A D R I A N P Ă U N E S C U
,,Mi -e imposibil fără tine "
Nici nu mai ştiu dacă erai frumoasă
Şi nici in ce culori îți stă mai bine,
Ştiu doar că amintirea nu mă lasă
Și că mi-e imposibil fără tine
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece si străin mă simt de toate
Şi nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul loc al dragostei mă cheamă
Și tu imi faci cu mâna la fereastră,
Subtile explicatii cui i-aş cere ?
Tot prostul face pe interesantul
Şi-n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
Şi cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Şi să pătam simțirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze ?
N -aş vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoiesti de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
Te-am aparat de bârfe şi de crivăț .
Şi după toată veghea ne-ntreruptă ,
Cedez numai în lupta impotriva-ți .
Şi , totuşi , tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n brațe îți fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Și-mi este imposibil fără tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu