$$$

 

Toma Caragiu și Maria Tănase

Se povestește că într-o seară, la o masă plină de artiști, Toma Caragiu făcea glume cu accent grecesc, încercând să o imite pe Maria Tănase când cânta doine.

Maria, deloc supărată, l-a ascultat, apoi i-a spus:

– Măi, Tomiță, tu ești actor mare, dar la cântat ești mai răgușit ca gâsca mea din grădină!

Toată lumea a izbucnit în râs, iar Toma a răspuns pe loc:

– Atunci fă bine și adu-mi-o pe gâscă, poate facem duet!

$$$

 Acum 1.200 de ani, matematicianul persan Al-Khwarizmi a pus bazele algebrei pe care o studiem astăzi. Născut în regiunea Khwarezm (actualul Uzbekistan), el a lucrat la celebra Casă a Înțelepciunii din Bagdad, unde a studiat și tradus lucrări științifice din Grecia, India și Persia.

• Pionier al algebrei

În cartea sa „Kitab al-Jabr wa’l-Muqabala”, Al-Khwarizmi a sistematizat metodele de rezolvare a ecuațiilor liniare și pătratice. Termenul „al-jabr” din titlu a dat numele disciplinei „algebra”.

• Contribuții la sistemul numeric

El a introdus în lumea islamică și, ulterior, în Europa, cifrele indo-arabe și conceptul de zero, preluate din matematică indiană. Acest sistem numeric s-a dovedit mult mai practic decât cifrele romane, revoluționând calculul.

• Astronomie și geografie

Al-Khwarizmi a realizat tabele astronomice detaliate și o hartă a lumii cunoscute în secolul al IX-lea, corectând și îmbunătățind lucrările lui Ptolemeu.

• Moștenire durabilă

Cuvântul „algoritm” provine direct din latinizarea numelui său, „Algoritmi”. Lucrările sale au fost traduse în latină în Evul Mediu și au stat la baza dezvoltării științelor exacte în Europa.

$$$

 În 1827, chimistul englez John Walker a inventat bățul de chibrit, o creație bizară în acel moment. Amestecând diverse substanțe chimice, el a observat că un bețișor pe care îl folosea pentru a amesteca s-a aprins brusc prin frecare. 

Substanțele implicate erau sulful, sulfatul de potasiu și cloratul de potasiu — un amestec care, atunci când era zgâriat de o suprafață aspră, producea o flacără instantanee.

• Primele chibrite

Invenția lui Walker era formată din bețe de lemn acoperite cu amestecul inflamabil la un capăt. Pentru a le aprinde, trebuiau frecate de o hârtie specială abrazivă. Le-a numit „friction lights” (lumini prin frecare) și a început să le vândă în cutii mici, dar fără să breveteze ideea.

• De la invenție la răspândire

Lipsa brevetului a permis altor inventatori să îmbunătățească rețeta și designul, ceea ce a dus la răspândirea rapidă a chibritelor în toată Europa. În timp, formula a fost adaptată pentru a fi mai sigură, eliminând substanțe toxice precum fosforul alb.

• Un obiect banal, dar revoluționar

Deși azi ni se par banale, chibritele au reprezentat o revoluție în viața de zi cu zi. Ele au oferit oamenilor o sursă rapidă și portabilă de foc, schimbând modul în care se aprindeau lumânările, lămpile și focurile de gătit.

$$$

Există diferențe semnificative între ghepard, leopard și jaguar. Dacă le privești atent blana și modul de viață, vei descoperi că fiecare dintre aceste mari feline are propria „semnătură” în natură.

● Ghepardul – săgeata savanei

Campion absolut al vitezei, ghepardul poate atinge până la 110 km/h, însă doar pe distanțe scurte. Corpul său suplu, picioarele lungi și coloana extrem de flexibilă sunt adaptate pentru sprinturi fulgerătoare. Îl găsești în savanele africane și, rar, în câteva regiuni izolate din Iran. Este un vânător diurn, specializat în urmăriri rapide prin spații deschise.

● Leopardul – fantoma din umbre

Maestru al camuflajului, leopardul cutreieră atât Africa, cât și Asia, fiind capabil să se adapteze de la păduri tropicale la zone aride sau munți. Agil și puternic, urcă prada în copaci pentru a o feri de competitori. Preferă vânătoarea nocturnă și se deplasează singur, fără a-și anunța prezența.

● Jaguarul – stăpânul junglei americane

Răspândit mai ales în pădurile dese din America Centrală și de Sud, jaguarul este robust și masiv, cu o mușcătură capabilă să străpungă carapacea unei țestoase. Spre deosebire de multe alte feline, adoră apa și vânează frecvent lângă râuri, înotând cu ușurință.

● Cum le deosebești după blană

Ghepardul poartă pete negre mici și uniforme, cu dungi negre distincte pe față. Leopardul are pete în formă de rozetă, goale în interior. Jaguarul, în schimb, are rozetă cu punct central – un detaliu unic și ușor de recunoscut.

● Trei strategii, un singur scop

Ghepardul își câștigă supraviețuirea prin viteză, leopardul prin răbdare și adaptabilitate, iar jaguarul prin forță brută și rezistență. Împreună, sunt o demonstrație vie a ingeniozității naturii și a diversității lumii sălbatice.

$$$

 

A existat un bărbat care cântărea doar 19 kg. Supranumit „scheletul viu”, Isaac Sprague a rămas în istorie ca unul dintre cele mai extreme cazuri medicale din secolul al XIX-lea. Povestea lui este la fel de impresionantă pe cât este de tristă.

• O copilărie normală, urmată de o schimbare bruscă

Isaac s-a născut în 1841, în Massachusetts, SUA, și a avut o copilărie sănătoasă. Însă, pe la vârsta de 12 ani, a început să slăbească inexplicabil, pierzând masă musculară și grăsime într-un ritm alarmant, deși mânca normal. Medicii vremii nu au reușit să-i pună un diagnostic precis.

• Un corp extrem de fragil

Pe măsură ce creștea, corpul lui Isaac devenea tot mai subțire, până la punctul în care pielea îi acoperea direct oasele. La maturitate, avea înălțimea de 1,68 m, dar cântărea doar 19 kg. Această constituție îl făcea vulnerabil la boli și la efort, dar mintea și inteligența îi rămăseseră intacte.

• De la tragedie la spectacol

În lipsa altor posibilități de a se întreține, Sprague s-a alăturat spectacolelor de tip „circ de curiozități” conduse de celebrul P. T. Barnum. Publicul venea să-l vadă cu uimire, iar presa vremii îl numea „omul-schelet” sau „scheletul viu”. Deși își câștiga existența astfel, Isaac mărturisea că atenția constantă îl obosea și îl făcea să se simtă ca un obiect.

• O moarte prematură

Isaac Sprague a murit în 1887, la doar 46 de ani, lăsând în urmă întrebări medicale fără răspuns. Astăzi, se crede că ar fi putut suferi de o boală metabolică rară sau de o formă severă de atrofie musculară. Povestea lui rămâne un exemplu extrem al fragilității corpului uman și al felului în care societatea privea diferențele fizice în trecut.

$$$

 Există o teorie a conspirației care afirmă că Leonardo da Vinci ar fi fost sprijinit de o civilizație extraterestră, primind acces la cunoștințe cu mult peste nivelul epocii sale. Deși pare un scenariu desprins dintr-un film SF, susținătorii acestei idei aduc în discuție indicii neașteptat de detaliate.

• O absență greu de explicat

Între anii 1476 și 1478, Leonardo dispare din toate documentele istorice. Nu se știe unde a fost sau ce a făcut. Când revine în atenție, pare transformat: stăpânește noțiuni complexe de anatomie, inginerie, fizică și desen tehnic. A fost doar rodul unei minți strălucite sau dovada unui contact cu altă lume?

• Coduri ascunse în artă

Unii pasionați susțin că, privite în oglindă, lucrările sale ascund forme asemănătoare unor ființe extraterestre. Chiar și celebra Mona Lisa este considerată de unii o enigmă plină de simboluri și mesaje ascunse, poate o cheie spre o cunoaștere care nu aparținea Pământului.

• Invenții mult înainte de timp

Leonardo a schițat aparate de zbor, parașute, tancuri, sisteme de concentrare a energiei solare și chiar prototipuri ce amintesc de computere — cu sute de ani înainte ca acestea să devină realitate. Cât de probabil este ca un singur om să fi intuit atât de precis viitorul?

• Leonardo ar fi fost un mesager

Pentru istoria oficială, Leonardo da Vinci rămâne un geniu vizionar. Însă pentru cei care cred în teoria extraterestră, el nu a fost doar un artist și un inventator, ci fie un contactat, fie chiar un trimis al unei civilizații superioare. Un geniu incontestabil, dar poate... nu de pe Pământ.

$$$

 Corbii au o memorie extraordinară și te țin minte dacă le-ai făcut rău. Studiile arată că aceste păsări nu doar că recunosc fețele oamenilor, dar își amintesc și comportamentele lor pentru mult timp. Dacă un om alungă sau rănește un corb, pasărea îl poate evita pe viitor, îl poate certa prin sunete specifice și chiar le poate transmite celorlalți corbi informația despre “dușmanul comun”.

Această capacitate de a reține detalii și de a le împărtăși seamănă, într-o oarecare măsură, cu modul în care oamenii își transmit povești sau avertismente. În experimente făcute de biologii comportamentali, corbii au fost expuși la oameni care purtau măști diferite. După mai mulți ani, păsările încă reacționau negativ la masca asociată cu o experiență neplăcută, ceea ce arată o memorie pe termen lung remarcabilă.

Inteligența corbilor merge chiar mai departe. Ei folosesc unelte — bețe, frunze sau chiar bucăți de sârmă — pentru a scoate hrana din locuri greu accesibile. De asemenea, dau dovadă de planificare: unele studii au demonstrat că păsările pot păstra un obiect util pentru a-l folosi mai târziu, o trăsătură considerată mult timp exclusiv umană.

Tot acest “bagaj” cognitiv îi face pe corbi printre cele mai inteligente păsări de pe planetă, comparabili în unele aspecte cu primatele. Așadar, data viitoare când vezi un corb, amintește-ți că nu e doar o pasăre neagră și misterioasă, ci un observator atent, capabil să recunoască fețe, să-și amintească interacțiuni și chiar să construiască o adevărată rețea socială de informații.

$$$

 

Știați că harta lumii nu respectă neapărat realitatea? De exemplu, Rusia este mai "lată" decât Africa, dar, de fapt, e fix invers. Totul se întâmplă din cauza proiecției Mercator, o metodă de cartografiere creată în secolul al XVI-lea, care a fost extrem de utilă pentru navigație, deoarece permite trasarea unor rute drepte pe ocean.

Din păcate, această metodă are și un dezavantaj major: distorsionează dimensiunile reale ale țărilor și continentelor, mai ales pe măsură ce ne apropiem de poli. Astfel, țările din nord, precum Rusia, Canada sau Groenlanda, apar uriașe, în timp ce regiunile tropicale – inclusiv Africa, America de Sud sau Asia de Sud – par mai mici decât sunt în realitate.

Pentru a înțelege mai bine disproporția, merită menționat că Africa este de fapt de 14 ori mai mare decât Groenlanda, dar pe multe hărți cele două par similare ca suprafață. În plus, Africa are o suprafață totală de peste 30 de milioane de kilometri pătrați, adică aproape cât China, Statele Unite, India și toată Europa la un loc!

Aceste detalii ne arată că o hartă nu este doar o simplă imagine a lumii, ci și o interpretare a ei. Cartografii moderni propun astăzi proiecții alternative, precum harta Gall-Peters, care încearcă să redea mai corect dimensiunile continentelor. Totuși, chiar și aceste variante au limitele lor. Cert este că Africa rămâne „uriașul discret” al planetei – mult mai mare decât pare la prima vedere.

$$$

 

Știați ce înseamnă a fi lipsit de scrupule? În limba română, o persoană „fără scrupule” este cea care acționează fără să fie frânată de rețineri morale. Altfel spus, se comportă în așa fel încât nu respectă niciun considerent moral în atingerea unui țel.

💡 Originea termenului se găsește în latina veche: scrupulus, care înseamnă literalmente „piatră mică și ascuțită”. În Roma antică, soldații care purtau sandalele militare numite caligae aveau adesea surpriza neplăcută să descopere astfel de pietricele strecurate între talpă și picior. Ele provocau un disconfort permanent, iar soldatul trebuia să decidă: să suporte durerea și să continue marșul sau să se oprească pentru a scoate piatra, riscând pedeapsa pentru că a încetinit trupele.

În contrast, senatorii și ceilalți oameni puternici călătoreau pe cai sau în care, fără a simți vreodată această mică, dar constantă, neplăcere. Ei mergeau „fără scrupule”.

👉 De aici s-a născut ideea că cei aflați la putere sunt adesea „fără scrupule”, adică lipsiți de acel disconfort moral care frânează oamenii de rând.

Cu timpul, această „piatră mică” a devenit simbolul conștiinței: un gând interior care ne neliniștește atunci când ceva nu pare corect. Astfel, „a avea scrupule” a ajuns să însemne sensibilitate morală.

🔍 Iar cei care nu au niciun scrupul sunt, de fapt, cei care nu mai simt deloc acel „mic pietroi etic” din încălțămintea propriei conștiințe.

$$$

 

Acum 900 de ani, orașul italian Bologna era plin de turnuri ridicate de oamenii înstăriți. Mai exact, familiile influente ridicau construcții tot mai înalte, într-o competiție tăcută prin care își etalau puterea și prestigiul.

• O pădure de piatră în mijlocul orașului

În secolul al XII-lea, Bologna număra peste 100 de turnuri, ceea ce îi conferea un aspect unic în Europa medievală: o adevărată „pădure de ziduri verticale”. Cele mai cunoscute rămășițe ale acelei epoci sunt turnurile Asinelli și Garisenda, ambele înclinate, care continuă și astăzi să vegheze asupra centrului orașului.

• Simboluri de prestigiu

Majoritatea turnurilor nu aveau un rol militar și nici nu erau folosite ca locuințe propriu-zise. Ele reprezentau, înainte de toate, un semn al statutului social. Cu cât era mai înalt turnul, cu atât mai mare era mândria familiei care îl construia — o formă medievală de „arhitectură competițională”.

• De la sute la câteva zeci

Trecerea timpului, cutremurele și modernizarea urbană au dus la dispariția multora dintre ele. Astăzi mai pot fi admirate aproximativ 20, dintre care doar două domină încă orașul și atrag privirile vizitatorilor.

• O moștenire rară

Turnurile din Bologna rămân o mărturie unică a unei epoci în care oamenii visau să atingă cerul cu piatra. Sunt astăzi atracții turistice de renume, amintind lumii că ambiția și competiția au modelat deopotrivă arhitectura și istoria.

$$$

 

Acum 7.000 de ani, în sudul Mesopotamiei (Irakul de astăzi) a apărut Uruk, oraș considerat de mulți istorici primul centru urban adevărat din lume, atât ca mărime, cât și ca organizare socială și tehnologică.

• Leagănul urbanizării

În perioada sa de vârf, Uruk adăpostea între 40.000 și 80.000 de oameni – o populație uriașă pentru acea vreme. Orașul era împărțit pe cartiere, avea ziduri de apărare, temple monumentale și o economie bazată pe agricultură și comerț. Tot aici a apărut scrierea cuneiformă, folosită la început pentru a ține evidența cerealelor și a taxelor.

• Orașul legendarului Ghilgameș

Uruk este strâns legat de una dintre cele mai vechi opere literare: Epopeea lui Ghilgameș. Potrivit tradiției, Ghilgameș ar fi fost rege aici, iar povestea lui reflectă miturile vremii, dar și viața, fricile și aspirațiile locuitorilor.

• O influență majoră asupra lumii antice

Uruk nu a fost doar un oraș izolat, ci un model pentru alte așezări din Mesopotamia. A introdus idei importante precum administrația centralizată, sistemul de canalizare, templul ca centru al puterii și conceptul de stat organizat. Cultura sa a fost preluată și adaptată de sumerieni, akkadieni și alte civilizații care au urmat.

$$$

 

Cel mai greu om din istorie a dus o viață marcată de suferință. Jon Brower Minnoch, născut în 1941 în Statele Unite, este considerat omul cu cea mai mare masă corporală din istorie, ajungând la incredibila valoare de 635 de kilograme. Încă din copilărie s-a confruntat cu obezitate severă, iar de-a lungul anilor corpul său a continuat să crească într-un ritm neobișnuit.

• O boală rară și efectele ei devastatoare

La doar 12 ani cântărea peste 130 de kilograme, iar mai târziu medicii au descoperit că suferea de un grav dezechilibru metabolic, combinat cu o formă extremă de retenție de lichide. În 1978, la vârsta de 36 de ani, greutatea lui depășise deja 635 kg, ceea ce a dus la o internare de urgență.

• O internare cum nu mai fusese văzută

Pentru a fi transportat la spital a fost nevoie de mai mult de 10 persoane și de un pat special conceput. Doar lichidul acumulat în organism era estimat la aproape 200 de kilograme. Medicii au reușit să-i reducă greutatea cu aproape 400 kg într-un singur an, însă trupul său slăbit nu a mai rezistat mult timp.

• Moștenirea unui caz unic

Jon Brower Minnoch a murit în 1983, la doar 41 de ani. Povestea sa rămâne una dintre cele mai dramatice din istoria medicinei și este un avertisment despre cât de grave pot fi bolile metabolice netratate.

$$$

 

Știați că floarea-soarelui ascunde un secret matematic? Semințele ei nu sunt așezate la întâmplare, ci urmează spirala Fibonacci – un model precis care îi permite să folosească spațiul din discul floral cu eficiență maximă. Astfel, floarea produce cel mai mare număr posibil de semințe fără să se aglomereze, beneficiind în același timp de o absorbție optimă a luminii și a nutrienților.

Acest tipar nu este unic doar plantelor. Îl regăsim și în cochiliile melcilor, care cresc în spirale ce respectă aceeași proporție, oferindu-le rezistență și stabilitate. Chiar și în cosmos, unele galaxii spirale își dispun brațele după acest raport, iar orbitele unor planete și sateliți reflectă aceeași armonie matematică. Universul însuși pare construit pe baza acestui secret fascinant!

$$$

 

Cea mai lungă călătorie posibilă cu trenul durează 21 de zile și reprezintă una dintre cele mai fascinante experiențe feroviare din lume. Traseul pornește din orașul Lagos, aflat pe coasta sudică a Portugaliei, și se încheie la mii de kilometri distanță, în inima Asiei de Sud-Est, în metropola Singapore. 

În total, trenul traversează 13 țări și străbate peste 18.700 de kilometri, ceea ce o transformă în cea mai lungă rută continuă de călătorie pe calea ferată disponibilă la nivel mondial.

Pe parcurs, călătorii au ocazia să admire peisaje extrem de diverse: de la plajele atlantice ale Portugaliei și câmpiile Europei Centrale, până la nesfârșitele întinderi ale Rusiei și stepele Mongoliei. Ulterior, traseul intră în China, unde se împletește cu segmente din celebrul Transsiberian, continuând prin Asia de Sud-Est, trecând prin Laos, Thailanda și Malaezia, înainte de a ajunge la destinația finală.

Această călătorie nu este doar despre distanță, ci și despre descoperirea diversității culturale. În fiecare oprire, turiștii pot explora orașe istorice, capitale vibrante și sate autentice, având șansa de a experimenta bucătării și tradiții complet diferite. Este o aventură care transformă timpul petrecut în tren într-o adevărată expediție prin istorie, geografie și cultură.

Astfel, în doar trei săptămâni, un singur tren reușește să unească două lumi: Europa și Asia, oferind o experiență de neuitat celor care aleg să parcurgă acest drum spectaculos.

$$$

 În Japonia, chiar și câteva secunde de întârziere ale unui tren sunt suficiente pentru ca personalul să își ceară scuze pasagerilor – un gest care arată respectul profund față de punctualitate și față de fiecare călător.

● Punctualitate dusă la perfecțiune

Trenurile japoneze sunt programate cu o precizie uimitoare, iar orice abatere, chiar și sub un minut, este comunicată imediat. În unele cazuri, conductorii își cer scuze direct prin difuzoare pentru întârzierea minimă.

● Certificat pentru o întârziere de un minut

Dacă trenul întârzie mai mult de 60 de secunde, pasagerii pot solicita un document oficial, numit chikoku shōmei sho, care dovedește că întârzierea nu le aparține. Acesta este prezentat la locul de muncă sau la școală pentru a justifica sosirea târzie.

● Respect și responsabilitate

În cultura japoneză, chiar și un inconvenient minor necesită scuze sincere. Angajații companiilor feroviare se înclină în fața pasagerilor, asumându-și responsabilitatea indiferent de cauze – un gest de empatie și profesionalism.

● Un model la nivel mondial

Această atenție pentru detalii și seriozitatea cu care este tratat fiecare pasager au transformat rețeaua feroviară japoneză într-un reper global de excelență și încredere.

$$$

 

În zilele toride, nu doar oamenii suferă din cauza căldurii, ci și animalele din jurul nostru. O mică atenție din partea noastră – un vas cu apă – poate face diferența între viață și moarte pentru păsări, arici, pisici fără stăpân, veverițe sau chiar pentru insectele benefice din grădină.

• Un ajutor vital pentru viețuitoare

Un recipient simplu, umplut cu apă proaspătă, poate deveni salvarea multor animale însetate. Păsările nu doar că se hidratează, ci își și curăță penele, ceea ce le ajută să reziste mai bine la arșiță. Tot astfel, aricii și pisicile fără adăpost găsesc o sursă sigură de răcorire.

• Cum să pregătești corect vasul

Pentru a fi de folos, vasul trebuie să fie stabil, curat și așezat într-un loc umbros, ferit de soarele arzător. Dacă vrei să ajuți și insectele, poți pune o piatră sau un bățișor în apă – astfel, albinele și fluturii au unde să se așeze fără riscul de a se îneca.

• Un gest mic, o schimbare mare

Deși pare un detaliu nesemnificativ, oferirea apei animalelor în perioadele de caniculă susține echilibrul naturii din jurul nostru. Atunci când sursele naturale de apă dispar, oamenii pot deveni salvarea unor specii vulnerabile.

$$$

 

Acest mozaic bizantin vechi de 1.500 de ani surprinde o scenă plină de umor: un măgar pare vizibil nemulțumit de hrana primită de la stăpânul său. Descoperit în Marele Palat al Constantinopolului (actualul Istanbul), acest mozaic este considerat una dintre cele mai expresive reprezentări ale vieții cotidiene din Imperiul Bizantin. Expresia animalului, aproape umană, îi dă un aer suspicios și a reușit să stârnească zâmbete chiar și în epoca modernă.

Realizat în secolul al VI-lea, în timpul împăratului Iustinian I, mozaicul arată interesul bizantinilor pentru scenele rurale, dincolo de arta religioasă care domina acea vreme. Alegerea măgarului nu este întâmplătoare: acest animal modest a fost esențial timp de milenii în agricultură, transport și viața de zi cu zi, fiind apreciat pentru rezistența și docilitatea sa.

Astăzi, opera poate fi admirată în Muzeul Mozaicurilor din Istanbul, unde vizitatorii îi descoperă nu doar valoarea artistică, ci și umorul subtil și autenticitatea cu care redă legătura dintre om și animal într-o lume veche, dar surprinzător de familiară.

$$$

 În Roma antică, curățenia se făcea într-un mod greu de imaginat astăzi: cu urină. Lipsiți de detergenții moderni, romanii au găsit o soluție practică, bazată pe proprietățile naturale ale acestui lichid.

