$$$

 S-a întâmplat în 10 aprilie 1815: În această zi, a avut loc erupția vulcanului Tambora din insula Sumbawa (Indonezia), una din cele mai puternice din istorie. Soldată cu zeci de mii de morţi, recolte pierdute şi alte pagube materiale în valoare de miliarde de dolari, erupția a creat anomalii climatice globale, între care se numără și fenomenul cunoscut sub numele de „Iarnă vulcanică”, anul următor, 1816, devenind cunoscut ca „Anul fără vară”, din cauza efectului asupra vremii din America de Nord și Europa.

Istoria dezastrelor naturale este presărată cu uragane, inundații și chiar asteroizi, dar cele mai fascinante calamități de pe Terra au venit din interiorul acesteia odată cu erupțiile vulcanilor. Despre erupția vulcanului Vezuviu care a îngropat orașul Pompei se știe peste tot, dar alți câțiva vulcani au devastat Pământul cu adevărat. Printre aceștia se numără vulcanul Tambora din Indonezia, cel care a erupt acum puțin peste două secole, în 1815. Au murit atunci aproape 90.000 de oameni, iar efectele au fost devastatoare. Norul de cenușă a acoperit aproape întreaga emisferă nordică și a împiedicat lumina soarelui să mai ajungă la suprafața Pământului. Zgomotul produs de explozie s-a propagat pe o distanță de 2.500 de kilometri, iar lava a fost aruncata pe o rază de 1.300 de kilometri. Viața în apropierea vulcanului Tambora a revenit la normal abia după aproape o sută de ani. În urma erupției a rămas un crater cu un diametru de 11 kilometri.

Muntele Tambora este situat pe insula Sumbawa din arhipelagul Sunda Inferioară. Acesta este un segment al „Arcului Sunda”, un șir de insule vulcanice care formează lanțul de sud al arhipelagului indonezian.Tambora formează propria peninsulă pe Sumbawa, cunoscută sub numele de Peninsula Sanggar. La nord de peninsulă se află Marea Flores, iar la sud este Golful Saleh, de 86 km lungime și 36 km lățime. La gura Golfului Saleh există un ostrov numit Moyo (indoneziană: Pulau Moyo). 

Utilizarea tehnicii de datare cu carbon radioactiv a stabilit datele a trei erupții ale vulcanului Tambora, înainte de erupția din 1815. Magnitudinea acestor erupții este necunoscută. Datele estimate sunt: anul 3910 î. Hr.± 200 ani, 3050 î. Hr. și 740 d. Hr. ± 150 de ani. Ele au fost toate erupții explozive care au avut loc prin gura vulcanică centrală și au avut caracteristici similare, cu excepția celei mai vechi erupții care nu a avut curgeri piroclastice. În 1812, Muntele Tambora a devenit extrem de activ, cu apogeul eruptiv în cazul catastrofal din aprilie 1815. Magnitudinea a fost de 7 pe scara Indexului Explozivității Vulcanice (VEI), cu un volum total al ejecțiilor tephra de 1,6 × 1011 metri cubi (160 kilometri cubi). A fost o explozie a gurii vulcanice centrale cu curgeri piroclastice și un colaps al calderei, cauzând valuri tsunami și pagube materiale pe arie extinsă. Acesta a avut un efect pe termen lung asupra climei globale. Această activitate a încetat la 15 iulie 1815. Următoarea activitate a fost înregistrată în august 1819, aceasta a constat într-o erupție mică (VEI = 2), cu flăcări și replici de cutremure mici, și a fost considerată ca făcând parte din erupția din 1815. În jurul anului 1880 ± 30 de ani, Tambora a intrat în erupție din nou, dar numai în interiorul calderei. Aceasta a creat debite mici de lavă și extrudări ale cupolelor de lavă. Această erupție (VEI = 2) a creat conul parazitar Doro Api Toi din interiorul calderei.

Catastrofa naturală istorică din 1815 a provocat „iarna vulcanică”. Din cauza lipsei razelor de soare, temperaturile au scăzut pe întreaga planetă cu câteva grade și au provocat crize alimentare grave. În multe comunități s-a instalat foametea, iar iarna s-a instalat în plină vară. Cercetătorii au explicat că atunci când un vulcan erupe, cenușa ajunge până la zonele cele mai înalte din atmosferă, iar de acolo se poate răspândi pe tot globul pământesc. Acești nori de cenușă blochează radiațiile solare și cauzează o răcire a climei care se poate prelungi până la doi ani de la eveniment. Totodată, erupțiile vulcanice emană și sulf, sub forma de gaz. Când acest gaz ajunge în stratosferă se transformă în particule de acid sulfuric care reflectă razele solare, contribuind la reducerea numărului celor care ating solul terestru.

Erupția din 1815 a vulcanului Tambora din Indonezia a eliminat o cantitate foarte mare de cenușă care s-a răspândit în atmosferă. Anul următor, 1816, este cunoscut ca „anul fără vară” - frig și zăpadă au fost semnalate în lunile iunie și iulie în zone din Statele Unite, Europa și China unde s-au înregistrat ninsori în lunile iunie și iulie. Scăderea bruscă a temperaturii a fost devastatoare pentru agricultură. Fenomenele de îngheț au distrus culturi întregi de cereale De asemenea, legumele și fructele nu au putut crește, iar multe animale au murit. Asta a dus la foamete în multe zone ale lumii. Din fericire, schimbarea dramatică a vremii nu a durat mult. Temperaturile au revenit la normal după doi ani, în 1817, iar natura a început să se refacă încet odată cu dispersarea particulelor ce împiedicau razele de soare să atingă solul.

Un astfel de dezastru natural se poate întâmpla oricând. În 2010, în Islanda a fost o erupție destul de însemnată care a perturbat grav traficul aerian din Europa. Viața de zi cu zi a oamenilor din apropierea vulcanului Eyjafjallajökull a fost afectată în mare măsură. O erupție vulcanică de dimensiunea celei din 1815 în timpurile noastre ar fi catastrofală. Asta, pentru că densitatea populației a crescut considerabil la nivel global în ultimele două secole, iar potențialele victime ar fi de ordinul multor zeci de milioane. În plus, în plină globalizare, comunicarea și transportul aerian ar fi date peste cap complet și, pe lângă foametea care s-ar instala din cauza vremii, milioane de oameni ar rămâne fără serviciu, consecințele fiind greu de imaginat.

În ciuda efectelor sale devastatoare, evenimentul este puțin cunoscut. De fapt, savanții au asociat scăderea temperaturii globale cu erupția vulcanică abia în 1914, când oamenii de știință aveau instrumentele necesare pentru a studia fenomenul. Muntele Tambora este încă activ. Minore cupole de lavă și curgeri au fost extrudate pe podeaua calderei în secolele al XIX-lea și al XX-lea. Ultima erupție a fost înregistrată în 1967. Cu toate acestea, ea a fost foarte mică și non-explozivă (VEI = 0).

Surse:

https://playtech.ro/2018/eruptie-muntele-tambora-catastrofa-temperaturi/

https://www.britannica.com/place/Mount-Tambora

https://www.smithsonianmag.com/history/blast-from-the-past-65102374/

https://www.wired.com/2009/04/dayintech-0410/

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/ce-s-a-intamplat-cu-natura-si-oamenii-in-1816-anul-in-care-nu-a-existat-vara-766371

https://www.history.com/this-day-in-history/volcanic-eruption-kills-80000