***

 Chimia iubirii

Îți scriu un SMS la ceas de seară,

Că n-ai răspuns la ultimul apel.

Singurătate asta mă doboară

Te vreau in orice chip și-n orice fel.

Tu mi-ai vândut un strop de gelozie,

Am vrut, n-am vrut, de drag, l-am cumpărat

Eu știu că n-am fost bun nici la chimie,

Dar vezi, de-a ta formula ... n-am uitat !

Te recompun din aer ori din apă,

Inevitabil dau de tine-n somn,

Sau vii prin zori, când ziua stă să-nceapă

Și mă întrebi de sunt același domn... .

Rescriu formule-ncerc poate te uit 

Dar vine-al tău parfum, m-ademenește

A naibii de chimie, de-aș fi sfânt,

Tot te-aș dori că tare îmi priește... 

Și te iubesc și alții-mi spun nebun

Reinventez formula fericirii,

Și poate,dintre toți, sunt cel mai bun

Că te-am iubit și-n clipa despărțirii.

Femeie-ai o chimie delicată

De o-nțelegi, nicicând n-o poți uita,

Atât de fascinantă, vinovată...

Te va vrăji mereu la o cafea... .

Daniel Cozmanciuc

Din volumul între cer și pământ

***

 La ușa unui vis împrumutat

Iubita mea, am devenit uituc.

Cuvinte n-am și sunt sărac de toate,

Dar mi-amintesc, cândva,

că-ntr-un sătuc

Iubirea ta mă vindeca de toate.

La ușa unui vis împrumutat

M-am reîntors, privesc cum cerul plânge,

Printre decenii, viața m-a schimbat

Și am din toate, dar nu îmi ajunge.

Poate auzi tăcerea mea vorbind.

De-o vreme, mai trăiesc pe datorie,

Devin tot mai bătrân, tot mai plăpând,

Jucând la zar puțina fericire.

Azi umblu trist prin naufragiul meu,

Revin sub forma umbrelor trecute

Și te blestem ca ultimul ateu

Și te iubesc cu cele ne-ncepute... 

Primește-mă pe colțul tău de cer,

Ca pe-un copil ce-ți cere doar iubire!

Sunt răstignit de sete și mister 

Și dor, mi-i dor de dulcea regăsire!

Din vol între cer și pământ

Daniel Cozmanciuc

***

 La ușa unui vis împrumutat

Iubita mea, am devenit uituc.

Cuvinte n-am și sunt sărac de toate,

Dar mi-amintesc, cândva,

că-ntr-un sătuc

Iubirea ta mă vindeca de toate.

La ușa unui vis împrumutat

M-am reîntors, privesc cum cerul plânge,

Printre decenii, viața m-a schimbat

Și am din toate, dar nu îmi ajunge.

Poate auzi tăcerea mea vorbind.

De-o vreme, mai trăiesc pe datorie,

Devin tot mai bătrân, tot mai plăpând,

Jucând la zar puțina fericire.

Azi umblu trist prin naufragiul meu,

Revin sub forma umbrelor trecute

Și te blestem ca ultimul ateu

Și te iubesc cu cele ne-ncepute... 

Primește-mă pe colțul tău de cer,

Ca pe-un copil ce-ți cere doar iubire!

Sunt răstignit de sete și mister 

Și dor, mi-i dor de dulcea regăsire!

Din vol între cer și pământ

Daniel Cozmanciuc

*†*

 ION CREANGĂ A FĂCUT PARTE DINTR-O ORGANIZAȚIE SECRETĂ

Un document aflat în arhivele Muzeului Literaturii Române Iaşi pune într-o lumină nouă activitatea secretă a lui Ion Creangă, despre care cercetătorii afirmă că este unul dintre puţinii mari oameni de cultură români din secolul al XIX-lea care nu a făcut parte din Masonerie. Organizaţia secretă din care făcea parte Ion Creangă, totuşi, nu este cunoscută.

Cercetătorii Muzeului Literaturii Române Iaşi au desfăşurat cercetări pentru descifrarea unui act misterios descoperit în arhivele instituţiei. Este vorba despre un angajament semnat de mai mulţi membri ai Societăţii literare Junimea, mulţi dintre ei componenţi recunoscuţi ai Francmasoneriei.

