,$__

 ...🪹🐝"RUGĂCIUNEA SFÂNTULUI ARHANGHEL MIHAIL, CEL CU SABIA DE FOC, SPUSĂ DE O FEMEIE CREDINCIOASĂ LA ÎNDEMNUL PARINTELUI ARSENIE BOCA".🪹🦋🐝

...🪹"Îmi amintesc că în cadrul unei predici despre rugaciune, la un moment dat părintele Arsenie Boca a zis:

"-Cine știe rugăciunea Sfântului Arhanghel Mihail să o spună, că e foarte folositoare".

 Și s-a uitat fix la o femeie. Erau multe mame, dar privirea îi era atintită asupra uneia dintre ele: 

-"Tu, lele Ano! Să te rogi cum te-ai mai rugat la Sfantul Arhanghel Mihail !!!"

Toata lumea s-a mirat cum de știa Parintele de rugaciunea ei. La sfarsitul slujbei, femeile care erau cu ea i-au zis:

- "Ce rugaciune știi, lele Ano? Ca Parintele tot la dumneata s-a uitat".

Atunci lelea Ana, le-a spus urmatoarea rugaciune:

..."Doamne, Dumnezeule, mare Împarat si fără de început, trimite, Doamne, pe Mihail, Arhanghelul Tău în ajutorul meu, ca sa ma apere de vrajmasii cei vazuti si nevazuti.

O, Mihaile, mare Arhanghele, întâi stătător și voievod al puterilor ceresti, fii mie ajutor în toate: în boale, în strâmbătăți, în mâhnire, în pustiu, pe cale, pe apă, în călătorie, căsătorie, serviciu, școală, și mă izbăvește de toată înșelăciune cea diavolească. 

Iar când mă vei auzi pe mine, robul tau, rugându-mă ție și chemând numele tău, grabeste spre ajutorul meu și auzi rugaciunea mea.

Asa, mare Arhanghele Mihaelile, biruieste pe toti care se împotrivesc mie, mă apară si mă acoperă de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci si cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil si Egudiil si ale tuturor puterilor ceresti, totdeauna, acum si pururea și în vecii vecilor. 

Amin".

$¢$

 Taina postului și lucrarea lui mântuitoare

(Sfântul Cuvios Sofian de la Antim)

Postul nu este lăsat ca să omoare omul. Unii nu postesc deloc, alții postesc o săptămână sau câteva zile, iar alții o săptămână la început și o săptămână la sfârșit. Fiecare își va lua plata după ostenelile sale.

Dar cei care postesc adeseori se mai și încurcă în înțelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea — și e foarte bine. Pentru că postul și ajunarea dau bun prilej organelor noastre cele dinlăuntru să se repare — această „uzină” care suntem noi înșine și care merge așa, ca un automat. De pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie. Și când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune „mersi”, pentru că se reface cu adevărat.

Așadar, cine ține post cu regularitate își face el însuși foarte mult bine. Este la câte unii această panică: „Dacă nu mănânc, mor, amețesc!” Nu-i adevărat. Postul armonizează și înviorează tot lăuntrul nostru.

Postul creștin, supravegheat și ținut cu înțelepciune, este recomandat de Sfinții Părinți, iar unii dintre ei aveau studii de medicină înaltă și urmăreau să ne facă nouă bine, nu să ne chinuiască. Așa că toate au fost rânduite cu foarte multă luciditate și pricepere.

Postul trebuie să fie luminat, consimțit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ținut de frică, pentru că atunci stomacul resimte postul ca o mare suferință, iar mintea culege numai mătrăgună și numai răutăți. Dumnezeu nu vrea un astfel de post.

Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci când postește această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu așa! Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios: să postească și trupul, dar să postească și sufletul — și atunci e postul cu adevărat binefăcător.

Să se bucure și cele dinlăuntru și să nu se revolte gura și limba că le-am pus la post.

---

Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, nu știa cum să se chinuie mai mult, ca să-și stăpânească patimile. Mânca numai pâine, apă și fructe — nu numai în post, ci tot timpul — și slăbise foarte rău.

