$$$

 Tuileries, palatul dispărut din Paris. Măreția și decăderea unui simbol al monarhiei

Construcţia Palatului Tuileries a început în 1564, la dorința Caterinei de Medici, văduva regelui Henri al II-lea. Iniţial construcția era formată din mai multe clădiri înguste cu acoperişuri înalte. Lărgit considerabil în anii 1600, partea de sud-est s-a apropiat de partea de vest a Luvrului.

Louis al XIV-lea, Regele Soare, a locuit la Tuileries doar în perioada de construcţie a Palatului de la Versailles, după care s-a mutat în noua reşedinţă.

După plecarea acestuia, clădirea a fost aproape abandonată, fiind folosită mai mult ca teatru, iar Grădinile Tuileries au devenit loc de promenadă pentru parizieni.

În timpul Revoluţiei franceze din 1789, Palatul Tuileries a devenit domiciliu forţat pentru regele Louis al XVI-lea şi familia sa.

În noiembrie 1789, Adunarea Constituantă şi-a mutat deliberările de la Versailles la Tuileries în Salle de Manège, pentru că era cea mai mare încăpere acoperită din Paris la acea vreme.

Când Napoleon Bonaparte ajunge la putere, își stabileşte aici reşedinţa primului consulat şi apoi ridică palatul la rang de palat imperial. Fiind locuința principală a împăratului, Palatul Tuileries a fost redecorat de cei mai cunoscuți arhitecți, designeri și producători de mobilă ai vremii.

În 1809, Jacob Desmalter, principalul furnizor de mobilă al împăratului, a început să lucreze la un dulap de bijuterii conceput pentru dormitorul măreț al împărătesei Joséphine. Proiectată de arhitectul Charles Percier, această piesă de mobilier impresionantă a fost înfrumusețată cu ornamente din bronz aurit. Panoul central înfățișa „Nașterea reginei pământului căreia zeițele îi aduc ofrandele lor”. Jacob Desmalter a completat „marea cutie de bijuterii” în 1812, cu două obiecte de mobilier mai mici construite în același stil, folosind lemn rar adus din China.

După divorțul lui Napoleon de Josephine, Pierre Paul Prud'hon a fost însărcinat să proiecteze apartamentele noii sale soții, Marie-Louise. 

Restauraţia Bourbonilor face din Tuileries reședință regală, dar palatul este devastat de revoluţionari în 1848.

Apoi va fi restaurat de Napoleon al III-lea, mărit şi unit cu Luvrul în timpul domniei sale. Apartamentul privat folosit de Napoleon al III-lea se afla la parterul aripii sudice a palatului și era unit printr-o scară șerpuită de cel al împărătesei Eugénie care se afla la etajul superior. 

În funcție de ocazii, camerele oficiale din partea estică a aripii de sud erau folosite în mod diferit. Dacă se organizau cine informale, acestea se desfășurau în salonul privat sau în Salon d'Apollon. Mesele de gală aveau loc în Galerie de Diane, în partea cea mai sudică a apartamentelor oficiale, iar pavilionul central L’Horloge servea ca sală de bal.

Aripă nordică era puțin folosită. Aici se aflau capela, Galerie de la Paix, și sala de spectacole care găzduia cele mai importante sărbători, cum a fost petrecerea oferită suveranilor care au participat la Expoziția Internațională din iunie 1867. 

În noaptea de 23 mai 1871, 12 oameni conduşi de extremistul Dardelle incendiază cu petrol, catran şi terebentină Palatul Tuileries. Lăsat 48 de ore pradă focului, incendiul este stins pe 25 mai, dar distrugerile sunt majore.

Unsprezece ani mai tîrziu, deşi alte clădiri, precum aripa de vest a Luvrului și Primăria din Paris fuseseră reconstruite, conducerea celei de A Treia Republici hotărăşte demolarea Tuileries.

Ruinele au fost vândute unui antreprenor contra sumei de 33.300 de franci. Demolarea începe în februarie 1883 şi se termină în septembrie acelaşi an.

Grădinile Tuileries sunt singura mărtirie de astăzi a măreției locului. Se întind pe aproximativ 25 de hectare şi sunt înconjurate la est de Luvru, la sud de Sena, la vest de Place de la Concorde, iar în partea de nord de Rue de Tivoli.

Existenţa integrală a planurilor Palatului Tuileries şi a mobilierului care a fost salvat de distrugerile succesive ar fi argumente serioase pentru reconstrucția clădirii.

Apărută pe la sfîrşitul secolului trecut, ideea capătă astăzi tot mai mulţi adepţi. Estimate la 300 de milioane de euro, costurile ar fi suportate prin subscripţie publică, iar construcţia ar putea fi realizată de o fundaţie particulară.