„Jur pe onoare şi conştiinţă/ Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu/ Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc/ Să respect şi să execut toate hotărârile luate de comitetul din care fac parte. Şi să păzesc secret absolut./ Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi Sfânta Cruce.“, acesta este mesajul scris pe documentul olograf.

Organizaţia secretă din care făcea parte Ion Creangă a rămas un mister

Jurământul redat mai sus este semnat de 12 mari oameni de cultură moldoveni din secolul al XIX-lea, printre care Neculai Culianu, Nicolae Gane, Alexandru Lambrior, Ion Creangă, A.C. Şendrea, Ioan A. Darzeu, Constantin Corjescu sau D.A. Anghel.

Până în acest moment, angajaţii Muzeului Literaturii nu au reuşit să afle anul în care a fost redactat actul şi nici scopul acestui angajament misterios.

Ce se ştie cu certitudine este că a fost semnat în perioada anilor 1875 – 1883. Aceasta deoarece 1875 este anul în care Ion Creangă a fost primit oficial în Societatea Junimea, la recomandarea bunului său prieten Mihai Eminescu, iar în anul 1883 a decedat unul dintre semnatari, Alexandru Lambrior.

„Popa Smântână“ şi teoria unui act masonic

Prima tentaţie a cercetătorilor ieşeni a fost să creadă că documentul este un jurământ masonic. Este un fapt atestat istoric că majoritatea membrilor „Junimea” au fost membri ai societăţii secrete. Varianta a căzut, însă, deoarece printre semnatari se numără şi Ion Creangă, despre care biografii au stabilit că n-a fost niciodată membru al Masoneriei.

Speculaţiile care încearcă să răstoarne teoria apartenenţei lui Creangă la Loja „Steaua României“ sunt demontate de către cercetătorii de la Muzeului Literaturii. „Unul dintre motivele cele mai serioase pentru care nu putem lua în considerare această variantă ţine de principiile de neîncălcat ale societăţii secrete. Masoneria, la vremea respectivă, reprezenta o grupare elitistă. Or, atât Creangă, cât şi Eminescu proveneau din familii modeste: fiu de răzeş, respectiv de căminar. Nu mai vorbesc despre faptul că Francmasoneria nu lucra cu comitete, ci cu loje sau ateliere.“, a declarat Dan Jumară, cercetător ştiinţific la Muzeul Literaturii Române Iaşi.

Deşi nu se număra printre masoni, Ion Creangă era apreciat şi respectat de către maeştrii din „Junimea“. Scriitorul, căruia colegii i se adresau, din spirit ludic, cu apelativul „Popa Smântână“, se înscria pe deplin în portretul masonului. Societatea avea o atitudine progresistă, iar Ion Creangă, prin talentul şi deschiderea la nou de care a dat dovadă, putea fi considerat ca „unul de-ai lor“.

Acest fapt este atestat într-o afirmaţie făcută de către Horia Nestorescu-Bălceşti, directorul Centrului Naţional de Studii Francmasonice, într-un interviu acordat în anul 2009: „Mason nu devii, ci te naşti. Vă dau un exemplu de două personaje care au fost masoni geniali, fără a face parte dintr-o lojă. Mihai Eminescu şi Ion Creangă. Pe Eminescu nu l-au acceptat pentru că avea o viaţă boemă, iar pe Creangă pentru că era răspopit. Cu toate acestea, ei erau mai mari masoni ca mulţi alţii“.

O altă variantă: junimiştii şi partidul moderat-liberal

Scriitorul şi publicistul ieşean Liviu Antonesei consideră că documentul are importanţă istorică mare, deoarece pune în lumină aspecte mai puţin cunoscute. „În România nu există o literatură de specialitate bogată în privinţa rolului societăţilor secrete în destinul istoric al ţării. Acest document arată, fără îndoială, ca un jurământ de tip masonic. Eu sunt convins de acest aspect în proporţie de 99,95%. Important este, mai ales, prin faptul că ne arată că ceea ce ştiam noi, la suprafaţă, despre Junimea, era dublat de o activitate dacă nu secretă, atunci cel puţin discretă.“, consideră Liviu Antonesei.

