Inventatorul englez John Walker a creat primele chibrituri moderne dintr-o pură întâmplare în 1826, în timp ce amesteca substanțe chimice cu un băț; când a încercat să curețe bățul prin frecare de podea, acesta s-a aprins instantaneu, oferind omenirii prima metodă rapidă de a genera foc prin fricțiune. Descoperirea a avut loc în laboratorul său din Stockton-on-Tees, unde Walker lucra ca farmacist și se ocupa frecvent cu prepararea diverselor mixturi medicinale și chimice. Înainte de acest moment, aprinderea focului era o sarcină laborioasă care depindea de amnare, cremene și iască, sau de metode chimice complicate și costisitoare care nu erau accesibile publicului larg.
Pasta pe care o amesteca Walker în acea zi istorică conținea sulfură de stibiu, clorat de potasiu, gumă arabică și amidon. Intenția sa nu era neapărat crearea unui instrument de aprindere portabil, ci studierea proprietăților acestor substanțe. Când a observat că frecarea accidentală a bățului de lemn pe suprafața aspră a podelei a produs o flacără vie, a realizat imediat potențialul practic al acestei reacții. El a înțeles că tocmai găsise o soluție simplă pentru o problemă veche de când lumea: obținerea focului la cerere, în câteva secunde.
Walker a început să producă manual aceste noi dispozitive, pe care le-a numit „Friction Lights” (Lumini prin Fricțiune). Le vindea în farmacia sa locală, ambalate în cutii cilindrice de tinichea, la prețul de un șiling pentru 50 de bucăți. Fiecare cutie venea echipată cu o bucată de hârtie abrazivă, împăturită, prin care utilizatorul trebuia să tragă rapid bățul pentru a-l aprinde. Succesul a fost imediat în rândul comunității locale, oamenii fiind fascinați de ușurința cu care puteau aprinde lumânările sau focurile din sobe.
Cu toate acestea, primele chibrituri aveau imperfecțiunile lor notabile. Reacția chimică era destul de violentă, iar capătul aprins se putea desprinde uneori, căzând pe haine sau pe covoare și provocând mici daune. De asemenea, mirosul degajat în momentul aprinderii era unul sulfuros și înecăcios, motiv pentru care utilizatorii erau sfătuiți să le aprindă la o anumită distanță de față. În ciuda acestor neajunsuri, invenția reprezenta un salt tehnologic uriaș față de metodele anterioare.
Un aspect remarcabil al caracterului lui John Walker a fost refuzul său de a patenta invenția. Deși a fost sfătuit de prieteni și chiar de faimosul Michael Faraday să își protejeze creația printr-un brevet, Walker a considerat că descoperirea sa este prea importantă pentru umanitate pentru a fi restricționată comercial. El a dorit ca oricine să poată beneficia de pe urma acestui instrument, o decizie altruistă care, din păcate, l-a lăsat fără beneficii financiare majore și a permis altora să preia ideea.
Lipsa unui brevet a făcut ca invenția să fie copiată rapid de antreprenorul londonez Samuel Jones, care a văzut o demonstrație a chibriturilor lui Walker. Jones a lansat o versiune proprie în 1829, sub denumirea comercială de „Lucifers”. Acestea erau practic identice cu cele ale lui Walker, dar beneficiau de un marketing mult mai agresiv și de o distribuție mai largă, motiv pentru care termenul „lucifer” a devenit sinonim cu chibritul în argoul epocii victoriene, eclipsând temporar numele adevăratului inventator.
Evoluția chibritului a continuat rapid în deceniile următoare, chimiștii încercând să rezolve problema mirosului și a instabilității. Francezul Charles Sauria a introdus fosforul alb în compoziție, ceea ce a făcut aprinderea mult mai ușoară, dar a adus cu sine riscuri grave de sănătate pentru muncitorii din fabrici. Abia mai târziu, inventatorii suedezi au dezvoltat „chibriturile de siguranță”, separând substanțele reactive: fosforul roșu a fost plasat pe cutie, iar cloratul de potasiu pe băț, prevenind aprinderea accidentală prin frecare de orice suprafață.
Deși Walker nu a devenit bogat de pe urma invenției sale, el a continuat să trăiască o viață liniștită și respectată în Stockton-on-Tees până la moartea sa în 1859. Timp de mulți ani, istoria l-a neglijat, atribuind eronat invenția altor persoane. Abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea, în urma descoperirii unor registre vechi de vânzări din farmacia sa, rolul său de pionier a fost recunoscut oficial și restabilit în enciclopedii.
Astăzi, orașul său natal îl onorează pe John Walker ca pe un erou local care a schimbat lumea dintr-o mică farmacie de provincie. Există statui și plăci comemorative care amintesc trecătorilor că simplul băț de lemn care se aprinde a pornit de acolo. Moștenirea sa nu este una a profitului, ci a utilității publice, demonstrând cum o minte curioasă poate îmbunătăți viața de zi cu zi a miliarde de oameni.
Chibritul rămâne una dintre cele mai ieftine și răspândite unelte de pe glob, esențială în trusele de supraviețuire și în gospodării. De la aprinderea focului pentru gătit în zonele izolate până la experimentele științifice școlare, invenția lui Walker a democratizat accesul la foc. Ceea ce a început ca un accident fericit în timp ce curăța un băț a devenit scânteia care a iluminat secolul al XIX-lea și continuă să fie indispensabilă și în prezent.
