$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - MARK TWAIN  

Mark Twain (pe numele lui adevarat Samuel Clemens) s-a nascut la data de 30 Noiembrie 1835 - d. 21 aprilie 1910 si este un autor celebru de comedii si aventuri partial comice, de fapt a fost un scriitor hâtru, asa cum se si autocaracterizeaza.

Acest hatru al scrisului te ademenste sa citesti aventuri cum ar fi : "Un Yankeu la Curtea Regelui Arthur", care consider ca e mai mult povestea yankeu-lui decat istoria regele Arthur si curtea lui, o intorsatura la care trebuie sa te astepti de la acest maestru al umorului scris. 

Dintre schitele favorite si care consider ca sunt savuroase sunt cele cu baietelul si concursul de salturi de broaste cu pariuri - castigat daca va amintiti de baietel, si cea cu vanzatorul de remedii false medicale, cum ar fi ,”uleiurile din sarpe", care va fi prins cu ocaua mica, tavalit in smoala si fulgi ("tar and feathers"), pentru ca sa fie apoi purtat triumfal - gol pusca, cu exceptia smoalei si a fulgilor atasati convenabil unde trebuie - prin tot orasul, aviz amatorilor de minciuni rele si remedii false, care-i insela pe oameni.  

Bineinteles ca el a abordat si subiecte serioase cu un umor fin “Coliba Unchiului Tom".

Cartile lui Mark Twain si ecranizarile lor in filme vor continua sa delecteze multe generatii noi, de la copii pana la adulti. Un campion al libertatii si pentru copii si pentru adolescenti, el castiga desigur si inima si audienta celor mai tineri. 

Ati fi uimiti sa aflati ca pe malul raului Mississipi ce apare in povestirea de aventuri partial imaginare "Tom Sawyer", este un intreg orasel unde s-a nascut Samuel Clemens - si unde i s-a pastrat si casa memoriala si mai toate casele din jur, asa cum erau ele pe vremea lui, ca un fel de muzeu ce atrage un numar respectabil de turisti veniti cu copiii sa viziteze locurile unde a trait scriitorul cand era copil, iar apoi sa intre in pestera - reala, care intr-adevar exista si astazi, insa amenajata pentru turisti - in care s-ar fi ratacit 

Tom cu iubita lui si pe care a utilizat-o 

mai apoi in povestirile sale.

Mark Twain a dăruit bucurie, distractie adevarata atat intelectualilor cat si milioanelor de simpli cititori , iar operele sale vor continua sa faca deliciul altor milioane de cititori din generatiile viitoare.

$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - CINCINAT PAVELESCU

Cincinat Pavelescu (n. 2 noiembrie 1872, București – d. 30 noiembrie 1934, Brașov) a fost un poet umorist și epigramist român, autor de romanțe, lieduri, cantilene, serenade și madrigaluri.

Amurg de toamnă 

de Cincinat Pavelescu

Pleca un stol de rândunele,

Și eu, cu ochii după ele,

M-am dus, cu drag, până în zare,

Cuprins de-o tainică-ntristare!

Căci toamna care le gonea

Căzuse și pe viața mea!

Și-am înțeles de ce mâhnirea

Din ochi-mi turburi lacrimi stoarce:

Ca mâine ele s-or întoarce

Dar tinerețea, dar iubirea?

Îmbătrânesc

de Cincinat Pavelescu

Îmbătrânesc!...

Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,

Căci zi cu zi în ea zăresc

Un rid mai mult,

Un por mai mare,

Un păr mai sur,

Şi-un zâmbet trist,

Ironic,

Care

N-acceptă nici o resemnare...

Şi-mi pare rău că mai exist.

Îmbătrânesc!...

Şi tinereţea

N-am cunoscut-o niciodată.

Când cei de vârsta mea

Jucau,

Cântau

Şi se înveseleau,

Eu eram mamă,

Eram tată,

Luptam din greu pentr-o bucată

De pâine,

Pentru azi şi mâine.

Îmbătrânesc!..

Şi ce-i iubirea?