Pe lista semnatarilor jurământului se găsesc cel puţin trei nume importante în Masoneria din România. Neculai Culianu (1832 – 1915) a fost matematician şi astronom, membru al Societăţii Junimea şi al Academiei Române, rector al Universităţii din Iaşi (1880 până în 1898), iniţiat în Loja Masonică „Steaua României“. Nicolae Gane (1838 -1916) a fost scriitor, magistrat, avocat şi om politic, ministru, membru fondator al Societăţii Junimea, membru al Academiei Române, iniţiat în Loja Masonică „Steaua României“. Alexandru Lambrior (1845 – 1883) a fost filolog şi profesor, membru al Societăţii Franceze de Lingvistică, al Societăţii Junimea şi membru corespondent al Academiei Române, venerabil al unei loji masonice din Iaşi.[sursa]

Masonii ieşeni, influenţi până în anul 1875

Titu Maiorescu este cel care a cultivat şi promovat scriitori precum Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ioan Slavici sau Ion Creangă. Majoritatea membrilor societăţii făceau parte din Loja Masonică „Steaua României“, înfiinţată la Iaşi, despre care s-a scris că număra, la un moment dat, în jur de 150 de „fraţi“.

Aceştia făceau parte din elita capitalei Moldovei şi şi-au exercitat benefic puternica influenţă de care dispuneau. Capacitatea masonilor de a determina alocarea de resurse financiare atât pe plan local, cât şi la Bucureşti, a făcut ca Iaşul să devină principalul centru cultural al României.

Masonii ieşeni şi-au pierdut din influenţă după anul 1875, iar societatea, reprezentată în special prin publicaţia „Convorbiri literare“, şi-a pierdut din strălucire în perioada interbelică. De facto, Societatea Junimea mai există şi astăzi, însă se zbate în anonimat şi în acţiuni controversate.

Controversata fotografie rară a lui Creangă

Departamentul de comunicare al Muzeului Literaturii Române Iaşi a mediatizat faptul că, în arhivele instituţiei, a fost descoperită o fotografie inedită reprezentându-l pe scriitorul Ion Creangă (foto sus).

Este vorba despre o ferotipie realizată la Slănic Moldova în anul 1885, când Ion Creangă se afla acolo pentru tratament. Scriitorul apare în imagine alături de A.C. Cuza şi de N.A. Bogdan.

Ulterior, oameni de cultură ieşeni au atras atenţia că fotografia nu era inedită, ci chiar extrem de cunoscută în mediile cercetătorilor care s-au ocupat de viaţa lui Ion Creangă. Cu toate acestea, organizaţia misterioasă pentru care Ion Creangă a depus jurământul redat mai sus, continuă să rămână o enigmă.

***

 COMEDIE...TRISTĂ

Manifest ce circula în Martie 1946 pe lângă Bucureşti

Reportaj teatral – Ce se joacă pe scena teatrului din Bucureşti.

La Bucureşti pe scena Preşedinţiei Consiliului de Miniştri se joacă piesa: Cât mai merge?… Tragi-comedie naţională pe spatele naţiunii, în destule acte şi poate câteva zile. Piesa e jucată de trupa completă a Uniunii Sovietice în frunte cu Dr. Petru Petru Groza.

Director de scenă – Gh. Tătărescu

Text – Petre Constantinescu Iaşi

Efecte muzicale şi scena – Vîşinski

Decoruri – gral. Cambrea

Figuranţi – Divizia Tudor Vladimirescu

Şef electrician – Gheorghiu Dej

Costume – din bumbac sovietic

Sufleuri – Susaikov şi Tolbukin

Regia – A. Pauker şi V. Luca

Prezentarea actorilor în ordinea intrării lor pe scenă:

Directorul spitalului de nebuni – dr. Parhon

Jurist imprudent – L.Pătrăşcanu

Evreul travestit – T. Georgescu

Bestia – D. Oeriu

Bătrânul servitor – D. Dombrovschi

Oratorul zilei – M. Ralea

Spion nr. 1 – Bodnăraş

Un rătăcit al soartei – D. Zăroni

Cismarul regal – V. Răşcanu

Prea Sf. Părinte – P. Burducea

Un român – Vlădescu Răcoasa

Al doilea român – Lothar Rădăceanu

Omul fără partid – Constantin Titel Petrescu

Din surse neautorizate se crede că spectacolul e aproape epuizat, deoarece singurii spectatori sunt aduşi prin sindicate cu drapele şi siliţi să aplaude. În curând se vor anunţa ultimele reprezentaţii în capitală, după care urmează să plece în turneu prin ţară.Primele oraşe care vor avea cinstea să găzduiască faimoasa trupă sunt: Doftana, Văcăreşti, Ocna Sibiului, Aiud etc.Pentru reuşita turneului se lucrează intens şi fără întrerupere de către domnii Maniu, Brătianu şi Rădescu”.