Spălătoria era treaba fullonilor, adevărați „profesioniști ai igienei”, care lucrau în ateliere speciale. Hainele erau înmuiate în cuve uriașe, apoi călcate cu picioarele pentru a se curăța temeinic. Secretul eficienței stătea în amoniacul din urină, care dizolva grăsimea și murdăria mult mai bine decât apa simplă.

Pe lângă urină, se foloseau și alte ingrediente:

cenușa, bogată în potasă, acționa ca agent de curățare;

argila, care absorbea impuritățile și reda prospețimea țesăturilor.

Metoda, departe de a fi respingătoare pentru romani, era considerată una eficientă și chiar rafinată. Atât de mult, încât urina a devenit o resursă valoroasă: pe străzi existau vase speciale pentru colectarea ei, iar împăratul Vespasian a introdus o taxă pe urină, transformând practica într-o sursă de venit pentru stat.

Astfel, un obicei care astăzi pare șocant era, în Roma antică, o dovadă de ingeniozitate și adaptare la resursele disponibile.

$$$

 În 1978, doi copii care se jucau au descoperit un Ferrari îngropat sub pământ în curtea unei case din Los Angeles. La început au crezut că au dat peste o piatră sau un obiect vechi, dar, spre uimirea lor, era vorba despre un Ferrari Dino 246 GTS, model 1974. Mașina se afla doar la câțiva metri sub suprafață, înfășurată în prosoape și acoperită cu o prelată verde, ca și cum cineva ar fi vrut să o păstreze în siguranță pentru a o recupera mai târziu.

• O descoperire neașteptată

Vecinii au fost uimiți, iar poliția a deschis imediat o anchetă. Cine ar putea îngropa o asemenea bijuterie italiană în pământ? Răspunsul a venit rapid: automobilul fusese raportat ca furat la scurt timp după ce fusese cumpărat.

• Un plan absurd

Se pare că proprietarul original înțelesese cu niște hoți un plan de fraudă pentru a încasa banii de la asigurare. Instrucțiunile erau clare: mașina trebuia distrusă, „înecată” în ocean, astfel încât să nu mai poată fi găsită. Însă hoții au schimbat planul. În loc să o arunce în mare, au decis s-o îngroape, convinși că într-o bună zi o vor putea recupera și păstra pentru ei.

• Soarta Ferrari-ului

Anii au trecut, iar mașina a rămas ascunsă sub pământ, până când joaca unor copii a scos la iveală întreaga poveste. Ferrari-ul a fost dezgropat și restaurat, însă nu și-a recăpătat niciodată strălucirea inițială. Cu toate acestea, povestea sa a devenit legendară.

• O legendă urbană reală

„Ferrari-ul îngropat” a intrat în istorie ca una dintre acele povești incredibile care par inventate, dar care au fost documentate cu fotografii, articole de ziar și chiar un film IMAX. Este dovada că realitatea poate fi uneori mai spectaculoasă decât orice scenariu de ficțiune.

$$$

 

În Noua Zeelandă, vântul bate atât de puternic încât, în anumite regiuni, crengile copacilor cresc doar pe o singură parte. Fenomenul este cunoscut sub numele de Wind-swept trees și poate fi observat mai ales pe coastele sudice ale țării.

• Copaci sculptați de vânt

În zona South Island și în apropiere de Slope Point, curenții antarctici lovesc cu o asemenea forță încât trunchiurile și crengile arborilor par să se plece pentru totdeauna într-o parte. Ramurile expuse vântului nu reușesc să se dezvolte sau se rup, în timp ce partea opusă crește alungită, ca într-o căutare instinctivă de protecție.

• O adaptare spectaculoasă

Acești copaci nu sunt rezultatul unei furtuni trecătoare, ci al unei presiuni constante, întinse pe ani și decenii. Structura lor se transformă în timp: rădăcinile se adâncesc, trunchiul se încovoaie și întreaga plantă găsește o cale să supraviețuiască. Astfel ia naștere un peisaj fascinant – păduri care par să se grăbească toate într-o singură direcție.

• O atracție în sine

Fotografii și turiști din întreaga lume vin să surprindă aceste siluete neobișnuite. Imaginile cu Wind-swept trees au devenit virale, simbolizând rezistența, dar și frumusețea bizară a naturii.

• Când vântul devine artist

Fenomenul ne arată cum forțele naturii pot transforma slăbiciunea într-o formă de adaptare. Acești copaci nu sunt doar răniți de vânt, ci și modelați de el, devenind adevărate opere vii de artă naturală.

$$$

 Blestemul Ceasului Astronomic din Praga 🕰️ este una dintre cele mai tulburătoare legende din Republica Cehă. Construit în 1410 de către ceasornicarul Hanus, acest mecanism medieval nu este doar un instrument de măsurare a timpului, ci și un simbol al misterului și al superstițiilor. Se spune că frumusețea sa era atât de mare încât consilierii orașului au vrut să se asigure că nu va mai exista niciodată un ceas asemănător.

Legenda afirmă că meșterul Hanus a fost orbit chiar de oamenii care îl angajaseră, pentru ca nimeni să nu mai beneficieze de geniul său. Într-un gest de răzbunare, ceasornicarul ar fi atins mecanismul și ar fi rostit un blestem: din acea clipă, oricine încerca să repare sau să modifice ceasul ar fi avut parte de mari nenorociri.

De-a lungul timpului, povestea pare să fi prins rădăcini în realitate. În secolul al XIX-lea, după ce ceasul a fost oprit pentru restaurare, locuitorii au asociat o serie de calamități și epidemii cu „blestemul lui Hanus”. Chiar și astăzi, localnicii privesc cu respect și teamă mecanismul complicat, considerându-l o parte vie a orașului.

Astfel, Ceasul Astronomic din Praga nu este doar un monument de artă și inginerie medievală, ci și o sursă de legende care amintesc cât de mult se temeau oamenii de puterea invizibilă a blestemelor. Un simbol care leagă istoria, misterul și magia de inima capitalei cehe. ⏳

$$$

 Pe tine te laud, prea frumoaso, pe tine 

Și ție, prea tainico, ție mă-nchin, 

Căci tu ești lumina ce stă trist pe mine 

Și tu ești lumina de care sunt plin. 

Pe tine te cânt, prea înalto, pe tine 

Făptura ta-ncinsă în straie de preț, 

Urechile tale rotunde și fine 

Și șoldul tău cald care tremură-n jeț.

Domniță-ntocmită din fum și-ntristare, 

Fecioară cu suflet trist și frumos, 

La tine visez și culcat și-n picioare, 

Pe tine te cânt și pe cal și pe jos. 

Pe tine, căci nu nici floarea din glastră, 

Nici floarea din baltă, nici floarea din crâng,

Atât de supusă și-atât de albastră 

Ca tine, când vin să te strig și să plâng. 

Ai pielița albă cum lebăda n-are, 

Ai taine cum nici împărații nu au 

Și totuși lași ochii în jos când strig tare 

Că numai pe tine te cânt și te vreau. 

Îți văd printre gratii brățările multe 

Și-ți văd prin fereastră rotunzii tăi sâni, 

Dar paznicul negru nu vreau să m-asculte 

Și-ntruna-și asmute sălbaticii câini. 

-- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- --

Zadarnic ai șolduri ca pânzele prinse 

Pe vasul pornit cu furtuna în larg.

Că nu pot să-ți mângâi călcâile-ncinse 

Și nici așezarea pe piatră s-o sparg.

În van port cuțitul cu teaca de aur 

De brâul meu negru cu lanț atârnat, 

Că nu e balaur, temutul balaur 

Ce-aicea te ține sub zidul crăpat. 

Și nu e nici tata să-l umplu cu daruri 

Și nu e nici mama pe mâini s-o sărut 

Și nu e nici hoț să-l astâmpăr cu zaruri 

Și nu e nici crai să-l pot frânge pe scut.

Ci domn care doarme cu mâna sub ceafă 

Prin cârciumi ascunse și bea ne-ncetat 

Din plosca ușoară și groasă carafă 

Râzând să te știe sub lanț ferecat. 

Iar eu mă-nvârtesc în zadar lângă podul 

Ce stă ridicat ca un deget în vânt 

Și nu știu-n ce fel i-aș tăia nodul 

Și nu știu-n ce fel aș putea să te cânt. 

Căci gura mea n-are putere atâtă 

Întreaga ta laudă s-o poată cânta. 

Căci prea ești frumoasă și prea urâtă 

Cetate în care eu nu pot intra. 

Și, vai, cât aș vrea. 

Doamne, vai cât aș vrea...

— Radu Stanca - Lamentația poetului pentru iubita sa

$$$

 

Moartea lui Constantin Tănase: „Am făcut o prostie care cred că o să mă coste viața”.

Constantin Tănase a fost mereu pe drumuri, mereu muncind, mereu luând-o de la capăt. Nu a avut niciodată concediu în adevăratul sens al cuvântului – toate vizitele lui se legau de turneele cu Cărăbuș. Și când avea timp liber, tot de alții se ocupa. Îi ajuta pe cei la nevoie, cei săraci, cei amărâți. Nici banii nu stăteau prea mult în buzunarele lui – a ajutat numeroase școli să se pună pe picioare, inclusiv cea din Hârșoveni, unde fusese învățător. În preajma sărbătorilor, el și soția lui vizitau, cu brațele pline de daruri, „Leagănul Sfânta Ecaterina”, unde erau aduși orfanii. Și tot de sărbători mergeau la serbările sărăcăcioase ale copiilor muncitorilor CFR de la Atelierele Grivița. 

Rarele momente de respiro și le petrecea acasă, în casa modestă de lângă Cișmigiu. Nu i-au plăcut extravaganțele, cum nu i-a plăcut de altfel nici ideea cumpărării unui apartament. Și chiar și-așa, cu toată viața lui agitată, Tănase avea ritualurile lui. După masă îi plăcea să ațipească puțin: „N-am timp, stau și eu un pic așa, mă rog vouă, dacă ațipesc puțin, nu mă lăsați mai mult de o jumătate de oră, că trebuie să plec!” – programul îi permitea asta atât de rar, încât era un adevărat lux. 

Tănase mai avea și câteva tabieturi culinare. Înainte de treabă, el își prepara singur cafeaua turcească căreia îi adăuga la final un strop de rom. Vara îi plăcea să-și facă o salată după o rețetă proprie: vinete, ardei grași, ardei iuți, roșii – toate coapte –, ceapă, usturoi, ulei și puțin oțet, servită pe felii subțiri de pâine. Iar după aceea, un pahar de vin (natural!) cu sifon. 

„Doctore, să știi că asta-i ultima noapte a lui Mihai Viteazul!”

Războiul se terminase și, chiar dacă abia ce împlinise 65 de ani, Tănase era pregăktit pentru vremuri bune. Pe 15 august 1945, în drum spre casă, căldura mare l-a făcut să se oprească la o bodegă lângă Cișmigiu, să-și potolească setea cu o bere rece. Seara observă că a făcut amigdalită și își dă seama de la ce. Îi mărturisește cumnatei sale: „Am făcut o prostie care cred că o să mă coste viața. Numai să n-audă Virginia”. Starea i se înrăutățește văzând cu ochii: se instalează o stare infecțioasă generală și începe să se vaite de un picior. Nici să se bărbierească nu mai poate: „Na, drăcia dracului, mai îmi fac și harakiri”. 

Încă 20 de zile a zăcut la pat și, între timp, făcuse și un blocaj renal. Colegi, prieteni și chiar admiratori de la spectacole îl vizitau. Era optimist, cel puțin aparent: „Voi n-aveți grijă de mine, lucrați mai departe, începeți repetițiile, că sosesc și eu”. 

