$$$

 În lumea contemporană, codurile de bare ne înconjoară pretutindeni. Au devenit atât de firești, încât de cele mai multe ori nici nu le mai observăm. Folosindu-le zilnic — de la cele mai obișnuite vizite la supermarket până la procese complexe de lucru — rareori ne întrebăm când și cum au apărut, cine le-a conceput și ce drum au parcurs de la primul desen trasat pe nisipul unei plaje din Miami până la utilitatea lor universală de astăzi.

Primul cod de bare a fost desenat pe nisipul de la Miami Beach

La mijlocul secolului al XX-lea, comerțul mondial cu amănuntul s-a confruntat cu o dificultate serioasă. Odată cu creșterea volumului de mărfuri disponibile pe piață, comercianții întâmpinau tot mai multe probleme în gestionarea stocurilor. Acest lucru ducea la scăderea eficienței și la costuri sporite, iar procesul de evidență a produselor vândute devenea tot mai anevoios și împovărător.

În anul 1948, într-o conversație informală între managerul unui supermarket din Philadelphia și decanul Facultății de Inginerie a Universității Drexel, primul a descris dificultățile întâmpinate și l-a întrebat dacă nu ar fi posibilă crearea unui sistem capabil să colecteze automat informațiile despre produse la punctul de vânzare, să le proceseze și, astfel, să simplifice inventarierea și să sporească eficiența activității comerciale.

Decanul s-a lansat într-o expunere amplă asupra complexității unei astfel de soluții și, în esență, a respins ideea. Probabil că ar fi uitat repede de discuție, dacă nu ar fi fost auzit întâmplător de Bernard Silver, un doctorand al universității, care a împărtășit imediat subiectul colegului său de studii, Norman Joseph Woodland. Cei doi tineri au fost profund intrigați de idee și convinși că pot găsi o soluție concretă.

Inițial, Silver și Woodland au experimentat cu cerneluri fluorescente, imaginându-și că acestea ar putea fi aplicate pe ambalaje și apoi citite cu ajutorul radiației ultraviolete. Însă tentativa s-a dovedit impracticabilă. După aceste prime eșecuri, Woodland, convins că răspunsul se află la un pas, a renunțat la studii, s-a mutat în casa bunicii sale de pe Miami Beach și a petrecut acolo luni întregi, reflectând, contemplând și căutând inspirația.

Invenția revoluționară a lui Joe Woodland

Într-o zi, stând pe plajă și desenând absent în nisip, Woodland a trasat câteva linii paralele și a avut o revelație subită. I-a venit ideea că grosimea diferită a liniilor ar putea reprezenta diverse tipuri de informații, funcționând după principiul punctelor și liniilor din codul Morse. A conceput apoi un desen compus din linii groase și subțiri, dispuse în cercuri concentrice, astfel încât să poată fi citit din orice unghi, a depus cererea de brevet și a așteptat.

În anul 1952, Woodland și Silver au obținut brevetul pentru invenția lor. Totuși, aveau să mai treacă două decenii până când sistemul de scanare a codurilor de bare avea să devină tehnic funcțional, iar geniul ideii lor să fie pe deplin recunoscut de lume.

Invenția lor a depășit epoca în care s-a născut. Deși primiseră dreptul de utilizare și comercializare, le lipsea un element esențial: dispozitivul capabil să citească și să interpreteze codul de bare.

În anul 1960, Theodor Maiman, cercetător la compania californiană Hughes Aircraft Company, a creat primul laser din lume. Destinația acestuia era neclară atât pentru inventatorul său, cât și pentru comunitatea științifică. Se presupunea că laserul ar putea fi utilizat într-o gamă foarte largă de domenii, de la sudură industrială până la intervenții chirurgicale complicate. Maiman nici nu-și imagina că invenția sa va deveni veriga lipsă de care aveau nevoie Woodland și Silver. S-a dovedit că fasciculul laser, glisând peste suprafața unui semn grafic, putea transmite cu ușurință informații despre produs și preț către o casă de marcat computerizată.

În același timp, calculatoarele deveneau mai compacte și mai ușor de utilizat, fapt esențial pentru implementarea sistemului de scanare a codurilor de bare în comerț.

