$$$

 MEMORIE CULTURALA - NICOLAE LABIS 

Azi se implinesc 90 de ani de la nașterea lui Nicolae Labiș care fost un scriitor, un geniu al generației sale, cel mai tânăr scriitor care a intrat în Uniunea Scriitorilor, supranumit “buzduganul unei generații” de marele critic Eugen Simion. 

S-a născut la 2 decembrie 1935, la Mălini în Suceava. A urmat cursurile Școlii de Literatură şi Critică Literară Mihai Eminescu din Bucureşti. Face parte din colegiul de redacţie al mai multor reviste și apare în aproape toate publicațiile literare din țară.

Nicolae Labiș a fost promotorul unei noi viziuni poetice, precursorul noii generații de poeți din anii ‘60. Acestuia i-au urmat în mod firesc Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu şi Cezar Baltag. Anii cei mai buni ai activității sale poetice au fost 1954-1956. Până la această vârstă, Labiş s-a remarcat prin înzestrarea sa poetică, fiind catalogat drept urmaşul lui Mihai Eminescu. 

Debutează cu volumul “Primele iubiri” în 1956, pregătind “Lupta cu inerția”, apărută postum, în 1958.

A murit la data de 22 decembrie 1956 , București, România in urma unui misterios accident de tramvai, accident sau complot al Securităţii.

Cea mai cunoscută și studiată este poezia “Moartea căprioarei”, proiectată pe fundalul secetei cumplite de după al doilea război mondial. Simbolic, amplul poem este legenda pierderii inocenței copilăriei din cauza imprejurarilor pragmatice și dramatice ale vieții. Aproape în fiecare literatură există poeți care au murit tineri și au lăsat o operă genială sau cel puțin prefigurând genialitatea. Nicolae Labiș rămâne în literatura română buzduganul unei generații.

Dispariția lui Nicolae Labiș, la numai 21 de ani, a zguduit o țară întreagă, după ce tocmai terminase de scris volumul de versuri “Primele iubiri”. Ipoteza oficială este că Nicolae Labiș, aflat în stare de ebrietate, a alunecat sub tramvai. După opinia multora dintre contemporani, moartea sa nu a fost un accident. Supoziția că a fost vorba de un asasinat politic este susținută de dezvăluirile care au apărut în presă după 1989, în legătură cu probele strânse de securitate în 1956 privind defăimarea regimului comunist de către poet. Organizarea unui proces împotriva unui autor care, în pofida tinereții lui, ajunsese la o mare notorietate, ar fi fost incomodă pentru autoritățile de atunci.

Fulg 

de Nicolae Labiş 

Desfrunzit și prea bătrân,

Tremură de frig gorunul.

Au căzut și-ntâii fulgi

Și l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,

Floarea mică și rotundă

S-a topit și a murit 

O minune de-o secundă.

M-am întors înduioșat

Să scriu trista ei poveste;

Despre-un fulg care-a venit

Timpuriu și nu mai este.

Pentru ce n-ai mai rămas

În înaltul bolții tale,

De-ai venit atât de pur

Spre noroaiele din vale?

Care vânt neliniștit,

Răsucindu-te cu ură,

Ți-a mânat către pământ

Prea gingașa ta făptură?

Și de vreme ce sosiși,

Pentru ce-ai dat morții vamă?

Nu puteai să fii de-argint,

Ori de sticlă, ori de scamă?

Dar în vreme ce scriam

Întrebarea mea nebună,

N-am văzut cum lângă geam

Ninge-ntruna și întruna.

Iar când ochii mi-am-nălțat,

Am văzut cum prin ninsoare

Valea-ntreagă lumina

Minunat scăpărătoare.