Pe 28 august, seara, l-a vizitat compozitorul Ion Vasilescu. Au încercat niște glume, dar boala îi afecta și hazul. Înainte de culcare, soția a încercat să îl mai liniștească, spunându-i că va fi bine. Dar artistul presimțea sfârșitul: „Madame Tănase, să vedem cine are mai multă imaginație”. În aceeași notă i-a răspuns și medicului care îl vizita cu regularitate: „Doctore, să știi că asta-i ultima noapte a lui Mihai Viteazul!”

În zorii zilei de 29 august 1945, Constantin Tănase a părăsit scena pentru veșnicie. A fost depus în rotonda Ateneului Român. Timp de trei zile, mii de oameni au trecut prin fața catafalcului – cu dragoste, cu respect, cu durere. Pe 31 august a fost înmormântarea – iată, Tănase închidea stagiunea de vară. Pic de asfalt nu se mai vedea, Bucureștiul era înțesat cu oameni – în urma lui, pe străzi, la balcoane, în copaci. 

La Cimitirul Bellu, un cărăbuş îi veghează de-atunci somnul de veci. 

  

 Ultima fotografie a lui Constantin Tănase, iulie 1945, Cișmigiu

https://historia.ro/sectiune/portret/moartea-lui-constantin-tanase

$$$

 "S-a întâmplat odată să fiu întrebată câţi bărbaţi au fost în viaţa mea...... Redactorul respectiv, o domnişoară, a fost foarte bucuroasă, dar şi surprinsă să afle de existenţa a doi bărbaţi: GEORGE şi MIHAI. Dezamăgirea a venit ulterior, când i-am spus că este vorba de GEORGE ENESCU şi MIHAI EMINESCU.''

 Zoe Dumitrescu Busulenga

''Eu n-am dat nicio importanță carierei mele. Viața mea a fost total lipsită de ambiții. Eu n-am știut ce înseamnă ambiția, și atunci, tot ce-am făcut a fost din datorie, dragoste și mai cu seamă dintr-o obligație morală. Asistând la o demolare a valorilor culturii și istoriei românești, petrecute în răstimpul celor 50 de ani de ocupație, ca să zic așa, comunistă, mi-am zis că nu pot rămâne rece și indiferentă în fața unei astfel de situații.

Mai aveam aproape opt, nouă ani până la pensie...... Aveam 61 de ani şi eram şef de catedră şi membru corespondent al “Academiei Române”. În timpul unui seminar citeam monologul Clitemnestrei din opera lui ESCHIL. Monolog plin de profunzime şi pluritate în sensuri. Cum eram eu, plină de patos, un student îmi spune: “Doamnă, ce ne bateţi capul cu prăpădiţii ăştia şi vechiturile astea!?”. Când am auzit, am îngheţat. N-am zis nimic, am închis cartea, mi-am luat pardesiul, m-am dus la decanat şi am depus cererea de pensionare.

      Fragmente dintr-un interviu realizat în 2004 de către GABRIEL DRAGNEA și publicat în volumul volumul “27 de dialoguri-Construcţii incomplete”

Marile iubiri ale doamnei BUȘULENGA, după cum mărturisea, au fost EMINESCU și ENESCU, iar bărbatul vieții sale a fost soțul ei, APOSTOL BUȘULENGA, un om admirabil, de o cultură clasică remarcabilă, care cunoștea latina și greaca, un om lângă care a petrecut 45 de ani minunați.

      După anul 2000, ZOE DUMITRESCU – BUȘULENGA se dedică vieții monahale, se apropie de Dumnezeu, călugărindu-se la MĂNASTIREA PETRU VODĂ, de către Părintele JUSTIN PÂRVU și așezându-se la Mănăstirea VĂRATEC, sub numele de MAICA BENEDICTA. De altfel, sfântul lăcaș îi era destul de cunoscut, încă din tinerețe fiind atrasă periodic de aceste ținuturi de o spiritualitate aparte. Despre această perioadă, BUȘULENGA afirma:

 „Nu este nimic întâmplător pe lume. Totul e făcut de sus. M-a invitat aici prietena mea, VALERICA SADOVEANU, în fiecare vară. Din ce în ce mai mult m-am apropiat de VĂRATEC, am cunoscut VĂRATECUL, am cunoscut celelalte mănăstiri dimprejur, m-am împrietenit cu preoții, cu stareții, cu călugării”.

De asemenea, despre perioada vieții monahale, ea spunea: „Am socotit că un creștin intelectual trebuie să-și petreacă ultimii ani ai vieții așa cum se făcea pe vremuri, și mai cu seamă soțiile care rămâneau singure, se retrăgeau la mănăstiri. Era o frumoasă obișnuință, mai ales în lumea boierească.”

       DomniteCuAltite

  CONSIDERAȚIE,RECUNOȘTINȚĂ VEȘNICĂ!

$$$

 ❤ IMUNITATEA

        ORGANISMULUI ❤

"Un organism cu imunitate ridicată NU se contaminează cu agenți patogeni (microbi, virusuri, paraziți), deoarece are o rezistență puternică și nu poate fi infectat.

Foarte puțină lume știe că 80% din imunitatea organismului este concentrată la nivel intestinal, iar echilibrul florei intestinale este deosebit de important pentru menţinerea bunei funcţionări a sistemului imunitar.

Așadar, intestinul subțire joacă un rol esențial în sănătatea noastră, deoarece flora intestinală atunci când este perturbată, produce consecințe negative în tot organismul. Flora intestinală este influiențată în mod direct și semnificativ de alimentație. Vestea bună este că pentru reabilitarea intestinală putem reconstrui flora intestinală, ceea ce înseamnă că putem restabili un sistem imunitar puternic.

▪️Primul pe această listă obligatoriu este KEFIRUL. Este o CIUPERCĂ de culoare albă, care arată ca mugurii de conopidă și conține o combinație unică de bacterii si drojdii, în amestec cu proteine, vitamina B1, vitamina B2, vitamina B6, vitamina B7, vitamina B9, vitamina B12, vitamina K, vitamina A și vitamina D, calciu, fosfor, magneziu, enzime și aminoacizi.

Kefirul, spre deosebire de iaurt și alte produse lactate, conține peste 30 de culturi de bacterii specifice - probiotice, printre care bacteriile acidului lactic, precum și drojdii și bacteriile acidului acetic, care sunt deosebit de importante pentru că refac flora intestinală și elimină agenții patogeni.

▪️CIMBRUL - este una dintre cele mai puternice plante cunoscute, care stimulează foarte puternic imunitatea, distruge bacteriile, virusurile și ciupercile, fiind un puternic antibiotic natural, antibacterian, antiviral, antifungic și antiseptic.

▪️IARBA DE ORZ VERDE - regenerează flora intestinală, restabilind colonizarea bacteriană naturală și crescând imunitatea. Iarba de orz verde are efect vindecător asupra bronhiilor, a astmului, a inflamației tractului respirator și a sensibilității sporite la infecții. Se găsește ”Pulbere de orz verde” la magazinele naturiste. Acest produs conține 100% iarbă de orz verde, din care s-a extras apa printr-o tehnologie specială care nu permite pierderea proprietăților plantei. Această pulbere se prepară în combinație cu apă de izvor sau apă plată - 1 linguriță cu vârf de pulbere la 1 pahar cu apă.

▪️TĂMÂIA - fortifică sistemul imunitar, stimulând multiplicarea și activarea celulelor străjer a sistemului imunitar, cele responsabile cu anihilarea atacului germenilor infecțioși din sânge, înainte ca aceștia să se replice și să producă boala. Este COMESTIBILĂ doar tămâia naturală, care se găsește numai în MAGAZINELE NATURISTE și pe care scrie că se poate CONSUMA INTERN. Se pot administra la fel de bine, capsule cu Boswellia, care este extract de tămâie și se găsește în magazinele naturiste și în unele farmacii.

▪️CURMALELE - întăresc sistemul imunitar și contribuie la regenerarea celulară, fiind un tezaur de vitamine, minerale și antioxidanți care protejează organismul de boli.

▪️CHIMENUL NEGRU (Nigella sativa) - stimulează sistemul imunitar și menține sănătatea aparatului respirator. Se găsesc în magazinele naturiste și în farmacii, capsule cu ulei de chimen negru ( negrilică).

▪️OREGANO - în primul rând, întărește sistemul imunitar. Oregano este EXTREM de bogat în antioxidanți, valoarea sa ORAC fiind impresionantă: 200129. Pentru comparație, voi aminti câteva valori ORAC

( Notă: lista completa o am intr-o postare, căutați din lupă):

- cireșele Acerola 70000

- fructele de goji 25300

- zmeura 4882

- merele roșii 4275

- merele Golden 2670

- strugurii negri 2830

- portocalele 1819

- ceaiul verde 1253

Valoarea ORAC arată cu exactitate puterea antioxidantă a unui produs vegetal și capacitatea lui de a elimina radicalii liberi, care îmbolnăvesc organismul.

▪️ROZMARINUL - stimulează sistemul imunitar, are efect antibacterian și antiseptic.

▪️SCORȚIȘOARA - stimulează sistemul imunitar, are efect antiviral și antibacterian remarcabil. Din cele mai vechi timpuri scorțișoara a fost folosită împotriva "bolilor reci", în special în tratarea plămânilor și a ficatului

▪️GHIMBIRUL - rădăcina de ghimbir stimulează puternic imunitatea și este un foarte bun antiviral.

▪️ECHINACEEA - accelerează funcțiile sistemului imunitar și combate afecțiunile aparatului respirator.

▪️USTUROIUL și CEAPA ROȘIE- stimulează puternic sistemul imunitar și protejează organismul de agenți patogeni.

▪️VITAMINA C NATURALĂ - din acertola, măceșe, cătină, lamâie. Vitamina C sintetică nu are aceleași beneficii ca și vitamina C naturală. Vitamina C NATURALĂ întărește puternic sistemul imunitar și oferă organismului rezistență în fața agenților patogeni.

▪️ZINC - alături de vitamina C, zincul fortifică sistemul imunitar. Sunt bogate în zinc semințele crude de dovleac, năutul, nucile caju, ciupercile și stridiile.

▪️MIEREA DE CONIFERE - din brad și pin - crește imunitatea și protejează sistemul respirator, în special plămânii.

▪️PROPOLISUL - este considerat ”farmacia albinelor”, cu ajutorul căruia ele își protejează stupul. Propolisul crește imunitatea și restabilește majoritatea funcțiilor din organism.

▪️CAISELE DESHIDRATATE - sunt foarte bogate în polifenoli care cresc imunitatea organismului.

▪️RODIA - sucul de rodie fortifică sistemul imunitar și protejează organismul de răceli, gripe și infecții.

✅ La menținerea unei imunități ridicate NU contribuie doar ALIMENTAȚIA.

▪️APA - o hidratare corespunzătoare înseamnă un sistem imunitar puternic. Apa consumată în cantitate suficientă, protejează organismul împotriva gripei, infecțiilor și a altor boli cronice. Apa intră în componența tuturor organelor. Fără apă, organele nu pot funcționa. Lipsa apei în organism pune în pericol mare sănătatea și viața noastră.

▪️SOMNUL - somnul insuficient sau somnul care nu este odihnitor scade rapid imunitatea, de aceea, numai un om odihnit poate avea o imunitate puternică. Nimic nu compensează lipsa somnului.

▪️SPORTUL - activitatea fizică crește imunitatea și protejează organismul în fața bolilor.

▪️POSTUL - două zile consecutive de post negru (se bea doar apă) regenerează întreg sistemul imunitar și ajută organismul să combată infecțiile. Postul intermitent (de exemplu din 24 de ore, într-un interval de 8 ore se poate mânca, iar 16 ore se ține post - se bea doar apă și cafea neîndulcită) este un alt mod de a restarta întreg sistemul imunitar.

▪️STAREA LĂUNTRICĂ - supărarea, nemulțumirile, frica, stresul, furia, mânia, îndoiala, ura, gelozia, invidia etc. SCAD DRAMATIC SISTEMUL IMUNITAR și lasă omul descoperit în fața bolilor.

La polul opus, iertarea, compasiunea, iubirea, recunoștința, bunătatea, smerenia, CRESC SISTEMUL IMUNITAR.

