&&&

 

Deși s-ar putea crede că omul reprezintă un pericol pentru animalele sălbatice, căprioara a învățat să folosească prezența umană în avantajul ei. În mod paradoxal, ea își ascunde puiul nu în adâncul pădurii, ci cât mai aproape de locuri locuite, în apropierea gospodăriilor, a cărărilor sau chiar la marginea drumurilor.

Această alegere nu este întâmplătoare. Căprioara știe, prin instinct, că cele mai multe animale care ar putea reprezenta un pericol evită zonele unde simt prezența omului. Așa se face că, în loc să-și lase puiul în inima codrului, unde ar fi vulnerabil în fața altor vietăți, îl așază cu grijă în iarba înaltă de lângă o potecă sau într-un colț liniștit din apropierea satului.

Mama căprioară nu stă lângă el, tocmai pentru a nu atrage atenția. Se depărtează, dar revine periodic, cu grijă și în tăcere pentru a-l hrăni. Este o absență înșelătoare, pentru că ea nu își abandonează niciodată puiul. Doar îl supraveghează de la distanță, cu o încredere tăcută în acel colț de lume în care a ales să-l ascundă.

Căprioara ne arată că apropierea de om poate deveni un scut pentru viata. Sursa:Anxietate