$$$

 Femeia reală — specie pe cale de dispariție

Trăim într-o epocă în care femeia adevărată devine o raritate.

Nu pentru că ar fi mai puține femei, ci pentru că s-a pierdut ceva esențial din felul de a fi al lor.

Sub straturile de imagini, concepte și cuvinte mari — „zeiță”, „conștientă”, „vindecată”, „puternică” — se ascunde o absență.

O absență de sine.

Femeia reală nu are nevoie să se proclame.

Ea nu își face reclamă, nu își predică feminitatea, nu o transformă în proiect personal.

Are o prezență care nu cere atenție, ci o atrage în tăcere.

Un gest, o privire, o tăcere pot spune mai mult decât toate discursurile despre „energia feminină”.

Femeia reală nu confundă tandrețea cu slăbiciunea, nici forța cu agresivitatea.

Ea nu are nevoie să compenseze, pentru că este întreagă chiar și în neîmplinire.

Are curajul de a nu ști, de a nu demonstra, de a nu performa.

Într-o lume care a înlocuit simplitatea cu spectacolul, femeia reală pare invizibilă.

Nu plânge în public pentru validare, nu se filmează dansând extatic, nu vorbește despre „rănile liniei feminine”.

Ea trăiește, pur și simplu, în adevărul ei modest și limpede.

Senzualitatea ei nu se învață la retreaturi, nu se exprimă în sloganuri.

E acolo, în felul cum ține o tăcere, cum privește, cum atinge, cum ascultă.

E o senzualitate fără intenție, fără decor — o vibrație naturală a ființei, nu o scenă de spectacol.

Femeia reală știe să fie prezentă.

Nu ca exercițiu spiritual, ci ca respirație firească.

Ea nu caută să se „împuternicească”, pentru că puterea ei nu a fost niciodată luată, doar uitată printre zgomotele unei lumi obosite.

Poate că de aceea dispare — pentru că lumea modernă nu mai are răbdare cu tăcerea, cu profunzimea, cu subtilul.

Totul trebuie spus, arătat, strigat, vândut.

Dar femeia reală nu vinde nimic. Ea este.

Și tocmai de aceea, într-o epocă de imagini, devine aproape invizibilă.

Femeia reală nu se poate copia, nici învăța.

Nu se obține prin tehnici sau ritualuri.

Ea se întâmplă acolo unde sinceritatea e mai puternică decât rolul, și simplitatea mai vie decât dorința de a impresiona.

Și poate că, într-o zi, când zgomotul se va stinge,

vom redescoperi că feminitatea nu se caută — se trăiește.

Iar femeia reală nu e o specie pierdută, ci una care a ales să rămână tăcută.

___________________

P. H.