$$$

 DESPRE GEȚI ȘI DACI (I)

Principalul getolog al lumii a fost în opinia noastră profesorul Gabriel Gheorghe, și spunem getolog și nu dacolog, din simplul motiv că nu dorim să scurtăm istoria poporului matcă al europenilor, care începe în această parte de lume odată cu activitatea primilor homo-sapiens care vor dezvolta în arealul curprins de Marea Neagră, Balcani și Arcul Carpatic civilizația care va fi numită generic Vechea Europă – The Old Europe.

De ce am scurta istoria acestui popor dacă am insista pe clișeul introdus de romani în istoriografie – ”dac” sau ”Dacia”?

Pentru că prima menționare a acestui termen este relativ tîrzie, de cel mult 2100 de ani, abia în sec. I î.Hr. fiind pomenit, pe cînd etnonimul de ”get” se pierde în negura vremurilor, plecînd din rădăcina ”GE” care semnifica pămîntul, știindu’se că Zeița Geea (Gaia) era considerată Mama Pămîntului, logic și îndreptățit este ca termenului arhaic GET să’i fie atribuită semnificația de pămîntean, iar prin sintagma get-beget să înțelegem un lucru autentic, autohton, original getic.

Un alt lucru semnificativ de menționat este că știm deja că ”dacii” erau doar un grup războinic al geților, nu o etnie distinctă, Trogus Pompeius afirmînd exact în secolul cînd apar primele menționări ale ”dacilor” că:

”Dacii sînt o mlădiță a geților.”

Acest grup al ”Zecilor” IO sau ”Decilor”, inexistent înainte de Hristos, devine menționat suficient de des pentru a intra în atenția cronicarilor, odată cu confruntările sîngeroase foarte dese cu romanii, la sud sau la nord de Dunăre.

În rîndurile de mai jos și din cercetările D-lui Gabriel Gheorghe, vom afla că nu doar ”dacii” vor fi mlădițele geților, ci toți europenii de sînge european, bineînțeles nu și cei care au ascendența dovedit asiatică: huni, tătari, finici, turci etc.

Citiți și: ”DACO-TRACIZAREA” GEȚILOR

Istoricii autohtoni sînt tributari unor curente care au luat naștere în baza unor teorii complet false și enumerăm aici DACISMUL, TRACISMUL, LATINISMUL ȘI MAGHIARISMUL

Toate aceste teze sînt orientări fără suport în realitățile trecutului neamului geto-rumînesc. Ceea ce cunoaștem din manualele de istorie sînt invenții vehiculate de istoricii vînduți cîte unei astfel de teorii false.

Latinismul, dacismul sau tracismul ca să aibă obiect la noi, trebuia să fi avut noi rumînii ca neam, printre strămoși ori latini, ori daci, ori traci.

Și n’am avut, noi am avut ori pelasgii neolitici matriarhali, ori geții euro-indieni războinici (acei așa-ziși indo-europeni).

Maghiarismul în schimb este cel mai deplasat, pentru că o limbă adusă din fundul Asiei a primit suportul papal pentru a se extinde peste geții carpatici. Dar ungurii de azi, nu sînt altceva decît niște pelasgo-geți care s’au catolicizat și maghiarizat pentru avantaje politice și averi. Spre exemplificare vom aduce în discuție haplogrupul I al lui Horthy născut la Baia Mare, care este specific rumînilor și vechilor pelasgi (cucutenieni, gumelnițeni, turdeșeni etc) și prezent la peste 33% din populația Rumîniei.

Acei ”zeci”, ”deci” sau ”daci” despre care vorbesc istoricii au fost geții carpatici numiți de romani astfel și pe care i’au luat sclavi în imperiu după ce au numit colonia de la nord de Dunăre, Dacia.

Despre ”traci” același lucru, sînt nordicii atenienilor, care evident că erau ori geți, ori hiperboreeni așa cum sînt îndeobște numiți cei care trăiau în nordul Eladei. Noi nu le spunem azi la norvegieni ”traci”, dar le spunem nordici. ”Trake” se traducea nord sau nordici, adică ”geții din nord”, cum spunem azi noi la scandinavi, nordici.

Și că tot pomenim de scandinavi, ei sînt tot un mix de pelasgi și geți așa cum erau și vikingii acum 12-13 secole.

Dar unde trăiau așa-zis ”tracii” din Tracia (Nord) în afara Traciei?

Nicăieri.

Ce etnie poate fi aceasta? Nordic sau sudic? Estic sau vestic? Acestea sînt determinări de localizare a unei populații pe criteriu cardinal, nu etnie.

