duminică, 19 ianuarie 2025

***

 „Viagra” de Himalaya: Parazitul care se vinde la prețuri exorbitante

Renumită pentru proprietățile sale medicinale, Yartsa Gunbu, o ciupercă ce infectează larvele moliei-fantomă și care trăiește doar în Tibet, este cel mai scump parazit din lume.

Cele mai de calitate specimene se vând cu până la 140.000 de dolari pe kilogram. O rudă apropiată a ciupercii tropicale care infectează furnicile și le transformă în zombi, ciuperca tibetană Yartsa Gunbu – sau Ophiocordyceps sinensis – trăiește doar în Podișul Tibetan.

Parazitul este greu de găsit

Parazitul infectează larvele moliei-fantomă în timp ce acestea sunt îngropate în pământ și se hrănesc cu rădăcini de plante.

Larvele sunt cele mai vulnerabile vara, atunci când năpârlesc și sunt mai ușor de infectat. Parazitul crește încet pe corpul lor, pe care îl consumă toamna și iarna.

Când zăpada se topește, parazitul împinge resturile larvelor în sus și dezvoltă o tulpină plină de spori, care străpunge pământul.

Aceste tulpini sunt apoi recoltate de localnici și vândute la prețuri modeste. Pe măsură ce sunt vândute mai departe și trec prin mâinile mai multor intermediari, tulpinile de Yartsa Gunbu ajung să coste de trei ori greutatea lor în aur.

Yartsa Gunbu înseamnă, de fapt, „iarbă de vară, vierme de iarnă”, o descriere simplă și eficientă a ciclului de viață al ciupercii.

Cele mai valoroase exemplare conțin atât tulpina plină de spori care crește din capul gazdei, cât și corpul larvei moarte, dar recoltarea întregului ansamblu este un proces foarte dificil.

Pe lângă faptul că tulpina este dificil de găsit, deoarece seamănă foarte bine cu plantele care cresc pe Podișul Tibetan, pământul tare face foarte dificilă extragerea Yartsa Gunbu cu tot cu larvă.

Însă pentru oamenii care trăiesc în aridul Podiș Tibetan, Yartsa Gunbu reprezintă o modalitate bună de a-și suplimenta veniturile.

În Bhutan, de exemplu, comerțul cu Yartsa Gunbu reprezintă o parte importantă din produsul intern brut, iar în multe sate tibetane recoltarea ciupercii este una dintre puținele modalități prin care familiile se pot întreține.

Yartsa Gunbu este considerat un remediu miraculos

Deși de obicei vând Yartsa Gunbu pentru doar câteva sute de dolari pe kilogram, câștigurile constituie o parte substanțială din bugetul acestor oameni.

După ce trece prin întregul lanț de intermediari, parazitul ajunge în Hong Kong și metropolele din China, unde se vinde la prețuri exorbitante.

Ciuperca Yartsa Gunbu este populară în rândul chinezilor foarte bogați, în special pentru presupusele sale proprietăți medicinale (conform medicinei tradiționale chinezești).

Înainte de anii ’90, doar cei mai bogați își puteau permite valoroasa marfă. Dar lucrurile s-au schimbat odată ce economia Chinei a prins avânt.

Yartsa Gunbu își datorează popularitatea medicinei chinezești și legendelor care i-au sporit reputația de remediu, afrodiziac și tonic puternic. Potrivit cotidianului britanic Metro, parazitul a fost poreclit „Viagra de Himalaya”.

În 1993, când un mai mulți sportivi chinezi au bătut mai multe recorduri naționale la atletism, antrenorul lor a pus rezultatele excepționale pe seama consumului de Yartsa Gunbu.

Un deceniu mai târziu, au început să circule zvonuri potrivit cărora parazitul ar putea proteja oamenii de sindromul respirator acut sever (SARS).

Prețurile sunt în continuă creștere

Deși niciuna dintre proprietățile miraculoase ale parazitului nu a fost dovedită științific, comerțul cu Yartsa Gunbu a explodat și la fel și prețurile la care este vândut.

Potrivit The Atlantic, piața globală a Yartsa Gunbu valorează între 5 și 11 miliarde de dolari. Cele mai de calitate specimene se vând cu până la 140.000 de dolari kilogramul.

Însă și specimenele de o calitate inferioară sunt foarte râvnite în China, unde până și membrii clasei de mijloc au început să cheltuie mici averi pe acest remediu.

Cum cererea de Yartsa Gunbu este în continuă creștere, iar ciuperca devine tot mai greu de găsit, este de așteptat ca prețurile să crească și mai mult în următorii ani.

