$$$

 Mona Lisa nu are sprâncene, iar muzele lui Kustodiev – nicio urmă de talie. Umerii Venerei lui Botticelli sunt prea plecați, iar frumusețile lui Rubens poartă cu mândrie șolduri ample.

Frida Kahlo? Unibrow și mustață. Și totuși, acestea sunt stelele picturii universale.

Să continuăm?

Paul Gauguin era fermecat de femeile robuste din Tahiti, idealul lui Michelangelo era o femeie cu trup de sculptor,

iar Degas nu putea imagina ceva mai sublim decât o balerină în repetiție.

Despre preferințele personale ale artiștilor s-ar putea vorbi la nesfârșit, dar două concluzii se desprind clar:

1 – standardul de frumusețe nu există.

2 – chiar și operele de artă sunt departe de perfecțiune.

Să revenim la portretul Mona Lisei. Pe chipul alungit, nasul pare prea lung, iar gura – prea mică.

Privirea ușor umflată, fără urmă de gene, sprâncenele – inexistente.

Și totuși, milioane de oameni din întreaga lume sunt fascinați de farmecul acestei femei – cum a reușit?

Gioconda are o aură magnetică. Pe buze i se joacă un surâs enigmatic – pare că vă privește cu o ironie blândă, rămânând totodată impasibilă.

Încrederea ei profundă atrage, iar scânteile jucăușe din privire aprind imaginația.

Acum, imaginați-vă cum ar fi arătat Mona Lisa dacă și-ar fi făcut griji neîncetat pentru „nasul ei greșit”.

Încă suferiți din cauza propriilor „imperfecțiuni”? Și dacă ați transforma toate aceste „minusuri” în semne de unicitate?

Doar pentru că așa ați decis. Începeți să vă priviți cu iubire și lumea – cu încredere și un zâmbet ușor ironic.

Pentru că fiecare femeie este o capodoperă creată de Dumnezeu, cu mult mai genială decât orice lucrare a lui Leonardo.

©️ Inna K