Sfântul Pavel, care știa suferința lui, îi scrie să bea și puțin vin, nu numai apă, din pricina deselor sale slăbiri. Desigur, Sfântul Pavel îi scria puține cuvinte, însă Timotei înțelegea foarte mult din ele.

Sunt în biblioteci cărți mari, volume groase, cu foarte multe pagini, și pe măsură ce le parcurgi, te atrag întorsăturile de fraze, cuvintele frumoase, dar când strângi în mână, vezi cum curge tot — nu rămâi cu nimic.

Adică ai foarte puțin folos din această literatură profană. Sfânta Scriptură însă este înțelepciunea cea mai înaltă, și deseori, un singur loc, un singur cuvânt din Biblie ne poate lumina pe deplin.

Sunt mari sfinți care au urmat un singur cuvânt din Biblie: „Vinde tot ce ai și urmează-Mi Mie.” Sfântul Antonie cel Mare, de pildă, sau Sfânta Paraschiva. Le-a rămas în minte și în inimă un text sau o frântură de text din Sfânta Scriptură, și acest text a ars în inima lor, ca un jăratec, toată viața — și pe acesta l-au urmat și s-au mântuit.

---

În epistola sa către Timotei, Sfântul Pavel scrie cuvinte de o gingășie rară. Ce poate fi mai drăgăstos decât faptul că Sfântul Pavel, care era așa de prins cu atâtea treburi, se îngrijește de sănătatea ucenicului său?

Și îi scrie cu multă delicatețe și curăție lăuntrică. Timotei era bolnăvicios din firea sa și își stricase stomacul, și Sfântul Pavel îi scrie:

„Nu bea numai apă...” — asta înseamnă că până atunci bause cu adevărat numai apă.

Altădată spune: „Eu am trimis la voi pe Timotei, iubitul și credinciosul meu fiu” — aceste cuvinte arată vredniciile lui Timotei.

Și Timotei n-ar fi fost așa vrednic, dacă ar fi fost robit de trup; dar el, tânăr cum era, întipărea în sine toate faptele bune pe care le făcea Sfântul Pavel.

Desi era foarte tânăr, purta același jug cu Sfântul Pavel: „Nimeni să nu-l disprețuiască pe Timotei, căci el urmează Legea Domnului, ca și mine; și ca un tată cu fiul său, așa împreună cu mine a slujit el”, spune Sfântul Pavel.

---

Timotei însă continua să postească înainte, cu toată asprimea. Și nu făcea ca aceia care, după ce postesc, încep să zică:

„Ce să mai postesc de-acum? Mi-am omorât trupul și l-am biruit pe diavolul. De-acum de ce să mai postesc?”

Timotei nu zicea așa, ci cu cât erau mai mari meritele sale, cu atât mai mult se nevoia. Și aceasta, desigur, a învățat tot de la Sfântul Pavel.

Vă atrag atenția asupra unui cuvânt: Sfântul Pavel nu-i scrie „bea vin”, ci „puțin vin”, adică numai cât e de trebuință pentru a alunga boala trupului — și nu pentru a îngădui boala sufletului, nici pentru a întărâta patimile.

Căci vinul, frați creștini, sfârșește energia organismului. Vinul e lăsat de Dumnezeu să-l întrebuințăm cu măsură, nu oricum.

Bețivul e un mort viu, are cerul cu desăvârșire închis. Bețivii nu pot moșteni Împărăția Cerurilor — Sfântul Pavel ne spune asta.

$$$

 🌿 𝕃𝔼𝔾𝔼ℕ𝔻𝔸 𝔽ℝ𝕌ℕℤ𝔼𝕀 ℂ𝔸ℝ𝔼 ℕ-𝔸 ℂĂℤ𝕌𝕋 ℕ𝕀ℂ𝕀𝕆𝔻𝔸𝕋Ă 🌿

    

        Demult, înainte ca oamenii să-și fi făcut case din piatră și foc, pădurea era întreagă și vie, iar frunzele copacilor nu cădeau decât când ele alegeau.

