.Una dintre legendele cetății Histria datează din vremea ocupării Dobrogei de către forțele Imperiului Otoman. Aceștia, măturând totul în calea lor, ajung la porțile cetății Histria, înconjurând-o. Comandantul forțelor otomane, Fahri Pașa, auzind că apa era adusă la cetate de la 12 km distanță prin niște țevi și șanțuri subterane și temându-se de un asediu prelungit, acesta apelează la un șiretlic..
...Dă ordin ienicerilor să lege un cal în grajd pentru șapte zile și să nu i se dea apă deloc. Împlinindu-se termenul, au început să plimbe calul însetat pe câmpia din jurul cetății, iar acesta, după un timp, s-a oprit și a început să bată cu copita pământul nervos. Auzise susurul apei care trecea pe sub pământ și astfel, a deconspirat poziția țevilor care transportau apa, forțând apărătorii cetății să se predea în scurt timp..
...Despre cetatea Histria s-a crezut mult timp că a fost prima așezare atestată pe teritoriul actualei Românii. Ea fost întemeiată de coloniștii greci din Milet, la jumătatea secolului al VII-lea î.Hr (istoricul Eusebiu din Cezareea notează anul 657), iar sub conducerea acestora cetatea s-a dezvoltat neîntrerupt timp de peste un mileniu..
...Istoria orașului, despre care Strabon scria că se află „la o depărtare de 500 de stadii de gura sacră a Istrului", a fost tulbure, fiind atacată, distrusă și reconstruită de multe ori, până când, spre sfârșitul primului secol al erei creștine, romanii au luat-o în stăpânire iar cetatea a prosperat din nou..
...Histria provine din cuvântul „Hister”, denumirea latină pentru Dunăre. În scrierile vechi, apare și „Ister”, echivalentul grecescului „Istria” care de asemenea se referă la Dunăre sau la regiunea de la gurile Dunării. Histria se poate traduce prin „La Dunăre” sau „Lângă Dunăre”..
...Orașul s-a dezvoltat atât de mult la un moment dat, încât ajunsese la peste 10.000 de locuitori iar în jurul anului 480 d.Hr., aici au fost bătute, potrivit cercetărilor arheologice, primele monede de pe teritoriul actual al României. După preluarea cetății de către romani, s-a construit acolo o puternică fortificație, dar și terme, centre culturale și arene sportive..
...Pentru aristocrații cetății, drumurile au fost pavate cu piatră iar locuințele acestora erau alimentate de la rețeaua de apă.
Un fapt interesant:
în cartea sa "Cât trebuie să știe oricine despre Dobrogea",
dascălul Apostol D. Culea menționează că în Histria s-au găsit scrisorile guvernatorilor romani către conducerea orașului, săpate în stâlpi de piatră:
"Sigurul venit al orașului vostru e acela de pește sărat; am crezut de cuviință că trebuie, după datina voastră veche, să vă păstrați fără a plăti vreo vamă, atât libertatea de a pescui...cât și voia de a vă aduce lemnul pentru facle..nesupusă la nicio dare". Practic, scutiri de taxe ce "din mila împăraților le-au avut și strămoșii și părinții voștri".
...În secolul VII d.Hr. a început abandonarea cetății, unul din motive fiind colmatarea vechiului golf al Mării Negre, în care era amenajat portul, golful devenind în prezent complexul lagunar Razim-Sinoe. În aceeași perioadă, în urma invaziilor avaro-slave și a lipsei apărătorilor, cetatea este distrusă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu