$$$

 In Memoriam: CONSTANTIN DRĂGHICI

Constantin Drăghici, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi interpreţi români ai anilor '60 - '70, s-a născut la București, la 9 ianuarie 1932, într-o familie de oameni simpli, şi s-a stins la 9 aprilie 2015.

A urmat liceul la Cluj-Napoca şi a făcut cursuri de canto cu profesoara Livia Pop.

În 1953 s-a angajat la Ansamblul „Doina” al Armatei, după care a intrat în corul Operei din Cluj, dovedind calităţi vocale deosebite şi un timbru original.

A fost remarcat de Ion Dacian şi astfel a ajuns la Teatrul de Operetă din București, în paralel finalizând şi studiile la Conservator.

Compozitorul Enrico Fanciotti i-a oferit spre interpretare melodia „Nu ești de vină tu”, care va deveni rapid şlagăr, iar Drăghici – vedetă peste noapte, o prezenţă constantă în cadrul emisiunilor lui Alexandru Bocăneț și Valeriu Lazarov.

Nicolae Kirculescu și Henry Mălineanu au fost cei care i-au scris noi partituri.

A participat la Festivalul Mondial al Tineretului de la Helsinki, unde a obținut medalia de bronz.

Apoi şi-a dat seama că îi place şi să compună, nu doar să cânte. Aşa se face că în 1967, a primit Premiul al III-lea, pentru melodia „N-ar trebui”, la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia.

Cel mai mare şlagăr al repertoriului său rămâne, totuşi, „A căzut o frunză în calea ta”.

Împreună cu echipa Teatrului „Constantin Tănase” a susţinut mai multe turnee în Germania, Italia, Franţa, Polonia şi Bulgaria, iar cu cea a Teatrului „Ion Vasilescu” – a mers în Israel.

Case de producţie renumite din Germania l-au solicitat pentru înregistrări şi a participat la inaugurarea canalului german de televiziune în culori.

A colaborat mult cu orchestra „Electrecord”, cu trupa lui Horia Moculescu.

După 1970, s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde a continuat activitatea muzicală. În 1982, în urma unui angajament la Town Hall, New York, i s-a oferit un contract pentru încă un an. A cântat în programe de night club, musicaluri. A fost singurul român care a cântat pe Broadway. În America a colaborat foarte mult cu Margareta Pâslaru.

În 1990 a revenit în ţară şi a susţinut un recital la Festivalul de la Mamaia, iar între 1992 – 1995, s-a stabilit în Germania.

A urmat o perioadă în care a compus tot mai mult, piesele scrise fiind tot mai apreciate şi mai des programate la posturile naţionale de radio şi TV.

A dat lecţii unor tineri interpreţi şi i-a sprijinit în carieră.

Dintre melodiile pe care le-a compus, amintim: „M-am regăsit” (versuri Al. Vlahuță); „Prima zăpadă” (versiune în limba engleză de Catinca Ralea) - interpret Aurelian Andreescu; „La jumătatea vieții”, „De nebun ce eram”, „Aş zbura spre infinit” şi altele.

Pe parcursul carierei de peste 50 de ani, Constantin Drăghici a lansat 9 discuri de autor și a fost prezent pe alte 38 de discuri colective.

Este unul din puținii artiști ale căror discuri au fost editate și în Israel, Polonia, Rusia, Germania.

Pe soţie – Olimpia, a cunoscut-o când el avea 41 de ani şi s-au căsătorit abia peste 10 ani.

Sursa: https://pearipadecant.blogspot.com/2021/04/in-memoriam-constantin-draghici.html

#ConstantinDrăghici - #InMemoriam - #InimaNeamului

$$$

 Doctor Jivago (1965) – filmul despre Rusia, născut departe de ea

Doctor Jivago (1965), regizat de David Lean, este adesea amintit pentru romantismul său copleșitor, desfășurat pe fundalul dramatic al Revoluției Ruse, însă povestea din spatele camerelor de filmat este la fel de spectaculoasă ca filmul însuși. Pentru că David Lean se afla pe lista neagră și nu avea voie să filmeze în Uniunea Sovietică, majoritatea peisajelor „rusești” au fost recreate în Spania. Ironia este că scenele pline de zăpadă, atât de esențiale pentru atmosfera filmului, au fost realizate într-una dintre cele mai călduroase ierni spaniole din acea perioadă.

Pentru a crea iluzia nesfârșitelor câmpuri înghețate, echipele de producție au folosit tone de pulbere de marmură și prelate albe din plastic. Celebrul palat de gheață, locul în care Yuri și Lara se regăsesc, a fost construit folosind ceară de albine aplicată pe pereți și ferestrele decorului, pentru a imita efectul de îngheț. Totul era o ingenioasă iluzie cinematografică, născută din improvizație și imaginație.

Distribuția a reprezentat un alt capitol fascinant. Omar Sharif, inițial luat în calcul pentru un rol secundar, l-a convins pe Lean că poate întruchipa complexul conflict interior al lui Yuri Jivago. Pentru a-i îndulci trăsăturile natural închise și a le apropia de un aspect slav, Sharif a trecut prin numeroase transformări cosmetice: linia părului i-a fost modificată, pielea deschisă la culoare, iar ochii remodelați zilnic cu ajutorul machiajului. Julie Christie, aleasă pentru rolul Larei, a adus personajului o combinație rară de fragilitate și forță, iar chimia dintre ea și Sharif a conferit poveștii de dragoste o intensitate memorabilă.

Deși criticii au fost inițial împărțiți, unii considerând filmul prea sentimental, Doctor Jivago a devenit rapid un fenomen mondial. Coloana sonoră compusă de Maurice Jarre, în special celebrul „Tema Larei”, s-a transformat într-un simbol cultural, reluat și reinterpretat la nesfârșit. La finalul rulării sale, filmul ajunsese unul dintre cele mai profitabile ale vremii, demonstrând că, chiar și în mijlocul marilor turbulențe politice, o poveste intimă despre iubire și supraviețuire poate cuceri inimile unei lumi întregi.

#DoctorJivago #CinemaClasic #IstoriaFilmului #DavidLean #PoveștiDinCulise #FilmLegendă

Cât din emoția unui film vine din povestea spusă pe ecran și cât din sacrificiile și iluziile create în spatele camerei?

     Asmarandi Alexandra

$$$

 De ce revine mereu cifra 7 în istoria, credințele și structura lumii

Numărul 7 apare obsesiv în istoria omenirii, în natură, în credințe, în știință și în mitologie, ca și cum ar fi un fir invizibil care leagă civilizațiile, timpurile și cunoașterea.

Există cele 7 minuni ale lumii antice: Marea Piramidă de la Giza, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeiței Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos și Farul din Alexandria.

Au fost definite și 7 minuni ale Evului Mediu: Colosseum-ul din Roma, Catacombele din Alexandria, Marele Zid Chinezesc, Stonehenge, Turnul din Pisa, Turnul de Porțelan din Nanjing și Moscheea de la Hagia.

Există și 7 minuni naturale ale lumii: Muntele Everest, Cascada Victoria, Marele Canion, Marele Recif de Corali, Aurora Boreală, Vulcanul Paricutin și Portul Rio de Janeiro.

Lumea este împărțită în 7 continente: Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Antarctica și Australia (sau Oceania).

Curcubeul are 7 culori: roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet.

Cerul este împărțit în 7 straturi: troposfera, stratosfera, mezosfera, termosfera, ionosfera, exosfera și atmosfera superioară.

Există 7 păcate capitale: lăcomia, desfrâul, avariția, invidia, mânia, lenea și trufia, dar și 7 virtuți care li se opun: smerenia, dărnicia, bunătatea, răbdarea, modestia, abstinența și sârguința.

În Biblie sunt descrise 7 zile ale creației, iar constelația

 Pleiadelor, formată dintr-un grup de 7 stele, este singura recunoscută în toate culturile cunoscute ale lumii, actuale sau dispărute, de cel puțin 40.000 de ani. În mitologia greacă, Pleiadele erau șase surori și mama lor, fugărite de Orion până când Zeus le-a transformat în stele. Aborigenii le numesc Wurunna, amerindienii vorbesc despre „Constelația celor șapte fecioare”, iar ele apar și în mitologiile aztecilor, incașilor, polinezienilor, chinezilor, hindușilor, africanilor și egiptenilor.

Cobra de la Angkor Wat are 7 capete, copacul cosmic al șamanilor are 7 ramuri, iar cerurile sunt împărțite în 7 sfere sau trepte.

Săptămâna are 7 zile, denumite după cei 7 zei romani, care au dat numele celor 7 planete cunoscute în Antichitate.

Numărul 7 este considerat norocos în multe culturi. În Japonia există Cei șapte zei ai norocului (Shichifukujin). În cultura chineză, a șaptea zi după prima lună plină este Ziua Omului, considerată ziua tuturor ființelor umane.

Se spune că dacă visezi cifra 7, îți vei întâlni sufletul pereche.