Eu n-am ştiut-o niciodată;

Că niciodată n-am iubit,

Când prea iubit-am fost de-oricare...

Ca piatra, piatră-mi rămânea

Şi sufletul şi inima

La orişice chemare.

Îmbătrânesc!...

Şi tot mereu mă-ntreb: La ce mă chinui oare?

Ce ceas ferice,

Ce zi mare

Putea-va fi o sărbătoare

Şi pentru mine?

Care soare

Putea-va timpul nencălzit de nici o rază

Să-ncălzească?

Ce flacără ar fi în stare

S-aprind-o inimă în care

Au îngheţat atâtea simţuri

D-atâtea ierne grele, rele.

Îmbătrânesc!...

Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră mi se pare...

Căci văd cum sufletu-mi zdrobit

Se stinge zi cu zi cum moare...

Şi mă întreb: la ce-am trăit?

Când n-am făcut decât atât:

Să plâng, să plâng, să plâng întruna,

Să plâng, să uit şi-apoi să iert.

$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - WINSTON CHURCHILL

Șir Winston Leonard Spencer-Churchill s-a născut la 30 noiembrie 1874, la Palatul Blenheim, aflat în Oxfordshire, undeva prin sud-estul Angliei, sediul bunicului său, al VII-lea duce de Marlborough. Winston Churchill este unul dintre cei mai buni politicieni pe care ni i-a oferit secolul XX, precum și unul dintre cei mai cunoscuți din istorie. Viața lui, cu bune și cu rele, cu dezamăgiri, trădări, ambiții și pasiune, l-a format să ajungă, sub steaua destinului, în poziția de prim-ministru al Marii Britanii și drept cel care a contribuit decisiv la înfrângerea lui Hitler. 

O replică dată de fostul premier britanic Winston Churchill unui parlamentar socialist ocupă prima poziţie într-un top al celor mai amuzante insulte din istorie.

Winston Churchill a fost acuzat la un moment dat că era beat în public. 

Acuzaţia a venit din partea parlamentarului laburist Bessie Braddock, o politiciană cu simpatii socialiste. Fostul premier britanic, celebru pentru ironiile sale, a reacţionat imediat, răspunzând în felul următor:

"Draga mea, eşti urâtă. Mâine, eu voi fi treaz, însă tu vei fi tot urâtă".

Replica dată de fostul premier britanic ocupă prima poziţie într-un top al celor mai amuzante insulte din istorie.

***

 MEMORIE CULTURALĂ - JONATHAN SWIFT

Jonathan Swift (30 noiembrie 1667 - 19 octombrie 1745) a fost un autor irlandez , cunoscut mai ales pentru romanul său satiric “Călătoriile lui Gulliver”. A fost, de asemenea, poet, eseist și pamfletar politic, scriind mai întâi pamflete în sprijinul partidului Whig britanic, iar mai târziu în sprijinul partidului Tory, aflat în opoziție. Toate lucrările sale au fost publicate inițial anonim sau sub pseudonime.

Swift s-a născut la Dublin, dintr-un tată irlandez, pe nume tot Jonathan Swift, și o mamă englezoaică, Elizabeth Dryden. 

Swift s-a născut la șapte luni după moartea tatălui său. Se crede că mama lui Swift s-a întors în Anglia când el era încă copil și că a fost îngrijit de un unchi.

În 1688, Swift a ales să părăsească Irlanda, din cauza unor tulburări politice, și a venit în Anglia. Datorită influenței mamei sale, a găsit un post de secretar al diplomatului Sir William Temple.

La casa lui Sir William Temple, Swift a întâlnit-o pe Esther Johnson, o fetiță de opt ani, fără tată, fiica unei servitoare. Swift a devenit tutorele fetei, i-a dat porecla “Stella” și a menținut o relație cu ea pe tot parcursul vieții. Natura relației lui Swift cu Esther Johnson este incertă. S-a sugerat că s-a căsătorit în secret cu ea în 1712.

