$$$

 „𝘚𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘤𝘢̆𝘵𝘳𝘦 𝘶𝘯 𝘢𝘮𝘪𝘤 𝘴𝘢𝘤𝘳𝘶 𝘴̦𝘪 𝘪𝘭𝘶𝘴𝘵𝘳𝘶” – 𝘢𝘴̦𝘢 î𝘴̦𝘪 î𝘯𝘤𝘦𝘱𝘦 𝘗𝘦𝘵𝘳𝘦 𝘛̦𝘶𝘵̦𝘦𝘢 𝘰𝘮𝘢𝘨𝘪𝘶𝘭 𝘢𝘥𝘢̂𝘯𝘤, 𝘥𝘶𝘳𝘦𝘳𝘰𝘴 𝘴̦𝘪 𝘥𝘦𝘷𝘰𝘵𝘢𝘵 𝘢𝘥𝘳𝘦𝘴𝘢𝘵 𝘭𝘶𝘪 𝘌𝘮𝘪𝘭 𝘊𝘪𝘰𝘳𝘢𝘯 î𝘯𝘵𝘳-𝘰 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘵𝘳𝘪𝘮𝘪𝘴𝘢̆ 𝘥𝘪𝘯 𝘉𝘶𝘤𝘶𝘳𝘦𝘴̦𝘵𝘪, î𝘯 𝘷𝘢𝘳𝘢 𝘢𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 1974.

𝘚𝘤𝘳𝘪𝘴𝘢̆ î𝘯𝘵𝘳-𝘶𝘯 𝘮𝘰𝘮𝘦𝘯𝘵 𝘥𝘦 𝘭𝘶𝘤𝘪𝘥𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘢𝘮𝘢𝘳𝘢̆ 𝘴̦𝘪 𝘳𝘦𝘵𝘳𝘰𝘴𝘱𝘦𝘤𝘵𝘪𝘷𝘢̆ 𝘢𝘱𝘢̆𝘴𝘢̆𝘵𝘰𝘢𝘳𝘦, 𝘢𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵𝘢̆ 𝘦𝘱𝘪𝘴𝘵𝘰𝘭𝘢̆ 𝘯𝘶 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘥𝘰𝘢𝘳 𝘰 𝘥𝘦𝘤𝘭𝘢𝘳𝘢𝘵̦𝘪𝘦 𝘥𝘦 𝘱𝘳𝘪𝘦𝘵𝘦𝘯𝘪𝘦 – 𝘤𝘪 𝘶𝘯 𝘥𝘰𝘤𝘶𝘮𝘦𝘯𝘵 𝘦𝘹𝘪𝘴𝘵𝘦𝘯𝘵̦𝘪𝘢𝘭, 𝘰 𝘴𝘱𝘰𝘷𝘦𝘥𝘢𝘯𝘪𝘦 î𝘯 𝘧𝘢𝘵̦𝘢 𝘴𝘪𝘯𝘨𝘶𝘳𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘰𝘮 𝘱𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘛̦𝘶𝘵̦𝘦𝘢 î𝘭 𝘯𝘶𝘮𝘦𝘴̦𝘵𝘦 „𝘪𝘮𝘢𝘨𝘪𝘯𝘦 𝘱𝘶𝘳𝘢̆ î𝘯 𝘮𝘦𝘮𝘰𝘳𝘪𝘢 𝘮𝘦𝘢”.

𝘍𝘢̆𝘳𝘢̆ 𝘦𝘮𝘧𝘢𝘻𝘢̆, 𝘧𝘢̆𝘳𝘢̆ 𝘮𝘢𝘴𝘤𝘢̆, 𝘛̦𝘶𝘵̦𝘦𝘢 𝘷𝘰𝘳𝘣𝘦𝘴̦𝘵𝘦 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 î𝘯𝘤𝘩𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦, 𝘭𝘢𝘴̦𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦, 𝘦𝘳𝘰𝘢𝘳𝘦, 𝘮𝘰𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘴̦𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘵𝘶𝘳𝘢̆, 𝘥𝘢𝘳 𝘮𝘢𝘪 𝘢𝘭𝘦𝘴 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘥𝘶𝘳𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘢 𝘧𝘪 𝘵𝘳𝘢̆𝘪𝘵 î𝘯 𝘥𝘦𝘻𝘢𝘤𝘰𝘳𝘥 𝘤𝘶 𝘴𝘪𝘯𝘦𝘭𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘧𝘶𝘯𝘥. 𝘜𝘯 𝘵𝘦𝘹𝘵 𝘤𝘶𝘵𝘳𝘦𝘮𝘶𝘳𝘢̆𝘵𝘰𝘳, î𝘯 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘴𝘦 î𝘯𝘵𝘢̂𝘭𝘯𝘦𝘴𝘤 𝘴𝘮𝘦𝘳𝘦𝘯𝘪𝘢 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘭𝘦𝘤𝘵𝘶𝘢𝘭𝘢̆ 𝘴̦𝘪 𝘥𝘪𝘴𝘱𝘦𝘳𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘮𝘦𝘵𝘢𝘧𝘪𝘻𝘪𝘤𝘢̆.