Există oameni care fac sport și mănâncă numai sănătos, dar totuși se îmbolnăvesc. Se întâmplă asta datorită agresivității interioare pe care o au. Orice sentiment negativ este o stare de agresivitate a sufletului nostru, o stare din care lipsește IUBIREA.

De aceea, orice tulburare sufletească trebuie conștientizată și înlăturată urgent."

Sursa: Razvan Florin

Preluare:Învățături Atlantida

$¢$

 Uneori este suficient să primești o floare ca să-ți amintești că ești un om apreciat...

   Uneori este suficient un surâs ca să-ți aprindă scânteia din privire.

    Uneori este suficient să primești o îmbrățișare ca să te simți acasă.

   Uneori este suficient să fii ținut de mână ca să-ți găsești echilibrul/calea.

    Uneori este suficient să admiri un apus ca să-ți regăsești liniștea.

   Uneori este suficient să asculți bătăile de inimă ale cuiva în ritm cu bătăile inimii tale ca să înțelegi că nu ești singur pe lume.

   Uneori este suficient să mergi desculț prin iarbă pentru a-ți calma tumultul gândurilor.

    Uneori este suficient puțin, prea puțin pentru a ne considera cu adevărat binecuvântați, atunci cum se face că suntem atât de nefericiți? Cum se face că suntem atât de nemulțumiți? Oare nu cumva am uitat cum e să bucurăm de lucrurile simple?! 

Licurici de suflet

      

  Doar iubire și frumos în gânduri și în suflet!

După-amiază frumoasă 🧡

$$$

 "Învațăți fiicele, că întoarcerea acasă după o căsătorie eșuată este mai bună decât întoarcerea într-un sicriu.

     -Învățați fiicele că iubirile că despărțirile nu sunt eșecuri. A pune capăt unei relații înseamnă a începe o viață nouă. Că părăsirea unui cerc vicios este o victorie pentru inimă. Că tăierea unei legături emoționale toxice este un act de iubire de sine.

      -Lăsați-vă fiicele, surorile, mamele, mătușile, nepoatele și toți prietenii să știe că au o viață înainte. Că strălucirea din sufletul lor nu poate fi oprită de nimeni. Că nimic nu se pierde atunci când demnitatea este ceea ce se apără. Că frumusețea de a privi în sus este de a observa lucrurile valoroase pe care nu le puteam vedea. Că numai atunci când ne mișcăm putem auzi zgomotul lanțurilor.

     -Spune-le că vor avea întotdeauna sprijinul tău necondiționat. Că indiferent de loc, dată sau conflict vor avea ușile casei deschise. Spune-le că pot veni în brațele voastre de câte ori este nevoie. Această distanță nu este o problemă când iubirea este ceea ce vă unește. Că toată viața vei fi acolo, să nu judeci sau să învinovățești, decât să înțelegi, ascultănd, sfătuind și iubind.

     - Spune-le să se întoarcă acasă ca războinice, curajoase demne, de neînfrânt și puternice. Că o femeie care încearcă să-și recâștige încrederea, forța sau stima de sine este o persoană care merită mii de aplauze și este o inspirație pentru cineva care urmează să ia decizia de a-și asuma mintea, corpul și viața.

      -Spune-le despre importanța iubirii de sine, că pacea interioară nu este negociabilă, că principiile și idealurile nu sunt de vânzare. Că este interzis să închizi ochii la primele semne de violență. Că nu ar trebui să-i permită niciodată nimănui să i se taie visele, că aripile ei valorează mult mai mult decât un statut sau un cec de bani.

     -Spune-le femeilor pe care le iubești că au propria lor voce, că pot decide singure, că au un nume și un prenume, că au o familie mare care nu le va întoarce niciodată spatele, că au o casă și un cămin.

      ÎNVAȚĂ-LE CĂ PRIMUL LUCRU ESTE IUBIREA DE SINE."

Sursa: Hector Berumen

Preluare:Învățături Atlantida 

             ---------------------❤️---------------------

$$$

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️PĂCALĂ, IEREMIA, Plutonierul CĂPȘUNĂ... doar câteva din personajele pe care actorul SEBASTIAN PAPAIANI le-a interpretat și au rămas încă vii în memoria colectivă....

     SEBASTIAN PAPAIANI, pe numele său adevărat SEBASTIAN PAPAIANE (PAPAYANNIS, după tatăl său, ALECU, grec la origine) s-a născut pe 25 August 1936, la PITEȘTI, “într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu COSTACHE NEGRI, unde era plin de țigani”, după cum avea să rememoreze actorul, mult mai târziu.

     Pasiunea pentru filme și-a cultivat-o în copilarie, când urmarea cu prietenii săi producțiile americane ale vremii, printre actorii săi preferați fiind JOHNNY WEISSMULLER sau JOHN WAYNE.

   Îndemnat de CRINA COJOCARU, fostă Miss ROMÂNIA 1936, SEBASTIAN PAPAIANI se înscrie la cursurile “Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică”, pe care îl promovează în 1960.

   A jucat în zeci de filme și piese de teatru, fiind unul dintre actorii “GENERAȚIEI DE AUR ” a ROMÂNIEI.

    Se stinge din viață pe 27 Septembrie 2016, la vârsta de 80 de ani....😢

Mircea V. Sima

25/08/2025

    CONSIDERAȚIE,RESPECT!

$$$

 PORECLELE SINGURĂTĂȚII 

                  ✍️ADRIAN PĂUNESCU

„Singurătatea care mă condamnă 

Să se numească început de toamnă, Și să se-mbrace în atâtea frunze

Încât să-mi fie gândurile-ascunse.

Dar nu,mai bine altfel să se cheme, 

Ar fi probabil încă prea devreme, Când nici un car povara nu-şi răstoarnă, 

Singurătatea se numeşte iarnă.

Și voi cădea aşa cum se mai cade

În margine de magice balade, 

Şi primăvara mea neomenească, 

În nici un fel n-o să se mai numească.

Şi-apoi de ce mă dor acestea toate? De ce te rebotez, singurătate, 

Când mi-e destul în adâncimea sumbră, 

Că vara mai am dreptul la o umbră?

$$$

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️CHARLES BRONSON.....

      S-a stins într-o zi de 30 august 2003....

    💕CHARLES BRONSON și JILL IRELAND, unul dintre cele mai pline de farmec cupluri ale anilor ’60 și ’70, au scris o pagină de neuitat de cinema și dragoste.

       -S-au cunoscut pe platoul de filmare al filmulu" THE GREAT ESCAPE "în 1962. Ea a fost căsătorită cu DAVID MCCALLUM, dar BRONSON nu a ezitat să-i spună colegului său: „Mă voi căsători cu soția ta.” 🫢Cuvinte care păreau nebunești... dar în 1968 au devenit realitate.

     -Din acel moment, BRONSON și JILL nu au fost doar soț și soție, ci și colegi de platou în filme intense precum "THE MAN IN THE TWO SHADOWS "și "ASSASSIN PROFESSION". El, icoană a omului dur cu inima ascunsă; ea, elegantă și puternică, capabilă să echilibreze arta și viața cu grația ei.

     -Plimbarea lor în SAINT-GERMAIN-DES-PRÉS, PARIS, 1970 este de neuitat: el cu stilul său dur, ea rafinată și strălucitoare. O imagine care încă spune totul despre legătura lor unică.

    -Idila lor a durat peste douăzeci de ani, până când JILL a dispărut în 1990....😢 BRONSON, marcat de pierdere, nu s-a recăsătorit niciodată.

     💕O iubire adevărată, profundă, care dăinuie și astăzi în memoria celor care i-au iubit. 

R.I.P. Jill & Charles 🥀

     Bel-Esprit

$$$

 Bună dimineața!

 🍂 LEGENDA TOAMNEI.....

Se povestește din bătrâni, ca într-un ţinut îndepărtat trăia Bătrânul Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale: PRIMAVARA,VARA ,

TOAMNA,IARNA 

     Fiecare era de o frumuseţe aparte, iar bătrânul le iubea pe fiecare la fel de mult, doar erau lumina ochilor săi...

    -La vremea potrivită, marele Ceas al Timpului, care guverna acea împărăție a anunțat că era momentul ca cea de-a treia fiica să-si înceapă călătoria spre ținuturile locuite de oameni. Urma să le aducă acestora o mulțime de daruri, pe care le pregătise din timp: culori din cele mai blânde si luminoase luate de la Pictorul magic, flori delicate si înmiresmate luate de la Florarul împărăției , ploi mănoase din Cămara cerului, roade gustoase de la Grădinarul Șef si multe, multe alte bogății…..

    Dar TOAMNA nu prea era mulțumită, si-ar fi dorit si altceva, ceva care sa o facă si mai frumoasă si iubită de oameni.

– Dar esti minunată, ii spuse tatăl, ce ți-ai putea dori mai mult?

– Aș vrea, se gândi îndelung fata……ca Soarele sa strălucească doar pentru mine.

– Dar acest lucru nu e posibil, SOARELE e prietenul vostru, deci si al surorilor tale. Lumina sa neprețuită vă însoțeste pe fiecare in călătoria voastră.

– Dar eu vreau ca SOARELE sa fie doar al meu, de fapt…….să fiu chiar eu SOARELE.

– Ce gând mai este si acesta? întrebă mirat Tatăl Anotimpurilor. Ti-am explicat ca frumusețea ta e data de veștmintele deosebite pe care le porți si de toate darurile cu care esti impodobită.

– Dacă nu vrei sa-mi faci pe plac si sa poruncește SOARELUI ce ti-am spus, atunci anul acesta nu mai plec in călătorie. Si nu-mi pasa ce vor crede oamenii.

Văzând ca fiica sa rămâne îndărătnică in hotărârea sa, tatăl se retrase pentru a cugeta. Fiica sa devenise mândră si foarte aprigă in dorințele ei. După un timp, o chemă la sine si ii spuse:

– Dacă vei pleca la vremea potrivită, când te întorci te voi îmbrăca in cea mai frumoasă haină din câte au existat vreodată. E o haină cum nu există alta pe lume. Dar ai de făcut un singur lucru: să aduni in coșul tău toate razele de soare. Si când le vei strânge pe toate vei străluci mai frumos ca niciodată, căci vei fi imbracată in haina SOARELUI …..

     -Si de atunci, TOAMNA încearcă in fiecare an să adune cat mai multe raze de soare, pentru a primi de la tatăl sau haina cea minunată. Dar, SOARELE, deseori se retrage in spatele norilor, se ascunde printre copaci, între ramurile si frunzele lor, printre flori, aleargă mai iute ca vântul, nu se lasă prins defel. Căci razele sale sunt doar pentru acei care nu sunt mândri iar frumusețea pentru cei care nu au îndrăzneala de a se crede SOARE …..

Web

$¢$

 💕CLAUDIA MILLIAN, MUZA ŞI IUBIREA LUI ION MINULESCU.... 

💕CLAUDIA MILLIAN şi ION MINULESCU au format unul dintre cele mai solide cupluri din literatura română. ...Au trăit împreună o frumoasă poveste de dragoste vreme de 37 de ani. ...poetul plecând spre eternitate în ziua aniversării căsătoriei...11 aprilie 1944...

     Poeta CLAUDIA MILLIAN a fost nu doar soţia, ci şi muza lui ION MINULESCU. CLAUDIA MILLIAN a fost soţia, muza şi iubirea vieţii poetului ION MINULESCU....    

      Despre relaţia şi căsnicia celor doi se spune că a fost una dintre cele mai frumoase şi mai trainice poveşti de dragoste din literatura română.   

      Poetul ION MINULESCU şi-a găsit aleasa inimii la vârsta de 29 de ani. Era deja un nume consacrat, un poet apreciat şi un bărbat curtat. 

       Inima i-a fost furată de profesoara de desen CLAUDIA MILLIAN, pictoriţă şi poetă. I-a apropiat, dincolo de pasiunile comune pentru versuri şi artă, o mare pasiune reciprocă.    