Critica unui eseu scris de Sir William Temple, despre dacă oamenii din secolul al XVIII-lea erau sau nu mai informați decât grecii și romanii din antichitate, l-a inspirat pe Swift să scrie prima sa lucrare majoră, “Bătălia cărților”, scrisă în anul 1690, dar publicată abia în 1704. “Bătălia cărților” descrie cărți ale unor autori antici și din secolul al XVIII-lea care se luptă între ei într-o bibliotecă.

Swift a devenit hirotonit ministru în Biserica Protestantă a Irlandei în 1694, a slujit de două ori ca preot paroh în mici comunități irlandeze, dar a petrecut și perioade lungi de timp în Dublin, Oxford și Londra.

Swift a devenit un scriitor apreciat datorită operelor sale satirice “Povestea unei băi” (1704), “Călătoriile lui Gulliver” (1726) și “O propunere modestă” (1729). Și-a câștigat reputația de patriot irlandez în urma eseurilor pe care le-a scris în perioada petrecută în Irlanda.

Citate Jonathan Swift:

“Să nu te jenezi niciodată să recunoști că ai greșit. Asta înseamnă că ai evoluat și că azi ești mai înțelept decât ieri.” 

“Nu mă mir să văd oameni răi,

dar mă mir să-i văd fără rușine...!”

“Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamămgiți.”

"Avem suficientă religie pentru a ne urî unii pe alții, dar nu destulă pentru a ne iubi."

“Orice om dorește să trăiască mult , dar nici unul nu vrea să fie bătrân.”

“Dacă o persoană mă ţine la distanţă, mă împacă gândul că şi ea e la distanţă de mine.”

$$$

 S-a întâmplat în 30 noiembrie1224: La această dată, apărea prima menţiune documentară a Orăştiei, într-un document semnat de regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235), care confirma înnoirea privilegiilor acordate saşilor stabiliţi în zonă, privilegii acordate de înaintaşul său, Geza al II-lea (1141-1162); documentul recunoştea prezenţa aici a unei populaţii autohtone româneşti. 

Acest act, azi pierdut, este cunoscut sub numele de „Andreanum”. Regiunea colonizată de aceştia, cuprinsă între Orăştie şi Baraolt, inclusiv ţinutul locuit de secui, se organizează ca un teritoriu autonom cu numeroase privilegii, în schimbul unor obligaţii financiare şi militare faţă de regele ungar; cu acest prilej li s-a asigurat dreptul de a folosi, liberi de orice obligaţie, „pădurea românilor şi a pecenegilor". În acest act se menționează că tot poporul de la Orăștie (Waras) la Baraolt (Boralt), inclusiv ținutul secuilor dintre Sepsi și Draas, să formeze o comunitate sub autoritatea aceluiași jude.   

Orașul se bucură de o serie de privilegii recunoscute de regalitatea maghiară. Era condus de un sfat ce se va numi mai târziu magistratură și care avea în frunte un jude regal (iudex regium), ajutat de un număr de 12 jurați (cives jurati) aleși din rândul meșteșugarilor și comercianților locali înstăriți. Documentul cunoscut sub numele de Diploma andreană, menţiona de asemenea prezenţa unei populaţii autohtone românești (blachi) și pecenege (bisseni), atesta că folosirea pădurilor și a apelor se va face în comun cu românii și pecenegii şi menţiona aşezarea Orăștie drept cel mai vestic punct al Pământului Crăiesc, zona de colonizare a sașilor în Transilvania.

Tot prin Diploma andreană a fost reglementat faptul ca Orăștia să fie reședința Scaunului Orăștiei, cu localitățile aferente. Localitatea Orăștie, numită mai demult Oroșteiu (în germană Broos, în maghiară Szászváros, în traducere „Orașul sașilor”, în latină Saxopolis), este unul din cele mai vechi oraşe din ţară, fiind amplasată pe o vatră de străveche locuire dacică şi este în prezent un municipiu în județul Hunedoara din Transilvania. Existenţa aşezării este evident anterioară documentului emis de regele maghiar Andrei al II-lea. O seamă de istoriografi, între care Istvánfi şi Túroczi, au afirmat în lucrările lor că cel dintâi grup de colonişti ar fi sosit în Transilvania încă din vremea regelui Ştefan I, pentru ca ulterior să li se adauge, până în timpul domniei lui Geza al II-lea, noi valuri succesive. Unii plecaseră din Flandra şi, din câte se pare, au primit terenuri în folosinţă, prin danie regală, în părţile Orăştiei, Ighiului şi Cricăului.

