***

 MAREA IUBIRE A LUI OCTAVIAN GOGA

Strănepotul poetului şi omului politic Octavian Goga, profesorul Mircea Goga, afirmă, într-o carte, că a doua soţie a unchiului său a spionat pentru Hitler şi ar fi jucat un rol influent în timpul dictaturilor lui Carol al II-lea şi a lui Antonescu. Veturia Goga, cântăreaţă de operă, marea iubire a poetului, s-a bucurat de aprecierea lui Wagner, Enescu şi a capetelor regale ale Europei.

“Privighetoarea lui Hitler”, “Eminenţa cenuşie”, “Marea Doamnă a dictaturii antonesciene”, “gălăgioasa ilustră”, “Muza lui Antonescu” şi “un Rasputin à tout faire”, astfel a fost caracterizată a doua soţie a poetului Octavian Goga, despre care se spune că a fost marea sa iubire.

Cei care au descris-o pe Veturia Goga, o personalitate controversată despre care s-a scris mult, sunt Mircea Goga, strănepotul poetului Octavian Goga, George Marcu (coordonatorul “Dicţionarul personalităţilor feminine din România”) şi Constantin Argentoianu, om politic român şi fost prim-ministru în perioada 28 septembrie 1939 şi 23 noiembrie 1939.

Strănepotul lui Goga este născut la Bistriţa şi are un CV impresionant - scriitor, filolog, istoric literar, traducător, profesor de Limbă, Civilizaţie şi Cultură Română la Sorbona. Acesta a publicat, în 2007, o carte numită “Privighetoarea lui Hitler”, în care spunea cine a fost, în opinia sa, Veturia Goga, a doua soţie a unchiului său. Îi creionează un portret - al unei femei fără scrupule, avidă de putere şi faimă pentru care, zic unii, şi-ar fi otrăvit soţul şi trădat ţara.

În “Dicţionarul personalităţilor feminine din România”, Veturia Goga este descrisă astfel:

“Metamorfozată în "Privighetoarea lui Carol II", Eminenţa cenuşie, egeria şi Marea Doamnă a dictaturii antonesciene, l-a slujit pe Hitler, către care "şi-a ciripit" propriul sot, pe Octavian Goga, dar şi pe Carol II, pe Mareşal (n.r. Ion Antonescu), ca, de altfel, pe toţi cei din însuşi staff-ul celui de-al III-lea Reich şi i-a condus cu sârg la pierzanie.

A traversat "ciuma brună" (fascismul), "ciuma roşie" (comunismul) şi cinci dictaturi (hitleristă, carlistă, antonesciană, stalinistă şi româno-securisto-comunistă) "sans s'y laisser les plumes", a trădat doi soţi şi o ţară, iar, apoi, pe rând, puterile străine, în a căror soldă s-a aflat, Germania şi Anglia, şi cu siguranţă ar fi trădat-o şi pe cea de-a treia, Uniunea Sovietică, al cărei agent devenise după 1944, dacă ar fi venit înainte de 1979 americanii”.

700 de pagini despre un trecut tumultos

Mircea Goga povestea, într-un interviu acordat, în 2008, “Suplimentului de Cultură” că a scris cartea dintr-uun sentiment de datorie familială faţă de Octavian Goga şi al “necesităţii săvârşirii unui act de justiţie faţă de poporul român. (…) Am scris cartea mai ales dintr-un profund sentiment justiţiar: românii trebuie să înceteze a mai taxa memoria lui Octavian Goga pentru faptele săvârşite de văduva lui.

Nimic nu e acuză sau atac la adresa Veturiei Goga, ci pur şi simplu mărturia mea, relaţia mea cu misterul ei, într-o încercare de restabilire a adevărului, a normalităţii. N-am făcut decât să reconstitui puzzle-ul "Veturia Goga" din cioburile azvârlite în ochii martorilor existenţei ei. Sfânt rămâne faptul că în trăirea fiecăruia dintre mărturisitori ea a fost aşa cum se vede în carte”.

Povestea de dragoste dintre Octavian Goga şi Veturia Goga s-a înfiripat când ambii aveau 40 de ani şi când ambii erau căsătoriţi - poetul cu Hortensia Cosma, iar Veturia, cântăreaţă de operă cu Lazăr Triteanu.

