$$$

 Când a intrat în magazin, toți s-au întors spre el.

Avea paltonul ud, pantalonii plini de noroi și o plasă ruptă din care se vedeau trei pâini calde.

„Nu e al nostru”, a șoptit una dintre vânzătoare.

El s-a apropiat de tejghea.

— Cât costă untul?

— Douăzeci și patru, domnule.

— Să-mi dați jumătate.

Toată lumea a râs. Dar el nu a schițat niciun gest. A scos o bucată de ziar din buzunar, a rupt-o în două și a pus banii acolo.

— Atât am, a zis calm. Restul… îl las la Dumnezeu.

Când a ieșit, vânzătoarea cea tânără a alergat după el.

— Luați tot pachetul. Nu pot să dorm dacă știu că v-am lăsat așa.

El s-a oprit, s-a uitat la ea lung, și a spus:

— Fata mea a murit acum doi ani. Avea ochii ca tine. Ține banii, nu-i pentru mine. E pentru pacea ta.

A plecat, lăsând urme adânci în zăpada murdară.

Câteva ore mai târziu, în fața bisericii din sat, femeia care cerșea de ani de zile a primit de la el cele trei pâini.

— Ține, mamă. Am promis că azi nu mănânc singur.

A doua zi, s-a aflat că bărbatul locuia într-un vagon părăsit, la marginea gării. Pe pereți erau lipite desene făcute de o mână de copil.

Când polițiștii au venit să-l ducă la azil, l-au găsit dormind, cu o bucată de unt în palmă și o hârtie mototolită lângă el:

„Să nu uiți că binele făcut azi s-ar putea să-ți salveze sufletul mâine.”