În tradiția hindusă vedică, omul are 7 chakre, iar în India, vaca – animal sacru – are 21 de nume, de trei ori cifra 7.

Bushido, codul samurailor, cuprinde 7 virtuți, iar în legendele budiste se spune că Buddha a făcut 7 pași imediat după naștere.

Consiliul suprem al babilonienilor era format din 7 zei, fiecare legat de un astru. În folclorul irlandez, al șaptelea fiu al celui de-al șaptelea fiu are puteri magice, iar în folclorul iranian, pisica are 7 vieți.

Potrivit mai multor credințe, există 7 trepte ale Raiului, păzite de 7 arhangheli, iar la nunțile evreiești se rostesc 7 zile de binecuvântări (Sheva Brachot). Evreii vechi recunoșteau 7 nume sacre ale lui Dumnezeu: El, Elohim, Adonai, YHWH, Ehyeh-Asher-Ehyer, Shaddai și Zebaot.

Templul lui Solomon avea 7 trepte, iar Roma a fost construită pe 7 coline și condusă inițial de 7 regi.

În știință, numărul 7 apare constant: există 7 perioade în tabelul lui Mendeleev, 7 note muzicale, 7 compuși principali ai celulei vii, iar pH-ul 7 este neutru. Dezvoltarea umană are 7 stadii, capul intră de 7 ori în înălțimea corpului, ochiul este a 7-a parte din lățimea capului, membrele superioare au 7 articulații, iar somnul optim este de 7 ore pe noapte.

În tradiția hipocratică, 7 guvernează bolile corpului uman. Gărgărițele au 7 buline, iar majoritatea mamiferelor au 7 oase la nivelul gâtului.

Concluzie

Poate că numărul 7 nu este doar o coincidență matematică sau un artificiu cultural repetat la nesfârșit, ci un limbaj tainic prin care oamenii, din toate timpurile și din toate colțurile lumii, au încercat să ordoneze haosul, să dea sens existenței și să lege cerul de pământ. Fie că apare în credință, în natură, în știință sau în mit, 7 pare să marcheze praguri, echilibre și începuturi noi, ca o amintire subtilă că universul are o ordine mai profundă decât cea pe care o vedem la prima privire. Iar faptul că atât de multe civilizații, fără să se fi cunoscut între ele, au ajuns la aceeași cifră spune, poate, mai mult despre noi și despre structura lumii decât suntem pregătiți să admitem.

#7 #Numarul7 #SimboluriUniversale #MistereleLumii #Credinta #Stiinta #Mitologie #Armonie #OrdineaUniversului

      Asmarandi Alexandra

$$$

 Să ascultăm sfaturile unei mari actrițe și să le punem în aplicare...

 

Atâta vreme cât aveţi o locuinţă și suficienți bani pentru hrană, îmbrăcăminte și utilități, staţi foarte bine. Ar trebui să fiți fericiţi.

Când o să ne oprim să mai facem bani? Cât înseamnă destul? O sută de mii? Un milion? 

Zece milioane?

De pe zecile de hectare de teren pe care le posedaţi mâncaţi câteva legume și o jumătate de pâine pe zi; din cele trei case pe care le-ați construit, n-aveţi practic nevoie decât de câțiva metri pătraţi: un dormitor, o cameră de zi, o baie și o bucătărie. 

Fiecare familie are problemele ei, indiferent de statutul social. Nu vă mai comparați cu alţii în ceea ce priveşte potența financiară.

Renunțați la competiția cine are mai multe posesiuni sau ai cui copii sunt mai dotaţi... material și se plimbă mai mult prin baruri sau prin străinătate. Mai degrabă puneţi în balanță cine are mai mult timp liber, cine este mai fericit, mai sănătos și mai longeviv.

Nu vă frământați în legătură cu lucrurile pe care nu le puteți schimba. Nu ajută la nimic, iar o stare psihică proastă vă poate îmbolnăvi. 

Creaţi-vă o stare permanentă de bine și identificați ce vă face fericiţi.

Atât timp cât sunteţi sănătoşi și bine dispuşi, vă veţi face planuri și veţi aștepta cu nerăbdare ziua următoare.

O zi din viaţă fără un moment de bucurie este o zi pierdută. O zi care aduce un moment de bucurie este o zi câștigată. Un suflet optimist vindecă boala mai repede. Iar un suflet fericit nici nu are ce vindeca, pentru că nu cunoaște boala.

Păstrați-vă o stare de spirit pozitivă, faceți mișcare în fiecare zi, întotdeauna afară, la soare, mâncați multe alimente care conțin vitamine și minerale, și veți avea toate șansele să mai trăiți 30-40 de ani în deplină sănătate și vigoare.