𝘖 𝘮𝘢̆𝘳𝘵𝘶𝘳𝘪𝘦 𝘳𝘢𝘳𝘢̆ 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘊𝘪𝘰𝘳𝘢𝘯, 𝘷𝘦𝘯𝘪𝘵𝘢̆ 𝘥𝘪𝘯 𝘱𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘤𝘦𝘭𝘶𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘦, 𝘱𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵 𝘥𝘦𝘤𝘢̂𝘵 𝘰𝘳𝘪𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘭𝘵 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘦𝘮𝘱𝘰𝘳𝘢𝘯, 𝘪-𝘢 î𝘯𝘵̦𝘦𝘭𝘦𝘴 𝘴𝘰𝘭𝘪𝘵𝘶𝘥𝘪𝘯𝘦𝘢 𝘴̦𝘪 𝘢 𝘱𝘳𝘦𝘴𝘪𝘮𝘵̦𝘪𝘵 𝘥𝘦𝘴𝘵𝘪𝘯𝘶𝘭 𝘵𝘳𝘢𝘨𝘪𝘤 𝘢𝘭 𝘭𝘶𝘤𝘪𝘥𝘪𝘵𝘢̆𝘵̦𝘪𝘪.

--------------------------------------------------------------

𝗦𝗰𝗿𝗶𝘀𝗼𝗮𝗿𝗲 𝗰𝗮̆𝘁𝗿𝗲 𝘂𝗻 𝗮𝗺𝗶𝗰 𝘀𝗮𝗰𝗿𝘂 𝘀̦𝗶 𝗶𝗹𝘂𝘀𝘁𝗿𝘂

𝗣𝗲𝘁𝗿𝗲 𝗧̦𝘂𝘁̦𝗲𝗮 𝗰𝗮̆𝘁𝗿𝗲 𝗘𝗺𝗶𝗹 𝗖𝗶𝗼𝗿𝗮𝗻

𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗶, 𝟳 𝗶𝘂𝗹𝗶𝗲 𝟭𝟵𝟳𝟰

Dragă Emile,

Te rog să crezi în nestrămutata mea prietenie. Vorbesc mereu tinerei generaţii despre tine, în această vorbire împletindu-se admiraţia nelimitată pentru strălucirea ta, cu dragostea fraternă.

Mi-aduc aminte de o întâmplare din închisoare. Mi s-a cerut să te atac în scris, acest lucru având o deosebită importanţă la eliberarea mea. Am refuzat în aceşti termeni: **prefer să mor în închisoare decât să atac un amic sacru şi ilustru!**

Am gândit și simțit ca tine de-a lungul vieții mele. Deosebirea dintre mine și tine a constat în refuzul meu de a practica sinceritatea totală, fiindcă am vrut să devin legiuitor și să mă bucur de admirația mulțimii stupide. Am procedat ca acei cabotini care cerșesc aplauze la galerie.

Sunt trist și neconsolat. Drama fără ieșire a timpului nostru se cheamă democratizare. A fost lichidată barbaria. Cirezile din stepa rusească s-au îmbolnăvit de iluminism. Ele aspiră să citească algebric fulgerele. Au poftă să negocieze, nu să distrugă. Șiretenie primitivă convertită în mesianism. Ce greață! Ce… ce regenerator ar fi un cuceritor de tipul lui Gengis‑Khan, care ar intra în orașele din Occident și, după fiecare ispravă în stilul lui, s-ar retrage în bivuac.

Tu ești singura imagine pură în memoria mea, așa de încărcată de erori, de neputințe și de înfrângeri. Cea mai sinistră înfrângere a fost fructul amar al unei confuzii, căreia i-a căzut victimă și gloriosul bătrân Iuliu Maniu: am confundat negustorul occidental și pe cel american cu cavalerul de spadă, deși am știut teoretic că acest negustor a înlocuit onoarea cu creditul.

