£££

 Pe 7 august 2009 s-a stins Flacăra Tatianei Stepa, la doar 46 de ani. 

O voce aparte, unică, ravisantă, a cântat în peste 2000 de spectacole ale Cenaclului Flacăra, transpunând poeziile lui Adrian Păunescu în cântece care au stârnit efuziunea auditorilor din toate colțurile țării (Copaci fără padure, Spune-mi ceva, Și totuși vine toamna etc.). 

Cu ceva vreme în urmă, am avut plăcerea să ascult, într-unul dintre spectacolele organizate de doamna Maria Simion - care menține în viață, alături de Ana-Maria, Andrei Paunescu și alți artiști, spiritul Flacăra - câteva dintre melodiile Tatianei, cântate de partenera sa de scenă, Magda Puskas, alături de care a format, mulți ani, grupul Partaj. Muzică, nu zgomot!

În 2009, grav bolnavă, Tatiana a „fugit” din spital pentru a cânta în Vama Veche la festivalul Folk You. O poveste care denotă deopotrivă iubirea față de artă și de public, precum și sacrificiul Artistului - acela care nu pregetă să se dăruiască, indiferent de circumstanțe. Recitalul integral este impresionant de urmărit (e postat pe YouTube, las link în comentarii). A fost ultimul ei concert. 

O săptămână mai târziu, Tatiana Stepa a încetat din viață, plecând să-și trăiască nemurirea. Un an mai târziu urma să plece și Adrian Păunescu.

Născută pe 21 aprilie 1963 la Lupeni, Hunedoara, anul acesta ar fi împlinit 63 de ani. La moartea ei, Păunescu a scris poezia „Bocet pentru Tatiana”. 

Dincolo de postările uzuale despre una-despre alta, voi folosi mai des acest spațiu pentru a comemora viețile unor oameni remarcabili peste care, din păcate, s-a așternut uitarea și despre a căror poveste, din păcate, observ că mulți nu știu nimic sau aproape nimic. 

Tatiana Stepa a trăit într-o lume în care ARTA încă mai avea însemnătate, vindeca răni și năștea visuri, artiștii își respectau vocația și publicul, muzica era poezie pe note, nu un banal zgomot de „cuvinte goale ce din coadă au să sune”. Azi, mulți plătesc sute de euro pentru a se călca în picioare în timp ce urmăresc live un playback grosier ori recită o înșiruire de versuri orduriere... și numesc asta spectacol/show. În fine.

Las aici poezia in memoriam Tatiana Stepa, scrisă de A. Păunescu, și link către ultimul concert al Tatianei, 2009, Folk You, pe plaja din Vama Veche. Zbor lin, Tatiana, oriunde ai fi! Mulțumim! 

Se-aliniază ştirile atroce

Sub care omul bâjbâie înfrânt,

Şi, Doamne, cum, peste această voce,

Accepţi să pună un gropar pământ?

Neverosimil se întâmplă toate,

Furtunile au rupt pe străzi copaci,

În toate casele de sănătate

Nu mai există loc pentru săraci.

Asfixiaţi de epoca mizeră,

Ne amăgim că vom scăpa în cer,

Dar moartea, zilnic, printre noi prosperă

Şi taxe pentru ea ni se şi cer.

De-a-ndoaselea e rânduit destinul,

E greu şi pe pământ, şi sub pământ

Şi între noi ne măcinăm continuu

Şi nimenea nu e de neînfrânt.

De-un timp încoace, farsa ne îngână,

În permanentă stare de război,

Purtăm în palme propria ţărână

Şi ne mirăm că seamănă cu noi.

Şi, Doamne, se acutizează rana

Şi te-am ruga, ai grijă, dacă vrei,

S-o ţii în preajma Ta pe Tatiana,

Punând pământ de flori pe vocea ei.

Pe-aici, e o dezordine cumplită,

Mor tineri mulţi şi îi petrec bătrâni,

E, poate, cea din urmă reuşită

A Mioriţei scăpătând la stâni.

Şi totuşi ce delir de ştiri atroce,

Furtunile au dărâmat păduri

Şi merge în pământ această voce,

De ce de ea nu vrei să te înduri?

Învaţă însăşi ploaia să murmure

Un cântec trist, dar moartea-i spune „TACI",

Copacii rătăcesc fără pădure,

Pădurea moare fără de copaci.

#Flacăra #TatianaStepa #AdrianPăunescu #România