$$$

 

În antichitate, romanii aveau obiceiul să strângă urina în vase mari de lut, pe care le lăsau la soare pentru a fermenta. Procesul natural transforma ureea din urină în amoniac, un compus cu proprietăți puternic alcaline. Acest amoniac era foarte valoros în gospodăriile romane, fiind considerat un ingredient util pentru diverse activități de curățare și întreținere.

Unul dintre cele mai cunoscute moduri de folosire era spălarea hainelor. Romanii introduceau țesăturile în aceste soluții cu amoniac pentru a îndepărta petele și a reda albul materialelor. Efectul de albire era datorat acțiunii chimice a amoniacului, care dizolva murdăria și decolora fibrele textile. Spălătoriile publice, numite fullonicae, erau locuri unde lucrătorii călcau hainele în astfel de soluții, frecându-le apoi pentru o curățare completă.

Pe lângă rolul său practic, această practică arată ingeniozitatea romanilor în a valorifica resursele disponibile, chiar și pe cele considerate astăzi neplăcute. Într-o lume fără detergenți moderni, urina fermentată era un agent de curățare eficient și ieftin, folosit de la casele oamenilor simpli până la atelierele profesionale din marile orașe ale Imperiului.