vineri, 26 iulie 2024

***

 

Alexandre Dumas - Dumas Davy de la Pailleterie ( 24 iulie 1802 –  5 decembrie 1870) 


Citate Alexandre Dumas


* Când primejdia e mare, inimile devotate se caută.

* Ce puţin îi trebuie lui Dumnezeu ca să facă lucruri mari!

* O femeie nu e cu adevărat puternică decât atunci când dragostea şi interesul se contopesc în egală măsură ; şi dacă precumpăneşte doar unul din acestea, e vulnerabilă ca Ahile.

* Nenorocită viaţă! Mereu lucruri neobişnuite, niciodată pământ sigur sub picioare! Când te bălăceşti în apă până la gât, când pluteşti deasupra norilor! La mijloc, niciodată!


* Există chei care deschid uşi pentru care nu sunt făcute.

* Aşteptare, aşteptare! Toată înţelepciunea omenească e cuprinsă în acest singur cuvânt. Cel mai mare, cel mai puternic şi cel mai iscusit e cel care ştie să aştepte!

* Nu regatul face un rege, ci naşterea. 

* Speranţa e cea din urmă scânteie care se stinge în orice inimă.

* Toţi pentru unul şi unul pentru toţi.

* Au ştiut să-şi facă o viaţă din vise, şi un rai din realitate.

* Aşa trecem adeseori pe lângă fericire, fără să o vedem, fără să o privim, şi dacă am văzut-o şi am privit-o, fără să o cunoaştem.

* Chiar şi casele regale pornesc uneori din coliba tăietorilor de lemne sau din bordeiul pescarului.

* „E bine să știi unde-ți sunt prietenii, dar e și mai bine să știi unde-ți sunt dușmanii.”

***

 ISLANDA: Țara în care educația și medicina sunt gratuite. Fără McDonald's sau Dungeons.

Fiecare om visează să ducă o viață mai bună și să trăiască într-o țară modernă. Din acest punct de vedere, Islanda este țara ideală. Aici nu există militari, electricitatea este gratuită și oamenii își încuie rar mașinile și casele!

Islanda este o țară insulă nordică situată între Atlanticul de Nord și Oceanul Arctic și a fost sub suveranitatea daneză până la 1 decembrie 1918. Populația Islandei este de doar 332.529 de persoane. Oamenii au încredere unii în alții, ca să nu-și încuie mașinile sau casele, iar copiii pot rămâne nesupravegheați câteva minute în timp ce părinții fac cumpărături.

Iată câteva lucruri despre Islanda:

1. Islandezii sunt foarte pasionați de lectură. Ocup, în acest capitol, primul loc din lume.

2. Dacă ai de gând să comanzi apă la o cafenea sau restaurant, nu trebuie să plătești pentru ea. O să-ți dea apă de la robinet foarte bună .

3. Dacă decizi să schimbi locul de muncă, nu vei avea nevoie de o scrisoare de recomandare de la jobul anterior. Islandezii au încredere în oameni și nu te vor controla în niciun fel.

4. Islanda este singura țară din lume în care se votează online.

5. Această țară este considerată foarte conservatoare. Localnicii au o atitudine foarte serioasă față de căsătorie.

6. În prezent, turismul este foarte dezvoltat în această țară, numărul turiștilor crește în fiecare an și este de 2 ori mai mare decât populația.

7. Nu există nicio armată în Islanda. Dacă vreun cetățean dorește să facă serviciu militar, se poate alătura armatei norvegiene pe baza unui acord între aceste țări.

8. Toate școlile și alte instituții de învățământ sunt gratuite aici.

9.Nu există clinici private pentru că pur și simplu nu este nevoie de ele. Spitalele de stat oferă servicii medicale foarte bune.

10. Islanda este una dintre puținele țări din Europa care folosește încălzirea urbană și oamenii nu plătesc pentru asta.

Nu te costă nimic să visezi și nici să-ți pierzi speranța, poate într-o zi vom reuși și noi din binele pe care Islanda îl face.

     Preluare net

***

 Iată de ce EVREII sunt bogați: 

         8 zicale după care se conduc:

     Aproape jumătate dintre cei mai bogați oameni ai lumii și dintre lauriații Premiului Nobel sunt evrei. Încercările prin care a trecut această națiune de-a lungul istoriei i-au determinat să fie de două ori mai buni, mai muncitori, mai ambițioși.

   Orice evreu prosper știe și se conduce de aceste opt zicale.


   1. Bani există pentru toți.

Spre deosebire de alte naționalități, evreii nu se tem de bogăție și nu consideră că pot avea un venit bun doar persoane alese. Ei sunt convinși că banii ajung pentru fiecare, lucru de care-și amintesc datorită zicalei: „Dacă să iei din mare un ulcior cu apă, nivelul mării nu va scădea.”


   2. Bogăția nu este un viciu.

   O problemă frecventă a oamenilor săraci este prejudecata că toți oamenii bogați sunt niște hoți și ticăloși. De aceea, mulți se gândesc în sinea lor că e mai bine să fie săraci, dar cinstiți. Evreii însă nu consideră bogăția un viciu, ci o binecuvântare: „Dacă Domnul ar fi iubit săracii, săracul n-ar mai fi fost sărac.”


   3. Evreii acționează, nu visează.

   Încă o caracteristică a evreilor este hărnicia. Ei încearcă să vorbească mai puțin și să facă mai mult. Bineînțeles, e bine să visezi la o viață mai bună, dar trebuie să depui efort ca s-o obții: „Dacă rugăciunile ar ajuta, oamenii i-a angaja pe alții să se roage pentru ei” sau „Nu te îmbogățești doar din intenții bune.”


   4. Prietenii ți-i alegi.

   Evreii încearcă să se înconjoare cu oameni productivi, de succes. Se știe foarte bine că noi suntem influențați de cei ce ne înconjoară. Oamenii prosperi din preajmă ne motivează, ne stimulează și ne ajută. Mai mult, evreii sunt foarte sociabili și își fac relații cu oricine, la care pot să apeleze când au nevoie – „Nu ignora oamenii „mici”, ei te pot înălța”.


   5. Evreii muncesc pentru sine.

   Chiar dacă lucrezi pentru cineva, întotdeauna trebuie să pui mai presus de toate propriile interese. „Cel ce nu lucrează pentru sine, lucrează pentru alții.”


   6. Banii nu se irosesc.

   Există un stereotip în privința zgârceniei evreilor, de fapt ei o numesc economisire rațională. Irosirea banilor pe lucruri inutile nu este decât o prostie omenească. „Unul prost poate cumpăra mai mult, decât zece mii de deștepți pot vinde.”


   7. Nu trăi cu ziua de azi.

Gândul la viitor și la bunăstarea urmașilor este încă o caracteristică a evreilor. Iată de ce toate mamele evreice cresc copii „eroi și învingători”, iar tații adună avere nu doar pentru copii dar și pentru nepoți. „Ceea tata câștigă, fiul trăiește”


   8. Evreii nu-și etalează bogăția.

Despre un evreu nu vei ști niciodată câți bani într-adevăr are. Ei nu-și etalează bogăția pentru a nu atrage invidia celor din jur: „Nu ai bani – nu fi leneș, ai bani – nu fi m ândru”.😇


Text preluat net

***

 Povestea Zilei:

*Irlandezul Peter Hurley, cunoscut promotor al satului românesc și al valorilor autentice țărănești, a susținut la Vaslui o conferință intitulată „Tradiție și modernitate, istorie și prezent pentru tânărul contemporan”. Hurley le-a vorbit tinerilor despre ceea ce înseamnă să fii român și despre admirația pe care o poartă satului românesc și culturii țărănești tradiționale.


El i-a îndemnat pe tineri să nu se lepede de propria identitate, așa cum a făcut-o poporul irlandez, care și-a părăsit limba. 