Cea mai timpurie referinţă despre plecarea unui colonist din Occident datează din anul 1103, când un anume Anselm de Braz plecase cu familia sa undeva în „Ungaria”. Istoriografii saşilor din Transilvania acreditează ideea că acest Anselm de Braz s-ar fi aşezat, în cele din urmă, în părţile Orăştiei, de unde a dat şi numele german al Orăştiei – Broos. A fost construit în zonă primul edificiu de cult creștin din piatră – Rotonda de la Orăștie. Este vorba despre o capelă circulară cu o vechime estimată la o mie de ani. Probabil era folosită doar de familiile nobiliare care dominau la acea vreme, ca influență, zona Orăștiei. În apropiere există o construcție asemănătoare, provenind din aceeași perioadă – Rotonda de la Geoagiu. După tradiția cronicărească din Transilvania, 1200 este anul în care Orăștia începe să se înconjoare cu ziduri de piatră. Ulterior acțiunea a fost abandonată din cauza condițiilor nefavorabile.

Într-o diplomă emisă de regele Ungariei Andrei al II-lea la 1206, Romos – sat în apropierea Orăștiei, este atestat între primele trei sate din Transilvania unde au fost primiți coloniști germani „primes hospites regni” (alături de Ighiu și Cricău). Orăștia s-a refăcut rapid după distrugerea tătară din 1241. Conducerea orașului era asigurată de un sfat ce se va numi mai târziu magistratură, care avea în fruntea sa un jude regal, amintit pentru prima dată în anul 1367, în persoana unui oarecare Cristian. Orașul a început să fie înconjurat cu ziduri de apărare.În registrul dijmelor papale din anii 1332-1337, Orăștia era înregistrată cu 334 de fumuri (gospodării), fiind puțin mai mare decât satul vecin Romos, care avea 255 gospodării. În anul 1334 Orăștia a fost menționată cu statutul de „civitas” (civitas Woras nominata). Toponimul Waras („oraș”) dovedește faptul că la acea dată așezarea se afla în plin proces de dezvoltare urbană. A fost devastată de turci în 1420 şi a primit statutul de oraş (civitas) în 1433. În secolul al XV-lea, Orăștia a fost arsă, dărâmată și jefuită de mai multe ori de către năvălitorii turci. De fiecare dată a renăscut din ruine şi s-a dezvoltat ca centru meşteşugăresc apoi, începând cu secolul al XIX-lea, ca centru industrial.

Orăştia s-a remarcat de-a lungul secolelor prin statutul său de centru cultural. Încă din anul 1582 se tipărea aici „Palia”, prima traducere românească a celor cinci cărţi de la început ale Vechiului Testament. În acelaşi timp s-au dezvoltat instituţii de învăţământ care atrag elevi şi profesori din Transilvania şi Banat. La sfârşitul secolului al XVI-lea şi în cel următor va funcţiona aici o şcoală reformată al cărei rector va fi, între anii 1667-1669, Mihail Halici, fiul unui nobil român din Caransebeş, un umanist instruit la şcoli din Anglia şi Olanda. La începutul secolului al XVIII-lea sunt consemnate şi şcolile primare, ortodoxă şi greco-catolică, ale românilor. În urma unirii cu Biserica Romei, o parte a românilor îmbrăţişează noua religie. După numeroase dispute, cele două biserici vor convieţui în pace. În momentele istorice deosebite pentru istoria românilor, cele două biserici vor acţiona în folosul intereselor naţiunii. La Orăştie se va constitui grupul activist care va milita pentru schimbarea tacticii Partidului Naţional Român. Participând la alegerile parlamentare, Aurel Vlad, va pătrunde în parlament, în anul 1903 în urma victoriei asupra candidatului oficial al guvernului, la Dobra. Aurel Vlad va juca un rol deosebit în revoluţia din toamna anului 1918, fiind ales preşedintele Consiliului Naţional Român din Orăştie.

