$$$

 BAN KI-MOON

(Ch'ongju, 1944) Diplomat sud-coreean, secretar general al ONU din 2007. Născut într-o familie înstărită de fermieri, pe când era elev de liceu la Seul a câștigat un concurs de competență lingvistică în limba engleză organizat de Crucea Roșie Americană și i s-a acordat o călătorie de studiu în Statele Unite. A fost la Washington și a fost primit la Casa Albă de președintele John F. Kennedy în 1962. Conform declarațiilor sale, decizia sa fermă de a urma o carieră diplomatică datează din acea perioadă.

A studiat Relații Internaționale la Universitatea din Seul, unde a obținut o licență în 1970. În același an, s-a alăturat corpului diplomatic și a servit în ambasadele din New Delhi și Washington. Pentru a-și îmbogăți CV-ul, a locuit în Statele Unite timp de mai mulți ani și a obținut o diplomă de master în administrație publică de la John Kennedy School of Government a Universității Harvard în 1985.

Deși nu este un produs tipic al sistemului de administrație publică al Organizației Națiunilor Unite (ONU), așa cum a fost predecesorul său, Kofi Annan, Ban Ki-moon are o carieră diplomatică de 36 de ani și a dedicat peste 10 ani instituției internaționale în diverse funcții. A ocupat funcția de prim-secretar al Misiunii de Observatori a Republicii Coreea înainte ca aceasta să devină membru cu drepturi depline din cauza problemelor generate de existența celor două state coreene, care nu au aderat la ONU decât în 1991.

A ocupat funcțiile de Director General pentru Afaceri Nord-Americane la Ministerul Afacerilor Externe (1990-1992), Prim-Secretar responsabil cu Protocolul la Casa Albastră (reședința șefilor de stat sud-coreeni) și Consilier Diplomatic și de Apărare Națională al președintelui Kim Young-sam (1993-1998). În timpul mandatului său de ambasador al Republicii Coreea la Viena (1998-2000), a fost ales Președinte al Comisiei Pregătitoare pentru tratatul internațional de interzicere a tuturor testelor nucleare în 1999.

Viceprim-ministru al Afacerilor Externe din anul 2000, responsabil cu Planificarea Politicilor și Organizațiile Internaționale, a fost demis în 2001, dar a fost numit imediat șef de cabinet al ministrului de externe Han Seung-soo, când acesta din urmă a prezidat sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU, care a început în septembrie 2001. El a promovat adoptarea de către cele 189 de state membre a unei rezoluții de condamnare a atacurilor din 11 septembrie de la New York și Washington, pentru care a câștigat simpatia și recunoștința Statelor Unite. Experiența pe care a acumulat-o în acel an la ONU, la cel mai înalt nivel, i-a fost de folos în campania sa pentru funcția de secretar general.

În timpul mandatului său diplomatic, a participat la aproape toate aspectele legate de relațiile dificile intercoreene. A ocupat funcția de vicepreședinte (1992) al Comisiei Comune de Control Nuclear după ce cele două Corei au semnat o declarație solemnă de a menține peninsula liberă de arme nucleare. Începând cu 2003, a participat, de asemenea, la discuțiile dintre cele șase puteri (Statele Unite, China, Japonia, Rusia, Republica Populară Democrată Coreeană și Republica Coreea) care au avut obiectivul nereușit de a determina regimul de la Phenian să renunțe la armele sale nucleare.

Numit ministru al afacerilor externe în ianuarie 2004, principala sa preocupare a rămas ambițiile nucleare ale Republicii Populare Democrate Coreene. Ca susținător al intervenției SUA în Irak, în urma răpirii și uciderii unui coreean în Irak (în iunie 2004), a încercat să demisioneze, dar a fost descurajat de președintele Roh Moo-hyun. S-a distanțat de poziția SUA, care favoriza impunerea de sancțiuni împotriva Republicii Populare Democrate Coreene, și a pledat pentru continuarea eforturilor diplomatice.

