luni, 28 iulie 2025

$$_

 Aruncarea în valuri

          de Adrian Păunescu


Născut într-o fericită zi de 20 iulie ♥️🌊


Iubita mea, să ne-aruncăm în mare,

Împleticiţi în sare şi guvizi,

Să fie marea templul nunţii noastre

Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi.


Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge

Și te sărut cu univers cu tot,

Pe zarea sfâşiată de păcate

Plutim râzând şi ne iubim înot.


Iubita mea, să ne-aruncăm în mare

Și să trăim în mare neînfrânt.

Să ne luăm dacă doreşti la vară

Trei săptămâni concediu pe pământ.


Ti-am spus de mult că pe pământ sunt rele,

Ți-am spus că marea-i căpătâiul meu,

Ți-am pregătit o flotă scufundată

Și-o nuntă, pe-un vapor de minereu.


Iubita mea să devenim acvatici,

Pământul care suntem ni-i destul,

Sătulă eşti de cele pământene,

De cele pământene sunt sătul.


Ne vor privi prin sute de binocluri

Se vor uita ca la un alt prăpăd,

Mirându-se că doi fusesem parcă

Și ei pe mare numai unul văd.


Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta

Vom reveni în anul 2000

Cu plete-ncărunţite mult de sare

Și-n braţe cu o mare de copii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Șoimul călător este Cel mai rapid animal din lume, atingând viteze de aproximativ 390 km/h în picaj. Când se aruncă după o pradă, șoimul că...