$¢$

 SVETLANA CEA NEFERICITĂ

S-a născut în 1926 la Moscova. Era fiica lui Iosif Stalin și a celei de-a doua soii, Nadejda Alilueva. Destinul ei a depins de la început de figura tiranicului ei tată. Mama ei s-a sinucis în 1932, în Kremlin. Un episod care o va marca. Svetlana Alilueva nu a avut nicio șansă să ducă o viață normală, așa cum și-a dorit. A fost sortită nefericirii și eșecului. Unii cred că e un mare avanaj să te naști din părinți puternici, să porți un nume prestigios. Nu întotdeauna. Figurile malefice ale istoriei nu-și exercită influența nefastă numai pe durata vieții lor, ci iși prelungesc răul făcut peste generații. Suferința nu s-a oprit la limita rudelor de sânge ale lui Stalin – a ordonat arestarea, judecarea și execuția mai multor rude. Nimeni nu era la adăpost. Kremlinul era o citadelă a fricii. Svetlana Alilueva nu a fost ocolită de teamă nici măcar o zi. Nu exista nimeni în Kremlin, unde a copilărit, care să nu fie paralizat de frică. Depindeai de capriciul tiranului să ajungi sau nu în fața unui pluton de execuție la Lubianka.

Singurele imagini fotografice în care Iosif Visarionovici Stalin are înfățișare omenească sunt acelea în care apare alături de fiica sa. Pare om. E transfigurat de prezența ei. Inimaginabil pentru acest ins negru la suflet, rece, crud – se bucură!!! A iubit-o. Svetlana s-a simțit iubită și și-a iubit tatăl. A mărturisit-o mai târziu. Unde și când s-a produs ruptura? De ce? Tiranul își dorea (nu putea altfel, din instinct) să iși exercite puterea și asupra fiicei. Nu ajungea că tiraniza întreaga Rusie, că ținea sub control milioane de suflete. Cu Svetlana avea același tip de relație, de subordonare/control. Nu înțelegea de ce fiica să aibă alt tratament, Se credea stăpânul tuturor oamenilor și lucrurilor.

Ea s-a lovit prima dată de Stalin în adolescență. La 16 ani s-a îndrăgostit de Alexander Kapler, cu 25 de ani mai în vârstă decât ea. Evreu, cunoscut regizor de film. Kapler suplinea absențele prelungite ale tatălui din vremeaa războiului. Nu s-a întâmplat nimic erotic, totul se rezuma la lungi plimbări și conversații. În fine, avea cui împărtăși gândurile. Adolescentele obișnuiesc să se îndrăgostească de persoane mai în vîrstă, nu e nimic nou. |Într-una din rarele seri, când se vede cu Stalin, îi mărturisește că îl iubește pe Kapler. Efectul – este arestat și trimis în lagăr la Vorkuta. După moartea lui Stalin la 5 martie 1953 este eliberat și se întoarce la Moscova, dar nu se mai întâlnesc. Pe Stalin îl irita vârsta amorezului, dar mai ales faptul că era evreu. I-a reproșat că își găsise pe cineva fără să se consulte cu el. Svetlana îi scăpa de sub control. De neimaginat pentru un tată atât de abuziv. Poate a fost și gelozie. Își iubea copilul, era foarte posesiv, nu accepta că Svetlana crescuse, era aproape o adultă. O trata ca pe un copil care nu avea voie să-și ia propriile decizii. A fost un moment de ruptură între ei, o rană care nu s-a vindecat niciodată.

Curând după această întâmplare, Svetlana are altă idilă. Cu Grigori Morozov, tot evreu, mai apropiat ca vârstă. Impresia mea este că s-a folosit pretextul căsătoriei pentru a scăpa de tutela lui Stalin. Apare și un copil. Stalin e luat prin surpridere, nu vrea să-și vadă nepotul. Trece la represalii – mizerii, presiuni administrative, amenințări, hărțuiri. Se pricepea bine la așa ceva. Svetlana este nevoită să se supună voinței tatălui. E silită să divorteze, rămîne iar singură. Stalin ii impune alegerea lui Iuri Jdanov, fiul lui Andrei Jdanov, om de încredere al lui Stalin până în 1946 când murise prematur. Apare alt copil, dar și această căsătorie eșuează după un an. În ciuda opoziției lui Stalin Svetlana divorțează. Suntem în 1952. În martie 1953, Stalin moare în vila de la Kuntsevo, lîngă Moscova.