      Pentru profesoara de desen, poetul reprezenta una adevărat idol...iar pentru el CLAUDIA a fost cea mai frumoasă femeie... Amândoi împărtăşeau aceeaşi aplecare către poezia simbolistă. 

       CLAUDIA MILLIAN era absolventă de BELLE ARTE si de Arta Dramatica, însă s-a îndreptat către o carieră în literatură. Debutase în noiembrie 1906 într-un ziar in PLOIEŞTI cu poezia ”DIN TRECUT ”.    

     De la data întâlnirii, cei doi au devenit nedespărţiţi şi perechea lor a fost una dintre cele mai admirate în epocă. În 1911, pe 11 august a venit pe lume MIOARA LAURENŢIA, singura fiică a lor, deşi cei doi nu oficializaseră căsătoria.   

     S-au căsătorit în 1914, în plin Război Mondial. Căsătoria a avut loc pe 11 aprilie 1914 şi după ceremonie ION MINULESCU si CLAUDIA MILIAN au fugit din calea războiului la IAŞI. 

Au revenit în Capitală în 1920. 

      Timp de 34 de ani cât i-a stat alături lui MINULESCU, CLAUDIA MILLIAN MINULESCU a fost nu doar soţia şi partenera de viaţă a acestuia, ci şi unica sa muză.... Pentru CLAUDIA a scris ION MINULESCU celebre versuri de amor din poezia ”ROMANŢĂ FĂRĂ ECOU ”, care aveau să facă istorie .   

 

“Iubire bibelou de porţelan

Obiect de pret cu smalţul nepătat 

Rămâi pe loc acolo unde eşti 

Să nu te mişti 

şi dacă ne iubeşti 

O, dacă ne iubesti cu adevărat 

Aşteaptă-ne la fel încă un an 

Un an măcar 

Atât 

Un singur an 

Iubire, bibelou de porţelan.”   

Şi tot Claudiei, în momentele de neîncredere şi gelozie, urmare a decepţiilor din trecut, i-a dedicat versurile poeziei ”CELEI CARE MINTE ” publicată în 1906.: 

„Eu stiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine 

Dar fiindcă azi mi te dai toată 

Am să te iert 

E vechi păcatul 

şi nu esti prima vinovată!…

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări, 

Nu-ţi cer să-mi spui 

Nimic din tot ce-ai spus la alţii 

Ci tot ce n-ai spus nimănui.”   

      ION MINULESCU a murit chiar pe 11 aprilie 1944, în ziua aniversării căsătoriei.... A fost răpus de un stop cardiac, la 63 de ani. 

     CLAUDIA MILLIAN i-a supravieţuit aproape două decenii. 

      În anii de după dispariţia lui MINULESCU, a scris şi a pictat. 

     Creaţiile sale de după moartea poetului pe care l-a iubit reflectă dorul faţă de partenerul care i-a stat alături 37 de ani : 

„Poate ca de pe pajistea smaltuita a infinitului vei prinde cuvintele mele ca pe niste boabe de mei, pentru porumbeii cerului”. 

    S-a stins din viaţă la 74 de ani şi a fost înmormantată alături de soţul ei în cimitirul BELLU.

✍️Elisabeth Bouleanu 

CONSIDERAȚIE ȘI RESPECT!

$$$

 Am citit asta undeva și mi-a placut...

..La 20 de ani mergeam mândră, râdeam cu gura până la urechi, aveam toți dinții și ochii îmi sclipeau de bucurie,acum merg apăsat,râd calculat și ochii caută frumusețe fără sclipici.

......La 20 de ani mâncam ciocolată, acum savurez ciocolata. 

.....La 20 de ani, săream dimineața din pat direct la dulapul cu haine, acum mă duc la geam şi caut răsăritul.

     Pentru că acum știu că trebuie să prețuiesc viața,viața se trăieşte cu clipa nu cu anul.

    .....Acum am înțeles:

Mi s-a dat o viață și nu mi s-a promis nimic.

Azi eşti în viață, mâine nu se ştie...

Trăiește fiecare zi ca fiind ultima....

     Frumos în suflet să avem!🌹

$$$

 

😢 MOARTEA PRINȚESEI DIANA.....

                  🖤❤️ "PRINȚESA INIMILOR"...

       "Nu vreau cadouri scumpe.....

   Nu vreau să fiu cumpărată.....am tot ce îmi doresc. Vreau doar pe cineva care sa fie acolo pentru mine,să mă facă sa ma simt în siguranță....."

         Puțin după miezul nopții.....în primele ore ale zilei de 31 august 1997,o limuzina s-a zdrobit de un pilon al unui tunel din Franța......😢

     " ...... am aterizat cu mama la Londra si tin minte ca nu am intrat in hotelul in care stateam mereu..am lasat doar bagajele in fata si am plecat pe strazi..am stat mult in parc, am mers mult,

am intrat foarte tarziu in hotel si pur si simplu nu am adormit,stateam jumatate afara pe geam si priveam..dintr -o data foarte mare galagie..o rumoare parca venita din pamant, din asfalt, din cer..parca toata lumea vorbea deodata si n-o mai auzeam deloc nici pe ea, nici nimic..

😢a murit DIANA..ce?..printesa, mama..a murit..unde? uita-te, a murit😢, e la televizor..

si din clipa aceea timpul s-a oprit real in loc..parca murisem noi😢, cei de afara, totul, toti..sufletul..fara explicatie traiam acel sentiment imposibil fata de o persoana pe care nu o cunosteam..o nebunie aparent inexplicabila..

o nebunie ce intr o secunda a cuprins totul si pe toti..nu mai exista nimic..decat viata fara ea..

am iesit .....am intrat..nu mai dormea nimeni..nu au mai existat zile si nopti..

a inceput o saptamana in care am vazut..si de atunci niciodata, numai iubire❤️..iubirea mergea pe strada, langa mine in fiecare secunda, in fiecare om, eram toti aceiasi, vorbeam intre noi ca si cand ne stiam de mereu..timpul nu exista si cred ca am sa tot repet asta..

ea a oprit timpul si universul in loc.. oamenii nu au mai stiut decat sa care flori....sa se iubeasca❤️..totul era numai iubire❤️ peste tot...., pe fiecare strada.... in fiecare vitrina..era numai EA....PRINTESA INIMILOR....nu mai exista nimic..

zile in sir in care noaptea si ziua erau una si aceeasi..in care aerul si lumina erau altele la propriu..

eram atat de copil deodata..nu mai voiam sa plece mama..nu mai voiam sa plece mama nimanui..

Londra era ea..toata..un suflet..al ei..peste tot..

eram cu miile si parca nu era nimeni..parca fiecare era doar cu el insusi si cu ea..

ma gandesc mereu..

atata iubire..❤️

acasa.."

era 31.08.1997🖤

Dana Budeanu

aici fotografiată de  Mario Testino la Kensington Palace,în anul morții sale violente 1997

$$$

 SCRISOARE CĂTRE CONSTANŢA BUZEA

                   ADRIAN PĂUNESCU                

                           

   A fost aceasta insăşi viaţa noastră,

Cum poate fi şi cum nu poate fi,

Ne-am pustiit în nişte cărţi de versuri

Şi ne-am îmbogăţit în doi copii.

  Ne-am cunoscut în lumea literară

Şi mi s-a năzărit curajul să-ţi

Apar în cale, ca-ntre noi să curgă

Cerneala virginalei voluptăţi.

   Eram săraci şi nu aveam pe nimeni

Si ne târam sub cer cu paşii grei,

Am declanşat la cununia noastră

Un chef de douăzeci şi cinci de lei.

  Doi miri într-un subsol cu igrasie

Şi doi poeţi răniţi de ideal,

Iar Tudor Ursu, prozator şi meşter,

Ne-a tras curent, din stradă, ilegal.

   Am fost prea solidari în suferinţă

Şi prea curaţi, pe când eram săraci,

Ca să reziste căsnicia noastră,

Dar tu, Constanţa Buzea, ce mai faci?

  În vremurile când credeai în mine,

N-aveai îndreptăţirea de-a visa,

Acum, speranţa ta e confirmată

Şi s-a adeverit credinţa ta.

  Dar, cum spuneai, în ultima scrisoare,

De-o vârstă cu copiii noştri mari,

Nu ne-a rămas, din toată nebunia,

Decât salutul de pe doi gheţari.

    Şi, totuşi, eu mai aflu despre tine

Chiar de la cei ce nu ştiau nimic,

Despre iubirea şi-nvrăjbirea noastră

Şi care-acum ne zic şi ne dezic.

   Copiii noştri ne împing din lume,

Crescând rezumativ din amândoi,

Copiii noştri sunt ca două timbre

Pe ultima scrisoare dintre noi.

   Înfăşuraţi în propriile drame,

Nu ne mai pot copiii ajuta,

Noi suntem trişti, când nu ne vede nimeni,

Şi bem arar, amar, câte-o cafea.

    (25 ianuarie 1998)

$$$

 "A FOST DRAGOSTE ÎNTRE NOI!"

💕POVESTEA RELAŢIEI PASIONALE DINTRE VIVIEN LEIGH şi LAURENCE OLIVIER.  

„Dacă ne-am iubi doar cu trupurile noastre, cred că tot nu ar fi suficient“ 

        Doi dintre cei mai faimoşi actori ai tuturor timpurilor, VIVIEN LEIGH şi LAURENCE OLIVIER, au avut o relaţie întinsă pe parcursul a 23 de ani, dintre care aproape 20 de ani au fost căsătoriţi.....

     O relaţie presărată cu numeroase momente conflictuale. LAURENCE OLIVIER a văzut-o prima oară pe VIVIEN LEIGH în filmul "THE MASK OF VIRTUE "în 1936 şi s-au împrietenit după ce el a felicitat-o pentru rolul foarte bun. Cei doi au devenit amanţi în timpul filmărilor la „FOC DEASUPRA ANGLIEI ” în 1937. 

     Amândoi erau căsătoriţi, însă asta nu i-a împiedicat să aibă o relaţie extraconjugală foarte pasionată şi intensă. În acea perioadă, VIVIEN LEIGH a citit „PE ARIPILE VÂNTULUI ” şi i-a cerut agentului ei să o recomande lui DAVID O. SELZNICK, care se pregătea să facă un film după carte. Deşi nu avea foarte mare experienţă, VIVIEN LEIGH a fost aleasă de OLIVIER să o joace pe OFELIA în HAMLET, pus în scenă la OLD VIC THEATRE. LAURENCE OLIVIER şi-a amintit peste ani un incident survenit înainte de unul dintre spectacole, când starea ei de spirit s-a schimbat brusc, a început să ţipe la el, după care s-a liniştit brusc....

     În scurt timp, cei doi au început să trăiască împreună, în timp ce partenerii lor refuzau să divorţeze. În 1938, VIVIEN LEIGH i-a cerut agentului ei -MYRON SELZNICK (fratele lui David O. Selznick) să fie luată în considerare pentru rolul lui SCARLETT O'HARA în „PE ARIPILE VÂNTULUI ”. 

    VIVIEN LEIGH a mers la LOS ANGELES şi a dat o probă într-unul dintre studiourile unde urma să se facă filmul, impresionându-i pe toţi şi primind rolul lui SCARLETT. „PE ARIPILE VÂNTULUI ” a avut un succes uriaş, iar VIVIEN LEIGH a câştigat premiul OSCAR pentru cea mai bună actriţă. În perioada filmărilor la „PE ARIPILE VÂNTULUI ”,.

     VIVIEN LEIGH şi LAURENCE OLIVIER şi-au expediat zeci de scrisori pline de pasiune şi iubire. Într-una dintre ele, VIVIEN îi spunea lui LAURENCE : „Dacă ne-am iubi doar cu trupurile noastre, cred că tot nu ar fi suficient. Te iubesc mult mai mult de atât. Tot sufletul meu îţi aparţine“. ❤️

      Marele actor îi mărturisea la rândul său: „Eşti în mod constant în gândurile mele. Nu am trăit până când nu te-am cunoscut pe tine“. 

