$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - DEMOSTENE BOTEZ 

Demostene Botez a fost un scriitor și publicist roman, academician (membru corespondent din 1963) și avocat (licențiat in drept al Facultații din Iași).

S-a nascut la 29 iulie 1893, Hulub, comuna Trusesti, judetul Botosani.

Este fiu de preot. A urmat scoala primara in satul Hulub, apartinator comunei (unele surse de informare il dau si ca sat natal al viitorului poet), apoi isi urmeaza studiile la Botosani si Iasi. 

La Iasi este elev al vestitului Liceu Internat, pe care il absolva in anul 1912. Se inscrie la Facultatea de Drept, al carei licentiat devine in 1915.

Debuteaza cu versuri din 1911, in revista “Arhiva a lui A. D. Xenopol”, iar dupa luarea licentei profeseaza cu succes avocatura si activeaza intens in publicistica. 

Odata cu reinchegarea, dupa razboi, a cercului si a revistei “Viata Romaneasca”, poetul, care debutase editorial cu placheta “Muntii” inca din 1918, se ataseaza total acestei reviste. 

Prima poezie a publicat-o in Arhiva (1911). La Cronica, Arena fi Momentul desfasoara o bogata activitate ziaristica, inca din 1921 face parte din cercul Vietii romanesti, in coloanele careia publica din abundenta poezii si schite. 

Volumul “Floarea pamintului”(1920) este premiat de Academie, la fel placheta “Muntii”(1918). 

In 1930, o data cu mutarea “Vietii romanesti la Bucuresti, D. Botez devine unul din conducatorii acestei reviste, al carei redactor-sef va fi, incepind din 1962. 

In 1965 ocupa functia de director al acestei importante reviste.

Va avea parte de nenumarate semne de pretuire.

Dupa al doilea razboi mondial va detine importante functii obstesti, va fi deputat, membru al Academiei Romane, presedinte al Uniunii Scriitorilor intre anii 1964-1965.

Publica proza memorialistica, traduceri, note de calatorie. 

A murit la Bucuresti in 17 martie 1973.

Poezia sa sta de la inceput sub semnul simbolismului, cu implicatii semanatoriste sau moderniste. Fara evolutii spectaculoase, ea ramane elegiac-sentimentala, evocand plictisul, tristetea, monotonia existentei provinciale, teme atat de mult exploatate de poetii si prozatorii vremii. Consemnand ca „motivul liric preferat al lui Demostene Botez e letargia provinciala, criticul literar Ov. S. Crohmalniceanu ii stabileste filiatii: “poezia aceasta descinde din Bacovia, dar se inrudeste mult mai intim cu literatura sadoveniana consacrata lumii targurilor moldovenesti de ieri”.

Întoarcere

Demostene Botez

Mă - ntorn acasă încărcat,

Ca o albină,

De soare mult ce-am adunat

Pe dealuri de lumină.

În ochi port pulbere de soare

Și - n gene

Am strâns polen mărunt de zare

Ca - n lungi antene.

Și ca un zbor privirea mea

Pluti pe zare,

Gândirea nu-mi mai pare grea,

Nu mă mai doare.

Ma-ntorn acuma obosit

Pe-aleile de tei.

Port tot pământul nesfârșit

În ochii mei.

Am stat pe culme ca un trunchi

Cu frunze moarte,

Pădurile ca un mănunchi

Se adunau departe...

Aduc în târgul de devale

O lume-nviorata,

Aduc pe haina mea petale,

Din iarba scuturata.