Bucurați-vă de ceea ce aveți și de tot ce vă înconjoară! 

Și nu uitați de prieteni! Ei sunt una din bogățiile vieții. Faceți-vă prieteni trainici, respectând câteva reguli simple: 

- ascultați-i fără să-i întrerupeți;

- vorbiți-le fără să le reproșați ceva; 

- faceți-le daruri fără să le pretindeți ceva în schimb; 

- răspundeți-le fără să-i contraziceți;

- iertați-i fără să-i pedepsiți; promiteți-le fără să uitați.

Așa, nu veți fi niciodată singuri.

Vă doresc o viață lungă și împlinită!🦋

~Jane Fonda ~

$$$

 „La fund suntem toți egali. La cap e diferența!” – Nicolae Iorga.

Nicolae Iorga a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai mari istorici români și o personalitate intelectuală care a lăsat o amprentă de neșters asupra întregii Europe. Născut în anul 1871, la Botoșani, el a reprezentat tipul rar al spiritului enciclopedic, reușind să exceleze în multiple domenii: istoric și critic literar, profesor universitar și academician, publicist și om politic.

Ceea ce impresionează cel mai mult la Iorga este capacitatea sa de muncă, adesea descrisă ca fiind dincolo de limitele umane. Opera sa cuprinde peste 1.000 de volume și zeci de mii de articole. Nu s-a limitat doar la istoria națională. A abordat subiecte vaste precum Bizanțul, istoria medievală universală și relațiile complexe dintre popoarele europene. Pentru el, istoria nu era doar o înșiruire de date, ci o modalitate de a construi o conștiință culturală și de a sublinia identitatea românească într-o Europă aflată în plină transformare.

Ca profesor, prelegerile sale erau adevărate evenimente intelectuale, căutate nu doar în țară, ci și în marile centre universitare de pe continent. Viziunea sa internațională s-a concretizat prin fondarea Institutului de Studii Sud-Est Europene, devenind o voce respectată la nivel mondial. Deși independența sa de gândire și spiritul critic au stârnit deseori controverse, integritatea sa intelectuală a rămas neclintită.

Moștenirea lui Nicolae Iorga nu constă doar în mii de pagini scrise, ci într-un exemplu de devotament total față de cultură și educație. El ne-a învățat că istoria este oglinda în care trebuie să ne privim pentru a ne înțelege prezentul și pentru a ne asigura continuitatea.

      Știai asta?

$$$

 S-a întâmplat în 9 ianuarie…

– 1438: Reprimarea sângeroasă a răscoalei de la Bobâlna (începută în mai 1437). 

– 1774: A murit arhitectul şi urbanistul francez Jacques François Blondel, personalitate a arhitecturii din perioada lui Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea (n. 1705)

– 1780: A murit (probabil otrăvit) Chesarie de Râmnic, cărturar, tipograf şi traducător; provenind dintr-o familie de origine arabă din Alep, se va călugări la Bucureşti şi va ajunge episcop de Râmnic (1773); filosof al istoriei, primul iluminist din Ţara Românească (n. ~1735, la Bucureşti)

– 1792: Semnarea Tratatului de la Iaşi, între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman, confirmând creşterea puterii ruseşti în zona Mării Negre. Tratatul a fost semnat la 9 ianuarie 1792 de marele vizir Iusuf Paşa şi prinţul Bezborodko, care i-a succedat prinţului Potemkin la conducerea delegaţiei ruseşti, după moartea acestuia. Tratatul a recunoscut anexarea Hanatului Crimeei de către Imperiul Rus, şi a transferat Yedisanul acestei ţări, făcând din Nistru frontiera ruso-turcă în Europa. Frontiera asiatică pe râul Kuban a rămas neschimbată

– 1822: S-a născut Carol Benesch (n. Jägerndorf, Imperiul Austriac, azi Krnov, Cehia - d. 30 octombrie 1896, București), arhitect silezian de orientare istoristă și eclectică stabilit în Regatul României. A fost tatăl lui Oscar Beneș (1866-1925), arhitect șef al orașului Bârlad.

– 1844: Apărea săptămânal (până la 29 octombrie acelaşi an), la Iaşi, periodicul „Propăşirea” sau „Foaie ştiinţifică şi literară” (titlu impus de cenzură), periodic ce continuă programul „Daciei literare” (1840). „Propăşirea” este prima revistă literară cu caracter enciclopedic din Moldova (9/21)

– 1885, 9/21: S-a născut Gheorghe Demetrescu, astronom şi seismolog; în 1935 a creat, la Observatorul Astronomic din Bucureşti, o secţie de seismologie; din iniţiativa sa a fost înfiinţată în România o reţea de staţii seismologice (la Focşani, Bacău, Câmpulung Moldovenesc, Iaşi, Vrâncioaia); membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1969). 