Etnia majoritară a Europei pînă în epoca bronzului erau pelasgii. Abia din epoca bronzului geții războinici devin conducătorii Europei, cei care au creat regate, de la vechea Troie pînă la marile imperii de mai tîrziu.

Apoi, pe cînd geții erau numiți de geții eleni (da, tot geți sînt cei care au ocupat sudul peninsulei) din sudul Balcanilor, pentru că trăiau printre ei, și știau cum își spun ei înșiși, vezi denumirea Capitalei spirituale getice Sarmi-GETuzo, nu Sarmi-DACuzo, sau Sarmi-TRACuzo.

Geții din Dave în schimb erau numiți de romani ”daci”, romani care nu trăiau alături de geții carpatici, ci la Roma, nu știau cum își spun geții, ci ei îi numeau ori de la cetățile lor DAVE, Davi, ori de la casta războinicilor IO adică ”Decarii”, ”Decii” de unde ”Daci” și ”Deceneu”, ”Decebal” unde ”bal”, Mihai Vinereanu îi atribuie sensul de ”războinic”, ”luptător”.

Numai că nu toți geții trăiau în Dave (cetăți) în munți, ci și la sate pe văi sau la șes, pentru că munca pămîntului trebuia făcută de cineva.

Geții nu erau doar războinici, ci și meșteșugari, fermieri, mineri, metalurgiști, aurari etc.

Geții, după crearea marilor regate sau orașe stat au fost numiți ulterior și după loc:

Geți de la Geția, traci de la Tracia, iliri de la Iliria, scyți de la Scyția, sarmați de la Sarmația, panoni de la Panonia, spartani de la Sparta, ghetiți (hitiți) de la Imperiul Hitit, brigi de la Brigia, frigieni de la Frygia, bitini de la Bitinia, romani de la Roma, și putem continua pînă epuizăm toate regiunile locuite de geții care au cucerit Pămîntul după epoca bronzului cu arma sau pașnic.

Greci, în schimb, nu au existat în antichitate, ci este o denumire modernă a locuitorilor din Grecia, sau mai exact a regiunilor Tesalia, Atena, Sparta, Teba, Peloponez, parțial Tracia, parțial Macedonia etc.

Nici cu ”românismul” sau cu ”rromii” nu dovedim decît o foarte mare manipulare pentru că nu am venit de la Roma. Mai întîi că noi nu ne numeam români, ci rumîni, rîmi, armîni, rîmni etc.

Cine va cerceta ce triburi au fondat Ruma (Roma) va descoperi că unul dintre triburi se numea ramnes (sau ramnenses), adică rîmnii sau rîmnenii, dar prin cărți îi găsim latinizați ca să li se piardă urma strămoșilor noștri, ca de altfel multe astfel de botezuri care au avut loc în istoria ancestrală a marelui neam getic.

Cu bolșevisme (slavisme), dacisme, tracisme, latinisme, grecisme și maghiarisme nu dovedim nimic pentru istoria noastră antică, sînt doar piste false pentru istoria reală a neamului getic.

Acești istorici simbriași reușesc, însă, să amețească ignoranții de peste tot, prin imensa manipulare la care asistăm de peste 1000 de ani, noi și generațiile trecute.

Nu același lucru se poate spune despre Gabriel Gheorghe.

Profesorul Gabriel Gheorghe a studiat istoria străveche a spaţiului carpatic de mai bine de 40 de ani interdisciplinar, în atenția sa implicau studiul din domenii precum istoria, arheologia, geografia, geologia, fiziologia, lingvistica, etnologia, paremiologia, literatura, aplicînd rigurozitatea unui om de ştiinţă de formaţie tehnică.

Cercetările sale, bazate pe studiul sistematic a zeci de mii de lucrări, au fundamentat concluzia că spaţiul carpatic este vatra civilizaţiei euro-indiene şi că limba rumînă

este continuatoarea directă a limbii primare a Europei. O expunere a argumentelor domnului Gheorghe este prezentată de exemplu în tomurile I-V ale revistei Getica, editată de Fundaţia Gîndirea, din care vom reproduce mai jos un pasaj edificator.

În plus, domnul Gabriel Gheorghe este autorul a zeci de cărți și sute de articole pe tema istoriei poporului rumîn.

Gabriel Gheorghe afirmă într’o manieră tranșantă că:

”Realităţile istoriei poporului rumîn sînt zdrobitoare şi nu admit nici un fel de replică. O să le vedeţi şi o să vă convingeţi singuri.”