***

 Muzicianul Constantin C. Nottara, 

 fiul marelui actor Ctin. I.Nottara, a decedat pe 19 ianuarie 1951... 

A fost violonist, dirijor, compozitor, profesor şi critic muzical. Moştenind talentul muzical al mamei sale, actrița Eleonora Nottara, a primit o educaţie aleasă şi de la bunica sa maternă de origine poloneză, Maria Racinska. A început studiul viorii la vârsta de 9 ani, urmând ca şi tatăl său, cursurile liceului Sf. Sava şi ale Conservatorului de muzică din Bucureşti. De altfel şi actorul avea ureche muzicală şi putea cânta la pian „un vals uşor”, după cum aflăm din memoriile acestuia.

Pentru micul Constantin, tatăl său aflat pe atunci în plină glorie, era cu siguranță un model de seriozitate şi devotament profesional. Trăind modest, acesta a investit ani la rând în educaţia muzicală a fiului, fiind necesare studii atât în ţară cât şi în străinătate.

La Conservatorul din Bucureşti, i-a avut profesori pe Dumitru Georgescu Kiriac, Alfonso Castaldi și Robert Klenck. Ȋn 1907, a cerut „dispensă de vârstă”, pentru a putea studia la Paris. Acolo i-a avut profesori de vioară pe George Enescu și Henri Berthelier, iar la compoziție pe Dufay și Thodou. Era doar începutul unei cariere prodigioase, mărturie stând documentele, fotografiile, diplomele, cărţile şi partiturile aflate din 1956 în Colecţia C.I. şi C.C. Nottara.

La începutul sec. al XX-lea, Berlinul era unul dintre principalele centre muzicale ale Europei. Astfel, din 1909 până în 1913, Constantin C.Nottara a studiat la Konigliche Akademie der Kunstler Berlin cu profesorii: Karl Klinger, Schazenholz şi Kirschberg. În 1914 devine prim-violonist al Orchestrei din Charlottenburg, revenind în ţară la începutul primului Război Mondial. 

Din 1918 a fost violonist al Filarmonicii și profesor la Conservatorul de muzică din Bucureşti. În 1929 a fondat Orchestra Municipiului București, al cărei dirijor a fost până în 1933, cand a preluat Ochestra Radiodifuziunii. În 1919, împreună cu Enacovici, Popovici și Cocea a înfiinţat primul quartet de muzică de cameră - „Quartetul Nottara-Enacovici”, care din 1924 s-a numit „Quartetul Regina Maria”, aflându-se sub Înaltul patronaj al Majestății Sale. De asemenea, a fost unul dintre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români.

Constantin C. Nottara, aidoma tatălui său, era profund ancorat în viata artistică și culturală a Capitalei. După cum Maestrul C. I. Nottara a ridicat munca actorului la rang de ARTĂ, tot astfel și fiul său și-a dedicat întreaga viață dezvoltării creației muzicale românești. A făcut parte din generația acelor compozitori de la începutul sec. al XX-lea, care, alături de G. Enescu, M. Jora, G.Ștefănescu, C. Brăiloiu și alții, și-a adus contribuția la definirea unui stil componistic unitar, specific românesc „inspirat din filonul inepuizabil al folclorului nostru”. Muzica sa se caracterizează „printr-o linie melodică curgătoare, limpezimea expunerii și tehnică remarcabilă”, după cum a definit-o cunoscutul muzicolog Viorel Cosma.

Compozițiile lui Constantin C. Nottara ating toată gama muzicii culte: de la simfonii și concerte, la muzica de teatru, lieduri, operă și balet. Din păcate, sunt puţin cunoscute publicului larg, deoarece au fost editate doar o parte dintre aceste lucrări. Totuşi, există câteva înregistrări în Fonoteca de Aur a Societăţii de Radiodifuziune, cum sunt: suitele „Aria” şi „Siciliana”, opera „La drumul Mare” după A.P. Cehov sau „Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră”.

De-a lungul carierei sale, a fost apreciat și a primit numeroase distincții, la Paris, Praga sau Lisabona, dar și în ţară, de la Regina Maria, Regele Carol al II lea și Regele Mihai. 

Din 1920, când a intrat în familia Nottara, Ana, soţia muzicianului, a adunat cu dragoste și devotament tot ceea ce putea vorbi lumii despre munca şi succesul profesional al celor doi artişti, tată şi fiu. Acest patrimoniu material, care prin donaţia Anei Nottara a devenit „Colectia C.I. şi C.C. Nottara”, constituie un patrimoniu spiritual important în peisajul cultural românesc.

Corina Iliescu, muzeograf, Colecția C.I.și C.C.Nottara, MMB

***

 Scara elevilor


10 – Am și învățat!