Unde a fost utilizat pentru prima dată codul de bare

Paradoxal, prima organizație care a început să folosească codurile de bare nu a fost o companie comercială, ci Asociația Americană a Căilor Ferate. Sub îndrumarea inventatorului și omului de afaceri David Jarrett Collins, a fost introdus un sistem de codificare și scanare pentru identificarea automată a vagoanelor feroviare care circulau frecvent între diferite linii de transport.

Pe lateralele vagoanelor se montau plăci metalice cu benzi colorate, fiecare purtând o anumită informație. La intrarea trenului în stație, un fascicul de scanare era îndreptat asupra acestor plăci pentru a identifica vagonul. Deși sistemul s-a dovedit util la început, în anii 1970 a fost abandonat din cauza volumului mare al echipamentelor și fiabilității insuficiente în timp.

În aceeași perioadă a devenit stringenta nevoia de marcaj universal pentru produsele alimentare și industriale. În Statele Unite a fost constituit un comitet însărcinat cu elaborarea unui cod universal al produselor, care să fie aplicat uniform pe toate bunurile comercializate în supermarketuri și să poată fi imprimat atât de producători, cât și de comercianți. Codul trebuia să transmită informații precum tipul produsului, producătorul, data fabricării, prețul și alte detalii relevante, iar calculatoarele de la case să le poată citi și procesa pentru a facilita urmărirea vânzărilor și a stocurilor.

Primul scaner pentru citirea codurilor de bare a fost instalat în iulie 1974 într-un supermarket Marsh’s din orașul Troy, statul Ohio. Primul produs din istorie scanat cu un cod de bare a fost un pachet de gumă de mestecat Wrigley's Juicy Fruit, ales special pentru a demonstra scepticilor că și articolele mici pot fi marcate și scanate eficient. Acest moment a marcat începutul erei moderne a codurilor de bare.

Un instrument indispensabil pentru afaceri

De atunci, codurile de bare și dispozitivele de scanare au parcurs un drum lung și plin de transformări, perfecționându-se continuu timp de peste jumătate de secol. Astăzi, imaginea codului de bare este cunoscută tuturor: o succesiune ordonată de linii negre și albe paralele, imprimată pe ambalajul produsului, citită de un scanner optic ce interpretează informațiile și le transmite sistemului electronic, de regulă către casa de marcat.

Totuși, introducerea codurilor de bare în anii 1970 s-a lovit de numeroase piedici și a fost întâmpinată cu aprige critici. Sindicatele se temeau că acestea vor duce la pierderea unui număr considerabil de locuri de muncă, cumpărătorii puneau sub semnul întrebării corectitudinea prețurilor, iar comercianții și producătorii ezitau să investească în etichetarea produselor, temându-se că ambalajele vor fi deteriorate. N-au lipsit nici teoriile conspirației: circulau zvonuri potrivit cărora, prin codurile de bare, „fratele cel mare” va supraveghea neîncetat populația, iar unii credincioși susțineau că în structura codurilor s-ar ascunde numărul 666, „numărul fiarei”. Până și celebrul prezentator Phil Donahue a numit cândva codurile de bare „o conspirație corporatistă împotriva consumatorilor”.

Însă deja în anii 1980 avantajele lor în toate domeniile vieții cotidiene au devenit incontestabile. La început, au fost aplicate pe toate bunurile și produsele alimentare, în 2005 companiile aeriene au început să imprime coduri de bare pe cărțile de îmbarcare, iar în 2008 această tehnologie a pătruns și în dispozitivele mobile.

Astăzi, codul de bare este un instrument indispensabil pentru mediul de afaceri, jucând un rol mult mai important decât simpla etichetare a produselor și accelerarea procesului de plată. Aceste minuscule linii paralele au influențat profund lumea contemporană, eliminând erorile umane și optimizând procesele economice, iar viitorul lor se anunță vast și promițător. Pe măsură ce trecem de la codurile tradiționale la cele bidimensionale și tridimensionale, tehnologia va continua să se perfecționeze pentru a face schimbul de informații cât mai simplu, rapid și sigur.

❗️ Materialul de față reprezintă o prezentare popularizată a istoriei codurilor de bare, incluzând unele relatări de natură legendară sau anecdotică. Anumite episoade (precum cel cu desenul pe nisipul din Miami Beach) nu sunt confirmate de surse documentare solide și sunt expuse ca versiuni posibile. Cititorul este încurajat să păstreze o doză de spirit critic și să verifice informațiile în surse academice și istorice de încredere.