$$$

 Când eram alcoolic, cei mai buni confidenți ai mei se dovedeau a fi tovarășii întâmplători de pahar din baruri. Așa-ziși prieteni. Dar, știți, în acea stare de anestezie bahică, era surprinzător de plăcut să asculți fără sfârșit povești despre durerile și grijile altora, în timp ce înăuntrul tău domnea o amorțeală mută, ca a unui idol de piatră.

Mi se întâmpla adesea pe atunci – goleam o sticlă de tequila și îmi spuneam: „Acum pot să mor.” Și totuși, alcoolicilor li se deschide o poartă inaccesibilă abstinenților – sinceritatea. Da, sinceritatea aceea crudă, dezbrăcată de măști. Mulți producători de la Hollywood și-ar fi dat tot ce au pentru o fărâmă din acel material uman pur.

Am auzit lucruri care mi-au făcut părul să se zburlească, dar o poveste anume m-a zdruncinat până în adâncul ființei. Nu-i mai țin minte numele, dar părea un om serios – îmbrăcat cu grijă, portofel scump, și, de regulă, tocmai aceștia ajung la marginea prăpastiei. S-a așezat lângă mine: „Te simt băiat de treabă, hai să bem.”

De ce oare bețivii sunt adesea numiți „băieți buni”? N-am să-nțeleg niciodată. Pahar după pahar, și în scurt timp devenisem posesorul unui adevărat roman despre viața lui. Îmi povestea că e pe val, că soția lui e însărcinată, că a semnat un contract mult râvnit, iar de luni urma să înceapă munca într-un post pe care îl visase timp de un deceniu.

„Zbor,” mi-a spus atunci, cu o sclipire în ochi. Da, exact așa: zbor... Apoi a mai apucat un pahar, și, strecurând printre dinți:

„N-ai idee ce proiecte grandioase mi se învârt prin minte,” – l-a dat peste cap și a zbughit-o spre ieșire. Ceva din mine a strigat: oprește-l, mai convinge-l să rămână, să mai bea unul! Dar era deja afară. Și eu m-am întors de la fereastra la care stăteam. Iar în clipa următoare – un scrâșnet de frâne, țipete, și am zărit, la intersecția a două străzi, o masă însângerată, lipsită de formă, care cu doar un minut înainte fusese un om.

Ce a făcut acel bărbat ca să fie oprit atât de nemilos de către Cel de Sus? Cu ce era mai puțin demn decât mine, un bețiv împietrit, gol pe dinăuntru? De ce eu am rămas în viață, iar pe el l-au adunat de pe asfalt?

O, nu, n-am renunțat la băutură după acel episod – asta s-a întâmplat mai târziu – dar am înțeles un lucru esențial: fii liniștit, nu te grăbi niciodată, nu-L face pe Dumnezeu să râdă cu planurile tale ambițioase, nu te zbate cu spume la gură încercând să îți impui adevărul altora.

„Amintește-ți: bucuria și moartea ta vor sosi la timpul lor. Iar tu, oricât te-ai zbate, nu ai nicio putere asupra acestui lucru.”

©️ Anthony Hopkins