ei specială pe care copiii o iubeau când erau mici.

Torta cu "81" din ciocolată stă în frigider. Maria a făcut-o singură, cu mâinile care tremură de artroză, timp de trei ore.

Totul e pregătit. Pentru cină. Pentru familie. Pentru copiii ei.

Are trei copii - Andrei, 58 de ani, medic în București; Cristina, 54 de ani, contabil în Ploiești; și Mihai, 50 de ani, inginer în Constanța.

Acum o săptămână i-a sunat pe toți: "Copii, pe 27 fac 81 de ani. Puteți veni la cină? Am face o masă împreună?"

Andrei: "Mamă, sigur! Îți notez! Vin cu siguranță!"

Cristina: "Mamă, bineînțeles! Nu ratez ziua ta! Te sărut!"

Mihai: "Mamă, vin! Îți aduc și cadou! Te iubesc!"

Maria a plâns de fericire. Îi va vedea pe toți trei. Împreună. Ca o familie.

A început să pregătească de acum patru zile. A făcut cumpărături - ingrediente pentru mâncărurile preferate ale fiecăruia. Andrei iubește sarmalele ei. Cristina adora salata de boeuf. Mihai e nebun după prăjitura ei.

Ieri a făcut sarmalele - 60 de bucăți, câte 20 pentru fiecare. A stat în picioare de la 9 dimineața până seara la 7. Picioarele o dureau, dar a continuat. Pentru ei.

Azi-noapte, la 2 dimineața, nu putea dormi de emoție. S-a ridicat și a făcut salata de boeuf. La 6 dimineața a început prăjitura.

La 10 dimineața, totul era pregătit. S-a spălat, s-a îmbrăcat frumos - rochia bleu marină pe care o poartă doar la ocazii speciale. A pus rujul discret. A aranjat părul.

La 11, Andrei a sunat: "Mamă, la ce oră e cina?"

"La 18:00, dragul meu! Te aștept!"

"Perfect! Ne vedem atunci!"

Maria a așezat masa. A pus flori în vază - crizanteme albe din grădină. A pregătit aperitivele. A verificat de trei ori că totul e perfect.

La 15:00, Cristina a trimis mesaj: "Mamă, ce aduc? Vin sau altceva?"

"Nu trebuie nimic, draga mea! Doar tu! Te aștept!"

Acum e 17:45. Maria stă în fotoliu și așteaptă.

17:50. Telefonul sună. Andrei.

"Mamă..."

Inima Mariei se strânge. Tonul lui.

"Mamă, îmi pare rău. Am avut urgență la spital. Pacient în stare gravă. Nu pot veni. Îmi pare enorm de rău."

"Andrei... dar tu mi-ai promis..."

"Știu, mamă! Dar e urgență! Viața unui om! Nu pot refuza!"

"Andrei, e ziua mea de naștere... am pregătit..."

"Îmi pare rău, mamă! Vin altă dată! Te iubesc!"

Închide.

Maria rămâne cu telefonul în mână. Privește masa pregătită. Șase locuri. Acum cinci.

17:55. Mesaj de la Cristina: "Mamă, îmi pare foarte rău. Ginerele tău a avut accident ușor cu mașina. Trebuie să merg la el la Pitești. Nu pot ajunge la București azi. Te sun mâine! Te iubesc!"

Maria citește mesajul de trei ori. Accident ușor. Pitești. Nu poate ajunge.

Cinci locuri. Acum patru.

18:05. Maria așteaptă. Poate Mihai vine. Poate măcar el.

18:15. Telefon. Mihai.

"Mamă, bună seara! La mulți ani!"

"Mulțumesc, dragul meu. Vii?"

Tăcere.

"Mamă, despre asta voiam să vorbesc. Am avut o problemă. Mașina nu pornește. Mecanicul vine mâine. Nu pot ajunge la București fără mașină."

"Mihai... sunt trenuri... autobuze..."

"Mamă, durează cinci ore cu trenul! Și ultimul tren pleacă la 17:00! L-am ratat deja!"

"Mihai, tu știai de o săptămână..."

"Știu, mamă! Dar mașina s-a stricat azi! Nu am ce să fac!"

"Mihai, eu am pregătit... am făcut mâncare... am așteptat..."

"Îmi pare rău, mamă! Recuperăm! Promit! Te sărut!"

Închide.

Maria rămâne în fotoliu. Privește masa. Șase locuri. Nimeni nu vine.

Se ridică încet. Merge la masă. Privește farfuriile goale, paharele strălucitoare, servetele împăturite frumos.

Merge în bucătărie. Deschide frigiderul. Sarmalele - 60 de bucăți. Salata de boeuf - castron mare. Prăjitura - întreagă, neatinsă.

Scoate torta. "81" din ciocolată o privește. Aprinde o lumânare - una singură. Cântă pentru ea însăși: "La mulți ani, Maria. La mulți ani..."

Suflă lumânarea. Face o dorință: "Să nu mai sper niciodată."

Se așază la masă. La capăt. Locul ei. În jurul ei, cinci scaune goale.

Își pune o farfurie cu sarmale. Mănâncă singură. În tăcere. În casa pregătită pentru șase oameni.

