Trăiesc, ca fiecare dintre voi, într-o lume a informațiilor care ne bombardează din toate direcțiile și care se reînnoiesc mai repede și mai mult decât le putem asimila. Prin natura meseriei, am nevoie să fiu la curent cu toate noutățile din domeniu și nu numai, căci pe lângă meserie am ca hobby, care mă deconectează de la stresul de zi cu zi, lectura. Citesc atât cărți cât și reviste, literatură de specialitate și beletristică. Cărțile stau prin camere și pe balcon, pe rafturi, pe mese și dulapuri și chiar pe jos. Încă puțin de cumpărat și nu voi mai avea loc de ele. Mai mult chiar, îmi iau informațiile și de pe internet, parcă mai mult chiar decât din cărțile din biblioteci. Iar din cauza teancurilor de cărți tare mă tem că laptopul, oricât ar fi de micuț și de nepretențios la a ocupa un loc pe un colț de masă, nu se va mai vedea de după cărți. Deja pot să spun că ajung din ce în ce mai greu la el, căci oricât m-aș feri să mă folosesc prea mult de el, tot trebuie să-l deschid măcar la câteva zile o dată sau măcar în weekend și să-l folosesc timp de câteva ore bune.
Mă gândeam, la un moment dat, să îmi fac cândva timp liber și să sortez tot ce am în bibliotecă, să recitesc tot și să reașez „baza de date” de pe suport de hârtie mult mai eficient pe rafturi astfel încât să folosesc mai eficient spațiul destinat bibliotecii și să descongestionez spațiul destinat circulației prin casă. O voi face cândva, trebuie să o fac! Dar nu cred că mă voi apuca de treabă prea curând, iar dacă mă apuc voi avea de lucru zile, săptămână, poate chiar luni întregi. Și nu garantez că nu va trebui să reordonez cărțile din când în când pe măsură ce cumpăr sau primesc cărți noi.
Într-o asemenea situație, o soluție salvatoare, de scurtă durată, ar fi închirierea unui spațiu de depozitare de dimensiuni relativ mici, dar suficient de încăpător, unde să depozitez lucrurile aparent de prisos la un moment dat care ocupă spațiul din casă care poate fi folosit la ceva absolut util pentru traiul zilnic. Asta doar până se găsește utilitatea acelor lucruri și se amenajează cumva un spațiu de depozitare în propria casă.
Sau ar mai apărea o problemă la un moment dat: casa ar trebui renovată. În viitorul apropiat, asa sper... În acest caz mobila ar trebui cumva îndepărtată suficient de mult de pereți pentru a crea „front de lucru” pentru văruirea pereților. Cum se poate face? O variantă mai greoaie și care va necesita ceva mai mult timp ar fi să eliberez câte o încăpere pe rând, îngrămădind mobila în restul încăperilor din casă, atât cât este posibil, iar ce rămâne în camera în care se lucrează să fie acoperită cât de bine posibil pentru a nu se umple de praf și de murdărie. Sau varianta mai simplă și mai elegantă ar fi închirierea unui container de depozitare pentru mobilă, unde mobila din casă poate fi depozitată temporar pe perioada renovării locuinței, fără riscul de a fi umplută de praf și murdărie sau de a fi degradată,
Din fericire există o asemenea soluție prin firma LaDepozit, care oferă spre închiriere boxe pentru depozitare în București. Începutul a fost făcut deja, urmează ca sistemul să fie, poate, extins și în țară.
Articol scris pentru SuperBlog 2022