Cu această ocazie aducem un omagiu pios d-lui Gabriel Gheorghe care a trecut de curînd în neființă, cel care prin clarviziunea sa remarcabilă a făcut lumină în istoria geto-rumînilor scrisă în mod cu totul fals sau manipulatoriu și a reușit, după o muncă titanică de documentare, și cu o ușurință dezarmantă să cearnă grîul de neghină printre clișeele încă prezente în mentalul colectiv și promovat de istoricii tributari unor teorii false din zilele noastre.

Să’i fie țărîna ușoară în lumea celor drepți !

Prezentăm în continuare cîteva dintre observațiile și concluziile sale. De menționat că cele mai multe dintre cărțile pe care le citează nu au fost publicate în Rumînia.

Dumnealui le’a adus prin împrumut internațional sau prin mijloace personale, adunînd în biblioteca sa peste 10.000 de volume. Domnul Gheorghe preferă să nu aducă în discuție argumentele istoricilor rumîni care îi confirmă punctul de vedere, ca să nu

apară acuzații de prozelitism. El citează în special savanți străini și universități străine celebre.

În anii ’70 Franklin Murphy, cancelarul Universităţii California din Los Angeles (UCLA), a avut inițiativa de a realiza un studiu asupra resturilor arheologice din mileniul V înaintea erei noastre, în toată Europa.

A trimis’o în acest scop în Europa pe Marija Gimbutas, care era profesoară de arheologie la Universitatea din California.

În mod surprinzător, investigațiile au arătat că în Spania, Franța, Anglia, Germania nu există resturi arheologice din mileniul V.

Cu excepția teritoriului carpatic. Concluzia transmisă la UCLA de Marija Gimbutas a fost că:

”Nu ne este clar de ce în Europa nu găsim nimic. E un deşert pur şi simplu în mileniul V înaintea erei noastre, dar în România am găsit peste 30.000 de statuete.”

Harta descrierii arealului arheologic din studiul Marijei Gimbutas indică foarte clar care este realitatea. Studiul publicat de doamna Gimbutas se numește The Goddesses and Gods of Old Europe și se referă la Europa Veche, Europa carpatică şi zonele pericarpatice.

Datele obținute pe baza probelor arheologice arată că în mileniile V, IV, III înaintea erei noastre (deci acum mai mult de 6000 ani) existau pe teritoriul carpatic culturile Cucuteni, Ariuşd, Vădastra, Boian, Gumelniţa, Hamangia, Petreşti, Turda, Vinca şamd.

Pe vremea aceea nu existau Franţa, Anglia, Marea Britanie. Roma a fost fondată abia în anul 653 î.Hr.

În anul 1922 a apărut la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie, o lucrare intitulată The Cambridge History of India. Lucrarea a apărut în contextul în care la începutul secolului englezii aveau colonii și în Africa și în America de Nord și în Asia, care erau de regulă popoare inferioare lor din punct de vedere al dezvoltării sociale și culturale. Și totuși indienii le erau superiori din punct de vedere cultural.

Atunci au vrut să știe ce’i cu acești indieni: de unde vin, care le este istoria?

A fost întreprinsă o cercetare pe baza cărților vedice (care sunt cele mai vechi monumente literare ale umanității) și s’a făcut observația elementară că în Vede nu există mențiuni despre fauna specific indiană actuală (lei, trigri, cămile, elefanți), dar există în schimb dese mențiuni despre fauna carpatică (urs, lup, vulpe).

Și atunci, pe baza acestor date dar și a altora, ei au stabilit în volumul I pagina 68 (au apărut șase volume pînă în 1926) că nu există decât o singură arie în Europa de unde ar putea să provină indienii și anume aria mărginită la est de Carpați, la sud de Balcani, la vest de Alpii Austriei și la nord de munții care fac legătura cu Carpații.

Adică Transilvania, care apărea astfel ca leagăn al civilizației de unde au plecat toate popoarele. Textual, la pagina 71, se afirmă clar:

”Din acest spațiu (Transilvania) au plecat indienii, persanii, grecii antici, latinii, celții, germanii și slavii.”

Și, desigur, deducem că au plecat de pe aceste teritorii și cu limba. Oricine pleacă dintr’un spațiu poartă cu el limba. Aceasta este marca originii de unde te’ai născut și de unde ai plecat.

Ei bine, să nu rămînem doar la ce spune Universitatea din Cambridge, deși nu este o dugheană oarecare, ci este o universitate serioasă și nu este protocronism rumînesc, nu poate fi bănuită de protocronism rumîn, mai ales în 1922.

