$$$

 ȘTEFAN GEORGE

Ştefan Anton George (n. 12 iulie 1868, Bingen am Rhein - d. 4 decembrie 1933, Locarno) a fost poet, editor şi traducător german, promotor al simbolismului.

Opera

Ştefan George frecventează cercul lui Mallarmé, al prerafaeliţilor englezi, participă la "Pleiada simboliştilor" şi este influenţat de Nietzsche. Versurile sale sunt marcate de un ezoteric neoromantic. Evocând miturile şi istoria într-un limbaj poetic rafinat, are ca temă pricipală conflictul dintre păgânism şi creştinism, dintre spiritul elenistic şi cel catolic medieval.

Poezie

1890: Imnuri ("Hymnen");

1891: Pelerinaje ("Pilgerfahrten");

1892: Elagabalus ("Algabal");

1895: "Die Bücher der Hirten- und Preisgedichte, der Sagen und Sänge und der Hängenden Gärten"

1897: Anul sufletului ("Das Jahr der Seele");

1900: Covorul vieţii şi cântece de vis şi moarte ("Der Teppich des Lebens und die Lieder von Traum und Tod");

1901: Abecedarul ("Die Fibel");

1903: Zile şi fapte ("Tage und Taten");

1907: "Maximin. Ein Gedenkbuch"

1907: Al şaptelea inel ("Der siebente Ring");

1914: "Der Stern des Bundes";

1917:Războiul ("Der Krieg");

1921: Trei cântece ("Drei Gesaenge: An die Toten, Der Dichter in Zeiten der Wirren, Einem jungen Führer im ersten Weltkrieg");

1928: Imperiul cel nou ("Das neue Reich");

1927 - 1934: Opere complete ("Gesamtausgabe der Werke").

Publicistică

1894: Despre poezie ("Über Dichtung");

1905: Poeţi contemporani ("Zeitgenössische Dichter. Umdichtungen. 2 Bände");

1909: Dante, locuri din Divina Comedie ("Dante. Stellen aus der Göttlichen Komödie").

Traduceri

1901: Charles Baudelaire, Florile răului ("Baudelaire. Blumen des Bösen. Umdichtungen"), traducere din franceză;

1909: Shakespeare, Sonete ("Shakespeare Sonnette. Umdichtungen");

1912: Dante, Divina Comedie ("Dante. Göttliche Komödie").

STĂPÂNULINSULEI

Pescarii povestesc că-n miazăzi

Pe-o insulă bogată-n mirodenii

Și pietre mândre ce-n nisip scânteie,

O pasăre trăia. ce stând pe maluri,

Cu ciocul ei rupea fâșii coroana

Tulpinelor înalte. Când ea aripi,

Boite parcă-n roș cu melci din Tyros

Le ridica zburând greoi pe-aproape:

Ar fi părut un nor întunecat.

În timpul zilei s-ar fi stins în codri,

Dar în amurg s-ar fi întors la țărmuri

În bolta rece și sărată-a mării

Vrăjitul glas nălțându-l pân delfinii,

Prietenii cântării, vin cu valul

Pe-o mare - aur de scântei și pene.

Așa ar fi trăit din vremi străbune,

Naufragiații doar ar fi zărit-o.

Căci prima dată când sosiră oameni

Cu albe pânze duse-n drum prielnic

Spre insulă, ea s-ar fi tras pe culme,

Să vadă tot meleagul ei cel drag,

Și-ar fi întins uriașele ei aripi,

Pierind pe veci cu cântec surd de jale.

trad. Ion Pillat

ÎN SUS ȘI-N JOS PRIN LICĂR DE BETELE...

În sus și-n jos prin licăr de betele

De fag ne-ntoarcem pân' la poartă, afară

În câmp întrezărim printre zăbrele

Migdalul înflorind a doua oară.

Tot căutând băncile neumbrite

De unde voci străine nu ne-alungă,

În vis ni-s brațe-n cruce împletite,

Asupră-ne-i lumina blândă, lungă.

Recunoștință dăm acelui vânt

Prin vârfuri, razelor spre noi cernându-l,

Cu văz și-auz doar în răgazuri, când

Bat coapte fructele lovind pământul.

(traducere de Grete Tartler) 

DANSURI TRISTE

Ca un surîs în aceste descreşteri

Parcul îţi dăruie încă parfum,

În părul tău împrăştiat acum

Amestecă iarba-şarpelui şi iederi.

Aur păstrează grîul vînturat,

Mai puţin ţepos şi înalt poate.

Trandafirii din nou te-au salutat

Blînzi, cu străluciri estompate.

Să tăcem, să nu se audă de noi,

Să fim fericiţi jură-mi apoi,

Chiar dacă nimic nu mai aşteptăm

Decît această plimbare în doi.

*

Urechea ta doar prinde

Un cînt secret ce-i faptă

Abia făcută şoaptă,

Chiar dacă-i stins în minte.

Singur al tău cuvînt

Caută întărire

În sorţii nouă fire,

Comori de pace dînd.

Cu duh bun ne conjuri

Durerile prea bine

Cînd ce fu ziua-n sine

Seara ni-l ia sub múri.

*

Vrei încă mult pe un sol de omidă

Culori să afli-n zile ce-au trecut,

Să speri rod copt în pustia lividă

Să coseşti spice din veri azi sub lut?

Fii fericit doar cînd al umbrei caier

Răsfrînge vis din bogăţii trăite,

Cînd liberator trece prin obositul aer

Din zări un suflu, har ce te cuprinde.

Vezi! Zilele acestea parcă răni arzătoare

S-au stins din soarta noastră grabnic toate,

Dar tot ce pentru noi purta nume de floare

Se readună lîngă izvoarele secate.

