$$$

 👩🏻O ROMÂNIE DE POVESTE…🇹🇩

Printre obiectivele mai puţin cunoscute, dar care merită să fie pus pe lista cu locuri de vizitat, se află şi 🏞Peştera Bolii, una dintre puţinele din ţară ce poate fi parcursă de la un capăt la altul.

Urme dacice și minuni ce se arată aievea, povești cu jupănese aflate în cautarea unor mari iubiri, amintiri ale unor bătălii epocale de ev mediu, spectacole culturale contemporane și aventuri în natură, 🏞Peștera Bolii le ține ascunse pe toate, ca pe o prețioasă comoară...😊 

Nicăieri în țară, un monument al naturii nu e mai încărcat de legendă și de istorie ca peștera de lângă Petroșani. 

Turiștii care circulă pe DN66 dinspre Haţeg spre Valea Jiului sau care urcă din sudul țării spre Deva, trec, uneori fără să știe asta, pe lângă unul dintre obiectivele turistice hunedorene cele mai importante și mai spectaculoase.

🏞Peștera Bolii este situată la aproximativ 1 kilometru de şosea şi, din fericire, a fost amenajată, așa că poate fi străbătută fără să fie necesar echipament special pentru coborârea în subteran. Drumul coboară dinspre Haţeg spre Petroşani, trece pe lângă dealul care poartă în spinare ruinele cetăţii dacice de la Băniţa, ca să ajungă în zona pârâului Jupânesei.

🏞Peștera Bolii este străbătură de pârâul Jupâneasa și are o acustică extraordinară, așa că aici pot fi susținute concerte, de la corale, până la concerte rock.

Numele peşterii provine de la Familia Bolia, care este menţionată pentru prima oară în anul 1.404 într-un act de donaţie al regelui Sigismund. Prin acesta, voievodul Bolia, din Țara Zarandului, primea proprietăţi de pământ şi păduri în zonă.

Se spune că, ţinutul şi peştera au fost locuite de oamenii timpurilor preistorice, dimensiunile uriaşe ale peşterii putând adăposti un întreg trib, conform informaţiilor din "Monografia istorico-geografică a localităţii Petroşani".

Magia peșterii nu i-a atras, însă, doar pe oamenii preistorici, ci și pe cei din era noastră. Monede din vremea lui Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, Lisimah sau Traian și Marcus Aurelius s-au găsit din belsug lângă Petroșani, semn că locul era unul ideal pentru adapostirea convoaielor de marfă care traversau Dacia romana venind dinspre Asia Mica și Grecia.

Mai încoace, dupa 1400, poveștile medievale redau, cu aerul lor pedant, romanțios, bătălii epice între invadatorii turci sau tătari și oștile ardelene, în decorul dramatic al 🏞Peșterii Bolii. Împăratul Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, a vizitat peștera în 1773, în timpul unei campanii de organizare a graniței Imperiului cu Țara Românească. Subteranele săpate în stâncă de pârâul Jupânesei au fost, mai apoi, locul ideal de ascunzis al bandelor de haiduci care au bântuit ani la rând prin zonă, pentru ca, în timpul Primului Razboi Mondial, locul să fie folosit de armata germană ca depozit de muniție. Însuși Erwin Rommel, marele general german supranumit "Vulpea deșertului", după succesele repurtate în Africa, în vremea celei de a doua conflagrații mondiale, a trecut cu trupele de vânători de munte Wurttenberg prin 🏞Peștera Bolii, în 1916, pe când era un simplu locotenent.

Nimic nu incită, însă, mai mult în legendele despre 🏞Peștera Bolii decât mirajul aurului… Nu demult, nu era bătrân, copil, din zonă, care să nu fi auzit, de la bunici, legendele cu dacii care și-ar fi ascuns aici comorile de invadatorii romani.

Alimentate de vecinatatea peșterii cu Cetatea Banita, singura fortificatie dacică pe care legionarii împăratului Traian nu au putut-o cuceri prin luptă, legendele au înfierbântat, vreme de sute și sute de ani, imaginația aventurierilor care s-au afundat în întunecimea haului săpat în munte, în cautare de comori. Bătrânii care știau adevăratele legende ale peșterii s-au cam dus... dar, se povestește că: 

📖"Care intreji de aur or ascuns dacii în peșteră, doara așa vorbeau bătrânii... Care intreji or dosat, să nu pună romanii mana pă ele. Zice-se că ar fi o ușă de fier ascunsă în maruntaiele peșterii și că dacă dai de ea, atunci dai și de aur. Numa’ că nu s-o găsat nimeni să afle ușa aia, că or căzut niște stânci pe ea"...

📖O alta poveste spune că:

"Se zice că era un tânăr momarlan de La Arsuri, fiul unuia Dumitru, de-l știa tot satul, care, însoțit de-un argat, ar fi mers să caute aur. Voia să-și cumpere niște animale prin bătătură, cu aurul găsit prin Peștera Bolii... 