     În februarie 1940, JILL ESMOND a fost de acord să divorţeze de LAURENCE, iar LEIGH HOLMAN a fost şi el de acord să divorţeze de VIVIEN. Pe 31 august 1940, VIVIEN şi LAURENCE s-au căsătorit în SANTA BARBARA. Cei doi au jucat împreună în 1941 în filmul "THAT HAMILTON WOMAN" 1941, foarte apreciat în S.U.A. şi în UNIUNEA SOVIETICĂ, devenind una dintre peliculele favorite ale lui WINSTON CHURCHILL. 

     VIVIEN LEIGH filma "CAESAR şi CLEOPATRA "în 1945 când a descoperit că era gravidă şi a făcut avort....La scurt timp, ea a căzut într-o depresie acută presărată cu crize de isterie. În 1948, cei doi au fost într-un turneu în AUSTRALIA timp de şase luni, iar în acea perioadă neînţelegerile dintre ei s-au accentuat, ajungând la palme şi ţipete....😢

      Deşi relaţia ei cu LAURENCE se deteriorase, VIVIEN nu a lăsat ca dramele personale să se vadă şi în activitatea profesională. Iar în 1949 a făcut un rol memorabil în filmul „UN TRAMVAI NUMIT DORINŢĂ ”,câştigând al doilea OSCAR. 

     În 1956, VIVIEN LEIGH a mai făcut un avort, iar în 1958, după 10 ani de aparenţe păstrate, cei doi s-au separat. VIVIEN a început să se vadă cu actorul JACK MERIVALE, iar LAURENCE a început o relaţie cu actriţa JOAN PLOWRIGHT, cu 22 de ani mai tânără ca el. 

    În toamna lui 1960, VIVIEN şi LAURENCE au divorţat. Cei doi au continuat însă să îşi scrie până la moartea marii actriţe, survenită în mai 1967.... 😢

    LAURENCE OLIVIER a murit în 1989. Se spune că cu puţin timp înainte să moară, LAURENCE a fost văzut uitându-se la un film cu VIVIEN , cu lacrimi în ochi şi spunând: „A fost dragoste între noi”.

  sursa:Genovica Parvu 

              --------------------💕---------------------

$$$

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️CONSTANȚA BUZEA.....

      A plecat intr-o zi de 31 august 2012.....

     S-a născut în data de 29 martie 1941..

Considerată de critici drept unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani!

       "Era un om de o rară delicatețe și de o reală severitate.La ea sinceritatea și franchețea erau mai importante decât căldura,fiindcă uneori căldura poate ascunde ipocrizie!"

 A scris peste 20 de volume de poezie,a fost prima soție a poetului ADRIAN PĂUNESCU. 

      CONSTANŢA BUZEA despre fostul soţ, ADRIAN PĂUNESCU: ''Rănită, minţită, nu mă văd în stare să-l iert"!

... nu a participat, în 2010, la înmormântarea fostului ei soţ, ADRIAN PĂUNESCU, deşi au fost căsătoriţi timp de 16 ani.  

-În jurnalul „CREŞTETUL GHEŢARULUI ”, editat în 2009,poeta CONSTANŢA BUZEA, descria tot coşmarul pe care l-a trăit alături de ADRIAN PĂUNESCU (1943-2010). Cei doi au fost căsătoriţi în perioada 1961-1977.

- ANDREI PĂUNESCU: "Mama a crezut că tata, ADRIAN PĂUNESCU, era nemuritor... CONSTANŢA BUZEA nu a participat la înmormântarea din 2010 a poetului ADRIAN PĂUNESCU, cel care îi fusese soţ timp de 16 ani. CONSTANŢA BUZEA şi ADRIAN PĂUNESCU au avut doi copii, pe Ioana (născută în 1967) şi pe ANDREI (născut în 1969). IOANA a murit la vârsta de 44 de ani, la un an după trecerea în nefiinţă a tatălui ei. 

      O mare amărăciune se simte din însemnările CONSTANŢEI BUZEA din jurnalul ei, „CREŞTETUL GHEŢARULUI ”, editat de HUMANITAS în 2009. În timp ce delicata poetă este o sensibilitate rănită, ADRIAN PĂUNESCU apare ca un monstru conjugal, ca un tiran plin de cinism, care a putut să-i mărturisească, la puţină vreme după ce-i născuse primul copil, că a înşelat-o şi că a devenit aproape în acelaşi timp tatăl a două fetiţe gemene. 

      "Viaţă tensionată, enervări absurde urmate de hilare reveniri şi înduioşările lui. Urât zăcământ aş răscoli dacă aş nota la infinit ce mi se întâmplă zilnic, prin ce fiori de frig trece sufletul meu. Energia celuilalt, agitaţia lui fără istov, dar şi absenţele nemotivate pe mine mă sperie. Şi, fără să i pese de efect, mi se spovedeşte din orgoliu că este tată şi la altă casă. Că o nebună îndrăgostită de el, femeie măritată, i-ar fi născut gemene. Rănită, minţită, nu mă văd în stare să-l iert. Pe el nu-l absolv de vinovăţie. Instantaneu amestec de stupoare şi greaţă", scria poeta în „CREŞTETUL GHEŢARULUI ”.   

       Agitaţia este la el o stare firească CONSTANŢA BUZEA avea aproape treizeci de ani în momentul iniţial al Jurnalului, dar deja nu mai are iluzii în ceea ce-l priveşte pe partenerul ei, pe care-l priveşte critic, reproşându-i lirismul excesiv.  

„Agitaţia este la el o stare firească, indispensabilă, inevitabilă, dar pe mine mă scoate din ritmul propriu, intens, interiorizat. În casa în care el vine şi doarme câteva ceasuri, nu-mi vine nici mie să stau peste zi. Nu-i duc dorul, deşi, câteodată, din orgoliu, mă simt singură. 

  Lirismul i se degradează în cantitate, în relatare, în discursiv, în anecdotic. Senzaţia că politica îi exploatează resursele, în defavoarea poeziei. Cartea lui a avut succes şi asta i-a dat o oarecare linişte, care nu va dura. Va vrea mai mult“.        

     Un text din 21 ianuarie 1969 îl arată pe ADRIAN PĂUNESCU suferind din dragoste. NANA-OTILIA, numele sub care noua iubită a soţului ei apare în „JURNALUL" CONSTANŢEI BUZEA, ar ascunde pseudonimul literar al ANEI BLANDIANA şi numele său real, OTILIA COMAN.  

  „Într-o noapte, soseşte acasă euforic şi gălăgios, umăr la umăr cu NANA OTILIA, vizibil surprinsă când le-am deschis uşa. Au descărcat, mirosind a zăpadă, în mijlocul mesei noastre rotunde, o plasă cu mere roşii, de vis. Păreau amândoi picaţi din grădina Raiului, după izgonire..."  

  Despre suferinţa din iubirea sa pentru NANA-OTILIA, ADRIAN PĂUNESCU scria în volumul de poezii „FÂNTÂNA SOMNAMBULĂ", apărut în 1968. Această perioadă este redată şi de CONSTANŢA BUZEA în jurnalul ei.   

 „În vremea aceea, ADRIAN venea acasă şi se culca pe canapea întors cu spatele la noi. Cu faţa la perete, suferea. Ofta cu ochii strânşi, aproape să plângă, refăcând în minte scenele cu NANA îmbrăţişîndu-se şi prelungind agonia unei dorinţe apocaliptice. Aşa şi-a scris cartea cu care a luat premiul şi a stârnit certuri în juriu. O carte ca o rană vie, pe care o cunosc şi o evit, pe care am dactilografiat-o. A scris la ea bolnav de o lingoare ce nu se mai istovea. Se ridica din reverii şi se apuca de scris. Scria şi mă chema să mi le citească“. Lirismul i se degradează în cantitate, în relatare, în discursiv, în anecdotic. Senzaţia că politica îi exploatează resursele, în defavoarea poeziei.     

             "ADRIAN are mereu de plătit datorii 

  2 martie 1969

  Mi-e cu neputinţă să fac ordine după mutare... Zugravi în casă, ca melcii, tărăgănează treaba de la o zi la alta. în schimb cer bani, ameninţând că nu mai vin fără plată în avans. Compun şi expediez scrisori cu noua noastră adresă. El doarme. Când se trezeşte mergem să votăm. De Mărţişor mi-a dăruit un pat de răchită, cât să încap în el singură. Şi o cergă flocoasă imensă. Mă gândesc că ne-ar mai trebui o antenă tv...  

  Mâncăm la Casa scriitorilor împreună cu colegul lui de liceu PAUL BOBONETE FINESCU. ADRIAN are de plătit mereu datorii. Se împrumută în stânga şi-n dreapta. FLORICA vine printre primii să ne vadă în noua locuinţă. Seara, mărţişoare, cafea, serial în familie, Sfântul. Ieri am dactilografiat 64 de pagini - un record! Ce coincidenţă, - poezii din 1964. Premiul e pe sfârşite...   

  8 martie 1969 

 Din luna a opta încep pericolele. Naşterea se poate declanşa spontan. Şi cu Ioana au fost câteva alarme false. Când vine sorocul, ştiu ce mă aşteaptă. Anestezia ca o electrocutare, serul otrăvind măduva spinării, pulverizân­du-mi coloana când acul scurt pătrunde printre vertebre. îmi pierd consistenţa, mă degaj ca un fum şi nu mai pot controla decât vag realitatea. Apoi arsura primei trasări cu bisturiul la baza pântecului. Durerea se va şterge instantaneu. Aud ce se întâmplă şi ce se vorbeşte. 

   O clipoceală şi vocile celor din asistenţă. Extragerea pruncului şi primul lui scâncet agresiv. Senzaţia de frig, de greaţă, de pierdere. Mi se injectează glucoză? Mă încălzesc, îmi revin.  

 Coaserea apoi, meticuloasă, clemele. Mi se pune în vedere să nu tuşesc, să nu strănut. Intrarea în convalescenţă, refacerea lentă, contemplarea pruncului, felicitările, emoţia primului lapte, furia laptelui, prima hrănire la sân, care dă o senzaţie erotică de vis. înflorirea de la o zi la alta, ca o schimbare la faţă, din somn, din supt. Şi de-atunci înainte, gata, crezi pentru totdeauna că episodul dulce-amar al sarcinii va fi uitat. 

  Revenirea la normalitate, care nu înseamnă neapărat reluarea traseului de dinaintea sarcinii. îmi fac griji, îmi fac curaj. Mă simt infinit obosită, anemiată, în urmă cu somnul, fără reacţii spontane la agresiuni, ferindu-mă de atingeri, timidă, pudică, tăcută...   

 

  12 martie 1969  

O săptămână de gripă cu tuse şi piept iritat, fără febră mai sus de 37 cu unu, ca de obicei. În situaţii similare el face reacţii spectaculoase, ridică în picioare toată casa, zace morocănos, transpiră abundent, panicat, rău la boală. Se vaită la telefon, vorbeşte răguşit mimând o anemie în glas. Află toată lumea, se leagă la cap în prosoape şi arată ca Marat în baie în propriul pat. Simt şi eu că mă usuc şi mă sufoc de la vaporii de Palux, dar şederea în pat nu e de mine... 

   Ploaie viscolită. Foşnetul înfundat şi apos al străzii. în intersecţie, miliţianul şi fluierul lui fără nuanţe. Frânele şi opintirile maşinilor la stop. Calendaristic se-apropie Sfintele Paşti, dar n-a înfrunzit nici măcar sălcioara. Anul trecut pe vremea asta, în saloane bolnavele aveau narcise şi liliac în borcane, pe noptiere. Anul trecut pierdeam o sarcină, o fetiţă, pe care am botezat-o în gând ANAMARIA. Vinovată mă întreb cum ar fi fost acel copil dacă l-aş fi dus, periculos, până la termen?... " ("Creştetul gheţarului", Humanitas, 2009)

       CONSIDERAȚIE ȘI RESPECT!

$$$

 STIATI CĂ?

      ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️ -VICTORIA PRINCIPAL a părăsit producția serialului "DALLAS" în anul 1987, pe motiv că nu a fost de acord cu decăderea personajului său?

     Ar fi avut șansa de a primi un salariu uriaș pe un singur episod și astfel ar fi putut deveni cel mai bine plătită actriță din istoria televiziunii, însă a refuzat. 

      -”Primii cinci ani au fost spectaculoși, incredibili, minunați. Dar apoi, câțiva scenariștii cheie au plecat, iar în anul șapte a existat un declin în scenariul serialului, ceea ce a avut o contribuție enormă asupra deciziei mele de a renunța la proiect. 

     -Au vrut să mă influențeze să stau pentru mai puțini bani. Dar ceea ce nu au înțeles a fost cât de hotărâtă eram eu să plec. M-am simțit oarecum insultată. Așa că, răspunsul meu politicos a fost ferm, că plec. Eram îndrăgostită de serial și de rol de cum am citit scenariul. Am simțit că este vorba despre ceva incredibil, special, ceva din care îmi doream foarte să fac parte. Nu îmi puteam imagina că nu voi fi PAM. A fost un adevărat privilegiu pentru mine să o interpretez”, a declarat ea, acum câțiva ani, pentru presa internațională.

    -Personajul PAMELEI a fost foarte iubit datorită faptului că VICTORIA PRINCIPAL a fost mereu o femeie nobilă, autentică și sinceră, care a reușit să transmită energie bună telespectatorilor dincolo de ecranul televizorului. 

     "Sunt momente în viaţă când îţi descoperi adevăratul caracter. În noaptea aceea, am dormit ca un prunc. Fiindcă nu eram de vânzare", a declarat actrița.

     După retragerea din serialul ”DALLAS ’, VICTORIA PRINCIPAL a mai jucat în diferite producții, iar apoi s-a retras din cinematografie pentru a se concentra asupra proiectelor sale de sănătate și wellness. Cunoscuta actriță și-a lansat o companie de cosmetice și s-a implicat în diferite activități caritabile. În 2019, a anunțat retragerea din compania PRINCIPAL SECRET, care a fost apoi achiziționată de Guthy Renker.

      Însă, ajunsă la 73 de ani, VICTORIA PRINCIPAL s-a retras din viața publică și locuiește într-o fermă din CALIFORNIA, dedicându-și energia salvării animalelor fără stăpân. Este implicată în comunitate, ajută oamenii și adoră animalele și natura. Actrița are o fermă care ajută la salvarea animalelor, unde realibilitează cai sau alte animale care au fost neglijate sau abuzate! 

sursa: divahair.ro.

       CONSIDERAȚIE,RESPECT!

       ----------------------🌹----------------------

$$$

 În Roma antică, curățenia se făcea într-un mod greu de imaginat astăzi: cu urină. Lipsiți de detergenții moderni, romanii au găsit o soluție practică, bazată pe proprietățile naturale ale acestui lichid.

Spălătoria era treaba fullonilor, adevărați „profesioniști ai igienei”, care lucrau în ateliere speciale. Hainele erau înmuiate în cuve uriașe, apoi călcate cu picioarele pentru a se curăța temeinic. Secretul eficienței stătea în amoniacul din urină, care dizolva grăsimea și murdăria mult mai bine decât apa simplă.

Pe lângă urină, se foloseau și alte ingrediente:

cenușa, bogată în potasă, acționa ca agent de curățare;

argila, care absorbea impuritățile și reda prospețimea țesăturilor.

Metoda, departe de a fi respingătoare pentru romani, era considerată una eficientă și chiar rafinată. Atât de mult, încât urina a devenit o resursă valoroasă: pe străzi existau vase speciale pentru colectarea ei, iar împăratul Vespasian a introdus o taxă pe urină, transformând practica într-o sursă de venit pentru stat.

Astfel, un obicei care astăzi pare șocant era, în Roma antică, o dovadă de ingeniozitate și adaptare la resursele disponibile.

$$$

 27 august 1970: S-a stins din viață Ștefan Ciubotărașu, actor român de teatru și film.

Ștefan Ciubotărașu (21 martie 1910, Lipovăț, Vaslui — 27 august 1970, București) a fost un actor de film, radio, scenă și voce, precum și scriitor român. A studiat la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași (1933).

„Talent înseamnă, înainte de toate, sinceritate. Să ai acea facultate înnăscută de a putea fi sincer, atât de sincer încât să te prindă tot ceea ce faci – fiindcă nu toți avem acest har, sărmanii de noi. Apoi, ca parte intrinsecă din sinceritate, trebuie să vină neapărat și modestia și numai după aceea meșteșugul și bineînțeles controversele despre talent.”

VIAȚA

Ștefan Ciubotărașu s-a născut la Lipovăț, Vaslui, județul Vaslui, într-o familie de țărani săraci. Prin anii 1921-1922, a sosit la București (cu un tren marfar; tatăl său lucra la regionala CFR), pentru a învăța meseria de pantofar, așa cum hotărâseră părinții. A rămas trei ani, nesimțindu-se atras de meserie, preferând alte munci și activități casnice. A avut primul contact cu „gustul de otravă dulce al teatrului”, potrivit propriei mărturisiri. În schimbul comisioanelor ce le făcea, primea bilete la teatru, unde a fost fascinat de piesele O scrisoare pierdută și piesa lui Victor Eftimiu Înșir'te, mărgărite.

A lucrat timp de un an, ca ucenic la un atelier de pictat firme. În 1924, într-o noapte friguroasă de octombrie, a hotărât să se întoarcă acasă, dezamăgit de mizeria traiului cotidian. Această perioadă, în care părinții i s-au mutat în Vaslui, actorul a numit-o „întoarcerea acasă”. La îndemnul mamei, se înscris la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, sărind peste câte două clase. Aici a debutat literar în paginile revistei liceului, întitulată „Năzuința”, și în paginile ziarului local, „Vasluiul”, sub pseudonimul Ciciricea (numele unui clovn popular). Împreună cu un coleg, a scos câteva numere ale unei reviste minuscule, „Uzina de umor”, iar mai târziu, la Iași, revista „Humorul literal”. A contribuit atunci și ulterior cu poezii, sonete și amintiri în paginile revistei „Luceafărul”.

În 1929 a absolvit liceul și s-a hotărât să plece la Iași, unde s-a înscris la Conservatorul de muzică și artă dramatică. Bacalaureatul și l-a dat în 1932 la Bârlad.

A traversat o perioadă dificilă în anii '30, prin faptul că proveniența socială determina închiderea multor uși. Încă de la admitere a fost remarcat de poetul Mihai Codreanu. Acesta i-a fost profesor protector și i-a oferit o bursă când a aflat că Ciubotărașu avea talent literar. În 1932 și-a satisfăcut stagiul militar într-o unitate de pușcași mitraliori.

Îndemnat de protectorul său, s-a înscris la facultatea de istorie, însă preocuparea de bază i-a fost poezia și publicarea în revistele locale la care contribuiau scriitori și poeți marcanți, între care George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu. Acesta din urmă îl remarca la o sărbătoare a conservatorului, în cadrul căreia Ciubotărașu a declamat o poezie. Debutul ca actor a avut loc în 1934 și a fost angajat al acelui teatru timp de 14 ani. Piesa de debut a fost Macbeth, despre care maestrul spunea cu melancolie și amuzament:

„În piesă e vorba de cele două roluri de ucigași, în care primul era actorul Iancu Profir, iar al doilea eram eu. Și nu mi-e rușine s-o spun: am fost un ucigaș desăvârșit, am ucis... rolul!”

Primul succes l-a avut cu rolul contelui Alexis Czerny, deși monorol, în piesa Țarina (Ninocika?) de Melchior (Menyhért) Lengyel. La Iași s-a căsătorit în 1934 cu Aurora Donose. În 1940 li s-a născut fiica Magda. În 1945 s-au stabilit în capitală unde a jucat la teatrele Alhambra, Comedia și teatrul Victoriei, stabilindu-se pe un registru interpretativ de comedie. În 1948 teatrele au fost restructurate, iar Ciubotărașu a fost repartizat la Arad, la primul teatru de stat din țară. Aici a desfășurat și o activitate de instructor artistic.

În 1950 a revenit la București, unde a fost solicitat la Teatrul Național.

În capitală a început perioada sa în care a realizat roluri de consistență uriașă. A jucat mult și variat, fiind supranumit „actorul celor 300 de roluri”. Nu a neglijat nici domeniul literar, scriind poezie până în ultimele clipe ale vieții. În 1959 a jucat în Desfășurarea, Brigada lui Ionuț, Valurile Dunării, Telegrame, în Mândrie (1960), în Pădurea spânzuraților (1964), film regizat de Liviu Ciulei și premiat cu premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1965; în Războiul domnițelor (1969) în regia lui Virgil Calotescu, în Columna (1969) în regia lui Mircea Drăgan, film premiat cu diploma de merit la festivalul internațional de film de la Adelaide, Australia (același an). În 1968, a jucat și în Legenda (în regia lui Andrei Blaier). A jucat într-o mulțime de roluri în piese de teatru și multe piese de teatru radiofonic.

DECES

În dimineața zilei de 27 august 1970 s-a stins din viață când aștepta mașina care urma să-l ducă la Pitești pentru a turna filmul Așteptarea. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu.

NUMISMATICĂ

Banca Națională a României a emis la 16 august 2010 o monedă comemorativă de argint, cu titlul de 999‰, de calitate proof, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea talentatului actor Ștefan Ciubotărașu. Moneda este rotundă, cu un diametru de 37 de milimetri, o greutate de 31,103 grame, are valoarea nominală de 10 lei. Tăietura monedei este zimțată.

Pe avers este sugerată activitatea lui Ștefan Ciubotărașu în domeniul teatrului și filmului. Tot pe avers este gravată stema României, valoarea nominală a monedei 10 lei, precum și milesimul 2010, anul emisiunii.

Pe revers este gravat portretul lui Ștefan Ciubotărașu, într-unul din rolurile remarcabile, din filmul Columna, iar spre marginea monedei, în arc de cerc este gravat numele: „STEFAN CIOBOTARASU”. În partea de jos a monedei, sunt gravați anii între care a trăit cel comemorat: 1910 și 1970.

FILMOGRAFIE

- Brigada lui Ionuț (1954)

- Desfășurarea (1954)

- Erupția (1957)

- O mică întîmplare! (1957)

- Pasărea furtunii (1957)

- Râpa dracului (1957)

- Avalanșa (1959)

- Telegrame (1960)

- Valurile Dunării (1960)

- Furtuna (1960)

- Portretul unui necunoscut (1960)

- Mîndrie (1961)

- Setea (1961)

- A fost prietenul meu (1961)

- Omul de lângă tine (1961)

- Porto-Franco (1961)

- Celebrul 702 (1962)

- Cerul n-are gratii (1962)

- Lupeni 29 (1962)

- La vârsta dragostei (1963)

- Merii sălbatici (1964)

- Străinul (1964)

- Pădurea spînzuraților (1965) - Petre

- Neamul Șoimăreștilor (1965) - Stroie Orheianu

- Amintiri din copilărie (1965) - Ion Creangă

- Golgota (1966)

- Diminețile unui băiat cuminte (1967)

- Subteranul (1967)

- Cerul începe la etajul III (1967)

- Columna (1968)

- Apoi s-a născut legenda (1968)

- Sâmbăta morților (1968)

- Războiul domnițelor (1969)

- Așteptarea (1970)

DISTINCȚII

Premii: în 1964, premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Național al Filmului de la Mamaia

A fost distins cu titlul de artist emerit (înainte de 1958). Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actorului Ștefan Ciubotărașu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.