*

(variantă)

Mult timp vrei încă pe dezgolit lut

Zilelor moarte să le dai culoare,

Fructe să speri coapte-n pustia mare,

Să coseşti spice din veri ce-au trecut?

Fii fericit doar val de umbre dacă

Răsfrînge calm trăita bogăţie,

Prin aer obosit de stă să treacă

Un suflu ce blîndeţea o învie.

Ca răni arzînd zilele noastre toate

S-au stins din soarta noastră înapoi,

Dar tot ce-a fost nume de flori în noi

Îl regăsim lîngă fîntîni secate.

Traducere din limba germană

de Miron Kiropol

FLOARE DE CRIN

Floare de crin!

Regină printre roze triumfale!

Acordă-mi bucurie,

Dă vieţii mele să învie

În sfînta zi a glorificării tale.

Mamă de lumină,

Dintre femei cea mai iubitoare,

Fii a bunătăţii mărturisitoare,

Sufletului meu copil

Ce-ţi împleteşte ghirlandă divină.

Doamnă de bun sfat!

Dacă el crezînd

A rămas fără păcat,

Puterea ţi-o cînt!

Mă vrei rugăciunii gînd după gînd?

Traducere din limba germană

de Miron Kiropol

LAUDA FEMEILOR

În oraşul cu străvechi şi-nalte coperişe,

cu-ntortochiatele spirale peste uşi, sub bârnele piezişe,

cu zugrăvitele ferestre şi cu turnuri, ce la stele-ajung,

cu steme spălăcite peste gangul lung,

lângă fântâni, când seara umple-se de zvonuri,

de râs şi de-ale apei argintate tonuri:

o viaţă suferinţei închinată,

o viaţă-ntreagă de mucenicie ‘ntunecată,

eu fost-am vestitorul demnităţii voastre de poveste

şi cântăreţul gloriei ce-a voastră este.

Voi albi copii în lungi procesiuni

cu lumânări şi panglice şi steaguri,

şi voi fruntaşele unor cântări senine

în colorat veşmânt pe praguri,

voi palide amice ale neuitatei cine,

voi mândrele patriciene preaslăvite,

care sub sfintele portale

purtaţi brocarte-n falduri grele, levantine…

Şi-n arta sunetului m-am deprins prin primăveri şi toamne

pentru voi, ce-mpodobiţi cu sărbătoare sala,

puternice şi nemişcate doamne.

Dar care dintre voi ca un salut mi-n-ntins

vreodat’ pocalul sau cununa de stejar

spunîndu-mi, spunîndu-mi înadins

că vrednic eu aş fi să-i leg brăţara-n dar?

Ce lacrimă, ce blândă ispăşire

a dat răspuns vreodată lacrimei din liră?

Eu simt de-acum

al morţii pas pe drum.

Sub dangăt jalnic şi târziu

fecioare şi miresme line

urmează sumbrului sicriu.

Mâni albe, numai pure, fragede, sublime,

îngăduite sunt să-l ducă spre mormânt

în catedrală-n cor,

transfigurând cu mută şi regească slavă

pe mortul preot al frumuseţii lor.

Cu lacrime amare

fete şi mame, plângându-şi părăsirea

toarnă vinuri scumbe în adânc,

toarnă în criptă

flori şi pietre rare

cu evlavie fără cuvânt.

Traducere de Lucian Blaga

(În revista Saeculum, Jan.-Febr. 1944. Reprodus după Caiete de dor, nr.3, 1951.

************************************************

Oraş cu acoperişe străvechi împodobite cu inele

De volute încolăcindu-se pe bîrne, pe porţi,

Ferestre pictate, clopotniţe ce ajung la stele,

Uliţe sumbre cu blazoane şterse porţi,

Cu ghizduri de fîntîni în zori sau seară,

Cu zvon argintiu de rîs şi de izvoare:

Acolo am trăit în munci istovitoare

Lungimea unei vieţi, şi tainică a suferinţelor povară,

Eu, crainicul înaltelor voastre mîndrii,

Eu, cîntăreţul gloriei voastre.

Albi copii în fastul de procesiuni

Cu lumînări, panglici şi drapele,

Şi voi, ce conduceţi bucuroase fanfare

În colorate rochii zbătîndu-se uşoare,

Şi voi, palide prietene ale agapelor din sacra lume,

Tinere patriciene, demne, cu slăvit nume,

Ce drapate, ieşeaţi sub portal sfînt,

În falduri de mantii în Orient ţesute,

Întreaga artă a sunetului meu vă cînt.

Voi giuvaere de joc şi sărbătoare,

Puternice suverane cu chip nepăsător.

Dar care dintre voi pentru a-mi fi întîmpinare

Mi-a întins o cupă sau coroana de stejar,

Să-mi spună că sunt vrednic iar şi iar

De a purta robia-i dulce sorţii?

Care dintre voi, o lacrimă, o căinţă aduse

În dăruire lirei mele plînse?

Potolit, simt deja călcîiul morţii.

În dangătul clopotelor, lin

Copile şi doamne în cortegiu vin

În urma unui sicriu în negru îmbrăcat.

Primite au fost doar mîini, peste fire

De tandre, nobile şi pure, să-l poarte

Pînă la mănăstire

Către criptă şi mormînt,

Apoteoză, onoare fără moarte

A mortului căruia frumuseţea lor i-a fost Cuvînt.

Copile şi mame în văduvie comună

Varsă cu plîngerea lor un balsam ce adapă

Geme, cunună

De flori cu smerenie peste groapă.

 Traducere din limba germană

de Miron Kiropol