– 1888: Era promulgată Legea pentru înfiinţarea unui serviciu de navigaţie fluvială şi maritimă în România

– 1914: S-a născut Ion Dumitrescu, istoric literar, editor şi autor de manuale şcolare; şi-a dedicat întreaga viaţă cercetării creaţiei eminesciene (m. 1977)

– 1914: S-a născut Lucien Bodard, publicist şi scriitor francez; ca reporter al ziarului „France Soir” (1948-1975), a fost corespondent de război în Indochina în toată această perioadă (m. 1998)

– 1922: S-a născut Har Gobind Khorana, biochimist american de origine indiană; a realizat sinteza polinucleatidelor şi a abordat studiul codului genetic; a reuşit să producă în laborator prima genă artificială; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1968, împreună cu americanii Marshall W. Nirenberg şi Robert W. Holley (m. 2011)

– 1922: S-a născut compozitorul Ştefan Mangoianu (m. 1979)

– 1928: S-a născut Vasile Drăguţ, istoric şi critic de artă, personalitate de seamă a culturii româneşti; lucrări asupra artei româneşti medievale şi a celei moderne (m. 1987)

–1931:S-a născut Ion Cojar, regizor de teatru şi profesor; fondatorul şcolii româneşti de metodă în arta actorului (m. 2009)

– 1934: S-a născut Mircea Tomuş, critic şi istoric literar

–1924: S-a născut regizorul georgian de film Sergei Parajanov (Sarkis Paradjanian) (m. 1990)

– 1936: A murit actorul american de film John Gilbert (numele real: John Cecil Pringle); un june-prim romantic din perioada filmului mut, a cărui carieră este curmată brusc de apariţia sonorului; rămâne în istoria cinematografului ca unul dintre partenerii Gretei Garbo, în viaţă şi pe ecran (n. 1899). 

– 1941: S-a născut cântăreaţa americană de muzică folk Joan Baez

– 1944: S-a născut chitarisul, compozitorul şi producătorul britanic Jimmy (James Patrick) Page, fondator al grupului rock „Led Zeppelin”

–1945: Se semna, la Bucureşti, protocolul privind aranjamentul complementar între România şi Bulgaria pentru schimburile comerciale şi de plăţi, prima convenţie comercială încheiată de ţara noastră după 23 august 1944

– 1947: S-a născut Ioana Ieronim (pseudonimul Ioanei Brânduş), poetă şi traducătoare (din literaturile daneză şi olandeză)

– 1954: Inaugurarea clădirii Teatrului de Operă şi Balet din Bucureşti (astăzi, Opera Naţională); arhitect – Octav Doicescu

– 1955: S-a născut poetul şi publicistul Ion Mureşan

– 1956: S-a născut dirijorul şi pianistul Iosif Ion Prunner

–1959: S-a născut Cristi (Cristian Alexandru) Minculescu, solist vocal şi compozitor de muzică rock, cunoscut pentru activitatea sa de peste 30 de ani ca vocalist al trupei „Iris”

– 1961: A murit (în închisoarea de la Dej) Radu Cioculescu, cronicar muzical, eseist şi traducător; fratele criticului şi istoricului literar Şerban Cioculescu (n. 1901)

– 1968: S-a născut studenta americană Kimberly Bergalis, prima persoană care a contractat sindromul imunodeficitar dobândit (SIDA) de la un lucrător din domeniul sănătăţii (dentistul ei) (m. 1991)

– 1972: A murit medicul Ilie Ardelean; sub conducerea sa a fost publicat primul manual unic de igienă generală şi comunală din România; este considerat întemeietorul igienei experimentale din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din (n. 1906, la Gyula, Ungaria) 

– 1973: S-a născut cântăreţul jamaican de muzică reggae şi dance Sean Paul (Sean Paul Ryan Francis Henriques)

– 1979:Întreprinderea mecanică din Câmpulung (întreprindere care şi-a desfăşurat activitatea între anii 1953 şi 2003) a produs primele loturi de autoturisme de teren ARO dotate cu motoare Diesel (60 CP)

– 1979: A murit Pier Luigi Nervi, inginer şi arhitect italian; adept al unei arhitecturi funcţionale (Palatul Expoziţiilor şi cel al Muncii din Torino, sala audienţelor de la Vatican, Australia Square din Sydney, catedrala din San Francisco) (n. 1921)

– 1980: A murit Petru Caraman, folclorist şi filolog; autor a numeroase lucrări, studii şi articole, a abordat din perspectivă comparată aspecte ale culturii noastre populare, locul central ocupându-l balada şi colindul; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1898). 