După cină, împachetează mâncarea. 60 de sarmale. Castron de salată. Prăjitură întreagă. Pune totul în recipiente de plastic.

A doua zi, împarte mâncarea vecinilor. "Am făcut prea mult. Luați, vă rog."

Doamna Petre, vecină de 40 de ani, o privește cu milă: "Doamnă Maria, ieri era ziua dumneavoastră, nu?"

"Da."

"Copiii au venit?"

"Nu. Au avut urgențe."

Doamna Petre nu mai întreabă. Îmbrățișează pe Maria și pleacă cu lacrimile în ochi.

În următoarele zile, copiii sună.

Andrei: "Mamă, îmi pare rău pentru ziua ta! Pacientul a supraviețuit! A fost caz dificil!"

Maria: "Mă bucur că e bine."

"Mamă, recuperăm! Vin luna viitoare!"

"Bine, Andrei."

Cristina: "Mamă, ginerele e ok! Doar țâfnă la bară! Îmi pare rău că am ratat ziua ta!"

Maria: "E ok, Cristina."

"Vin curând să te văd! Promit!"

"Bine, Cristina."

Mihai: "Mamă, am reparat mașina! Îmi pare rău pentru ziua ta!"

Maria: "E ok, Mihai."

"Să știi că mă gândesc la tine!"

"Știu, Mihai."

Dar Maria nu mai crede. Și nu mai speră.

Trei luni mai târziu, Crăciunul. Maria nu pregătește nimic. Nu sună pe nimeni. Nu așteaptă.

Andrei sună: "Mamă, ce faci de Crăciun? Vii la mine?"

"Nu, mulțumesc. Stau acasă."

"Mamă, nu poți sta singură de Crăciun!"

"Pot. Am stat singură la ziua mea de naștere. Pot sta și de Crăciun."

Tăcere jenantă.

"Mamă, nu fi așa... ziua ta a fost... circumstanțe..."

"Andrei, circumstanțele sunt întotdeauna. Urgențe, probleme, mașini stricate. Mereu ceva. Nu mai vreau să aștept."

"Mamă..."

"Andrei, tu ești medic. Salvezi vieți. E important. Dar eu sunt mama ta. Și am stat singură la masa pregătită pentru șase, la 81 de ani, în ziua mea de naștere. Și asta nu se poate recupera."

Închide.

Crăciunul trece. Maria singură. Anul Nou. Maria singură.

Copiii trimit mesaje. Sună ocazional. Dar nu vin.

Pe 27 ianuarie, ziua ei de 82 de ani, Maria nu pregătește nimic. Nu sună pe nimeni. Nu așteaptă.

Andrei sună dimineața: "Mamă, la mulți ani! Azi sunt liber! Pot să vin!"

"Nu trebuie, Andrei."

"Mamă, vreau! Anul trecut am ratat! Anul asta vin!"

"Andrei, nu am pregătit nimic. Nu te aștept."

"Nu contează! Vin și ieșim la restaurant!"

"Nu vreau să ies. Stau acasă."

"Atunci vin și comandăm pizza!"

"Andrei, te rog. Nu veni. Nu vreau."

"Mamă, de ce?"

"Pentru că anul trecut am așteptat. Am pregătit. Am sperat. Și nimeni nu a venit. Anul asta nu mai aștept. Nu mai sper. Nu mai vreau."

"Mamă, îmi pare rău pentru anul trecut..."

"Știu. Dar nu schimbă nimic. Eu am stat la masa pentru șase, singură, la 81 de ani. Acel moment nu se poate recupera. Acea durere nu dispare."

Andrei vine totuși. Sună la ușă. Maria nu deschide.

"Mamă, sunt la ușă! Deschide!"

"Nu."

"Mamă, te rog!"

"Nu, Andrei. Anul trecut eram pregătită să îți deschid ușa, casa, inima. Azi nu mai sunt."

Andrei pleacă.

Cristina și Mihai sună. Aceleași conversații. Aceleași scuze. Aceleași promisiuni.

Maria nu mai ascultă.

Ce a învățat Maria? Că poți pregăti sarmalele perfect, dar dacă nimeni nu vine să le mănânce, sunt doar mâncare rece. Că poți aștepta cu masa pregătită, dar dacă nimeni nu vine, ești doar singură într-o casă goală. Că "urgențele" sunt întotdeauna mai importante decât mama bătrână care face 81 de ani.

Cel mai dureros? Că ai pregătit pentru șase și ai mâncat singură. Că ai aprins o singură lumânare și ai cântat "La mulți ani" pentru tine însăți. Că ai împachetat 60 de sarmale pentru vecini pentru că copiii tăi nu au venit să le mănânce.

Maria nu regretă că a pregătit. Regretă că a sperat. Că a crezut că pentru ei, ziua ei de 81 de ani conta cât o urgență la spital, un accident ușor, o mașină stricată.

Dar cel puțin acum știe. Nu mai speră. Nu mai pregătește. Nu mai așteaptă.

Pentru că cele mai triste mese sunt cele pregătite cu dragoste pentru oameni care nu vin. Și cele mai dureroase aniversări sunt cele petrecute singure, privind scaunele goale unde ar fi trebuit să stea familia.