***

 Scara din Bramant, Muzeele Vaticanului, Roma

Scara Bramante este considerată o capodoperă a Renașterii italiene și reflectă viziunea arhitecturală inovatoare a arhitectului și pictorului Donato Bramante. Designul său revoluționar și forma elicoidală au fascinat vizitatorii și experții arhitecturali timp de secole. Structura scării se bazează pe un sistem cu elice dublă, unde două rampe independente se rotesc în jurul unei axe centrale fără a trece în niciun moment. Acest design permite o mișcare lină a oamenilor în ascensiune și coborâre, evitând orice tip de congestie în fluxul de vizitatori. Utilizarea pietrei în construcția ei nu doar că îi conferă rezistență și durabilitate, dar îi conferă și un aspect estetic și maiestuos. Piatra este sculptata cu precizie si amenajata astfel incat fiecare detaliu sa evidentieze frumusetea si armonia structurii in ansamblu.

Iluminatul natural care cade cenital printr-un luminator octogonal imens situat pe punte joacă un rol fundamental în scară, creând o atmosferă magică și luminoasă, evidențiind detaliile arhitecturale și sculpturale și creând un joc de lumini și umbre care sporește și mai mult frumusețea scării.

Vizitatorii care fac turul muzeelor Vaticanului nu se pot opri să se minuneze de Scara Bramante și de prezența sa arhitecturală impresionantă. În fiecare an, mii de turiști din toată lumea îl vizitează și se minunează de designul și istoria acestuia, făcând-o una dintre cele mai populare atracții ale Muzeelor Vaticanului din Roma. Scara Bramante prezintă ornamente în relief care includ motive florale, sculpturi și figuri umane, precum și detalii geometrice. Aceste ornamente, sculptate in piatra cu precizie, sporesc frumusetea si estetica scarii, adaugand detalii ornamentale si finete artistica in toata structura acesteia. Deoarece diametrul structurii este mai îngust la pornire, amprenta pașilor mai mici de la bază le lărgește proporțiile pe măsură ce scara urcă. De asemenea, și spre deosebire de decalajul scării, pereții laterali erau acoperiți cu marmură de carara în culori frumoase de nuanțe deschise de verde și  alb. 

***

 PEERU - MISTERELE LINIILOR NAȘTERE

Deșertul de lângă Nazca, în Peru, într-un aer întins pe câțiva kilometri pătrați, ascunde unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii. Vorbim despre așa-numitele „Linii Nazca”, adică desene masive, fiecare de câteva sute de metri în dimensiune. De exemplu, desenul șopârlei are peste 180 de metri lungime. În comparație, Statuia Libertății măsoară „doar” 93 de metri lungime. Nimeni nu știe cât de vechi sunt aceste desene, dar toți arheologii sunt de acord că sunt acolo de mii de ani. Realizarea lui are puncte care în prezent sunt inexplicabile. Să vedem câteva dintre ele.

(1) De fapt, aceste desene nu sunt desenate pe jos. În acea zonă a deşertului sunt mici pietre de diferite culori pe pământ. Pietrele sunt ușoare, pământul este întunecat. Atunci când mișci pietre și creezi poteci, de la distanță aceste poteci apar ca o "linie" întunecată pe un fundal clar. Arată prostesc, doar că acest efect optic este vizibil doar de sus. La nivelul solului, nimeni nu ar observa că mă uitam la un desen. Mai mult decât atât, având în vedere enormitatea lor, diferitele cifre pot fi apreciate în întregime doar de la o înălțime considerabilă. Ce rost are să desenezi figuri pe care nu le poți vedea decât dacă ești la o înălțime mare?

(2) Unul dintre desene descrie o balenă în întregime. Cum a putut un popor de munte care locuiește la marginea deşertului să deseneze o balenă cu mare acuratețe? De asemenea, unele desene precum maimuța și păianjenul nu aparțin animalelor care au trăit în acea zonă. De unde au venit Nazca, dacă cunoșteau aceste specii de animale?. În plus, păianjenul descris are organul sexual plasat pe picior. O singură specie de păianjen din lume prezintă această particularitate. În plus, acesta este un detaliu care se vede doar cu lupa. Cum au putut Nazca să aibă o cunoștință atât de profundă despre fauna terestră încât, teoretic, nici măcar nu ș tiau? 