În urma Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Aurel Vlad va fi ales membru în Consiliul Dirigent, repartizându-i resortul finanţelor. Perioada regimului dualist a însemnat transformarea Orăştiei într-un centru al mişcării naţionale româneşti. Aici s-au pus bazele băncii „Ardeleana”, a numeroase asociaţii culturale şi economice şi unui număr important de ziare româneşti, care au jucat la rândul lor un rol deosebit în mişcarea de emancipare naţională, culturală, spirituală şi economică a românilor. Instaurarea comunismului în România va însemna şi pentru Orăştie lichidarea tuturor organizaţiilor culturale şi economice, trecerea la producţia planificată şi cooperativizarea agriculturii.Se vor dezvolta întreprinderi precum „Chimica”, „Vidra” şi „Întreprinderea Mecanică Orăştie”, care vor atrage forţa de muncă din împrejurimi, dând noi dimensiuni demografice oraşului. Datorită tradiţiilor sale istorice, importanţei culturale şi gradului de dezvoltare economică şi urbană, în anul 1995, Orăştia a fost ridicată la gradul de municipiu.  

Surse:

Ghinea, Dan - Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000

Vlăsceanu, Gheorghe - Oraşele României, Editura Odeon, Bucureşti 1998

Anton Dörner, Ionaș Vasile, Ioachim Lazăr, Mihai Căstăian - Orăștie 775

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/11/30/30-noiembrie-1224-prima-mentiune-documentara-a-localitatii-orastie-video/

http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/P/AurelPop-Istoria_Transilvaniei.pdf

$$$

 S-a întâmplat în 30 noiembrie1667: În această zi, s-a născut scriitorul irlandez Jonathan Swift, celebru prin satira virulentă a lumii engleze contemporane lui (romanul–parabolă „Călătoriile lui Lemuel Gulliver în mai multe ţări ale lumii”) (d.19.10.1745).

Jonathan Swift s-a născut la Dublin într-o familie originară din Anglia. A studiat teologia la Trinity College din Dublin (1682-1686).În 1704 Swift publică primele lucrări. Una dintre ele, „The Battle of the Books" („Bătălia cărţilor"), este un eseu pe tema disputei „cu privire la autorii antici şi moderni", în care Swift demonstrează superioritatea anticilor, ceea ce echivala cu o adoptare a doctrinei literare a clasicismului. O a doua lucrare, „The Tale of a Tub" („Povestea unui butoi"), este o colecţie de eseuri pe teme religioase, în care autorul afirmă că nici una dintre formele existente ale bisericii nu este păstrătoare adevărată a creştinismlui primitiv. 

În cartea „Prediction for the Ensuing Year 1708" („Preziceri pentru anul 1708"), semnată Isaac Bickerstaff, ia în derâdere credinţa în astrologie, cuprinzând şi diferite proorociri spirituale satirice cu privire la unele evenimente politice.În perioada următoare, Swift devine gazetar politic. O impresie deosebită produce pamfletul „The Conduct of the Allies" („Comportarea aliaţilor", 1711), care contribuie la mobilizarea opiniei publice pentru încetarea războiului purtat împotriva Franţei. Tot în aceşti ani, petrecuţi la Londra, Swift se împrieteneşte cu Alexander Pope şi frecventează Clubul lui Martin Scriblerus. În 1714, el devine decan (paroh) al catedralei Saint Patrick din Dublin. Începe să studieze viaţa poporului irlandez şi publică pamfletul „A Proposal for the Universal Use of the Irish Manufacture" („Propunere pentru folosirea generală a manufacturii irlandeze", 1720), în care îndeamnă pe irlandezi să nu mai cumpere mărfuri englezeşti, ci să-şi dezvolte o industrie proprie. Mai târziu, Swift publică anonim o serie de pamflete sub titlul „The Drapier's Letters" („Scrisorile unui postăvar", 1724) şi lucrarea „A Modest Proposal for Preventing the Children of Poor People in Ireland from Being Burden to their Parents" („O propunere modestă pentru a feri pe copiii săraci din Irlanda să devină o povară pentru părinţii lor", 1729), una dintre cele mai ascuţite satire ale lui Swift, în care descrie într-o formă de „umor negru" sărăcia cumplită a poporului irlandez.