“Pietro Mascagni, Siegfried Wagner, George Enescu, Tiberiu Brediceanu s.a. i-au aşternut pe frunte laurii gloriei muzicale. Capetele încoronate ale Europei, marii bărbaţi de stat ai lumii s-au înclinat în faţa ei, iar uşile palatelor, castelelor şi ale Consiliilor de Stat s-au deschis larg la intrările-i triumfale. A întâlnit, cunoscut şi s-a împrietenit cu cele mai mari spirite ale secolului XX. Ar fi putut să urce în lumină, dar a preferat să uneltească în umbră.

(…) Pe scena Bayreuth-ului wagnerian de la începutul secolului trecut, recrutată în 1914 ca agent secret al Berlinului, Veturia Goga a urcat cu vremea toate treptele ierarhiei de umbră a nazismului

(…) o femeie cerebrală (…) „o femeie de o sălbatică vitalitate, care şi-a conspirat destinul anume pentru a culege laurii puterii”, spune Mircea Goga, în interviu.

Fiică de preot, cântăreaţă de operă

Veturia Goga (n. 30 mai 1883, Sebeş, judeţul Alba - d. 19 iulie 1979, Ciucea, judeţul Cluj) a fost fiica preotului Zevedei Mureşan. A avut o educaţie aleasă, în particular sau la pensionul săsesc din Sibiu. A cântat în germană, franceză, română şi maghiară şi a călătorit în capitale europene precum Paris, Berlin, Viena, Budapesta sau Roma.

A luat parte la manifestările A.S.T.R.A. din Sibiu şi la cele de la Bucureşti, organizate în cinstea împlinirii a 40 de ani de domnie a lui Carol I, în 1906.

Trei ani mai târziu, Carol I îi acordă Medalia „Bene Merenti” pentru realizările în cultura muzicală românească. În 1910 cântă la Oradea în opereta Şeherezada, de Tiberiu Brediceanu, care a fost un succes, iar în 1912 susţine mai multe concerte la Ateneul Român, acompaniată fiind de George Enescu sau Cella Delavrancea care o considera „o distinsă interpretă a muzicii lui Wagner şi … o artistă scânteietoare de temperament”.

Căsătorie versus scaun episcopal

În timpul războiului participă la mai multe evenimente organizate caritabile pentru Crucea Roşie. În ianuarie 1921 se căsătoreşte cu Octavian Goga – se ştie că poetul-politician „a negociat” cu protopopul Lazăr Triteanu, soţul Veturiei, divorţul în schimbul unui scaun episcopal. Cum Goga se ocupa mult de politică, Veturia începe să amenajeze, după bunul plac, domeniul de la Ciucea (judeţul Cluj), cumpărat în octombrie 1920 de la văduva poetului maghiar Ady Endre.

Despre Veturia se ştie că obişnuia să călătorească mult în străinătate, la Karlsbad, Marienbad, Franzensbad etc., unii spun că pentru tratarea sterilităţii.

Pe 7 mai 1938, Octavian Goga moare în urma unui atac cerebral (alţii spun că ar fi fost otrăvit), iar Veturia începe să ducă un trai retras. Botezată „gălăgioasa ilustră” de către Constantin Argetoianu, aceasta se apropie de familia Antonescu. Intră în grupul de interese care-l înconjura pe Mareşal, devenind „Muza lui Antonescu” (afirmaţie care îi aparţine lui Mircea Goga) sau „un Rasputin à tout faire” (afirmaţie care îi aparţine lui Constantin Argetoianu).

După ce vin comuniştii la putere, Veturia e acuzată de legături cu Occidentul şi i se impune domiciliu forţat pe domeniul Ciucea.

Brâncuşi şi “Mausoleul iubirii”

În 1938 îl roagă pe Constantin Brâncuşi să realizeze „Mausoleul Iubirii” de la Ciucea, unde este acum mormântul său şi al poetului. Însă cum Brâncuşi întârzia, văduva vorbeşte cu George Matei Cantacuzino pentru conceperea planului şi la Nora Steriade pentru realizarea decorurilor.

Construcţia a fost făcută de meşterul maramureşan Iosif Kuczka, în marmură şi mozaic de Murano. Se spune că placarea a fost efectuată chiar de Veturia Goga.

În 1966 donează întregul complex statului român care, din anul următor, îl transformă în Muzeul Memorial „Octavian Goga”.