luni, 14 iulie 2025

$$$

 Carl Jung a spus o mare vorbă: „Viaţa începe la 40 de ani. Până atunci faci teste”. Bun, să spunem că nu îl credem pe cuvânt. Că anii trec, nu mai ai forţa şi elanul tinereţii, ai tot încercat şi nu ţi-a prea ieşit aşa cum doreai. Ideea e să nu renunţi. Încerci de atâtea ori, până când îţi vezi visul cu ochii. Dacă îl ai. Iată câteva exemple că vârsta e doar un număr și că perseverența dă roade. Și ce roade!


Ray Croc (McDonald) avea 52 de ani când s-a oprit din vândut pahare din hârtie şi mixere pentru milkshake şi a pus pe picioare ceea ce acum e un imperiu. 


Jan Koum avea 32 de ani când înfiinţa Whatsapp. 


La aceeaşi vârstă Tim Westergren punea pe picioare Pandora. 


Pe Andrea Bocelli nu l-ați fi putut auzi până la 33 de ani decât dacă aţi fi intrat seara în barul în care cânta. 


Unde aţi mai fi dat voi buzna când sunt reduceri, dacă Amancio Ortega ar fi rămas ajutor de vânzător într-un magazin de cămăși și nu ar fi înfiinţat Zara când avea 30 de ani?


 J.K.Rowling avea 31 de ani când a dat lovitura cu Harry Potter. 


Harrison Ford a fost tâmplar până la 30 și ceva de ani.


 Niklas Zennstromm avea 37 de ani când a creat Skype.


 Arianna Huffington a început proiectul Huffington Post la 54 de ani. Mai vreți? 🙂


La mulți ani sănătoși, frumoși și fericiți,Harrison Ford! Azi faimosul actor împlinește 83 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 EU, CÂTEODATĂ, MĂ VISEZ ÎN RAI... Eu, câteodată, mă visez în Rai... Într-o ogradă liniștită și cuminte, Unde buneii semănau mălai, Semințe ...