În această ultimă perioadă a activităţii sale, Jonathan Swift creează nemuritoarea sa operă „Gulliver's Travels" („Călătoriile lui Gulliver", 1726). După pierderea lui Esteher în 1728, credincioasa sa tovarăşă de viaţă, starea sănătăţii lui Jonathan Swift se deteriorează treptat. Trăieşte retras în singurătate, are tulburări nervoase periodice. Încetează din viaţă în vârstă de 78 de ani pe 19 octombrie1745 la Dublin şi este înmormântat în catedrala Saint Patrick. „Călătoriile lui Gulliver" (1726), cu titlul complet „Călătorii în mai multe ţări îndepărtate ale lumii" (Travels into Several Remote Nations of the World), sub semnătura medicului de corabie imaginar Lemuel Gulliver, este un roman fantezist în patru părţi, aspră satiră la adresa societăţii engleze din acel timp. În această operă sunt descrise aventurile naivului Gulliver (în engleză: gullible = credul) în timpul călătoriilor în ţara piticilor Lilliput, în ţara uriaşilor Brobdingnag, precum şi pe insula zburătoare Laputa, ai cărei locuitori, interesaţi numai de probleme ştiinţifice, au pierdut complet simţul realităţii. Cartea a patra - în fine - îl conduce pe erou în ţara cailor Houyhnhnms, fiinţe înţelepte şi cu mult bun simţ, spre deosebire de Yahoo, un fel de oameni-maimuţă, fiinţe brutale şi arierate mintal.

În această operă, Swift satirizează vanitatea şi ipocrizia contemporanilor săi, sistemul judiciar, mecanismele puterii şi tendinţele războinice, cum le cunoscuse în societatea şi în special în viaţa politică engleză.Aşa, de exemplu, vistiernicul din Lilliput este o prefigurare caricaturizată a politicianului Robert Walpole. În ultimele două cărţi este ridiculizat pozitivismul, în plină dezvoltare în timpul secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea. „Călătoriile lui Gulliver" este una din cele mai citite cărţi ale literaturii universale.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Jonathan-Swift

https://www.biography.com/scholar/jonathan-swift

https://www.poetryfoundation.org/poets/jonathan-swift

https://courses.lumenlearning.com/britlit1/chapter/jonathan-swift-biography/

https://www.famousauthors.org/jonathan-swift

https://libermundi.livejournal.com/65102.html

https://bibliotecaalexandrudonici.wordpress.com/2017/11/30/jonathan-swift-cel-mai-mare-scriitor-satiric-ai-tuturor-timpurilor/

$$$

 S-a întâmplat în 30 noiembrie1835: La această dată, s-a născut scriitorul american Mark Twain. Samuel Langhorne Clemens (d.21 aprilie 1910), cunoscut sub pseudonimul literar Mark Twain, a fost un scriitor, satirist şi umorist american, autorul popularelor romane Aventurile lui Tom Sawyer", „Prinţ şi cerşetor", „Aventurile lui Huckleberry Finn" şi „Un yankeu la curtea regelui Arthur".

