$$$

 Unii oameni cred că n-au fost iubiți niciodată. Dar iubirea nu strigă, nu umple pereții cu declarații și nu scrie mereu mesaje lungi. Iubirea adevărată e adesea mută.

Ea stă ascunsă în locuri simple:

În umbrele pașilor care te însoțesc până la poartă, fără să ceri asta.

În felul în care cineva îți încălzește farfuria înainte să-ți pună mâncarea, ca să nu-ți fie frig la suflet.

În ochii care se luminează când apari, chiar dacă acei ochi nu-ți spun niciodată nimic.

În degetele care-ți îndreaptă discret gulerul cămășii, fără reproș.

În vocea care îți spune „Ai grijă de tine” chiar și atunci când sunteți certați.

Iubirea trăiește în locuri pe care nu le bănuim:

În banii puși deoparte fără știrea ta, pentru zile grele.

În cineva care păstrează un lucru de la tine doar pentru că miroase a acasă.

În mâinile care ți-au cusut nasturii când nici nu observai că i-ai pierdut.

În gândurile nerostite de un bunic care nu știe să spună „Te iubesc”, dar care se roagă pentru tine în fiecare seară.

Iubirea e în gesturi care nu vor să fie văzute:

În cineva care te sună să te întrebe despre o nimica toată, dar, de fapt, voia doar să-ți audă vocea.

În omul care îți păstrează mărul cel mai roșu, fără să știi.

În frații care nu ți-au spus niciodată că te iubesc, dar care ar muta munții pentru tine.

E în răbdarea de a-ți asculta poveștile, chiar dacă sunt aceleași de sute de ori.

În tăcerea cuiva care te lasă să pleci fără să te oprească, pentru că știe că ai nevoie să te regăsești.

În bătrânii care te privesc lung când pleci din vizită, ca și cum și-ar lua rămas-bun pentru totdeauna.

În prietenul care îți scrie doar atât: „Ești bine?”.

În mâna care ți se întinde când nu mai ai putere să te ridici singur.

Iubirea nu are nevoie să fie numită ca să existe.

Ea doar există.

Și ne ține în viață atunci când credem că nu avem pe nimeni.