***

 POVEȘTI DE IUBIRE:

FLORIN PIERSIC ȘI ANGELA SIMILEA

În lumea artistică românească a anilor ’80, puține povești de dragoste au captivat atât de mult publicul precum relația dintre legendarul actor Florin Piersic și îndrăgita interpretă Angela Similea. O poveste ce a început în culisele unui spectacol și care avea să devină una dintre cele mai comentate idile din showbiz-ul autohton, transformându-se într-un fenomen cultural ce a definit o întreagă epocă.

Era sfârșitul anilor ’70 când Florin Piersic și Angela Similea s-au intersectat într-un mod neașteptat

Florin Piersic, aflat la apogeul carierei sale actoricești, era deja un nume consacrat al teatrului și cinematografiei românești. Rolurile sale memorabile din „Mărgelatu” și „Un august în flăcări” îl transformaseră într-un sex-simbol național. Iar prezența sa magnetică fascina publicul din toate colțurile țării. Angela Similea, la rândul ei, se bucura de un succes răsunător în muzica ușoară. Iar vocea ei inconfundabilă făcea săli întregi să vibreze. Hiturile „De n-ai să vii” și „Un roman de dragoste” o propulsaseră în vârful topurilor muzicale.

Florin Piersic și Angela Similea, prima dată s-au văzut în timpul unui spectacol-eveniment la Sala Palatului

Piersic, cunoscut pentru farmecul său irezistibil și pentru capacitatea de a cuceri orice inimă, a fost instantaneu captivat de prezența scenică a Angelei. „A fost ca un trăsnet”, avea să mărturisească actorul ani mai târziu într-un interviu pentru revista „Flacăra”. „Am văzut-o pe scenă și parcă timpul s-a oprit în loc. Era îmbrăcată într-o rochie argintie care părea că plutește, iar vocea ei m-a străpuns direct în suflet.”

Relația dintre Florin Piersic și Angela Similea a început cu întâlniri în cercuri restrânse și colaborări artistice

Relația lor a început discret, cu întâlniri în cercuri restrânse și colaborări artistice care le-au permis să petreacă timp împreună fără să atragă atenția presei. Se întâlneau la restaurantul Athenée Palace, locul preferat al boemei bucureștene, unde își împărtășeau pasiunea pentru artă și visurile pentru viitor. Angela Similea recunoștea într-un interviu din 1985 pentru „Magazinul estival”: „Florin are un farmec aparte, te face să te simți cea mai importantă ființă din lume. Când îți vorbește, restul lumii dispare. Are această capacitate rară de a transforma orice moment banal într-o experiență memorabilă.”

Însă pasiunea lor intensă nu putea rămâne mult timp ascunsă

Aparițiile lor împreună la evenimente mondene au început să stârnească zvonuri, iar chimia dintre ei era evidentă pentru oricine îi privea. Presa vremii vuia despre „cel mai frumos cuplu al scenei românești”. Iar fanii erau fascinați de povestea lor de dragoste. Revista „Cinema” le-a dedicat un număr special, cu fotografii exclusive de la întâlnirile lor private și declarații ale apropiaților care confirmau intensitatea relației.

Relația lor a fost marcată de momente memorabile care au intrat în folclorul urban al epocii

Se spune că Piersic i-a dedicat Angelei reprezentații întregi la Teatrul Național, unde interpreta cu o pasiune nemaiîntâlnită. La rândul ei, Angela i-a compus melodii special pentru el. Printre care celebra „De dragul tău”, care avea să devină imnul neoficial al iubirii lor. Turneele comune prin țară au devenit legendare, cu săli arhipline și spectatori care veneau special pentru a-i vedea împreună pe scenă.

