$$$

 În istoria escrocheriilor financiare, puțini oameni pot rivaliza cu tupeul și carisma scoțianului Gregor MacGregor. În anul 1820, acesta a ajuns la Londra purtând uniforme exotice și medalii strălucitoare, prezentându-se drept Prințul de Poyais. El susținea că stăpânește un teritoriu vast și bogat în America Centrală, situat pe coasta Hondurasului de astăzi, o țară pe care a descris-o ca fiind cel mai apropiat lucru de Raiul pe Pământ.

Londra acelor vremuri era plină de investitori care căutau oportunități rapide de îmbogățire în noile republici sud-americane. MacGregor a știut exact cum să-i manipuleze. El a lansat o campanie de marketing incredibil de complexă pentru vremea respectivă. A publicat un ghid turistic detaliat, scris sub un nume fals, în care descria Poyais ca având o climă perfectă, râuri în care se găseau pepite de aur și un sol atât de fertil încât porumbul putea fi recoltat de trei ori pe an. Mai mult, a susținut că a construit deja capitala, St. Joseph, care avea operă, catedrală, bancă și clădiri administrative.

Minciuna era atât de bine pusă la punct încât MacGregor a deschis „ambasada” a țării Poyais la Londra, a printat propria monedă națională și a început să vândă terenuri. Sute de scoțieni, fermieri și muncitori, și-au vândut toate bunurile, casele și animalele pentru a cumpăra un bilet spre noua viață. În conturile lui MacGregor au intrat sume uriașe, echivalentul a milioane de lire sterline în banii de astăzi.

Tragedia a început în 1822 și 1823, când primele două nave cu coloniști, Honduras Packet și Kennersley Castle, au plecat spre America. Când pasagerii au ajuns la destinație, au avut un șoc teribil. Țara promisă nu exista. Nu existau orașe, nu existau porturi și niciun fel de infrastructură. Poyais era, în realitate, o bucată de junglă ostilă, plină de mlaștini, țânțari și boli tropicale. Pământul era nisipos și nu se putea cultiva nimic.

Izolați și abandonați, coloniștii au început să moară pe capete din cauza malariei, febrei galbene și a foametei. Din cei aproximativ 250 de oameni care au plecat plini de speranță, doar aproximativ 50 s-au mai întors vii în Marea Britanie, fiind salvați din milă de nave care treceau prin zonă.

Când supraviețuitorii au ajuns acasă și au spus adevărul, MacGregor fugise deja la Paris. Incredibil este faptul că nu a fost prins niciodată și nu a făcut nicio zi de închisoare. În Franța, a încercat să repete schema, dar a fost oprit de autorități. S-a retras în Venezuela, unde a murit în 1845, primind pensie de general și fiind înmormântat cu onoruri militare, în timp ce victimele sale zăceau în gropi comune în junglă.