9 – Nu-mi dau seama unde am greșit...

8 – Colegul a copiat după mine și i-a dat 9...

7 – Numai pe mine mă ascultă...

6 – La test, m-a mutat la catedră...

5 – Are ceva cu mine!... 

4 – Oricum, nu mă interesează materia lui...

3 – Putea să-mi dea măcar 4...

2 – Asta e, încă o corigență.

1 – E prea exagerat!

***

 Îngerul meu blond,


Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de față; aș face-o în gând, dacă n-aș fi atât de gelos precum sunt.


Tu îmi faci imputarea că nu-ți vorbesc deloc de amor – dar tu nu știi că amorul meu e un păhar în adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Și acea amărăciune, care-mi turbură pururea amintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăște și când ești de față, și când nu ești.


Veronicuța mea, dacă acest sentiment care tâmpește mintea și stinge-n om orice curaj de viață, n-ar învenina pururea zilele și nopțile mele, dacă n-ar fi ingrediența fatală a oricărei gândiri la tine, aș fi poate în scrisorile mele mai expresiv și mai vorbăreț.


Tu trebuie să știi, Veronică, că pe cât te iubesc, tot așa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la idea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv și fără împărtășire.


Te urăsc uneori pentru că te știu stăpână peste toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupuind că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere.


Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am întrarea.


Și această amărăciune e uneori atât de mare, încât pare c-aș fi vrut să nu te fi văzut niciodată. E drept că viața mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins și înțeles, e drept că nu te-aș fi strâns în brațe, dulce și albă amică, dar nici n-aș fi suferit atât, nici n-aș fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari.


Oare acel om, pururea în pericol de a-și arunca viața pentru acel tezaur și pururea în pericol de a-l pierde, nu-și zice în sine uneori că, cu toate că iubește tezaurul, ar fi fost – nu mai fericit, dar mai puțin nefericit să nu-l fi avut?


Așa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasă în pădure, cu toate acestea-l iubește mai mult decât viața.


Așa te iubesc și eu – mai mult decât viața, mai mult decât orice în lume și pururea cu frica-n sân, aș vrea să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde. [...]


Emin


[Iunie, 1882]

***

 Acum trei ani – era tot așa prin marte – m-am dus într-o zi să văd pe Eminescu la ospiciul din strada Plantelor, unde era de curând internat.


M-a cunoscut și i-a părut bine când m-a văzut. Îmbrăcat într-un palton lung și târând în picioare niște galoși mari de gumilastică, se primbla prin odaie, cu mânile la spate.


M-a întrebat de prieteni, căinându-i și vorbind de ei cu milă, ca de niște oameni pierduți sau foarte nenorociți. Arăta pentru unele lucruri de nimic un interes și o mirare exagerată. 


Privirea-i era dusă, obrajii palizi si căzuți, glasul tărăgănat și somnoros. Avea mai mult aerul unui om ostenit din cale-afară.


Îmi spuse cu un ton important despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândește de mult, o lucrare colosală, care îl muncește și-i dă nopți de insomnie și dureri de cap ucigașe.


Adusei vorba de poezii. Atunci, cu o bucurie de creator copilărește arătată, scoase din buzunarul paltonului un petec de hârtie și, așezându-se pe scaun, începu să citească ... un șir lung de strofe, de o sonoritate și de un efect ritmic fermecător. Rostirea lor îl încălzea, și ochii și glasul i se înviorau.


Pe acel petec de hârtie nu erau scrise decât două vorbe: "gloriosul voievod". El improviza. Am ascultat, uimit, peste douăzeci de strofe sonore, dar lipsite de sens și de legătură; fiecare vers părea rupt dintr-o poezie frumoasă.


Mi-aduc aminte că doua vorbe: "foc" și "aur" reveneau mereu, mai în fiecare strofă.


N-am putut reținea decât aceste patru versuri de pe la mijloc, cari au un început de înțeles mistic:


"Atâta foc, atâta aur

Ș-atâtea lucruri sfinte

Peste-ntunericul vieței

Ai revărsat, părinte..."


[Alexandru Vlahuță, "Curentul Eminescu"]

***

 Iubită femeie,


Din toate scrisorile tale aproape respiră nemulțumirea, în toate observ pe de o parte imputări de infidelitate de care nu sunt capabil, din toate [pe de altă parte] prezumțiunea că aș putea veni la Iași, că aș putea să fiu cu tine împreună și că singura piedică e că nu voi.