Hurley afirmă că *Românismul este definit de cinci piloni: LIMBA ROMÂNĂ, CREDINȚĂ , PĂMÂNTUL, CULTURA TRADIȚIONALĂ și JERTFA .*


„Rețeta voastră, ceea ce vă face pe voi să fiți diferiți, unici și prețioși, este foarte simplă, sunt cinci Elemente:


Primul cuvânt este LIMBA ROMÂNĂ . Fiecare neam, fiecare popor poate să spună: noi avem limba cutare, în afară de Irlanda. În Irlanda 0.3% din populație mai vorbește irlandeză.


Nimeni nu poate să îți fure identitatea, dar tu singur poți să o arunci la coșul de gunoi. Acest lucru e foarte important! Vă spun din experiența irlandezilor. Noi am aruncat, acum 150 de ani, limba noastră străveche, la coșul de gunoi, pentru că am fost „educați” să înțelegem că a fost ceva absolut nefolositor. Am fost învățați că nu poți să te duci în lume să prosperi cu limba irlandeză, căci astfel ești un țăran irlandez nefolositor, un lucru de sfidat. Noi am fost, primii, sclavii Europei”, a spus el.


Cineva mi-a zis la un moment dat: „În fiecare limbă pe care o cunoști ești un alt om”. Eu cred că așa este! Construiești gândurile tale în funcție de vibrația sunetelor.


Limbii română este o limbă latină, dar nu numai o limbă latină. De când am început să citesc despre România, în 1994, am citit că ea este cea mai aproape de limba latină în Europa. Pot să îmi imaginez un munte al limbilor, și pe acest munte este un râu care se numește „râul limbilor latine”. Româna este acolo unde izvorăște limba latină, mai sus. Este o limbă atât de frumoasă! Eminescu o folosește cel mai tare.


Când citesc cuvintele rugăciunii în limba română eu cred că au putere și rezonanță. În cuvintele din limba română, sunetul și sensul profund sunt foarte, foarte aproape”.


Peter Harley crede că România are vocația de a fi legătura dintre Răsărit și Apus:


„Al doilea cuvânt este CREDINȚA. Credința în Dumnezeu este foarte puternică. Sunteți singurul popor ortodox latin din lume. Asta vă pune într-o poziție de balama între tot ce este în Est și tot ce este în Vest”.


Pentru el, pământul se identifică cu tradiția:


„Al treilea este PĂMÂNTUL . Limba, credința și pământul, mai ales Carpații. Carpații sunt coloana vertebrală a poporului român. Stați la fel de confortabil pe partea estică și sudică precum pe partea vestică. Carpații nu au fost niciodată un zid de apărare, ci un copac în care ați urcat în orice moment de primejdie. Pământ cum găsești în România, nu există în Europa. Din acest pământ atât de fertil și de roditor a izvorât o cultură tradițională, autentică bineînțeles. A izvorât și a crescut o cultură tradițională atât de complexă și de frumoasă, atât de plină de valori! Prof. dr. Ion Bucur, fostul director al Muzeului Astra din Sibiu, vorbește despre țăranii din România ca despre o aristocrație a țăranilor Europei. Și cred că așa este!


Eu nu cred să fi fost cultura tradițională irlandeză atât de frumoasă cum este cultura tradițională românească, chiar și astăzi, când este foarte încercată această cultură.


CULTURA TRADIȚIONALĂ este al patrulea concept, Este vorba despre această tradiție vie, această cultură tradițională vie, care încă se găsește în această parte a Europei. Cum a zis Lucian Blaga, această cultură tradițională, pe care o găsim astăzi în România, este o verigă actuală a unui lanț continuu. La noi, în Vestul Europei, lanțul s-a rupt deja”, a explicat el.


Peter Hurley a încheiat astfel:


„A cincea trăsătură care vă definește, care, probabil, este și cea mai dureroasă, este: JERTFA. Această jertfă este continuă, aparent interminabilă. Pentru mine, a fi român nu este un pașaport sau un loc, ci seamănă mai mult cu o vocație, a fi român înseamnă a avea o vocație. A fi român nu înseamnă drepturi. Aproape niciodată nu a însemnat drepturi, din păcate, dar înseamnă responsabilitate. A fi român înseamnă o responsabilitate asumată, o cruce pe care să o iei, dar nu în sensul negativ, ci în sensul pozitiv al conceptului.