Să vedem ce spun și alți cercetători care nici nu citează (sau ignoră pur și simplu) The Cambridge History of India. Să luăm un alt studiu, cel al lui Paul MacKendrick, care a fost profesor de istoria artelor la Universitatea americană din Wisconsin.

El a scris o carte intitulată ”Pietrele dacilor vorbesc”.

Dar înainte de a publica această carte, a scris mai multe cărți din aceeași serie: ”Pietrele grecilor vorbesc”, ”Pietrele romanilor vorbesc”, ”Pietrele ibericilor vorbesc”, ”Romanii perini” ș.a.m.d.

Deci el cunoștea toate civilizațiile și vizitase mai ales vestigiile, construcțiile mari rămase de pe urma acestor civilizații. Și iată ce spune, la pagina 8:

”Sarmisegetuza getică, cetatea și locul sfînt al lui Decebal din creierii munților este una din cele mai impresionante așezări pe care le’am văzut pînă acum.”

Deci văzuse tot ce e în Grecia, tot ce e în Roma, în Latium și în Italia, în Spania și așa mai departe. Și la pagina 9 spune:

”Îmi consacru cartea acelor oameni ai antichității rumîne și istoriei lor de peste șase milenii.”

Intersant, noi învățăm istoria în școli numai de la Traian și Decebal. Nu e scurtată oare prea tare istoria noastră? Și nu este singurul care o spune. Putem să cităm o mulțime de autori care scriu istorie despre șase milenii de civilizație carpato-dunăreano-pontică.

Revenind la harta întocmită pe baza studiilor Marijei Gimbutas, să observăm că aceasta este făcută pe baza resturilor arheologice.

Resturile arheologice nu mint. Unde trăiește o populație, măcar scheletul rămîne acolo, că nu poți să îl iei cu tine cînd mori. Și cei care vin după noi le găsesc.

Ei bine, în mileniul cinci Franța nu are schelete, Germania nu are, dar găsim schelete din vremea aceea în spațiul carpatic. De ce în spațiul carpatic?

Ei bine, condițiile de mediu au fost hotărîtoare. La un congres internațional de istorie ținut la Edinburgh, capitala Scoției, prin anii 1970, la care a participat și doctorul Vasile Boroneanț (arheolog român) și profesorul Clyde Bolsal (de la Universitatea din Edinburgh) a fost stabilit unde au apărut cele mai vechi urme privind îndeletnicirea agriculturii.

Determinarea s’a făcut pe baza cerecetărilor a patru universități celebre: Oxford, Groningen, Berlin și Bohn. Și s’a concluzionaat că în anul 7.800 înaintea erei noastre exista agricultură la Porțile de Fier.

Iată un tabel cu haplogrupul R regăsit la osemintele din Baziinul Dunării, și care este îdeobște considerat ”slav” în mod cu totul eronat.

Cîteva date concrete de la care s’a putut pleca. Este important pentru că, așa cum spune Diodorus Siculus, scriitor grec, ”agricultura a fost cea care i’a scos pe oamenii din starea de sălbăticie”.

Dar mai e un fapt hotărîtor: sarea.

E util să știm că nici un mamifer nu trăiește dacă nu are în corpul său 0,15% sare din masa corpului. Deci un corp de 100 kg ar trebui să aibă minimum 150 grame sodiu, altfel inima nu se mai contractă și animalul moare prin stop cardiac. Poate că ați văzut la țară că vaca din curtea țăranului se duce și linge bulgărele de sare. Este ceva instinctiv. Ei bine, de la granița cu China pînă la Oceanul Atlantic, la suprafața solului, sare ușor de exploatat nu este decît în spațiul carpatic.

Da, zăcăminte de sare de acum șase mii de ani există și la Salzburg în Germania, există și în Polonia sau în alte locuri, dar la 30 metri adîncime. Cu ce săpai la adîncimea asta și de unde știai unde este sarea?

Pe cînd la noi te duceai cu un bolovan, dădeai în masivul de sare, luai bulgărele de sare și îl aduceai și îl puneai în curte ca să nu’ți moară vaca și așa mai departe… Iată deci condițiile hotărâtoare care au determinat ca civilizația să se stabilească aici.

Sigur, universitățile acestea străine pe care le cităm în continuare și savanții străini nu menționează sarea. Ei spun că nu le este clar de ce de aici pleacă totul. Dar asta este realitatea. Cine a stabilit? Dumnezeu, natura, nu putem să răspundem noi, dar asta este realitatea.