Bolnav, neavând nici o poziție socială sigură prin care să-ți pot pregăti un trai modest și poate fericit alături de mine, sărac precum știi că sunt, și având pururea grija zilei de mâine, tu crezi că eu aș putea fi atât de nelegiuit să pot veni lângă tine și să nu vreau să viu; crezi că, în starea în care mă aflu, îmi abate a-ți face infidelități, mă crezi în sfârșit de-o sută de ori mai mizerabil de cum sunt în stare a fi. 


În momentele în care-mi simt nefericirea și slăbiciunea de caracter, în momentele în care văd că nu sunt bun de nimic în lumea aceasta și că în zadar trăiesc, atunci când sunt descurajat și sătul de viață, te-am rugat femeie dulce și fermecătoare, să ierți că am îndrăznit a te iubi, să ierți c-am aruncat această umbră de mizerie asupra vieții tale, care, după caracterul tău trebuia să fie veselă și luminoasă. 


Eu nu tăgăduiesc că am făcut o crimă iubindu-te, o crimă ce zilnic o espiez. Nu tăgăduiesc că, făgăduindu-ți lucruri ce nu le-am ținut, pentru că nu am fost în stare a le ținea, n-am comis cel mai mare păcat față cu singura ființă în lume care mie, neiubit de nimeni și antipatic tuturor muritorilor, mi-a dăruit o rază de fericire ce n-o merit. Toate acestea nu le tăgăduiesc, toate acestea le-am mărturisit ție și te-am rugat să mă ierți.


Prețuiesc pe de-altă parte sacrificiile pe care mi le-ai făcut. Dar azi tu-mi spui că te-ai săturat de-a mai aștepta, că vrei să mergi la Viena, că ești tânără și viața ți-e deschisă, c-un cuvânt îmi faci din nou tabloul unei vieți pe care eu n-o înțeleg. 


Eu nu mă opun fericirii tale; dacă crezi că un alt mod de viață ar fi mai bun pentru tine, dacă în sfârșit mă poți uita, uită-mă. Eu din partea-mi te sigur de un lucru. Eu nu te voi uita niciodată. Tu ai fost și ești viața mea, cu tine s-a-nceput și s-a-ncheiat, și dacă nu trăiesc pentru a gândi măcar la tine, nu am la ce trăi. 


Dar nu te amăgesc cu asta. Nu văd nicio perspectivă deocamdată de-a trăi împreună, pentru că nu mi s-a oferit pân-acum nimic în Iași cu care aș putea duce o viață convenabilă cu tine, și în mizerie nu voi să trăiești. 


Un lucru crede-l. Nu voi iubi niciodată o altă femeie și tu rămâi în mintea și sufletul meu ceea ce ai fost totdeauna: visul de aur al vieții mele – singura mea aspirație, și viața cu tine – singura mea speranță. De aceea nu-mi face imputări nedrepte. Oricând, oriunde s-ar ivi putința de-a fi unul al altuia pentru totdeauna, voi primi-o cu plăcere; oricând va fi culmea fericirii mele de a fi împreună. 


Dar ce vrei să fac în contra imposibilității materiale? Nu pot face nimic și mă lupt în contra ei zadarnic și fără chip de-a o putea învinge. În această luptă, simt, se mistuie viața mea și chiar puținul talent ce mi l-a îngăduit natura. Se mistuie, și poate fără niciun rezultat. 


Te sărut dulce femeia mea iubită și dragă, și dacă după toate cele zise tot poți să mă mai iubești, iubește-mă, dacă nu, dă-mă uitării, dar nu crede că vreodată te va uita sau va înceta a te iubi,


Emin.


[28 februar' 1882]


(Corespondență cu Veronica Micle)

***

 10 motive pentru a intra în Învățământ


1. Contract pe perioadă determinată: băncile nu-ți acordă credit, n-ai grija ratelor!


2. Dai examene vară de vară. N-ai timp să faci insolație pe plajă!


3. Program de lucru flexibil! Un an prinzi post, un an stai pe bară...


4. Colectiv de lucru tânăr! Exclusiv în clase!


5. Ai permis, dar nu-ți permiți mașină. Ferit de accidente!


6. Ai primă de carieră didactică, dar nu poți să-ți iei ce vrei. Eviți viciile!


7. În cancelarie, locurile sunt rezervate. Rămâi vertical!


8. Nu te mai simți singur nici măcar pe scara profesorilor: elevii au acces nelimitat!


9. Cine ține la tine, te caută! Părinții elevilor te sună seară de seară!


10. Ești veșnic tânăr! Urci la catedră până la 70 de ani!

***

 Cine l-a ucis pe Abel? - Fratele lui. Cine l-a vândut pe Iosif ? - Frații lui. Cine l-a alungat pe Iefta? - Frații lui. Cine era invidios p...