Născut prematur, la şapte luni, în orășelul Florida din Missouri, Samuel, penultimul din cei șapte frați, a fost un copil bolnăvicios și fragil până la șapte ani. Se pare că cifra șapte a fost marca unui destin interesant. În 1839, tatăl său, John Marshall, un jurist autodidact, care se ocupa de administrarea unui magazin, și-a mutat familia în orașul Hannibal, Missouri, în căutarea unor oportunități de afaceri mai bune. (După zeci de ani, scriitorul va plasa acțiunea din „Aventurile lui Tom Sawyer” și „Aventurile lui Huckleberry Finn”, într-o versiune fictivă a orașului Hannibal). John Marshall Clemens devine judecător de pace al orașului, dar nu dă lovitura din punct de vedere financiar.Când Samuel Clemens avea doar 11 ani, tatăl său, în vârstă de 49, moare de pneumonie.

În 1848, la 13 ani, viitorul scriitor ia viața în piept și se angajează ucenic la tipografia unui ziar din oraș. În 1851, se mută pe post de culegător la o publicație locală deținută de fratele său mai mare, Orion și se pare că a și scris câteva povestioare umoristice, care au fost publicate.După doi ani pleacă din localitatea unde a copilărit și își petrece o perioadă a vieții în diverse locuri precum New York, Philadelphia și Keokuk, Iowa, lucrând ca tipograf. Cum tânărul Clemens nu prea stătea pe acasă, experiența trăită vreme de câțiva ani ca pilot al unui vapor cu aburi pe Mississippi, a fost cu noroc și nu prea. Cu noroc, pentru că cele învățate l-au călit ca om și i-au dat materie primă viitorului scriitor. În cărțile sale, întâmplările legate de fluviu au un rol important și se simte mâna unui specialist. Inclusiv pseudonimul său literar, Mark Twain, are tot origini marinărești, provenind dintr-o expresie referitoare la adâncimea sigură pentru un vas cu aburi și anume 12 picioare (aproximativ 3,50 m). Cu ghinion pentru că și-a pierdut un frate în acea perioadă. În 1857, s-a angajat ca pilot, iar anul următor, l-a convins să se angajeze pe vas și pe fratele său mai mic, Henry. Nenorocirea s-a petrecut la 13 iunie, când vasul Pennsylvania, trecând în dreptul orașului Memphis, s-a confruntat cu explozia devastatoare a unui boiler.Printre cei care au murit atunci s-a numărat și tânărul Henry, în vârstă de numai 19 ani. Samuel Clemens a fost devastat, dar a continuat să lucreze în marina fluvială, până la izbucnirea Războiului Civil.

În iunie 1861, la scurt timp după izbucnirea războiului, Clemens, acum în vârstă de 25 de ani, se alătură unui grup care făcea parte din Miliția Armatei Confederate.Fără a avea opțiuni clare pro sau contra principiilor care au condus la conflict, a luat decizia, cel mai probabil, în semn de simpatie față de originea sa sudistă. Oricum, avântul războinic l-a părăsit repede, mai ales când a auzit că se apropie de ei o grupare militară puternică, condusă de generalul unionist Ulysses Grant.Grupul s-a împrăștiat, iar Samuel Clemens s-a îndreptat spre Vest, împreună cu fratele său, Orion, care fusese numit secretar teritorial în Nevada. Odată ajuns acolo, și-a încercat norocul cu minele de argint, dar, pentru că nu asta era adevărata sa vocație a dat greș și s-a apucat, în sfârșit, de scris. În februarie 1863 folosește pentru prima data numele de Mark Twain. Înainte încercase pseudonime care de care mai bizare precum: W. Epaminondas Adrastus Blab sau Thomas Jefferson Snodgrass.Cum viața are întorsături ciudate, peste ani va deveni prieten cu cel care l-a speriat, adică generalul Grant, iar în 1885 va publica memoriile fostului președinte, salvând-o pe văduva acestuia de la faliment.