Acestea sunt cele 5 TRĂSĂTURI pe care cred că le-am cristalizat foarte pe scurt. Pot fi pentru noi un fel de busolă când ne gândim ce înseamnă a fi român. Nu înseamnă o clădire, un imn național, un război sau o victorie și nici un templu, ci este această construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani”.

 

(de Peter Hurley via Dobre Florin).

***

 Aș pleca...

Aș pleca în lumea unde, nu se războiesc bogații,

Unde oamenii sunt sinceri și toți se iubesc ca frații,

Unde soarele și luna sărută cu drag pământul,

Iar bărbatul și femeia își respectă jurământul.

As pleca acolo unde, banul nu are valoare,

Unde nimeni nu te-ntreaba cât ai strâns în buzunare,

Unde pacea și iertarea se unesc cu armonia,

Iară omul și natura își arată măiestria.

Unde visele-s aievea și se nasc din lucruri simple,

Unde valurile mării te mângâie pe la tâmple,

Unde plouă cu iubire și pământul înflorește,

Unde noaptea e ca ziua, iar apusul strălucește.

Într-o lume de poveste, unde nu există ură,

Unde omul dăruiește dragoste fără măsură,

Unde-i leagăn curcubeul, unde stelele sunt flori,

Ce ne mângâie privirea, în mii și mii de culori.

As pleca în locuri unde, nu există-ngrijorare,

Unde ziua cea de maine, o cunoaște fiecare,

M-aș întoarce doar când omul, va uita de tot ce-i rău,

Va fi drept și bun la suflet!❤️❤️

***

 

La mulți ani, Mireille Mathieu!

(22 iulie 1946 -78 ani)


O POVESTE ADEVARATA 


VIATA ARTISTEI MIREILLE MATHIEU - COPILUL CRESCUT IN SARACIE ,DAR CU IUBIRE


”Încă de mică m-am simţit ca Albă ca Zăpada care întreţinea gospodăria celor şapte pitici, am cântat la fiecare activitate casnică simţindu-mă astfel ca o adevărată zână. Am luat asta foarte în serios crezând că în realitate sunt chiar o zână”.


Viaţa cântăreței Mireille Mathieu pare cu adevărat desprinsă dintr-un film de ficţiune. S-a născut şi a crescut într-o familie extrem de săracă, a abandonat studiile la numai 13 ani ca să poată aduce bani în casă, dar a avut mereu sprijinul şi înţelegerea părinţilor, iar acestea au fost cele care i-au dat aripi.


Născută în mijlocul verii în sudul Franţei, la Avignon, Mireille Mathieu a fost cea mai mare dintre cei 14 fraţi ai familiei. Primii 15 ani din viaţă i-a petrecut într-o baracă din lemn în care ploua şi bătea vântul, fără încălzire sau duş. Surorile dormeau într-un pat, fraţii, în altul, iar părinţii dormeau cu bebeluşii în singurul colţ al barăcii în care exista o sobă. Cei mai mari primeau sub pături cărămizi încălzite ca să nu îngheţe peste noapte.


La 6 ani Mireille ştia deja să spele rufe şi să cureţe casa. Şi nu doar că ştia, dar ăsta era rostul ei în gospodăria cu atât de multe suflete. De spălat se spăla la şcoală, înainte de începerea cursurilor, iar felul principal de mâncare era pâinea. Mireille a spus mereu însă că nu resimţea sărăcia atât de greu precum ar părea din exterior pentru că familia o hrănea cu dragoste, empatie şi înţelegere.