– 1991: A murit Mircea Ciobanu, pictor, sculptor, scriitor, grafician, arhitect, sticlar şi jurnalist (n. 1950)

– 1992: A murit organistul Iosif Gerstenengst (n. 1920) 

– 1993: A murit Anton Crihan, fost deputat în Sfatul Ţării din Basarabia, militant pentru unire, membru al Guvernului României şi deputat în mai multe legislaturi în Parlamentul României în perioada interbelică; fost militant de frunte al mişcării ţărăniste, stabilit în SUA (n. 1893, la Sângereni, azi în R. Moldova)

– 1998: A murit atleta Lia Manoliu; campioană olimpică la aruncarea discului: aur la México City (1968), bronz la Roma (1960) şi Tokyo (1964); preşedintele Comitetului Olimpic Român între anii 1992 şi 1998; Complexul sportiv naţional din Bucureşti îi poartă astăzi numele (n. 1932)

– 2005: A murit Koji Hashimoto, regizor de film japonez (n. 1936)

– 2006: Un elicopter aparţinând SMURD s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Iaşi. Patru persoane (pilotul, copilotul, un medic şi un asistent medical) şi-au pierdut viaţa. Elicopterul, care făcea un zbor de rutină, a căzut în apropiere de Unitatea militară de la Holboca

– 2011: A murit profesorul Raul Volcinschi, o legendă a luptei împotriva comunismului, cel care, în 1983, a pus la cale un atentat pentru asasinarea lui Nicolae Ceauşescu (n. 1923)

– 2011: A murit regizorul, producătorul, actorul şi scenaristul britanic de film Peter Yates (n. 1929)

– 2013: A murit economistul american James M. Buchanan, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1986, pentru contribuţiile sale la dezvoltarea teoriei contractuale şi constituţionale fondate pe studiul procesului de pregătire şi luare a deciziilor politice şi economice (n. 1919)

$$$

 În februarie 1986, un autobuz de linie București-Pitești cu 42 de pasageri a fost îngropat complet sub o avalanșă pe DN7, în zona Vâlcan, și cei din interior au supraviețuit 26 de ore respirând aerul din buzunarele de spațiu create între banchete, în timp ce echipele de salvare săpau manual prin 4 metri de zăpadă compactată pentru a-i ajunge.

Autobuzul Romtrans plecase din București la ora 6 dimineața, pe 15 februarie. Era un autobuz obișnuit de călători, DAC 117, producție românească, 50 de locuri, vechi de 8 ani. Șoferul era Gheorghe Dinu, 51 de ani, cu 20 de ani experiență pe ruta București-Pitești. Cunoștea fiecare curbă, fiecare pantă periculoasă a DN7.

Dar niciodată nu văzuse zăpadă atâta. În ultimele 3 zile ninsese continuu. DN7 era deschis, dar cu dificultate. Plugurile trecuseră de cu o zi înainte. Dar în timpul nopții, viscolul aruncase zăpadă din nou pe șosea.

La bord erau 42 de pasageri. Muncitori care mergeau la întreprinderi în Pitești. Studenți care se întorceau de la vacanță. Pensionari care vizitau familii. Oameni obișnuiți, într-o călătorie obișnuită, de 2-3 ore pe DN7.

Totul părea normal până au ajuns în zona Vâlcan, la kilometrul 87. Acolo, DN7 trece prin zone montane, cu pante abrupte deasupra șoselei. Iarna, aceste pante sunt periculoase - riscul de avalanșă este constant.

La ora 9:47, în timp ce autobuzul urca o pantă ușoară, Gheorghe a auzit un zgomot ciudat. Un huruit surd, undeva deasupra. A privit în oglinzi lateral. A văzut ceva ce i-a înghetat sângele: un val alb coborând de pe muntele de deasupra, direct spre șosea.

Nu a avut timp să reacționeze. Avalanșa a lovit autobuzul din lateral stâng cu forța unui tren de marfă. Impactul a împins autobuzul 5 metri în lateral, rotindu-l 90 de grade. Apoi zăpada a continuat să cadă, tone peste tone, îngropând complet vehiculul.