Deoarece nu își dorea să ajungă prea curând nici într-o parte, nici în alta, Samuel a șters-o la timp, înainte de a fi nevoit să facă față unui duel cu un jurnalist rival, cu care avusese o dispută. Pe lângă avantajul de a-și salva pielea, își salva și buzunarele de amenda prevăzută de legislația statului, care nu permitea asemenea confruntări. A mers la San Francisco, unde s-a angajat ca reporter, dar și-a dat seama că acest job nu era chiar visul lui, așa că a reușit să fie dat afară. În același an, Twain a garantat că va plăti cauțiunea unui prieten care fusese arestat într-o încăierare dintr-un bar. După ce amicul respectiv a fost eliberat și a ieșit din oraș, Mark Twain, care nu avea de fapt banii pentru a acoperi cauțiunea, s-a gândit că ar fi bine să-l urmeze. California părea o destinație ademenitoare, așa că s-a dus acolo, locuind la cabana minieră a unui prieten în Jackass Hill din Tuolumne County, California (zona Jackass Hill a fost înfloritoare în perioada febrei aurului, dar pe vremea când Twain a ajuns acolo, mai rămăseseră doar câțiva mineri). Stând la bar, într-o bună zi, în orașul vecin, Twain aude o poveste a unui comesean despre un concurs de sărit, la care participanții erau... broaște. După ce s-a întors la San Francisco în februarie 1865, a primit o solicitare de la un prieten din New York, de a scrie o mică povestire umoristică. decis că subiectul cu broaștele săritoare e numai bun. Povestirea, cu titlul „Jim Smiley and His Jumping Frog” a ajuns la The Saturday Press în New York, care a publicat-o la 18 noiembrie, 1865. Povestioara s-a dovedit un mare succes și a fost retipărită în toată țara, cu titlul „Faimoasa broască săltăreață din ținutul Calaveras”.Pentru că a făcut o treabă bună cu „Faimoasa broască săltăreață din ținutul Calaveras”, Mark Twain și-a asumat și sarcina istorică de a continua să împărtășească viziunea sa asupra lumii, cu un zâmbet inconfundabil.

A ținut prima conferință publică în 1866, pornind apoi într-un adevărat turneu în statele vestice, pentru a strânge ceva bani și a-și promova cariera.Era un orator înnăscut și vorbea cu plăcere auditoriului fermecat de frazele sale sprintene. În 1867, publicația San Francisco Alto California îl trimite la drum, în calitate de corespondent, în Europa și Orientul Mijlociu. Excursia are consecințe literare, sub forma volumului Innocents Abroad. La întoarcere, își găsește și perechea potrivită, în persoana Oliviei Langdon, cu care se căsătorește, se stabilește în Hartford, Connecticut.Aici, în casa din Hartford, se vor naște, pe lângă cei patru copii ai săi și cele mai bune creații literare.Aventurile lui Tom Sawyer în 1876 și capodopera Aventurile lui Huckleberry Finn, în 1884.Spiritul său critic, umorul spumos și inteligența sclipitoare conturează tabloul unei societăți americane confruntate cu probleme ca sclavia, sărăcia și nedreptatea socială. Volumele sunt populate de personaje memorabile, replici antologice și detalii realiste.

În ciuda succesului său literar, Samuel Clemens nu era un om de afaceri strălucit. Investițiile sale au dat greș și singurele surse de venit au rămas conferințele și cărțile. Viziunea lui asupra lumii financiare era clară: „Bancherul este un tip care îți împrumută umbrela pe timp cu soare, dar o vrea înapoi în minutul în care începe să plouă”. Ultima parte a vieții a fost marcată de tragedii în viața personală și de probleme materiale. Spiritul său, însă, nu s-a dat bătut niciodată și a rămas la fel de sensibil la suferința și sentimentele profund umane, la fel de critic cu ipocrizia, ignoranța și injustiția. Mesajul său străbate veacurile cu zâmbetul pe buze:„Nu renunța la iluziile tale. Când ele au murit tu poate mai exiști, dar ai încetat să mai trăiești”.

Surse:

https://www.ro.biography.name/scriitori/186-sua/497-mark-twain-1835-1910

https://www.cmgww.com/historic/twain/

https://www.biography.com/writer/mark-twain

https://www.britannica.com/biography/Mark-Twain

https://historicmissourians.shsmo.org/historicmissourians/name/c/clemens/

https://marktwainhouse.org/

https://ro.ripleybelieves.com/mark-twain-important-figures-in-history-6346