La 13 ani copila cu ochi verzi a renunţat la şcoală şi s-a angajat într-o fabrică de hârtie. La 5 dimineaţa începea lucrul, dar nu se plângea ci era recunoscătoare că poate fi de ajutor. Banii câştigaţi de ea aduceau o gură de aer proaspăt familiei numeroase. Avea 15 ani când primăria le-a oferit o locuinţă socială, un apartament cu 4 camere ce pentru adolescenta muncitoare arăta ca un palat, aşa cum avea să mărturisească mai târziu. Avea baie, apă caldă, toaletă în casă, lucruri la care doar visase până atunci.


Tatăl său, Roger Mathieu era cioplitor în piatră, dar avea o voce extraordinară, de tenor. Nu a fost lăsat să urmeze o carieră în muzică. Tatăl acestuia, la rândul lui cioplitor, considera că muzica ar fi o pierdere de vreme. Roger nu a abandonat însă niciodată plăcerea de a cânta şi făcea asta oriunde se afla: în atelier, acasă sau în corul bisericii. Mica Mireille îl urma pretutindeni şi încerca să cânte la fel ca el, aşa că bărbatul încerca să o înveţe tot ce ştia şi o lua cu el pe scenă la spectacolele locale, organizate de sărbători. În timp ce mama credea că Mireille e prea mică pentru astfel de lucruri – avea doar 4 ani când a urcat prima dată pe scenă – tatăl îi repeta mereu că fiica lor va fi o privighetoare. Poate că dacă n-ar fi fost regretul lui că nu şi-a putut urma visul şi încercarea de a repara lucrurile cu ajutorul celui mai mare dintre copiii săi, lumea ar fi pierdut pe unul dintre cei mai mari artişti ai săi.


Crescută pe muzica altor două mari artiste, Edith Piaf şi Maria Callas, pentru Mireille Mathieu cântatul a devenit la fel ca respiraţia – un lucru vital şi pe care nu şi-l refuza niciodată. Cânta la grădiniţă, pe stradă, alături de prieteni, în familie.


O parte din banii câştigaţi din munca la fabrica de hârtie a decis să îi folosească pentru lecţii de canto, iar la 16 ani s-a înscris la cel mai mare concurs din Avignon, On chants dans mon Quartier (Se cântă în cartierul meu). Nu l-a câştigat atunci, nici pe cel din anul următor, dar la 18 ani marele premiu era al ei. Interpretarea piesei La vie en rose a impresionat teribil, iar melodia Edithei Piaf avea să devină nelipsită din concertele ei, de-a lungul carierei.


Dar concursul avea să îi aducă şi un sprijin nesperat. Impresionat de vocea lui Mireille, dar şi de perseverenţa ei, primarul adjunct din Avignon face din ea o prezenţă constantă la spectacolele locale, deloc puţine. Tot el a fost cel care a înscris-o la un concurs televizat, Jeu de la Chance (Jocul norocului). O Mireille Mathieu timidă păşea la vârsta de 19 ani pe scenă, urmărită de milioane de oameni. A cântat Jezebel, piesă a aceleiaşi Edith Piaf, ce murise în urmă cu doar 2 ani, iar o ţară întreagă era acum fascinată de noua minune a Franţei.


Fascinat a fost şi managerul lui Johnny Hallyday, Johnny Starck, care a decis că Mireille trebuia să fie noua stea a muzicii internaţionale. A învăţat-o să vorbească corect, să se exprime, să se mişte şi cum să cânte mai bine decât o făcea deja. Artista mărturisea mai târziu că începutul nu a fost deloc uşor. Starck nu era deloc blând cu ea, dar ea ştia că asta este calea către succes. Şi aşa a fost.


Albumul ei de debut, pe când avea doar 20 de ani, a transformat-o în vedetă, iar din acel moment drumul ei în muzică a mers doar în sus. A vândut 150 de milioane de albume de-a lungul carierei, a cântat 1200 de melodii în 11 limbi şi a încântat oamenii oriunde a mers. Charles Aznavour, Plácido Domingo, Julio Iglesias şi Tom Jones sunt doar câteva dintre numele extraordinare alături de care a cântat Mireille Mathieu. Iar printre cei care au putut să o asculte şi să o admire live s-au numărat Papa Ioan Paul al II-lea, dar şi regina Elisabeta a II-a.


