***

 Lorenzo Magnificul, patron al artiștilor din epoca de aur a Florenței

Lorenzo de’ Medici s-a născut pe 1 ianuarie 1449 într-una dintre cele mai bogate familii florentine, proprietara unei bănci care avea filiale în întreaga Europă. Bunicul lui, Cosimo de Medici, supranumit „Părintele Patriei”, a fost primul membru al familiei care a combinat funcționarea Băncii Medici cu conducerea Republicii Florentine. Cosimo era unul dintre cei mai bogați oameni din Europa și a cheltuit o mare parte din averea sa în guvernare și în filantropie. Tatăl lui Lorenzo, Piero I de’ Medici, cunoscut și sub numele de „Piero Gutosul”, a fost, de asemenea, protector al artelor și un mare colecționar. Mama lui Lorenzo, Lucrezia Tornabuoni a fost poetă și scriitoare de sonete.

Lorenzo era considerat cel mai deștept dintre cei cinci copii ai lui Piero și ai Lucreziei, a luat lecții de la diplomatul Becchi, a învățat latina și literatura, apoi a primit diverse misiuni diplomatice printre care aceea de a apăra, în fața papei, legitimitatea lui Galeas-Maria Sforza ca duce de Milano.

În 1469, după moartea tatălui său, Lorenzo, ajuns la vârsta de douăzeci de ani devine liderul statului. Cu toate că Florența a înflorit sub domnia sa, Lorenzo a fost considerat un despot, iar familiile rivale și-au întețit atacurile la familia conducătoare a orașului.

Pe 26 aprilie 1478, în duminica Paștelui, într-un incident rămas în istorie sub numele de Conspirația Pazzi, un grup de complotişti, care includea membrii din familia Pazzi, sustinuți de Arhiepiscopul din Pisa și de Papa Sixtus al IV-lea, i-au atacat pe Lorenzo și pe fratele său, Giuliano, în catedrala din Florența. În urma atacului, Giuliano a murit, iar Lorenzo a scăpat doar cu o rană. Asasinatul a atras execuția tuturor celor care au fost implicați, dar Papa Sixtus al IV-lea nu s-a lăsat înfrânt. A decis ca răzbunare confiscarea tuturor activelor familiei de‘ Medici, l-a excomunicat pe Lorenzo și întregul guvern florentin și apoi a pus întregul oraș sub interdicție. Dar cum aceste decizii au avut un efect redus, Papa Sixtus a format o alianță militară împreună cu Regele Ferdinand I, numindu-l pe fiul sau, Alfonso, Duce de Calabria, să conducă o invazie împotriva Republicii Florentine.

Lorenzo a adunat cetățenii Florenței și a cerut sprijin din partea susținătorilor familiei sale din Bologna și Milano. Probabil conflictul ar fi continuat ani în șir cu victime din ambele tabere, însă, datorită diplomației sale, a reușit să rezolve criza, călătorind personal la Napoli unde a încheiat un tratat de pace.

De altfel, Lorenzo, ca și bunicul său, Cosimo de’ Medici, a dus în permanență o politică de menținere a păcii, a restabilit un echilibru de putere între statele din nordul Italiei și a avut relații bune cu sultanul Mahomed al II-lea al Imperiului Otoman, mai ales datorită intereselor pe care le avea în privința comerțului maritim, o sursă importantă de venituri pentru florentini.

Lorenzo s-a căsătorit prin procură cu Clarice Orsini pe 7 februarie 1469, iar căsătoria propriu-zisă a avut loc la Florența pe 4 iunie în același an. Clarice i-a dăruit 10 copii, dintre care trei au murit înainte de a ajunge la maturitate: Lucrezia Maria Romola, doi gemeni care au murit la naștere, Piero di Lorenzo, supranumit și Piero Ghinionistul, care a devenit conducătorul Florenței după moartea tatălui său. Au urmat Maria Maddalena Romola, care avea să se căsătorească cu Franceschetto Cybo, fiul nelegitim al Papei Innocent al VIII-lea, Beatrice, Giovanni di Lorenzo, care l-a succedat la tronul pontifical pe Papa Leon al X-lea pe 9 martie 1513, Luisa, Antonia Romola și Giuliano di Lorenzo, Duce de Nemours, ridicat la rang de duce de către Regele Francisc I al Franței.

Lorenzo l-a adoptat și pe nepotul său, Giulio, fiul nelegitim al fratelui său Giuliano, ce fusese ucis în urma Conspirației Pazzi, care avea să devină Papa Clement al VII-lea.

Literat și poet, colecționar de obiecte prețioase și de statui antice, descoperitor și finanțator al artiștilor, Lorenzo a promovat literatura și artele. La curtea sa au trăit și au creat Luigi Pulci, Poliziano, Marsilio Ficino, Cristoforo Landino și Pico della Mirandola. Pentru el au lucrat cei mai mari artiști ai timpului, printre care Botticelli, Pollaiolo, Andrea Verrocchio, Ghirlandaio, Leonardo da Vinci și Michelangelo Buonaroti.

Din păcate, în timpul mandatului său, mai multe sucursale ale băncii familiei s-au prăbușit din cauza creditelor neperformante pe care le-a dat, iar în ultimii ani a intrat în dificultăți financiare, recurgând la deturnarea fondurilor de încredere și de stat.

Spre sfârșitul vieții sale, Florența a intrat sub influența călugărului Girolamo Savonarola, care, în excesele sale de fanatism religios, a ars în Piazza della Signoria instrumentele pe care le considera ale „păcatului”: oglinzi, produse cosmetice, haine elegante, instrumente muzicale, obiecte de artă, cărți considerate imorale și textele în manuscris ale cântecelor laice.

Savonarola spunea că duce o luptă împotriva desfrâului și a modului de viață opulent, împotriva artei necreștine (pictorul Sandro Botticelli și-a aruncat în foc propriile tablouri pe teme mitologice cu nuduri feminine) și impunea oamenilor percepte religioase stricte, spunându-le că doar astfel pot salva orașul de la o catastrofă iminentă.

Lorenzo Magnificul a murit în noaptea de 8 aprilie sau în dimineața de 9 aprilie 1492, la vila familiei sale din Careggi, la vârsta de 43 de ani. Călugărul Girolamo Savonarola l-a vizitat pe muribund pe patul de moarte. Conform scrisorilor martorilor din noaptea aceea, Lorenzo a murit consolat, după ce Savonarola i-a dat binecuvântarea. În noaptea când Magnificul a murit, un fulger a lovit tunul bisericii Santa Reparata, iar dispariția sa a marcat încheierea epocii de aur a Florenței.