No, s-apai ei or găsit locu’ secret. Si-atunci baiatul ăsta a’ lu’ Dumitru ș-o lăsat argatu’ acolo și fugi în sat, după ajutoare. Când o vin’t înapoi, tat locu’ era schimbat, iar pe argat nu l-o mai gasat. Baiatu’ lu’ Dumitru o tot catat după comoară și după argat, dar nu a mai găsit nimic, s-apai s-o întors în sat după o săptămână, mai mult mort decat viu…" 

Oricum, dincolo de povești, cert e un lucru: că în peșteră chiar s-au descoperit monede prețioase, deci ceea ce povestesc bătrânii are o bază cât se poate de clară în realitate.

Multe dintre legende se prea poate să își aibă originea chiar la finele secolului al XIX-lea, când oamenii din zonă au văzut sau au auzit despre descoperirile arheologice. În locul numit La Arsuri, chiar a existat o mare comunitate a dacilor, care a fost parjolita total în timpul războiului cu romanii, de unde vine, de fapt, și numele catunului. De altfel, tot aici, într-un perimetru de 20 de kilometri, s-au găsit și celebrele brățări dacice de aur.

Au mai fost descoperite aici și mărgele şi vase din lut, dar şi unelte din piatră şi os începând din perioada Paleoliticului. 

Cei care administrează 🏞Peştera Bolii, spun că primele date despre această peşteră ne sunt furnizate de M. J. Ackner în anul 1838.

Potrivit cercetătorilor, 🏞Peştera Bolii a oferit adăpost inclusiv pentru mărfurile aduse de negustorii porniţi de la Marea Egee şi Siria şi desfăcute apoi la Appullum şi Potaissa, unde erau cantonate legiunile a XIII-a Gemina şi legiunea a V-a Macedonica.

🏞Peștera Bolii, sub forma unui tunel cotit, a fost săpată în calcarele Jurasice ale Dealului Bolii de apele vijelioase ale pâraielor Jupâneasa şi Galbina, la o altitudine de 720 m.

De la insurgenţă până la resurgenţă (de la intrare până la ieşire), peştera se întinde pe o lungime de 455 de metri, dar lungimea tuturor galeriilor este de peste 1.400 de metri. Intrarea peşterii are o lărgime de 20 de metri şi o înălţime de 10 metri, dar dacă aţi intrat în adâncuri, aşteptaţi-vă la spectacol: pereți de 45 de metri înâlțime.

Cândva peştera adăpostea și 🦇lilieci, iar existenţa guanoului (excrementele lăsate în urmă de aceştia) în adâncul peşterii confirmă prezenţa unor astfel de colonii.

Numele pârâului care străbate 🏞Peștera Bolii provine, potrivit reprezentanților peșterii, de la frumoasa 📖legendă a Jupânesei care spune că: 

📖Jupâneasa, neînfricată, ca toţi Geţii, frumoasă, dar şi trufaşă, îşi dorea în taină ca iubitul ei chemat la luptă de Marele Lup Alb să se întoarcă acasă cât mai degrabă din războiul purtat cu duşmanii în zări îndepărtate. Coboară în Peşteră la icoana Sfintei Fecioare Maria, apariţie misterioasă în stâncă, rugându-se fierbinte, poate prea fierbinte, ca Sfânta să-i dea calea prin care să-l readucă acasă, cât mai repede, pe iubitul plecat la război. Fecioara Maria îi îndeplini dorinţa neînduplecată de a pleca în nemărginite zări, transformând-o într-un pârâiaş cu unde cristaline ce curge vijelios la vale şi îşi cheamă etern frumosul şi viteazul său iubit.

📖O altă legendă, legenda fetelor de măritat, spune că în vremurile îndepărtate, se afla în preajma peşterii într-un conac, o familie bogată ce stăpânea pădurile şi pământurile din zonă. Familia avea 👭două fete. Cea mare de o frumuseţe rară, cu ochi verzi ca verdele codrilor pe care-i colinda, dar prea mândră, trufaşă şi de multe ori răutăcioasă, îndepărtând numeroşii peţitori mai săraci ce o voiau de soţie. Fata cea mică, mai puţin frumoasă, cu ochii albaştri, cu privirea blândă şi caldă, era tristă, neîmpăcată, că nici un crai al locului nu o curta. Într-o iarnă geroasă, când peştera era îmbrăcată într-o mantie de brumă şi ţurţuri strălucitori de gheaţă, 👭surorile s-au oprit în acest loc, iar când cea mică s-a întors, a strigat surprinsă de uimire: 

-Uite, surioară, inima întoarsă a peşterii!

Fata cea mare s-a uitat trufaşă şi cu mândrie în glas a întrebat: 

-Inimă răsturnată, eu când mă mărit?