Mireille Mathieu a considerat mereu că este norocoasă pentru că a avut şansa unei asemenea voci şi pentru că a ajuns pe cele mai mari scene ale lumii.


Orice apariţie, orice concert înseamna pentru ea o pregătire temeinică, ore întregi în care analiza totul, de la scenă la lumini, în care îşi încălzea vocea şi îşi măsura fiecare gest. Pentru ea muzica nu a fost doar talent, ci extrem de multă muncă şi dăruire. Iar pe lângă aceste lucruri nu a mai fost loc şi de o viaţă personală, de un iubit sau un copil, de o altă familie cu excepţia celei în care crescuse.


Avea 39 de ani când a primit prima grea lovitură. În vara lui 1985 tatăl ei se stingea din viaţă. Omul care îi dăduse vocea, omul care o învăţase şi o încurajase să cânte nu mai era. Fotografia lui i-a luat locul, iar pentru artista celebră internaţional, să vorbească cu imaginea tatălui său înainte de fiecare apariţie a devenit o necesitate.


După nici 4 ani o altă pierdere avea să o marcheze profund şi a fost la un pas să îi încheie cariera. Johnny Starck, managerul ei, cel care o transformase în idolul unei lumi întregi, se stingea şi el din viaţă. Şocul a fost prea mare pentru Mireille Mathieu, care a picat într-o depresie accentuată. Până la urmă una dintre surorile artistei, Monique, a decis să-i fie sprijin nu doar sufletesc, ci şi în carieră, aşa că i-a devenit manager. O ajută să-şi reia apariţiile şi concertele, să înregistreze un nou album dedicat lui Johnny Starck, precum şi o melodie compusă special în onoarea lui – Ce soir, je t’ai perdu.


La vârsta de 53 de ani primeşte cea mai înaltă distincţie franceză, Cavaler al Legiunii de Onoare şi este numită ambasador al culturii franceze. A continuat să cânte în toată lumea, în 2014 a susţinut un concert şi în România, şi să lanseze noi albume. Relaţiile ei apropiate cu Vladimir Putin au fost contestate de mulţi, însă Mireille Mathieu a spus că ea nu face altceva decât să-şi ducă muzica în toate colţurile lumii.


La finalul anului 2018 o revistă germană lansa ipoteza că artista suferă de cancer în fază terminală. Anunţul era preluat de presa din toată lumea, însă nu la fel s-a întâmplat şi cu cel în care Mireille Mathieu a negat toate zvonurile. Anul acesta, pe 22 iulie, cântăreaţa franceză implineste  78 de ani.


INSPIRING PEOPLE MUSIC PEOPLE STORIES

***

 LA ANII MEI...

Sunt o femeie care nu invidiază talia unei tinere, pentru că eu am fost așa și uneori nu m-am simțit fericită să fiu așa.

Acum îmi văd curbele și le iubesc, pentru că știu că trupul meu tandru s-a transformat într-o femeie. Matură da, dar și împlinită, o femeie căreia îi place să fie iubită, dorită, care nu are complexe sau prejudecăți.

La vârsta mea, nu vreau să am o piele fină, fără riduri sau vergeturi, pentru că am dat viață, m-am îngrășat, am avut bucuria de a fi mamă și am asumat riscul de a da naștere unui copil.

Am câștigat bătălii împotriva morții, iar acest trup a fost rezistent și îi aplaud curajul, bunătatea de a găzdui în el cele mai valoroase comori ale vieții mele.

La vârsta mea nu invidiez un chip fără riduri sau netedă, pentru că astăzi au trecut anii, nenumărate nopți nedormite, probleme, boli și tristețe.

Uneori nu puteam să zâmbesc, iar alteori râdeam în hohote...

Și acest chip care acum are urme, sunt urmele lăsate de fiecare zâmbet, fiecare lacrimă, fiecare furie.

În fiecare zi de vară și în fiecare iarnă.

Aceste urme care reprezintă clipe, momente, anecdote, experiențe, trăiri.