Vara lui 1983 i-a găsit pe Florin Piersic și Angela Similea într-un turneu pe litoralul românesc

Spectacolele lor la Teatrul de Vară din Mamaia au făcut istorie, cu bilete vândute cu săptămâni înainte și cozi interminabile la casele de bilete. „Era o nebunie frumoasă”, își amintește Ion Caramitru într-un interviu recent. „Oamenii veneau să vadă nu doar doi artiști extraordinari, ci și această poveste de dragoste care părea desprinsă din filme.”

Cu toate acestea, intensitatea relației lor a fost și sursa sfârșitului ei

Temperamentele artistice puternice, programul încărcat cu turnee și spectacole, precum și presiunea constantă a vieții publice și-au pus amprenta asupra legăturii lor. Gelozia și neînțelegerile au început să apară, alimentate de tabloide și zvonuri neconfirmate. „Eram doi vulcani activi”, avea să spună Angela într-un interviu din anii ’90 pentru „Formula AS”. „Când ne întâlneam, era magic, dar la fel de ușor puteam să ne și consumăm. Poate că tocmai această intensitate a fost cea care ne-a despărțit în final.”

Despărțirea dintre Florin Piersic și Angela Similea a fost la fel de spectaculoasă precum relația în sine

Despărțirea lor a fost la fel de spectaculoasă precum relația în sine, generând valuri de speculații în presă și printre fani. Au existat lacrimi, declarații pasionale și promisiuni neîmplinite. Cu toate acestea, au reușit să rămână prieteni apropiați, păstrând respect și admirație unul pentru celălalt. „Cu Angela am trăit una dintre cele mai frumoase povești din viața mea”, a declarat Piersic într-un interviu pentru TVR. „A fost o dragoste care ne-a marcat pe amândoi și care va rămâne mereu în inimile noastre.”

Impactul relației lor asupra culturii populare românești a fost profund și de durată

Au inspirat numeroase cărți, articole și chiar opere de artă. Fotografiile lor împreună continuă să circule pe internet și să stârnească nostalgia fanilor.

Astăzi, la mulți ani distanță, povestea lor de dragoste rămâne una dintre cele mai fascinante din istoria showbiz-ului românesc

O mărturie a faptului că, uneori, cele mai intense povești de dragoste sunt cele care ard cel mai puternic. Lăsând în urmă amintiri de neșters și transformându-se într-o legendă a culturii populare românești. Relația dintre Florin Piersic și Angela Similea reprezintă mai mult decât o simplă poveste de dragoste – este o capsulă a timpului care ne transportă într-o epocă în care romantismul și pasiunea pentru artă se împleteau într-un mod unic și irepetabil.

***

 GEORGE ELIOT, O VIAȚĂ SCANDALOASĂ

George Eliot, pe numele său real Mary Anne Evans, s-a născut pe 22 noiembrie 1819 la Nuneaton, în Anglia, fiind al treilea copil al lui Robert și al Christianei Evans. Copila era deosebit de inteligentă și a primit acces neîngrădit la biblioteca din Arbury Hall. Vizitele ei frecvente la moșia South Farm i-au permis să observe discrepanțele dintre viața țăranilor săraci și cea a moșierilor pentru care lucra tatăl său, iar aceste aspecte vor apărea desori în viitoarele sale romane.

Mai târziu Mary Anne a primit burse la școlile din Attleborough, Nuneaton și Coventry, dar în 1836, după ce mama ei a murit, s-a întors acasă pentru a se ocupa de frații mai mici. S-a mutat apoi cu familia la Foleshill, nu departe de Coventry, unde i-a cunoscut pe Charles și Cara Bray, o familie care se îmbogățise fabricând panglici și apoi se ocupase de fondarea unor școli și de alte cauze filantropice. Prin intermediul acestora, Mary Anne a fost prezentată unor teologi liberali precum David Strauss și Ludwig Feuerbach, care au făcut-o să-și pună întrebări despre sensul credinței. În acel moment, tatăl său, care era deosebit de evlavios, a amenințat-o că o va alunga de acasă, dar acest lucru nu s-a întâmplat. La cinci zile după moartea lui, în 1849, Mary Ann a plecat într-o călătorie în Elveția împreună cu familia Bray, a decis să locuiască singură la Geneva și în această perioadă a citit mult și și-a petrecut timpul plimbându-se prin împrejurimi.