În interior, pasagerii au fost aruncați unii peste alții. Geamurile din stânga s-au spart instantaneu. Zăpada a intrat violent înăuntru, umplând jumătate din autobuz în câteva secunde. Strigăte, țipete, haos total.

Apoi, în 10-15 secunde, totul s-a oprit. Avalanșa se terminase. Autobuzul era îngropat complet sub zăpadă. În interior, întuneric aproape total. Doar câteva fascicule slabe de lumină filtrau prin zăpada care acoperea geamurile din dreapta.

Gheorghe, șoferul, era conștient, dar blocat la volan. Tableul de bord se strâmbase din impact. Piciorul stâng era prins. A încercat să se miște. Durere acută - probabil fractură. Dar era viu.

În spatele lui, vocile pasagerilor începeau să se audă. "E cineva rănit?" "Nu pot respira!" "Scoateți-mă de aici!" "Copilul meu! Unde e copilul meu?" Panică pură în primele minute.

Ana Popescu, profesoară de 38 de ani, care stătea spre mijlocul autobuzului, a fost prima care și-a recăpătat calmul. A strigat tare: "Toată lumea, opriți-vă! Tăcere! Trebuie să rămânem calmi!" Vocea ei autoritară, obișnuită să domine clase de 30 de copii, a funcționat. Zgomotul a scăzut.

"Suntem îngropați sub zăpadă", a continuat ea. "Trebuie să economisim aerul. Nu vorbim decât dacă este necesar. Nu ne panicăm. Ajutorul va veni."

Dar în interior, toată lumea se gândea la același lucru: cât aer avem? Autobuzul era aproape complet acoperit de zăpadă. Ventilația era blocată. Aerul din interior era tot ce aveau.

Gheorghe a încercat să pornească motorul. Poate motor în funcțiune va genera căldură. Dar motorul era mort. Impactul îl oprise complet. Bateria era probabil distrusă. Nu aveau nici căldură, nici lumină, nici puterea de a claxona pentru ajutor.

În partea din spate a autobuzului, situația era mai gravă. Acolo, zăpada intrase prin geamurile sparte. Cinci pasageri erau parțial îngropați în zăpadă. Maria Ionescu, 42 de ani, era acoperită de zăpadă până la piept. Nu se putea mișca. Frigul o cuprindea rapid.

Alți pasageri au început să sape manual, cu mâinile goale, scoțând zăpadă și aruncând-o în spațiile libere. Au reușit să o dezgroape pe Maria după 20 de minute de muncă. Dar acum zăpada ocupă și mai mult din spațiul interior. Aerul disponibil scădea.

După prima oră, realitatea situației devenise clară. Erau blocați complet. Zăpada deasupra lor era probabil de metri. Nimeni din exterior nu îi putea vedea. Autobuzul era complet îngropat. Singura lor șansă era că cineva să observe că autobuzul nu a ajuns la Pitești și să trimită echipe de căutare.

Dar cât va dura asta? Și dacă vin, cum vor ști exact unde să caute? DN7 are zeci de kilometri de zone periculoase. Pot căuta zile întregi.

Temperatura în autobuz a început să scadă rapid. Fără motor, fără căldură, în atmosfera îngropată în zăpadă, frigul se instala rapid. După două ore, temperatura interioară era deja sub zero. Oamenii începeau să tremure.

Un bărbat, Ion Marin, 55 de ani, mecanic, a avut o idee. "Trebuie să ne înghesuim. Să folosim căldura corpurilor." Au început să se organizeze. Toți s-au mutat spre mijlocul autobuzului, unde spațiul era mai curat de zăpadă. S-au așezat unii lângă alții, unii practic în brațele altora.

Copiii au fost puși în mijloc. Bătrânii înveliți cu toate hainele disponibile pe care oamenii le scoteau din bagaje. Tinerii, mai rezistenți la frig, la margini. Căldura corpurilor crea un microclimat suportabil în mijlocul autobuzului.

Dar aerul era problema critică. După 3 ore, unii pasageri începeau să simtă amețeală, greață. Semnele inconfundabile ale intoxicării cu CO2. Respirau toți în același spațiu închis, consumând oxigen, producând dioxid de carbon.

Gheorghe a luat o decizie. "Trebuie să facem ventilație". Cu ajutorul a trei bărbați, au început să spargă geamul din dreapta-față, care era acoperit de zăpadă, dar nu complet blocat. Au spart sticla cu un ciocan de urgență. Apoi au început să sape în zăpada de pe partea dreaptă a autobuzului.