Poate că nu sunt la fel de impecabilă ca la 17 ani, dar este frumos la vârsta mea, pentru că viața mea este cea care mi-a lăsat riduri pe față ca o amintire că sunt încă în viață...

La vârsta mea, nu trebuie să par mai tânără, să atrag mai multe priviri la această vârstă, aleg clar cine stă în viața mea și cine trebuie să plece.

Nu tolerez dezordinea sau nesiguranța.

Nu le permit să mă intoxice sau să mă manipuleze.

La vârsta mea, nu sunt geloasă, nu verific telefoanele mobile, nu mă uit la nimeni.

La această vârstă, îmi place să fiu iubită.

Și dacă nu mă mai iubesc, nici eu nu vreau.

Și dacă nu mă iubesc, deschid ușa, nu leg pe nimeni, nu țin pe nimeni cu forța.

La vârsta mea, nu sunt aici să cerșesc, sunt aici să primesc.

Trebuie să trăiesc, nu să sufăr.

La vârsta mea știu cine sunt prietenii mei și îi număr pe degete, pentru că am puțini, dar sunt adevărați ...

Ei sunt confidenții mei și am încredere în ei.

Și sunt unici, pentru că sunt doar cu cei care vor să fie cu mine.

Nu pretind sau cer prietenie.

Dacă cineva dă greș, pleacă.

Și punctul final.

Știu să iert, dar știu și să scap de cei care m-au rănit.

La vârsta mea, mă îmbrac așa cum vreau, mă pieptăn cum vreau.

Uneori pot fi sexy, îndrăzneață si alteori tandră, feminină.

Uneori sunt elegantă iar alteori sunt doar cu pantaloni, așa ies pe stradă...

Uneori nu mă pieptăn toată ziua și pijamalele rămân fără să mă îngrijoreze deloc, pentru că în acest moment nu mă afectează ce vor spune despre mine și nici nu intenționez să arăt bine pentru nimeni.

Cine mă iubește, știe că astăzi pot fi fără machiaj și mă acceptă așa.

Și mai știe că pot merge la magazin uluitoare pur și simplu pentru că vreau să arăt așa.

Pe cine am ales să mă iubească, l-am ales pentru că mă acceptă așa, așa cum sunt și zâmbește doar când vede nebunia mea, autenticitatea mea îi face plăcere...

La vârsta mea, nu mă voi schimba pentru nimeni.

Dacă greșesc, îmi asum consecințele

La vârsta mea, nu permit nimănui să mă judece.

Îmi permit să greșesc

Uneori regret

Dar mă aplaud de o mie de ori mai mult.

La vârsta mea, nu am nevoie să mă recunoască nimeni.

Ei nici măcar nu văd realizările mele.

Mă îmbrățișez, mă felicit...

La vârsta mea, știu să mă încred în Dumnezeu, pentru că am parcurs un drum cu el.

L-am cunoscut și știu că EL nu dă greș.

Știu când vrea să mă ajute și să mă îmbrățișeze.

Voi cădea în brațele Lui și voi lăsa totul în baza Lui nedumeririle și dificultățile mele.

Știu că, deși sunt femeie, voi fi mereu copil în ochii Lui.

Și mă închin la picioarele Lui.

La anii mei...

Nu voi arăta bine pentru alții.

Nu trebuie să fac nimic,  pentru gustul nimănui.

La vârsta mea, sunt liberă.

Liberă de gândire, de decizie.

Liberă în valorile și principiile mele.

La vârsta mea, dau din abundență dragoste, prietenie și loialitate.

Dacă îmi corespund, mă bucur, iar dacă nu, vă mulțumesc și vă spun la revedere.

Și asta mă face enorm de fericită.

Pentru anii mei, nu vă  deranjați

Este o plăcere să fiu eu.

La anii mei... 


- Web

Personalitatea MEA, personalitatea Ziaja

 Cred că de la vârste fragede am fost un copil "cu personalitate". O fi fost zodia? O fi fost temperamentul, un temperament mai ap...