Într-un colț de pădure, trăia un stejar bătrân, cu trunchiul larg cât o casă și coroana înaltă cât un nor. În fiecare toamnă, frunzele lui își luau zborul spre pământ, murmurând mulțumiri pentru anotimpul trăit. Toate, mai puțin una.

   O frunză mică, verde-smarald, se încăpățâna să rămână în ram. Nu era din vanitate, nici din frică, ci din iubire. Se îndrăgostise de vânt.

În fiecare zi, vântul o învârtea, o gâdila și o purta pe aripile sale fără să o rupă. Îi spunea povești despre munții dincolo de pădure, despre mările albastre, despre nisipurile care cântau în soare.

— Dacă mă desprind, voi cădea și voi muri, spuse frunza într-o zi.

— Dacă nu te desprinzi, nu vei ști niciodată cum e să zbori, îi răspunse vântul.

Frunza plângea în fiecare noapte, până când pădurii i s-a făcut milă. Zeița Copacilor a coborât și i-a dăruit frunzei un dar: nemurirea în așteptare. Nu va cădea niciodată, dar nici nu va zbura.

Și de atunci, într-un copac vechi din mijlocul pădurii, se află o frunză care nu s-a desprins niciodată. Ea încă așteaptă ziua în care vântul va fi gata să o iubească nu doar în zbor, ci și în cădere.

Iar cei care știu să asculte, în nopțile cu lună, pot auzi cum foșnește povestea ei: despre a iubi fără să pierzi, și despre curajul de a lăsa totul, ca să devii ceea ce visezi. 🌿

$$$

 O POVESTE CU O LECȚIE:MĂGARUL LUI BURIDAN 

Un măgar înfometat și însetat ajunge în fața unei dileme. În stânga, o grămadă de fân auriu și apetisant. În dreapta, o găleată plină cu apă proaspătă. Se află exact la mijloc, incapabil să decidă de ce are mai mare nevoie. Stomacul îi ghiorăie, gâtul îi arde de sete, dar mintea îi e complet blocată.

Această scenă, aparent amuzantă, ascunde un adevăr profund care i-a fascinat pe gânditori timp de secole. 

E cunoscută drept „paradoxul măgarului lui Buridan” și ne învață cum excesul de raționalitate poate duce la inacțiune totală.

Iată esența poveștii: măgarul, încercând să ia decizia „perfectă”, ajunge să nu ia nicio decizie. Logica sa impecabilă devine cea mai mare capcană. În timp ce se gândește dacă fânul e mai important decât apa sau invers, timpul trece implacabil. 

Rezultatul? Absurditatea supremă: moare de foame și de sete, înconjurat de tot ce i-ar fi fost suficient pentru a supraviețui.

Acum, întreabă-te: de câte ori ai fost într-o situație asemănătoare? Poate între două locuri de muncă, două case sau chiar două relații. Indecizia, alimentată de frica de a greși, ne poate paraliza și ne poate face neputincioși.

Morala e simplă: viața nu stă să aștepte până luăm noi decizia perfectă. Uneori, orice decizie e mai bună decât nicio decizie.

Nu lăsa ca viața ta să devină versiunea umană a dilemei „măgarului lui Buridan”. În timp ce ezităm, fânul începe să putrezească, iar apa se evaporă.

Așadar, fă o alegere, orice alegere. Fă un pas înainte! Dacă greșești, măcar vei greși mergând mai departe. 🙂

 #follower  #followersreels #storytellingphotographer

$$$

 GÂNDUL ZILEI....MIHAIL EMINESCU...EMINOVICI..

" O, STINGĂ - SE A VIEȚII....FUMEGĂTOARE FACLĂ 

Motto:" Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, si peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale "!

( George Călinescu)

"O stingă-se a vieții fumegătoare faclă,

Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă!

N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun,

Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun,

Căci n-am avut metalul demonilor în vine,

Nici pacinica răbdare a omului de bine,

Căci n-am iubit nimica cu patimă și jind...