În 1850, tânăra s-a întors în Anglia, dar s-a mutat la Londra pentru a deveni, așa cum își propusese, scriitoare, și în acest moment și-a ales pseudonimul Marian Evans. A locuit în casa lui John Chapman, un publicist radical care cumpărase recent ziarul de stânga “The Westminster Review” și un an mai târziu a devenit mâna dreaptă a bărbatului.

Pentru că femeile scriitoare, mai ales cele foarte tinere și necăsătorite, erau considerate nepotrivite pentru societatea literară preponderant masculină din Londra, poziția ei a fost considerată scandaloasă. Tânăra era sensibilă, bolnăvicioasă, depresivă și s-a îndrăgostit de doi bărbați care nu i-au împărtășit sentimentele. Primul dintre ei a fost chiar patronul, John Chapman, iar celălalt a fost filozoful și antropologul Herbert Spencer.

În 1851, tânăra l-a întâlnit pe filozoful și criticul literar George Henry Lewes, iar trei ani mai târziu cei doi au decis să locuiască împreună, deși bărbatul era căsătorit cu Agnes Jervis. Cuplul avea trei copii, dar Agnes a fost de acord să aibă o căsătorie deschisă, și, la rândul ei, a mai avut alți copii de la câțiva bărbați. George Henry Lewes a fost trecut în certificatul de naștere ca tată al unuia dintre acești copii ilegitimi, și, pentru că știa că nou-născutul nu este al lui, a fost considerat complice la adulter și nu a mai putut să divorțeze de Agnes.

În iulie 1854, Mary Ann și iubitul ei au plecat împreună la Weimar și la Berlin, călătorie pe care au considerat-o o adevărată lună de miere. De altfel, ea s-a recomandat Marian Evans Lewes și i-a vorbit lui Lewis ca unui soț.

Relația lor deschisă a fost considerată scandaloasă în rigida societate victoriană, iar la întoarcerea în Anglia, cei doi au fost evitați de vechii prieteni.

Mary Ann a continuat să scrie articole pentru “Westminster Review” și a hotărât să devină romancieră, alegându-și un alt pseudonim, George Eliot.

În 1858, a publicat în “Blackwood’s Magazine”, Amos Barton, primul fragment din „Scene din viața unui cleric”, iar un an mai târziu a apărut primul ei roman, “Adam Bede”, care a avut imediat succes.

Mult mai târziu a recunoscut că ea este autoarea cărții și de-abia în 1877 cuplul a fost reprimit în societatea londoneză, după ce Mary Ann i-a fost prezentată Prințesei Louise, fiica reginei Victoria, care era o cititoare pasionată a romanelor semnate George Eliot.

După succesul cu Adam Bede, în următorii cincisprezece ani George Eliot a continuat să publice romane extrem de bine primite de public, printre care „Moara de pe Floss”, “Silas Marner”, “Romola” și mult mai cunoscutul “Middlemarch”.

Ultimul ei roman, “Daniel Deronda”, a apărut în 1876, la scurt timp după ce cuplul s-a mutat la Witley, Surrey. Starea de sănătate a lui Lewes s-a înrăutățit în această periodă și filozoful a murit după doi ani, pe 30 noiembrie 1878. În următorii ani, George Eliot a editat ultima lucrare a iubitului ei, „Life and Mind”, și a avut o relație cu John Walter Cross, un tânăr bancher american.

Pe 16 mai 1880, George Eliot a devenit din nou subiect de scandal, pentru că s-a căsătorit, la vârsta de 61 de ani, cu bărbatul cu douăzeci de ani mai tânăr decât ea și și-a schimbat din nou numele, de această dată în Mary Anne Cross. Tânărul bancher era însă un o persoană dificilă și instabilă. În timpul lunii de miere, a căzut sau a sărit de la balconul hotelului aflat pe Canal Grande, în Veneția, a supraviețuit, dar cuplul s-a întors foarte repede în Anglia.

Cei doi s-au mutat într-o casă nouă în Chelsea, însă curând George Eliot s-a îmbolnăvit de o infecție a gâtului. În ultimii doi ani suferise de insuficiență renală, iar infecția acută i-a activat alte probleme grave de sănătate.

George Eliot a murit pe 22 decembrie 1880, în vârstă de 61 de ani, fiind înmormântată la celebrul Highgate Cemetery din Londra, în zona rezervată sectanților și ateilor, alături de primul ei iubit, George Henry Lewes.

 Dosare secrete