joi, 31 iulie 2025

$$$

 "Jos pălăria pentru femeile care preferă demnitatea în schimbul banilor, știind că demnitatea odată pierdută este greu de reabilitat. Pe când banii îi poți pierde într-o secundă și îi poți face la loc în altă secundă.


Jos pălăria pentru femeile care au căzut de o mie de ori și s-au ridicat mai puternice de o mie unu ori, știind că ce nu le-a omorât le va face mai puternice. Pentru cele care știu că totul este în mâinile lor și nu așteaptă să cadă din cer.


Jos pălăria pentru cele care au puterea să renunțe la ceea ce le face rău, chiar dacă sufletul li se face bucăți bucăți.


Jos pălăria pentru acele femei care nu uită să se dezvolte pe plan profesional, știind că independența le asigură libertate de mișcare.


Mă înclin în fața celor care preferă să muncească în loc să caute vreunul cu bani, chiar dacă obțin mai greu ceea ce-și doresc – ce-i bun nu vine ușor, iar ce vine ușor nu prea ține."


Mă înclin in fata femeilor care nu se lasă doborâte in fața problemelor și continuă să fie pozitive, vesele, bune și să-i inspire prin atitudine pe cei din jurul lor.


Jos pălăria pentru cei care acceptă provocările vieții și știu să-și trăiască viața frumos. Nu-i ușor, dar merită pe deplin!" ⚜️🥀


Text scris de Oana Bulai #repost2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 👩🏻 PERSONALITĂȚI DE POVESTE…🤓 Una dintre cele mai îndrăgite personaje, care au scris într-un fel unic istoria ţării noastre şi de care n...