Un creier plin de visuri ș-o inimă de rând.

De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult,

Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult.

Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors...

Același șir de patimi s-a tors și s-a retors

De mânile uscate a vremii-mbătrânite.

Sunt limpezi pentru mine enigmele-ncâlcite:

Nu-ntreb de ce în lume nu ne e dat de soarte

Noroc fără durere, viață fără moarte.

Am pus demult deoparte acele roase cărți

Ce spun c-a vieții file au vecinic două părți...

Cu-a lor înțelepciune nimica nu se schimbă

Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă

Ocupe-se copiii... Eu pun o întrebare

Nu nouă, însă dreaptă... nu liberă, dar mare.

Viața, moartea noastră noi le ținem în mâni,

Pe ele deopotrivă noi ne simțim stăpâni.

O cupă cu otravă, un glonte, un pumnar

Ne scapă deopotrivă de-o lume de amar.

De ce țin toți la dânsa, oricât de neagră fie?

Ea împlinește oare în lume vo solie?

E scop în viața noastră ­ vun scop al mântuirii?

Nu junghiem ființa pe-altarul omenirii?

A gândului lucire, a inimei bătaie

Ridică un grăunte din sarcina greoaie

Mizeriei comune? Trăind cu moartea-n sân

Pe altu-n astă lume îl doare mai puțin?

O, eu nu cer norocul, dar cer să mă învăț

Ca viața-mi preț să aibă și moartea s-aibă preț.

Să nu zic despre mine ce omului s-a zis:

Că-i visul unei umbre și umbra unui vis.

O, Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele,

De ce mi-ai dat știința nimicniciei mele?

De ce-n al vieții mijloc, de gânduri negre-un stol

Mă fac să simt în minte și-n inimă un gol?

De ce de pe vedere-mi tu vălul ai rărit,

Să văd cum că în suflet nu am decât urât?

Viața mea comună s-o târâi uniform

Și să nu pot de somnul pământului s-adorm?

Zadarnică, pustie și fără înțeles

Viața-mi nu se leagă de-un rău sau de-un eres.

Eu nu mă simt deasupra și nu sunt dedesupt,

Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă lupt

Pentru-o minciună mare ori mare adevăr.

Totuna mi-ar fi mie, căci alta nu mai cer,

Decât să fiu în dreapta ori stânga hotărât,

S-omor și eu pe altul sau să fiu omorât

Și făr- de nici un titlu în lume să mă-nser...

Căci ce-i la urma urmei minciună, adevăr?...

Să țin numai la ceva... oricât ar fi de mic...

Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred nimic"...

Eminescu.....

Fragmente dintr-o scrisoare din 1882:...." O duc într-o muncă zadarnică....n- am liniște, n- am repaosul senin, de care aș avea atâta trebuință pentru că să mai pot lucra...

  ....Un asemenea repaos nu- l pot avea nicăieri și la nimeni."..Mihai Eminescu 

Din perspectivă tematică, poezia „O, stingă-se a vieții …” este o evocare a iubirii neîmplinite și a frământărilor sufletești ale poetului nepereche. Eminescu prezintă o tematică profund filozofică ce sugerează incertitudinea și dificultatea de a găsi sensul și scopul existenței. În plus, prin intermediul unor simboluri ca "cerul nopții, stelele și îngerii", Eminescu sugerează că eul liric nu poate găsi liniștea în această lume și că singura soluție este să se elibereze de greutatea existenței sale.

Mihai Eminescu nu a fost doar un geniu literar. A fost o voce profetică, un spirit vertical, un român deplin. A fost incomod. De aceea a fost înlăturat. A fost naționalist. De aceea a fost redus la tăcere. A spus adevărul. De aceea a fost sacrificat.

La 15 iunie ,noi nu comemorăm doar o moarte, ci o rănire profundă a sufletului românesc.

Comemorăm o jertfă pe care o mare parte din acest neam încă nu o înțelege.