Avem masive de sare la suprafața solului, după cum poate știți, la Praid, Turda, Aiud, Râmnicu Vîlcea, Slănic Prahova, Slănic Moldova ș.a.m.d. E plină țara!

Bunicii noștri mai știu că sare se aducea și din slatine, adică dintr’un lac sărat. Și apoi găteau mîncare. Dar fără sare mîncarea nu se poate mînca. Și fără sare nu există viață! Ultima glaciaţiune Wurm s’a întins pînă la Carpaţii Păduroşi.

Spaţiul rumînesc nu a fost afectat de glaciaţiune. Germania, de exemplu, a fost acoperită de gheaţă. Pe gheaţă vaca nu avea ce să pască şi nu avea unde să trăiască omul.

Deci în momentul în care s’au topit gheţurile, de unde a expandat populaţia? De unde nu a fost afectată de glaciaţiune. Este elementar.

Să vedem ce mai spune Paul MacKendrick privitor la statuetele de la Hamangia, care sînt datate cu o vechime de peste 6000 de ani. El observă – de exemplu la Gînditorul – realismul arhaic și simplitatea liniei demnă de invidia oricărui sculptor modern, care denotă o dimensiune spirituală nemaiîntîlnită în arta de pînă atunci și rareori atinsă după aceea.

O spune cine? Un profesor de istoria artei de la Universitatea din Wisconsin. Să cităm un mic paragraf din lucrarea ”Pietrele dacilor vorbesc”, la pagina 13:

”Sanctuarele cu acoperișurile în două ape, împodobite cu ornamente acretelia, prezintă pe coamă și la marginile frontonului un rafinament arhitectonic pe care templele grecești și’l vor atinge după mai bine de o mie două sute de ani.”

Am spus că toate populațiile sînt plecate de aici. Ei bine, grecii sînt plecați de aici. E hilar că unii vorbesc de influențe grecești în limba rumînă. Cum să fie influențe grecești în limba rumînă cînd ei au plecat cu limba rumînă arhaică? Există sute de cuvinte rumînești în greaca veche.

Clement Alexandrinul, unul dintre părinții Bisericii greci, născut la Atena (nu protocronist rumîn!) spune în Stromatele:

”Grecii au luat totul de la barbari.”

Ei bine, acești greci au plecat de aici prin mileniul doi-trei. Referitor la aceasta, un mare elenist francez, Pierre Leveque, a publicat într’o carte, L’Aventure grecque – Aventura greacă, harta plecării grecilor din spațiul carpatic. Nu este de la noi, este de la un mare elenist francez.

Să’l mai cităm și pe Collin Renfrew, unul dintre cei care au introdus datarea cu radiocarbon 14 (carbon radioactiv 14). National Geographic i’a publicat în noiembrie 1977, un articol intitulat Europe changing past – Europa își schimbă trecutul. În acest articol se arată că:

”Date radiocarbon revizuite relevă o metalurgie înfloritoare în lungul Dunării pe la 4000 î.Hr. În estul Europei uneltele de cupru – care au fost datate în comparație cu cele găsite în Grecia pe la 2300 î.Hr. – au fost făcute în ceea ce sînt azi Rumînia, Bulgaria, pe la 4500 î.Hr.”

Iată deci că sînt mai mult de 6000 de ani. Toată lumea este de acord că avem o civilizație de 6000 de ani. Dar istoria oficială din Rumînia pornește de acum 2000 de ani, de la Traian și Decebal.

Să mai cităm și din East Gordon, Géographie historique de l’Europe (Geografia istorică a pelasgian-europeEuropei):

”Regiunea cuprinsă între Alpii austrieci la vest și Dobrogea la est forma o provincie de cultură foarte avansată al cărui centru teritorial era Transilvania.”

Geția de întindea pînă la Marea Baltică și să îl cităm pe profesorul Trinkovski, un mare istoric polonez, care spune:

”Noi, polonezii, suntem urmașii daco-geților care s’au întins până la Marea Baltică” și la fel spun și alți profesori, care recunosc că strămoșii lor sunt dacii și geții.

Revenim la Gordon East:

”Invaziile scyte, venite din sudul Rusiei, pe la 700 î.H. au pus brusc sfîrșit civilizației foarte dezvoltate a epocii Bronzului din țările carpato-danubiene.”

Nu găsim nici un savant străin care să spună altfel.

Profesorul Ralph Rowlett, profesor de Antropologie la Universitatea din Missouri, Columbia, SUA a participat în decurs de 20 de ani la cercetări pe diverse situri arheologice din România. Și el spune:

”Pe teritoriul Rumîniei pot afla prin intermediul arheologiei informații despre