$$$

 Ieri am trăit o spaimă cumplită — una dintre acele temeri adânc înrădăcinate în sufletul oricărui stăpân de pisică. Totul a început, de fapt, cât se poate de inocent: un prieten de-al copilului a venit în vizită după școală, iar afară căzuse prima zăpadă, așa că au ieșit să se joace în curte.

Aproximativ o oră mai târziu, ne-am dat seama că pisica nu mai era în casă. Am răscolit totul — am tras mobila, am scotocit prin dulapuri, am deschis canapelele, am scuturat așternuturile — și am ieșit să o căutăm afară. Am cercetat fiecare colțișor: beciul, copacii, tufișurile din grădină... până când am înțeles, cu stupoare, că reușise, cumva, să sară gardul de aproape cinci metri. Atunci am extins căutările pe stradă.

Pe la ora 23, mi-am scrântit glezna, iar copiii au rupt gardul vecinilor încercând să pătrundă pe un teren părăsit. O jumătate de oră mai târziu ni s-au descărcat telefoanele, iar o primă mașină s-a oprit, curios să afle de ce alergăm pe marginea drumului și pe cine tot strigăm. Printre lacrimi, am încercat să explic că am pierdut un copil gol, care riscă să înghețe în zăpadă. Omule, dacă citești aceste rânduri — îți mulțumesc. Nici măcar nu m-ai judecat când ai aflat că „copilul” e, de fapt, o pisică și ai continuat să ne ajuți cu stoicism, deși păstrai o distanță prudentă și îi întrebai pe copii, în șoaptă, dacă sunt sigur că sunt în toate mințile și dacă pisica chiar există.

După vreo 40 de minute, ajunseseră deja cinci mașini. Oamenii scotoceau câmpul cu farurile aprinse, foșneau pungi cu mâncare și strigau „Yoda”. Se împărțea coniac, sfaturi utile, ba chiar și numere de telefon — o pereche și le-a schimbat, sper să le fie cu noroc.

După vreo două ore, unii au început să-mi propună să cumpăr o pisică identică, fiindcă devenise clar că, în afară de niște cartofi înghețați, nu mai aveam ce găsi acolo. Pe tălpi ni se lipiseră straturi de lut ud, eram uzi până la piele și, neavând încotro, ne-am întors în casă măcar să ne schimbăm și să punem telefoanele la încărcat.

Ajunsă acasă, am îmbrăcat copiii în haine uscate, am aruncat lucrurile înghețate și leoarcă în mașina de spălat. Acolo, dormea dus motanul. Se pare că nu a fost deloc mulțumit când l-au acoperit șosete ude.

Am băut o sticlă de coniac…

©️ Evghenia Galițkaia