Svetlana nu mai este „prințesa Kremlinului” nici beizadeau răsfățată. Nu mai este asaltată de curteni lingușitori. Rămâne singură, izolată, cu familia ei. Lucrează pentru o editură unde traduce. Tot mai îndepărtată de establishmentul bolșevic. Multe privilegii dispar. Odată cu raportul lui Nikita Hrușciov ținut la Congresul PCUS din februarie 1956, în care este denunțat cultul personalității și crimele lui Stalin, (milioane de morti și de detinuți în Gulag) situația ei se înrăutățește. În ochii multora ea era vinovată de tot ce se petrecuse în URSS între 1924/53. Fratele ei, Vasili, nu supraviețuiește. Este arestat, condamnat la 8 ani închisoare. La puțin timp după liberare moare, în 1962, din cauza alcoolismului avansat. Îți trebuie rezistență psihică pentru a supraviețui într-o lume atât de ostilă. Începe să se gândesca să plece definitiv din URSS unde nu își găsea locul. Începe să-i scrie în secret memoriile. Era și o asigurare că nu i se întîmplă ceva. A observat că uneori era filată, și era convinsă că telefonul ei este sub ascultare.

În 1963 cunoaște un indian aflat în vizită cu o delegație în URSS, Brajesh Singh. Idila lor se întrerupe când el se întoarce în India. Se reia în 1965 când el revine la Moscova, ca traducător. Vor să se căsătoarească, dar Kremlinul nu este de acord. În acelasi an Brajesh Singh moare de cancer. Svetlana Alilueva solicită să ducă urna funerară familiei, în India. Brejnev, care îl înlocuise pe Hrușciov, i-a dat permisiunea cu o condiție – copiii ei rămân la Moscova, zălog. Așadar, trebuia să se întoarcă în URSS. Ajunsă la Delhi, în martie, 1967, Svetlana Alilueva intră în clădirea ambasadei SUA și cere azil politic. În aceeași noapte un avion CIA o duce la Roma cu nume schimbat, apoi în Elvetia. Știrea explodează în mass media pe tot globul – minus țările comuniste. Ecoul fugii ei este uriaș. După câteva zile este dusă în SUA unde apare la suprafață într-o conferință de presă super-mediatizată. În războiul progandistic est/vest, Occidentul marca un punct.

Se părea că în sfirșit, viața ei intră în cadre normale. O mare editură „Harper & Row” îi cumpără memoriile contra 3 milioane de dolari. Volumul apare în același an, 1967 cu titlul „ 32 de scrisori către un prieten”. Succesul este mare, cartea se vinde foarte bine. Polemicile din presă nu fac decât să alimenteze curiozitatea cititorilor. Avea toate datele, ca la 42 de ani să se debaraseze de fantomele trecutului. Din păcate nu reușește să uite. E întâi dureroasa chestiune a copiilor, de care este separată. Nu poate fi fericită fără să ii aibă alături. Situația devine dramatică pentru ea, copiii se lasă influențați de autoritățile sovietice. N-au iertat-o niciodată că a acceptat să plece fără ei. Declarațiile lor repetate îi fac mult rău sufletește. Înstrăinarea intervine brutal între mamă și copii. Situația probeaza încă o dată cât de odios era regimul bolșevic și moștenirea lăsată de Stalin. Svetlana Alilueva schimba mai multe resedinte, nu își face ușor prieteni, se simte străină. Diferențele de civilizație sunt vădite și ea acuză șocul. Nu se adaptează, nu își găsește un loc al ei. Nu se poate pierde în mulțime. Tot timpul este întrebată despre Stalin și crimele lui. În 1969 tot Harper & Row publică altă carte – despre experiența ei americană și cu același succes.

Cunoaște pe dr-ul Peters și după o scurtă idilă se căsătoresc. Face încă un copil la 44 de ani, Olga. Li tot așa, divorțează după un an. O fatalitate, un tipar din care nu reușește să iasă. Cred că nu a iubit pe niciunul dintre soții ei. Experiențele din copilărie au determinat-o să nu se deschidă, să nu aibă încredere în nimeni, să nu se relaxeze, să nu se bucure de viață. Era inaptă sufletește pentru dragoste. Nicio zi măcar nu l-a putut uita pe Stalin. Asta a transformat-o într-o ființă rătăcitoare, hăitută, obsedată de trecut și de vinovății. Vagabondajul ei nu se întrerupe nicăieri. Are tot mai des nostalgii. În 1984 hotărăște să se întoarcă la Moscova. Copii ei părăsiți în 1967 refuză să reia relațiile cu ea, o repudiază. Rămâne aici doi ani. Pleacă iar în Occident, la Londra de data asta. După o vreme merge în SUA. E tot mai nefericită și mai singură. Văd aici din umbra înfricoșătoare a lui Stalin. Svetlana Alileva avea demult sufletul frânt. Climatul artificial dintre zidurile Kremlinului unde trăise o parte a vieții ei o făcuse să nu se poata adapta nicăieri. Toate circumstantele duc la acest comportament alienat. Nu reușește să ducă o viața normală nici în condițiile de libertate din Occident.

Treptat iese din atenția presei, e uitată, se izolează. Banii se împuținează drastic. O găsim în ultimii ei ani de viață într-un azil de bătrâni în Wisconsin. Aici se stinge în anul 2011, la 85 de ani. Ce nefericită poveste… Cât de mult rău face de fapt un tiran! Incomensurabil. Acest rău nu a dispărut odată cu moartea lui, s-a prelungit ca un blestem și asupra copiilor.