În februarie 2006, după ce și-a asigurat sprijinul discret al Washingtonului și sprijinul mai deschis al Beijingului, Ban Ki-moon și-a prezentat candidatura pentru a-l succeda pe Kofi Annan în funcția de Secretar General al ONU, deoarece regula nescrisă a rotației pe continente favoriza un candidat asiatic. El a obținut cel mai bun rezultat dintre toți candidații în cele patru voturi informale organizate de Consiliul de Securitate: 7 iulie, 14 și 28 septembrie și 2 octombrie. Cel mai important, însă, este că nu a primit niciun vot negativ din partea celor cinci membri permanenți cu drept de veto (Statele Unite, Rusia, China, Regatul Unit și Franța). Cel mai apropiat rival al său, oficialul ONU din Malaezia, Shashi Tharoor, și-a retras candidatura.

În votul din 2 octombrie, Ban Ki-moon a obținut 14 voturi pentru și o abținere (cea a Japoniei). Pe 9 octombrie, Consiliul de Securitate l-a nominalizat pentru nominalizarea oficială la Adunarea Generală a ONU, așa cum este stabilit în Carta fondatoare. Patru zile mai târziu, pe 13 octombrie, Adunarea Generală a adoptat o rezoluție, prin aclamarea celor 192 de membri ai săi, alegându-l Secretar General, funcție pe care avea să o asume la 1 ianuarie 2007. El avea să fie al doilea asiatic, după birmanezul U Thant (1961-1971), care accesează „cea mai imposibilă poziție de pe planetă”, așa cum a fost definită de primul care a deținut-o, norvegianul Trygve Lie .

Succesorul lui Kofi Annan

În cele din urmă, Ban Ki-moon a promis schimbări în cadrul continuității. După ce și-a exprimat „respectul profund” pentru predecesorul său, Kofi Annan, el a susținut un program cuprinzător de reformă a instituției, așa cum își dorea Statele Unite, cel mai mare contribuitor la buget. „Personal, am mare încredere în ONU”, a afirmat el, „dar trebuie să reformăm această organizație veche de șaizeci de ani pentru a o face mai relevantă și mai eficientă”. Mandatul său este de cinci ani și poate fi reînnoit.

Din cauza naționalității sale, Ban Ki-moon a susținut o „relație specială” cu ONU, pecetluită de sângerosul Război din Coreea (1950-1953), care a fost, potrivit lui, „primul test al securității colective” pe care se bazează organizația. Republica Coreea a fost apoi asistată de trupe multinaționale sub steagul ONU pentru a înfrunta agresiunea Republicii Populare Democrate Coreene, cu sprijinul Chinei și binecuvântarea Uniunii Sovietice. Peninsula Coreeană este singurul teritoriu național care a rămas divizat de la Războiul Rece încoace.

Lăudat în întreaga lume ca un muncitor asiduu și pentru simțul său de echilibru, ca negociator experimentat, metodic și ferm în convingerile sale, Ban Ki-moon „nu are dușmani”, conform opiniei predominante la sediul ONU în timpul procesului său electoral. Apropiat de Statele Unite în problemele legate de Irak și reforma ONU, s-a distanțat însă prin sprijinul său neechivoc pentru Curtea Penală Internațională. Deși alegerea sa a coincis practic cu testul nuclear efectuat de Coreea de Nord pe 9 octombrie, el a continuat să pledeze pentru mijloace diplomatice pentru rezolvarea crizei.

În prima sa conferință de presă, Ban Ki-moon și-a declarat disponibilitatea de a călători la Phenian „pentru a le explica nord-coreenilor ce trebuie să facă ca membri responsabili ai comunității internaționale”. În ceea ce privește proliferarea nucleară, el a adăugat: „Este una dintre cele mai mari amenințări cu care se confruntă comunitatea internațională și Organizația Națiunilor Unite”. Referitor la ambițiile Iranului, el a specificat: „Utilizarea pașnică a energiei nucleare nu este lipsită de condiții, deoarece este supusă Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP), iar guvernul iranian nu a convins suficient comunitatea internațională de intențiile sale pașnice”.

Ban Ki-moon este căsătorit cu o colegă de liceu, Yoo Soon-taek, cu care are un fiu și două fiice. Se consideră creștin fără o confesiune specifică, fiind membru al Mișcării Fără Biserică, fondată de Uchimura Kanzo , care s-a răspândit în Coreea în anii 1920. Membrii acestei mișcări, în mare parte intelectuali, folosesc Evangheliile ca sursă de inspirație pentru viața lor publică și privată. Motto-ul lor este: „Un diplomat este un muncitor”.