***

 😳🇮🇹 TODOS CONOCEMOS ALGO DE LA ANTIGUA ROMA ¿Pero cuánto conoces de sus legiones y de su ejército? Aquí te lo cuento 

Las legiones romanas, consideradas como una de las fuerzas militares más formidables de la historia antigua, representaban la columna vertebral del poderío militar del Imperio Romano. Su evolución, desde los primeros días de la República Romana hasta el ocaso del Imperio, refleja no solo cambios en tácticas y equipamiento, sino también una transformación profunda en la estructura social y política de Roma.

En los albores de su historia, las legiones romanas estaban compuestas por ciudadanos que proveían su propio equipo, agrupados por su riqueza y capacidad para obtener armas. Esta organización reflejaba la sociedad romana, donde el status y la riqueza determinaban el papel de un individuo en el ejército. Las reformas de Mario, en el siglo I a.C., marcaron un cambio radical. Se abrió el servicio militar a los ciudadanos sin tierras, proporcionando el equipo estatal. Esto no solo amplió el ejército, sino que también creó un cuerpo de soldados profesionales leales a sus comandantes, en lugar de al Estado.

Una legión típica, en su apogeo, consistía en unos 5,000 hombres, principalmente infantería pesada, complementados por un pequeño número de caballería y unidades especializadas. El corazón de la legión era el ‘centurión’, un oficial experimentado que comandaba una ‘centuria’ de aproximadamente 80 hombres. La habilidad, disciplina y liderazgo del centurión eran cruciales para el éxito en el campo de batalla.

El equipamiento de un legionario evolucionó con el tiempo. En la época imperial, un legionario típicamente llevaba una armadura de segmentos de hierro, un casco, grebas, un escudo rectangular grande (‘scutum’), una espada corta (‘gladius’) y una lanza (‘pilum’). Esta armadura combinaba protección con flexibilidad, permitiendo a los soldados ser tanto defensivos como ofensivos en diferentes tácticas de combate.

Las tácticas de las legiones eran variadas y sofisticadas. Famosas por su formación en ‘testudo’, una formación defensiva en la que los escudos creaban una cubierta casi impenetrable, las legiones también eran adeptas en maniobras ofensivas. La disciplina férrea y el entrenamiento riguroso permitían a una legión maniobrar como una sola entidad en el campo de batalla, adaptándose rápidamente a diferentes situaciones.

Además de su habilidad en la guerra convencional, las legiones también eran ingenieros eficientes. Construían campamentos fortificados cada noche durante las marchas y eran capaces de construir puentes, asediar ciudades y realizar otras tareas de ingeniería.

La lealtad de las legiones era, sin embargo, una espada de doble filo. A medida que el poder de Roma se expandió, los ejércitos, ahora profesionales y leales a sus generales en lugar de al Senado, se convirtieron en actores políticos. Esto fue evidente en las guerras civiles que plagaron el final de la República y en varias ocasiones durante el Imperio, donde los generales usaban sus legiones para fines políticos.

Con el tiempo, las presiones de las invasiones bárbaras y los problemas internos transformaron las legiones. Los ejércitos del Bajo Imperio eran más móviles, a menudo dependiendo de tropas auxiliares bárbaras y caballería. La clásica legión romana, con su disciplina y tácticas, lentamente se desvaneció, marcando el fin de una era en la historia militar.

En resumen, las legiones romanas no solo eran una fuerza militar formidable, sino también un reflejo de la sociedad y política romanas. Su evolución a lo largo de los siglos muestra una adaptación constante a los desafíos cambiantes, tanto en el campo de batalla como en la arena política.

#roma #legiones #historia #curiosidades #historias #leyendas #misterio s #unangelporelmundo

***

 Cel mai ingrozitor sfat pe care l-am primit legat de relatii este acesta: „Barbatul nu trebuie sa te cunoasca decat de la brau in jos.” 

Si cred ca este o convingere destul de populara, fiindca a ajuns la mine din mai multe surse. Si m-am straduit din rasputeri sa fac pe dos. 