Ciorchinele de erori din memoria mea mă otrăvesc cu regrete inutile. Trecutul încărcat de impurități, de neputințe și de eșecuri, și viitorul purtător de moarte, mi-au revelat un lucru: venim de nicăieri și mergem spre nicăieri. Totuși, n-am reușit să mă detașez de murdăria acestei lumi, care în fond nu reprezintă nimic.

Aș vrea să te mai văd o dată, înainte de a muri, într-un pustiu, nu în Occidentul în care trăiești tu, fiindcă “pute a hoit”.

Am o rugăminte: să-mi trimiți prin amabilul aducător al acestei scrisori un pachet cu tot ce-ai scris în Franța. Tu știi că eu sunt un cititor serios; în rest, oboseală și dezgust.

Sau cum spune inspirat, în „Melancolia” lui poetul lacrimogen:

*„Asta e tot ce-mi rămâne:*

Silă de ziua de azi

*Și teamă de ziua de mâine”*

Cu aceeași dragoste și cu nestrămutată prietenie,

𝗣𝗲𝘁𝗿𝗲 𝗧̦𝘂𝘁̦𝗲𝗮

https://www.facebook.com/share/p/192oHs5RdS/

--------------------------------------------------------------

𝘈𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵𝘢̆ 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘯𝘶 𝘦 𝘥𝘰𝘢𝘳 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘶𝘯 𝘰𝘮 𝘤𝘢̆𝘵𝘳𝘦 𝘢𝘭𝘵𝘶𝘭, 𝘤𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘥𝘰𝘶𝘢̆ 𝘤𝘰𝘯𝘴̦𝘵𝘪𝘪𝘯𝘵̦𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘶 î𝘯𝘧𝘳𝘶𝘯𝘵𝘢𝘵 𝘢𝘣𝘴𝘶𝘳𝘥𝘶𝘭 𝘦𝘱𝘰𝘤𝘪𝘪 𝘭𝘰𝘳 𝘤𝘶 𝘢𝘳𝘮𝘦 𝘥𝘪𝘧𝘦𝘳𝘪𝘵𝘦 — 𝘶𝘯𝘢 𝘵𝘢̆𝘤𝘢̂𝘯𝘥, 𝘤𝘦𝘢𝘭𝘢𝘭𝘵𝘢̆ 𝘴𝘵𝘳𝘪𝘨𝘢̂𝘯𝘥.

𝘚̦𝘪 𝘵𝘰𝘵𝘶𝘴̦𝘪, î𝘯 𝘤𝘪𝘶𝘥𝘢 𝘵𝘶𝘵𝘶𝘳𝘰𝘳 𝘳𝘢̆𝘵𝘢̆𝘤𝘪𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳, 𝘊𝘪𝘰𝘳𝘢𝘯 𝘳𝘢̆𝘮𝘢̂𝘯𝘦 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘛̦𝘶𝘵̦𝘦𝘢 „𝘴𝘪𝘯𝘨𝘶𝘳𝘢 𝘪𝘮𝘢𝘨𝘪𝘯𝘦 𝘱𝘶𝘳𝘢̆” — 𝘱𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘵𝘰𝘤𝘮𝘢𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘢̆ 𝘴̦𝘪-𝘢 𝘱𝘦𝘳𝘮𝘪𝘴 𝘭𝘶𝘹𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘢 𝘯𝘶 𝘮𝘪𝘯𝘵̦𝘪.

𝘖 𝘢𝘴𝘵𝘧𝘦𝘭 𝘥𝘦 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘯𝘶 𝘴𝘦 𝘤𝘰𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦𝘢𝘻𝘢̆ î𝘯 𝘨𝘳𝘢𝘣𝘢̆. 𝘚𝘦 𝘳𝘦𝘤𝘪𝘵𝘦𝘴̦𝘵𝘦. 𝘚𝘦 𝘭𝘢𝘴𝘢̆ 𝘭𝘢 𝘮𝘢𝘵𝘶𝘳𝘢𝘵.

𝘚̦𝘪 𝘢𝘱𝘰𝘪 𝘴𝘦 î𝘯𝘵̦𝘦𝘭𝘦𝘨𝘦: 𝘯𝘶 𝘱𝘳𝘪𝘦𝘵𝘦𝘯𝘪𝘢 𝘦 𝘳𝘢𝘳𝘢̆, 𝘤𝘪 𝘢𝘥𝘦𝘷𝘢̆𝘳𝘶𝘭 𝘴𝘱𝘶𝘴 𝘧𝘢̆𝘳𝘢̆ 𝘵𝘦𝘢𝘮𝘢̆.