$$$

 🕯️ Oglinzile acoperite și ceasurile oprite – ritualuri pentru sufletul celui plecat

🪞 Oglinzile acoperite

În satele românești, când cineva murea, primul gest era acela de a trage o pânză albă peste oglinzi. Nu era un simplu detaliu, ci o teamă adânc înrădăcinată: se credea că sufletul, încă rătăcind prin casă, ar putea fi atras în reflexia oglinzii și prins acolo pentru totdeauna.

Imaginează-ți durerea: un suflet blocat între lumi, fără drum înainte, fără cale de întoarcere. Pentru a-l feri de această soartă, oamenii ascundeau orice sticlă, orice oglindă, chiar și vasele cu apă în care s-ar fi putut reflecta chipul celui mort. Era felul lor de a spune: “Drumul tău e liber, mergi mai departe, nu te uita înapoi.”

⏰ Oprirea ceasurilor

Tot atunci, ceasurile erau întoarse cu fața la perete sau oprite cu totul. Timpul celui mort trebuia să înceteze în aceeași clipă cu respirația lui. Se spunea că, dacă acele ar continua să bată, ele ar măsura un timp care nu-i mai aparține și ar deruta sufletul în călătoria lui. Mai mult, în unele zone exista credința că ceasul lăsat să meargă ar putea „chema” încă un suflet din casă, ca moartea să nu plece singură.

Așa că liniștea devenea totală: fără ticăit, fără reflecții, doar șoapte și rugăciuni.

🌒 Un ritual al anxietății și al grijii

Aceste obiceiuri par astăzi superstiții, dar pentru oamenii de odinioară erau singurul mod de a-și stăpâni frica. Moartea nu era doar o despărțire, ci o trecere fragilă, o călătorie primejdioasă. Și atunci trebuia protejată: cu pânze albe care ascund oglinzile, cu ceasuri oprite, cu lumânări aprinse.