Cand l-am cunoscut pe sotul meu am stat de vorba ore, zeci de ore, sute de ore, despre orice si despre nimic, despre trecutul nostru si sperantele de viitor, succese si esecuri, defecte si calitati, frici si aspiratii... Ar trebui sa scriu o lista foarte lunga, asa ca nu o sa intru in detalii. 

Am avut incredere unul in celalalt, ne-am permis sa fim sinceri, vulnerabili si imperfecti. Si ne-am oferit spatiu si suport ca sa evoluam. Nu avem o relatie „perfecta”. La urma urmelor, standardele de perfectiune difera si tot ce-ti poti dori este sa gasesti ceva potrivit pentru tine. 

Unde vreau sa ajung cu asta? La jocul „Ma mai iubesti?”... 

Dupa 11 ani de relatie si atatea ore de conversatie la activ, chiar eram curioasa ce ar putea scrie pe cartonase astfel incat sa ne provoace. Am inceput sa jucam primul joc in tramvai, in drum spre casa. Strecuram pe rand mana in cutie si scoteam cate un cartonas. Citeam o intrebare si raspundeam. 

Pana am ajuns acasa trebuia deja sa pregatesc un mic dejun gurmand pentru a doua zi (nu va faceti iluzii, a fost paine gurmand prajita! :)) ). Ajunsi acasa am jucat conform instructiunilor, dar fara a cronometra timpul de raspuns. Intrebarile au fost provocatoare si diverse. Unele s-au suprapus peste conversatii mai vechi, altele au starnit conversatii pe care altfel nu ne-am fi gandit, poate, sa le avem. 

Si cea mai faina parte a fost ca, aproape dupa fiecare raspuns, am avut si o scurta conversatie pe tema respectiva, am schimbat idei. Asa ca a durat ceva sa ajungem la punctul de finish. 

Marturisesc ca am avut probleme cu a acorda punctajul, iar cel care a fost punctat prima data a trecut primul linia de sosire... :)) Pentru cei care nu sunt neaparat fani ai gameboard-urilor, recomand cu caldura a se lua cartonasele (o parte dintre ele) din cutie si a se pune in geanta. 

A se folosi la iesirile in doi la iarba verde, la plaja, la terasa, pentru a diversifica subiectele de conversatie si a face intalnirile mai provocatoare. Probabil unele provocari nu vor putea fi efectuate pe loc, asa ca jocul va continua si acasa... 

Ca sa nu mai spun ca pot fi inventate „pedepse” si „recompense” noi fata de cele sugerate de autorii jocului... Totul tine de parteneri. 😉 

- Emilia Furdui 

Găsești jocul aici: https://tikaboo.ro/joc-ma-mai-iubesti/

***

 🥰 Romanul perfect pentru cei care sunt de părere că cititul este plictisitor... „Ascensiunea" este vol. al III-lea din seria pentru adolescenți PEAK.

Adolescentul care a cucerit Everestul și care a înfruntat riscurile din Afganistan, pornește de această dată într-o nouă aventură în Myanmar.

În momentul în care i se propune să urce pe masivul Hkakabo Razi, unul dintre cei mai izolați munți din lume și cel mai înalt masiv din Asia de Sud-Est (5.987 m), Peak nu va rezista tentației și va accepta provocarea. Dar pentru a ajunge acolo, el și echipa lui sunt nevoiți să înfrunte pericolele pădurii tropicale într-o călătorie de patru săptămâni. 

În final, nu trebuie să îți mai spun decât că titlul romanului este perfect justificat și că ascensiunea descrisă de autor în acest roman va fi pur și simplu grozavă, cu atât mai mult dacă ești pasionat de alpinism.

În continuare, te las în compania unui scurt fragment din roman, numai bun pentru a-ți deschide apetitul pentru lectura celui de-al III-lea și totodată penultimului roman din seria Peak:

„Întuneric beznă. 

Nu îmi dădeam seama dacă îmi țineam ochii deschiși sau închiși.

Nu îmi dădeam seama dacă eram cu susul în jos sau dacă stăteam într-o poziție normală. 

Mă documentasem mult cu privire la avalanșe. Urmasem chiar și un curs de salvare în caz de avalanșe. Însă acum eram pentru prima dată în viață victima unei avalanșe. Și era mult mai rău decât îmi imaginasem. Fusesem învățat să nu mă gândesc la expresii care mi-ar fi indus panica, precum ,,îngropat de viu” sau ,,mormânt de gheață”.

