miercuri, 2 iulie 2025

$$$

 Poezie pentru femeie

Versuri Georgiana Niță


,, Să mergi mereu cu fruntea sus, femeie

Să nu-ți pleci capu-n fața nimănui

Chiar dacă suferi viața nu se încheie

Ești unică să stii...ca tine alta nu-i!


Și sufletul să nu ți-l lași călcat

De nimeni niciodată, în picioare

Respectă-te mai mult căci e păcat

Să ai un suflet sfărâmat, care te doare!


Învață-te să ai grijă de tine

Iubește-te așa…așa cum ești

Tu ești frumoasă știi asta prea bine

Și altceva nicicând să nu gândești!


Femeie, fii mereu pretențioasă

Să nu te mulțumești doar cu puțin

Fă nazuri dacă vrei, fii mofturoasă

Cu sentimentele care îți aparțin!


Și dacă vor dori să te doboare

Să nu îți pleci privirea-n fața lor

Păstrează-ți frumusețea și a ta candoare

Chiar dacă simți durerea rănilor!


Să nu te rogi de ei să te iubească

Nu te-njosi și nu te întrista

Și nu-i ruga să nu te părăsească

Să plece…chiar de suferi, tu vei rezista!


Mergi mai departe…iartă, uită

Și viața-n continuare să-ți trăiești

Lângă cei care tu te simți iubită

Și-ți dau iubirea, fără să cerșești!


Trăiește-ți viața, dar cu demnitate

Mereu, mereu să ai respect de sine

Învață să spui „NU” cu fermitate

Când simți că vor să profite de tine!


Vor profita și-ți vor lua bunătatea

De vor vedea că mereu sovăiești

Din suflet îți vor lua naivitatea

Și niciodată n-ai să mai zâmbești!


Femeie meriți mai mult de la viață

Nu te agăța de cei ce te rănesc

Tu meriți zâmbet, nu lacrimi pe față

Și oameni care sincer te iubesc!|”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 ,,Plecăm pe rând și în tăcere Și-n locul nostru alții vin. În lumea asta de durere, Trăim, iubim, visăm, murim. Și toate acestea se repetă,...