$$$

 Călușul — puterea bărbatului care ține ritmul lumii

În dansul călușarilor nu se joacă doar pași. Se joacă curajul și puterea.

Un grup de bărbați, legați prin pași și bătăi de tobe imaginare, se mișcă cu bătaie de bastoane și cu zurgălăi la cizme, ca și cum pământul însuși ar răspunde sub tălpile lor.

Niciunul nu stă deoparte, niciunul nu domină. Toți formează un corp colectiv, o unitate de energie masculină.

Este imaginea unei lumi în care bărbatul nu acționează izolat, ci pulsează împreună cu ceilalți, cu ritmul comunității și cu ritmul naturii.

Bastonul nu e armă. E extensia brațului care scrie pe aer o lege veche.

Zurgălăii nu sunt podoabe. Sunt semne sonore care străpung tăcerea și cheamă spiritele să recunoască ordinea.

Călușul este o invocație de protecție: alungă spiritele rele, alungă boala, alungă moartea.

Fiecare săritură, fiecare lovitură în aer, fiecare rotație, spune: „Suntem aici. Suntem puternici. Suntem vii.”

Dansul călușarilor este un lanț viu, ca al fetelor, dar plin de energie verticală.

Tinerii intră în joc și se măsoară cu ritmul, cu disciplina, cu forța.

Ei nu dansează doar pentru ei, ci pentru sat, pentru pajiști, pentru păduri și izvoare.

Este un ritual de trecere — copilul devine bărbat, energia devine protecție, și ritmul devine legământ.

Vocea nu vine din cântec, ci din pământul pe care călcă.

Zurgălăii cântă înaintea lui, vestind puterea colectivă, ecoul fraternității și al responsabilității.

Fiecare pas e verticalitate, fiecare salt e curaj.

Fiecare rotire e o reamintire: bărbatul, ca femeia, este gardianul vieții.

Călușul nu este un spectacol. Nu e un joc de virtuozitate.

E o poezie a bărbatului care se aliniază cu universul, care cunoaște frica și o depășește, care ține ritmul lumii cu bastonul în mână și cu zurgălăii pe cizme.

Și poate că, în această energie pură, ritualul arată adevărul despre masculinitate:

puterea de a apăra, de a susține, de a pulsa împreună cu tot ce trăiește.

_______________

P. H.