Mâna dreaptă îmi era lipită de corp. Mâna stângă era așezată deasupra feței mele. Îmi puteam mișca degetele, dar cu greu. Îmi puteam mișca capul dintr-o parte în alta, dar tot cu greu. Abia puteam să respir, ceea ce însemna că în mormântul meu de gheață era un pic de oxigen. Dar pentru cât timp?”

Te invit la o lectură fascinantă în care răsturnările de situație se succed cu repeziciune și care  te va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.

 

📖 ,,Ascensiunea'' de Roland Smith: https://actsipoliton.ro/roland-smith-ascensiunea-carte

***

 Poker sentimental

Hiena nesătulă a ținerii de minte

a început să scurme din nou prin amintiri

de am ajuns ca hoții netrebnici, de morminte,

să duc în cîrcă sacul defunctelor iubiri.

Țigănci ce dau cu tîrnul și mătură peronul

ștergînd în urma toamnei frunzișul nevropat

ar vrea, tăindu-mi calea, să umple tomberonul

cu fetele căzute din cer la mine-n pat.

Rebele și lascive, fugite de acasă

s-au măritat aiurea și-au lepădat și prunci.

O, ținerea de minte e-o boală rușinoasă

că pierd seară de seară ce-am cîștigat atunci.

***

 Căderea Imperiului Roman de Vest

Căderea Imperiului Roman în 476 d.Hr. a marcat o piatră de hotar în istoria Europei. A fost un eveniment care a schimbat cursul unui continent și a dat naștere unei ere de transformare profundă cunoscută sub numele de Evul Mediu. În acest articol, vom explora în detaliu ce s-a întâmplat după căderea Imperiului Roman și cum a modelat cursul istoriei europene.

Odată cu căderea Romei, Europa de Vest s-a scufundat într-un vid profund de putere. Structurile politice și administrative romane au dispărut, lăsând provinciile occidentale în mâinile unei varietăți de grupuri barbare, inclusiv vizigods, ostrogods, vandali și franci. Aceste grupuri și-au stabilit propriile regate și sisteme de guvernare pe terenuri care odată făceau parte din Imperiu.

Prăbușirea autorității romane a dus la apariția feudalismului, sistem în care lorzii feudali își conduceau teritoriile în schimbul serviciilor militare și loialității față de vasali. Acest lucru a dus la o societate foarte stratificată, cu noblețe războinică în vârf și fermieri la bază. Descentralizarea puterii politice a devenit normă, iar loialitatea personală a înlocuit în mare măsură structurile guvernamentale centralizate.

Pe măsură ce structurile politice s-au prăbușit, Biserica Catolică a apărut ca o instituție de putere și stabilitate în Europa. Mănăstirile au devenit paradisuri ale cunoașterii și învățăturii, iar călugării au păstrat textele antice, inclusiv scrierile filosofilor greci și romani. Biserica a jucat, de asemenea, un rol crucial în convertirea barbarilor la creștinism, care a contribuit la unificarea spirituală a Europei.

Europa a trecut printr-o perioadă de invazii continue și migrație. Vikingii s-au aventurat din nord, jefuind și făcând comerț, în timp ce musulmanii avansau spre vest din sud. Aceste evenimente au contribuit la instabilitatea și schimbarea constantă a frontierelor politice și culturale.

În ciuda instabilității, în această perioadă au apărut sclipiri ale reînnoirii culturale. Una dintre cele mai proeminente a fost Renașterea Carolingiană, promovată de Carlomagno și imperiul său Franco. Educația și cultura clasică au fost promovate, deschizând calea pentru renașterea culturală ulterioară.

Concluzii

Căderea Imperiului Roman a marcat începutul Evului Mediu în Europa. O perioadă caracterizată prin fragmentare politică, feudalism, creșterea Bisericii Catolice și migrația popoarelor. În ciuda provocărilor, Europa a apărut din această eră tumultuoasă cu o identitate culturală unică și o moștenire de învățare și dezvoltare care a pus bazele Renașterii și Epocii Moderne.

Căderea Romei nu a fost sfârșitul, ci începutul unei noi etape complexe în is toria europeană.