În noaptea următoare, fata cea mică a avut un vis. Cobora cu sora cea mare în peşteră într-o primăvară minunată, inundată de verdeaţă şi flori. Ajunsă în faţa inimii răsturnate din pântecele muntelui auzi o voce blândă şi fermecătoare: „Fetelor, voi sunteţi de mult de măritat, ceea ce vă doriţi în taină. Dacă veţi alege dintre peţitori după placul inimii voastre, veţi fi măritate până la Naşterea Domnului. Opriţi-vă o clipă de rugăciune la icoana Maicii Domnului din adâncul peşterii şi la întoarcere rugaţi-vă pentru împlinirea visului vostru în strălucirea luminii inimii mele”. Mezina, uimită de viziune, a strigat spre bolta înaltă a peşterii: 

-Oare se va întâmpla această minune? 

În acel moment, o voce gravă şi puternică, venită din străfundul muntelui, i-a răspuns fetei: "Dacă voi veţi alege miri după dorinţa inimii voastre, promisiunea zânei peşterii se va împlini. Dacă gerul şi gheaţa avuţiei va stăpâni inimile, veţi rămâne nemăritate şi triste până la adânci bătrâneţi, trăind fără rost în această lume creată prin dragoste de Dumnezeu". 

Cu inima deschisă şi încrezătoare, fata cea mică a îngenuncheat în lumina inimii răsturnate rugându-se pentru împlinirea visului. Nu după mult timp, a fost peţită de o mândreţe de flăcău şi nunta de basm s-a împlinit...😊

Apariţia misterioasă în stânca peşterii a imaginii Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe este oarecum cunoscută. 

Mai puţin cunoscut este faptul că dacă întorci această imagine rezultă o nouă ilustraţie extrem de sugestivă, stindardul getic, lupul DRACO/DRACON. Poate să fie o imagine sugestivă pentru perioada de tranzit de la prima religie monoteistă din lume la creştinism. 

Cert este că şi în jurul "inimii" există o poveste puţin spusă... 

📖Se zice că înainte de războiul cu romanii, în munţii sălbatici ce îl adăposteau pe Marele Zeu al Geţilor se afla un preot cu pletele şi barba albe ca neaua. Credinţa, curajul şi dârzenia lui erau cunoscute nu numai de oameni şi de Zeul Zamolxis, ci şi de fiarele pădurii cărora le cunoştea graiul trăind cu ele în bună înţelegere.

La îndemnul Marelui Zeu, preotul acceptă cu bucurie transformarea în Marele Lup Alb, devenind astfel conducătorul în luptă şi în timp de pace a tuturor haitelor de lupi de pe cuprinsul Marelui Imperiu Getic. El, Marele Lup Alb, trebuia să vegheze la libertatea Geţilor şi a pământurilor, aşteptând clipele în care Zamolxis îi va cere ca prin urletul său de luptă să adune haitele de 🐕lupi şi stăpânii pământurilor, ca împreună, să înfrângă prin luptă şi să alunge duşmanii ce râvneau la teritoriul lor.

Locuitorii din Imperiul Getic sunt cunoscuţi ca fiind singurul popor care de la începuturi s-a rugat şi a ascultat de o singură divinitate supremă, Zamolxis. Astfel, misiunea de creştinizare a apostolului Sf. Andrei în "Tărâmurile lupilor", călăuzit de multe ori de însăşi marele Lup Alb, nu a avut nici un fel de piedici. De altfel, printre sihaştrii din ⛰Munţii Carpaţi circulă o legendă potrivit căreia ultimul mare preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus şi apoi pe apostolul Sf. Andrei. Ei vorbesc despre o "taină" a trecerii Geţilor la creştinism păstrată cu sfinţenie de-a lungul timpului, transmisă de la un pustnic la altul ca expresie a continuităţii de credinţă pe aceste meleaguri...

Pe lângă legende, povești și descoperiri arheologice, în această peșteră s-a filmat „Codul Zeilor”, un documentar artistic despre viața în peșteri a omului primitiv.

Tot aici s-a filmat și „Cântecul Nibelungilor”, ecranizarea uneia dintre cele mai cunoscute capodopere ale literaturii medievale germane, dar și numeroase reclame sau videoclipuri.

Pe lângă cadrul oferit producțiilor de film, peștera găzduiește, în pavilionul improvizat de la intrare, într-o saliță mai scundă, expoziții de fotografie sau de artă plastică. Apoi, imediat cum treci primul dintre cele patru poduri, adevarate opere de artă ele insele, e amfiteatrul. Aici asa cum am mai spus, este locul predilect pentru concerte camerale și "capela", pentru reuniuni religioase, dar și pentru proiecte mai ambițioase, precum piese de teatru sau reprezentații ale unor trupe ca "Passe Partout", a lui Dan Puric. 

Nimeni nu credea ca astfel de proiecte sunt posibile, dar cei care se ocupă de peșteră au transformat-o într-un veritabil pol cultural de nivel european, îmbogățind zestrea naturala și istorică a zonei cu un staif artistic de primă clasă...😊