Eminescu a știut să iubească România cu disperare, cu luciditate și cu o durere care l-a ars pe dinăuntru.

A vorbit despre trădare, despre vânzare, despre străini, despre viitorul țării. Și tot ce a spus se întâmplă azi sub ochii noștri.

Cine uită ce a fost Eminescu, se dezleagă de Neam.

Cine îl ignoră, se face părtaș la moartea lui.

Cine îl înțelege, e dator să lupte.

Astăzi, nu depunem doar flori și-i aducem osanale, astăzi ne întrebăm: Ce-am făcut cu " adevărul" pentru care el a murit?

  " Trăind în cercul vostru strâmt, 

     Norocul vă petrece, 

     Ci eu in lumea mea mă simt 

     Nemuritor și rece ....

"România este o țară, in care geniile mor la marginea drumului și nulitățile ajung miniștrii "....Emil Cioran. 

Eternă să-i fie amintirea poetului nepereche, Mihai Eminescu, Domnul cel de nemurirea noastră!

  Janeta Hulea ...Cu drag din drag de Eminescu

$$$

 Trei culori

       ✍️Grigore Vieru

Străine pofte ne-au răpit

Când via dulce, când ogorul,

Dar nimeni nu a izbutit

Din piept să smulgă Tricolorul.

Fusese vremea mult prea cruntă,

Şi-atât ne-a ars de dânsul dorul,

Că azi ne strângem şi la nuntă

Şi la botez cu Tricolorul.

Trei culori şi-o singură iubire

Românească,

Trei culori şi-o singură vorbire

Românească!

Trei culori şi-o singură credinţă

Românească,

Trei culori şi-o singură fiinţă

Românească!

Atât de minunat scânteie,

De crezi că de pe bolţi albastre

L-a rupt Hristos din curcubeie

Şi l-a dat românimii noastre.

E cald sub el ca sub o rană

Ce-a chinuit Mântuitorul,

E cald în Ţara cea Ştefană,

Ne încălzeşte Tricolorul.

Trei culori şi-o singură iubire

Românească,

Trei culori si-o singura vorbire

Românească!

Trei culori şi-o singură credinţă

Românească,

Trei culori şi-o singură fiinţă

Românească!

$$$

 Matematicianul care a scăpat de moarte... calculându-și locul!

În anul 67, în timpul asediului roman asupra orașului Jotapata din Galileea, un om pe nume Flavius Josephus — preot, lider militar și om de știință — s-a trezit prins într-o situație fără ieșire. Trupele romane avansau necruțător, iar apărarea locală era pe punctul de a ceda.

Refugiat într-un ascunziș subteran alături de 41 de camarazi, Josephus a rămas în tăcere timp de trei zile, până când au fost descoperiți. Pentru a nu fi capturați, luptătorii au decis să-și ia viețile unii altora, în lanț, într-un ritual tragic acceptat și de romani.

A scăpat cu viață prin calcule matematice.

Într-un gest de luciditate disperată, a propus ca toți să se așeze într-un cerc și să urmeze o regulă strictă: fiecare om să îl ucidă pe cel aflat la stânga sa. Ceilalți au fost de acord.

Josephus, însă, nu a lăsat lucrurile la întâmplare. A făcut un calcul matematic rapid și și-a ales cu grijă poziția: locul 19. A fost singurul supraviețuitor, deoarece nu avea cine să-l ucidă.

Când romanii l-au găsit, nu doar că i-au cruțat viața, ci l-au și admirat pentru ingeniozitate. Mai târziu, a fost adoptat ca cetățean roman și a devenit unul dintre cei mai importanți istorici ai epocii, lăsând mărturii valoroase despre Imperiul Roman și lumea iudaică din acea vreme.

Această întâmplare dramatică a stat la baza a ceea ce este astăzi cunoscut în matematică drept "Problema lui Josephus", un exercițiu clasic de logică și strategie. Dar pentru el, nu a fost un joc. A fost o ecuație cu miză supremă: viața.

  Sursa: Atlas Geografic