$$$

 Un alt om care a schimbat lumea, dar astăzi aproape uitat: Emil Berliner. Născut în 1851, la Hanovra, într-o familie evreiască, în 1870, pentru a evita înrolarea militară – iminența războiului franco-prusac nu mai era un secret – a emigrat în Statele Unite. Stabilit la New York, își câștiga existența vânzând ziare și spălând sticle, în timp ce studia fizica la Cooper Union College.

După obținerea diplomei, lucra la o herghelie de închiriere, continuând în paralel să dezvolte un microfon propriu. În acea perioadă, înregistrarea și redarea sunetului erau teme de mare interes tehnic. Berliner a obținut brevetul și l-a vândut companiei „Bell Telephone”, însă a intervenit Edison – celebru pentru felul nemilos în care își elimina concurenții. Invocând simplul fapt că microfonul lui Berliner folosea praf de cărbune, Edison a pretins că brevetul este nul, fiind derivat din propria sa idee. După ani de procese, justiția i-a dat câștig de cauză lui Edison. Dar Berliner avea să se răzbune pe deplin.

Edison inventase fonograful – primul aparat de înregistrare sonoră – în care vibrațiile aerului erau transmise printr-o membrană și un ac, gravându-se pe un cilindru acoperit cu folie de staniol. Construcția avea două neajunsuri majore: acul se deplasa perpendicular, apăsând cu forță, ceea ce slăbea și distorsiona sunetul, iar cilindrul nu permitea multiplicarea înregistrărilor. Fiecare piesă trebuia cântată din nou.

Situația crea cazuri bizare: George Johnson, un cântăreț de ragtime foarte popular în anii 1880, avea doar două piese în repertoriu. Pentru a le vinde, era nevoit să le interpreteze de câteva zeci de ori pe zi, în fața a patru fonografe, obținând circa 200 de înregistrări zilnic. În total, între 20 și 50 de mii de copii originale au fost realizate astfel. Puțini dintre rapperii de astăzi ar rezista unui asemenea ritm.

Berliner a spulberat monopolul fonografic al lui Edison inventând discul de gramofon. În loc ca acul să se deplaseze vertical, acesta urmărea mișcări laterale pe suprafața unui disc acoperit cu funingine. Modelul rezultat era fixat cu lac transparent, apoi, prin fotogravură, transferat pe un disc metalic din care se puteau presa mii de plăci de șelac. Ulterior, Berliner a perfecționat procedeul: gravura se realiza într-un strat subțire de ceară pe un disc de zinc, iar după corodarea cu acid rezulta direct matricea de producție.

Apariția discului de gramofon a revoluționat atât viața de zi cu zi, cât și lumea muzicală. Sunetul, chiar imperfect, devenise accesibil maselor. Economia muzicii s-a schimbat radical: cei mai buni interpreți erau preferați chiar și în înregistrare în detrimentul celor mediocri în concert, calitatea pentru ascultători crescând, dar numărul muzicienilor reducându-se. În plus, tradiția muzicii de casă a început să pălească, iar gramofonul și, mai târziu, jucătoarele automate au înlocuit lăutarii din cârciumi.

Cuvântul „gramofon” îi aparține tot lui Berliner. Spre deosebire de mulți inventatori, el avea nu doar ingeniozitate tehnică, ci și spirit antreprenorial. Reunind mai multe soluții tehnice de bază, a creat un aparat de redare comercial viabil și, la începutul secolului XX, a fondat companii de vânzare în SUA, Canada, Marea Britanie (astăzi EMI) și Germania (astăzi Deutsche Grammophon).

Nu și-a abandonat însă pasiunea pentru invenții. A proiectat primul motor radial cu cilindri dispuși în stea, a construit trei elicoptere – unul dintre ele doborând recorduri ale epocii –, a creat prima placă acustică pentru izolarea fonică a studiourilor de înregistrare. Cu averea acumulată, a înființat în SUA Societatea pentru Prevenirea Bolilor, reușind să impună, printre altele, legea privind pasteurizarea obligatorie a laptelui.