Au săpat un tunel mic, de 30 cm diametru, încercând să ajungă la suprafață. După o oră de săpat cu mâinile goale, în frig, au reușit. Tunelul ajungea la suprafață. Aer proaspăt a început să intre. Toată lumea a simțit diferența imediat.

Dar tunelul era fragil. Zăpada putea să cadă și să îl blocheze oricând. Au trebuit să îl întărească continuu, să îl mențină deschis. Doi bărbați lucrau în schimburi, asigurându-se că tunelul rămâne funcțional.

Noaptea a fost coșmar. Temperatura exterioară a scăzut la minus 20 de grade. Prin tunelul de ventilație, aerul rece intra direct în autobuz. Acum aveau aer, dar și frig brutal. Oamenii tremurau necontrolat, înveliți unii în alții.

Un copil de 6 ani, Andrei, fiul Mariei Ionescu, a început să plângă continuu de frig și frică. Mama încerca să îl calmeze, dar era ea însăși în hipotermie ușoară. Profesoara Ana l-a luat în brațe și l-a ținut la piept, împărtășind căldura corpului. Copilul în final a adormit, epuizat.

Dimineața, după 15 ore de la avalanșă, cineva a auzit un zgomot în depărtare. Un motor. Sperau că este o mașină pe șosea, dar nu. Era sunetul unui elicopter. Armata începuse căutările.

Toți au strigat simultan. "Ajutor! Aici! Suntem aici!" Dar vocea lor nu putea pătrunde prin metri de zăpadă. Elicopterul a trecut pe deasupra lor, nedetectându-i. Și-a continuat căutarea mai departe.

Disperare totală. Fuseseră atât de aproape. Dar cum să semnalizeze? Ion, mecanicul, a avut o idee. Au luat o pânză roșie din bagajul cuiva. Au împins-o prin tunelul de ventilație până la suprafață. Sperau că roșul pe alb va fi vizibil din elicopter.

Două ore mai târziu, elicopterul s-a întors. De data asta a coborât aproape de suprafața zăpezii, zburând încet. A văzut pânza roșie. A început să orbiteze deasupra locului.

În autobuz, oamenii au început să plângă de ușurare. Au fost găsiți. Salvarea vine.

Dar salvarea era complicată. Elicopterul nu putea ateriza pe zăpada instabilă. Nici nu putea să scoată oamenii - erau îngropați sub 4 metri de zăpadă. Era nevoie de echipe terestre să sape manual până la autobuz.

Echipele de salvamontișți au sosit în două ore. Zece bărbați cu lopezi și echipament. Au început să sape furious. Dar zăpada de avalanșă este compactată, dură ca betonul. Progresau încet, foarte încet.

Săpau de sus în jos, creând un șanț larg spre locul unde estima că se află autobuzul. După 6 ore de săpat continuu, au atins acoperișul vehiculului. Au tăiat tabla acoperișului cu foarfecele hidraulice. Au creat o deschidere.

Primul salvator care s-a lăsat înăuntru a fost șocat. Peste 40 de oameni înghesuiți în mijlocul autobuzului, înveliți unii în alții, tremurând, cu fețe albe de frig, dar vii. Toți vii.

Evacuarea a durat încă 4 ore. Fiecare pasager trebuia scos prin deschiderea din acoperiș, ridicat cu vinciul, dus la ambulanță. Procesul era lent, dar sigur.

Ultimul evacuat a fost șoferul Gheorghe. Piciorul rupt, blocat la volan timp de 26 de ore. Când a fost ridicat afară și a văzut cerul deschis, a plâns ca un copil.

Bilanțul final: 42 de oameni salvați. Șapte cu hipotermie severă, transportați la spital. Nouăsprezece cu hipotermie moderată. Unul cu fractură (șoferul). Dar toți au supraviețuit.

Astăzi, când DN7 are sisteme de monitorizare a avalanșelor, echipe de intervenție rapidă, helicoptere cu echipament termic care pot detecta oameni sub zăpadă, este aproape imposibil să înțelegi că în februarie 1986, un autobuz întreg a fost îngropat complet sub o avalanșă, iar cei 42 de pasageri au supraviețuit 26 de ore respirând prin tuneluri săpate cu mâinile goale, încălzindu-se unii pe alții, așteptând salvatori care săpau manual prin 4 metri de zăpadă compactată.

Pentru că în februarie 1986, când avalanșa a lovit autobuzul pe DN7 și l-a îngropat în câteva secunde, 42 de oameni au demonstrat că supraviețuirea nu depinde de tehnologie sau echipament, ci de luciditate, organizare și refuzul de a ceda panicii chiar și când ești îngropat viu sub tone de zăpadă.